Anul acesta am făcut un pact cu toamna. Deunăzi, în faptul zilei, îndreptandu-mă spre
parcul din centrul orașului, pe când îmi mângâia părul răsfirat în vânt, cu o
boare încă blândă, mi-a propus să-i împrumut aurul din el, pentru a-și inviora pastelatele culori pe care le îmbrăcase începând cu
septembrie și octombrie. Vernilul verii își pârlise paleta, un gălbui plin de
duioșie se așternuse printre ramuri și pe gazonul moale al parcului.
M-am așezat pe o bancă, pregătită ca pentru o prezentare de modă, ca pentru un vals al culorilor toamnei. Frunze arămii dansau lin printre trunchiurile sure ale copacilor. Un dans feeric, parcă pluteau fluturi de aur, de la nuanțe ușor roșcovane, până la un galben pal, cu sclipiri siderale, împrumutate de la aștrii nopții.
Cerul de azur din săptămânile trecute, devenise plumburiu, Rondurile de trandafiri, altădată strălucind de oranj sau de purpură, deveniseră palide, în zarea indigo.
Ma așezasem lângă un strat de hortenzii, cândva frez, acum aflate în pragul morții, cu nuanțe bătând de la albicios la mov. Octombrie își desfășura în fața ochilor mei, cele mai splendide variațiuni de oliv. Purpura verii a rămas doar amintire. Crinii lila deveniseră tot mai negricioși, tot mai pigmentați în galben-tabac, sau tuciuriu.
Peste zarea de unde un soare palid și timid își trimitea câteva raze călatoare, o zare altădată ca un albastru de Voroneț, strălucitor, toamna zvârlise parcă o uriașă călimară de sineală, dându-i nuanțe opace. Trunchiurile acaju-maronii, golașe, cu crengile văduvite de frunzișul lor, se desfășurau militărește, ca niște schelete sinistre, pământii. Ici-colo, niște ciorchini rubinii, ale unor arbori cu rod ciudat, ademeneau vrăbii cenușii, și alte câteva păsări bătând în ciocolatiu.
Un bazin cu sclipiri marmorene, plin, în vară cu apa cristalină, în care înotaseră câțiva peștisori argintii, adăpostea acum un lichid turcoaz, ca o peruzea. Cândva, în vară, înconjurat de tufe cu flori ignicolore, sângerii sau roșii fluorescente, își preschimbase diadema ăstor podoabe, cu un covor de frunze galbejite, arămii, cărămizii, altele cu strălucirea de fildeș a albului ivoar.
Parcul își desfășura dinaintea ochilor mei, fascinația de culori pastelate ale toamnei, dominate de discreție, nostalgie, melancolie. Verdele tomnatic, un verde cosmic, se desfășura printre arămiul cu sclipiri aurifere, al covorului de fruze așternut printre copaci și pe alei. Vântul sur al toamnei, pornise iarăși dansul halucinant al frunzelor roșiatice, gălbui, ori ninsorii. Pluteau prin aer, ca un acord de vals lin, foi din arbori, cândva verzui, astăzi doar palide vise cenușii, soli ai cerului plumburiu, care îmi trimitea sărutul ud al toamnei, ca o părere de rău, pentru agonia în care intră natura.
Vântul încă blând al toamnei, îmi mângâia tenul ușor măsliniu, trimițând și doi stropi ca de cleștar, pe fruntea mea împestrițată de gânduri. I-am spulberat încetișor cu degetele mele trandafirii, și am părăsit emoționată parcul, cu sufletul îmbălsămat de simfonia de culori a toamnei.....
M-am așezat pe o bancă, pregătită ca pentru o prezentare de modă, ca pentru un vals al culorilor toamnei. Frunze arămii dansau lin printre trunchiurile sure ale copacilor. Un dans feeric, parcă pluteau fluturi de aur, de la nuanțe ușor roșcovane, până la un galben pal, cu sclipiri siderale, împrumutate de la aștrii nopții.
Cerul de azur din săptămânile trecute, devenise plumburiu, Rondurile de trandafiri, altădată strălucind de oranj sau de purpură, deveniseră palide, în zarea indigo.
Ma așezasem lângă un strat de hortenzii, cândva frez, acum aflate în pragul morții, cu nuanțe bătând de la albicios la mov. Octombrie își desfășura în fața ochilor mei, cele mai splendide variațiuni de oliv. Purpura verii a rămas doar amintire. Crinii lila deveniseră tot mai negricioși, tot mai pigmentați în galben-tabac, sau tuciuriu.
Peste zarea de unde un soare palid și timid își trimitea câteva raze călatoare, o zare altădată ca un albastru de Voroneț, strălucitor, toamna zvârlise parcă o uriașă călimară de sineală, dându-i nuanțe opace. Trunchiurile acaju-maronii, golașe, cu crengile văduvite de frunzișul lor, se desfășurau militărește, ca niște schelete sinistre, pământii. Ici-colo, niște ciorchini rubinii, ale unor arbori cu rod ciudat, ademeneau vrăbii cenușii, și alte câteva păsări bătând în ciocolatiu.
Un bazin cu sclipiri marmorene, plin, în vară cu apa cristalină, în care înotaseră câțiva peștisori argintii, adăpostea acum un lichid turcoaz, ca o peruzea. Cândva, în vară, înconjurat de tufe cu flori ignicolore, sângerii sau roșii fluorescente, își preschimbase diadema ăstor podoabe, cu un covor de frunze galbejite, arămii, cărămizii, altele cu strălucirea de fildeș a albului ivoar.
Parcul își desfășura dinaintea ochilor mei, fascinația de culori pastelate ale toamnei, dominate de discreție, nostalgie, melancolie. Verdele tomnatic, un verde cosmic, se desfășura printre arămiul cu sclipiri aurifere, al covorului de fruze așternut printre copaci și pe alei. Vântul sur al toamnei, pornise iarăși dansul halucinant al frunzelor roșiatice, gălbui, ori ninsorii. Pluteau prin aer, ca un acord de vals lin, foi din arbori, cândva verzui, astăzi doar palide vise cenușii, soli ai cerului plumburiu, care îmi trimitea sărutul ud al toamnei, ca o părere de rău, pentru agonia în care intră natura.
Vântul încă blând al toamnei, îmi mângâia tenul ușor măsliniu, trimițând și doi stropi ca de cleștar, pe fruntea mea împestrițată de gânduri. I-am spulberat încetișor cu degetele mele trandafirii, și am părăsit emoționată parcul, cu sufletul îmbălsămat de simfonia de culori a toamnei.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu