Saltul Silviei Caloianu de pe Internet-în paginile primului ei volum

Silvia Caloianu, chiar dacă nu se numără printre numele ilustre ale poeziei românești dintre Prut și Nistru, trebuie menționată ca fiind o reprezentantă în lumea postmodernismului moldovenesc. Postmodernismul, născut ca o reacție de negare a valorilor artistice de până atunci, o adoptă făra rezerve pe Silvia Caloianu, o introduce în lumea versului din țara noastră, poeta, la rândul ei, slujindu-i cauzele cu devotament.
Prea puțin cunoscută în lumea muzelor, autoarea este practic, un produs al siteurilor literare de pe Intern, fără de care numele său nu ar fi ajuns să fie cunoscut în rândurie iubitorilor de poezie. Născută la Chișinau, în 1960, încearcăîn câteva rânduri, fără succes, să debuteze în volum. Abia după  ce se face cunoscută printre cititorii siteurilor, reușeste să publice volumul "Niciodată pe nume".
Citindu-i volumul, ne putem da seama că poeta, din multitudinea textelor publicate pe Internet, a adunat tot ce i se părea publicabil, un amalgam, poate lipsit de coeziune, un fel de salată poetică, un ghiveci literar, încropind un volum cu care a făcut la vârsta de 45 de  ani marele său pas la care visase, debutul editorial.
Încercând să-și încadreze poemele tematic Silvia Caloianu își împarte unicul volum tipărit "Niciodata pe nume" în trei părți distincte:"Plâns înainte", a doua secțiune "De culori de tine", iar a treia "Hypnos".
În prima treime a volumului, autoarea se confesează cititorilor cu privire la viziunile sale erotice, prezentându-ne bărbatul ideal în viziunea sa " bărbatul acesta deosebit se declară vinovat/ se retrage/ își spune gill/ îmi explica foarte serios ca pîndea o lumină/ una specială/ care sa îl repună în circuitul său calendaristic/ îmi descrie mai cu seamă toamna/ caligrafiind-o cu majusculă/ ploile reci din adîncurile firii".  Iubirea pentru Silvia Caloianu este o binefacere a repaosului total, a unei hibernări de-a dreptul letargice.  "Sentimentul de umilință/ crepuscul/ resemnarea în așteptarea somnului hibernal/ eu îmi mușc buzele/ aud cum i se sparg scoicile sub greutatea pașilor/ îmi șopteste că e un zgomot care îi înfierbîntă amintirile/".
Doar împlinirile iubirii îi sunt surse de inspirație pentru versurile sale, incertitudinile sentimentale blocându-i muzele."eu mă opresc pe albul paginii mele/ observ că nu îmi mai desenează nici o poezie/ nici o tentativă de zîmbet/".

În partea a doua a volumului, "De culori de tine", Silvia Caloianu își exteriorizează mai profund sentimente, dând frâu liber unei avalanșe de trăiri, cu mult mai intense decât în prima parte. Cochetează cu nemărginirile, eternitatea mărilor și a valurilor, cu miturile biblice despre apocalipsele pluviale ale oceanului planetar.   "În rosul acesta rectiliniu s-a facut multă liniște/ dumnezeu cu certitudine întîrzie/ ca întotdeauna/ ma gîndesc oare cu ce ar mai începe o lume/ va fi oare mulțumit cînd va ajunge la ape/ și la vietuitoarele sale repartizate prin mituri/ femeia albastră spune că mările ei nu au țărmuri/ că a inventat înca o poezie despre potop". Poeta vede potopul ca pe o izbăvire de păcate, subjugând cuvintelepentru a  înălța oda ploilor eterne, dar și a cerurilor uscate de sentimente și de ploi   "„Alinatul cuvintelor/ iată-l/ traversează pe roșu/ strada sîngelui meu decolrat// uimește-mă/ îi spun/ sînt plictisită sînt imună/ ca un cer făra emoții/ din care veacuri nu a mai plouat// alinatul cuvintelor/ tace/ își ascunde ochii/ prin semafoare ce tupeu/ ce tupeu// are capul într-un fel de nori/ din care posibil să plouă/ iar mîinile în buzunarele somnului meu”.   Imaginile sînt mai clare aici, uneori mai plastice, ceea ce conferă mai multă viață textelor. Feminismul accentuat nu fragilizează poemele, ci le încarcă de un mister cald, pe care-l cauți de la text la text.

Hypnos, cea de-a treia parte a volumului, continuă pe aceeași linie, încununând întreaga-i operă   „ Își săvîrșise opera într-un joc de limbaj/ el ne făcea să credem că existăm în somn/ dorințele noastre erau atît cît sa avem nevoie/ el ne spunea ca tot ce atingem e simbol/ de aceea păstrăm distanța pe muchii de ore/ în plînsul culorilor/"

Remarcabilă este ușurinta în versificație a poetei, dexteritatea în  exprimare, lejeritatea în mânuirea verbului poetic.

 Având în vedere faptul că Silvia Caloianu a pătruns cu greutate din categoria de poezie a maselor largi, în cea a poemelor consacrate, trebuie să privim cu îngăduință încercările ei nu tocmai reușite de a pătrunde în esența lucrurilor, în profunzimea ideilor. Cultivând o poezie de suprafață, adeseori diluată, lipsită de esențele pure ale logoului poetic, erupția lirică a Silviei Caloianu se lasă încă așteptată. Totuși, având în vedere promisiunile de până acum,  o așteptăm în anii următori, chiar dacă de cele mai multe ori, poeta nu știe ce să faca prea bine, cu talentul pe care îl are din abundență.