Prima zi de
practică a fost în 22 aprilie, în zi de luni, început de săptămână. Ne-am
prezentat în cabinetul redacţional, eu şi încă 5 colege şi un coleg. Am
remarcat un factor care cred că n-a fost o simplă întâmplare. În afară de 1-2
studenţi reţinuti la Bălţi din cauza unor probleme personale, au ales să-şi
efectueze practica studentele cu cele mai bune rezultate la învăţătură, semn că
nu eram singura care consideră că aici se va desfăşura munca serioasă, elita
grupei, crema, a ales "sintagmele".
Ghenadie Nicu, redactorul-şef
ne-a întâmpinat şi ne-a mulţumit că am acordat încredere muncii ce se
desfăşoară în cadrul revistei Universităţii, apoi ne-a expus planul de lucru pe
care voia să-l pună în practică. Ne-a enumerat ce subiecte ne pregătise şi ne-a
cerut să venim şi noi cu propuneri. Din păcate sugestiile noastre de teme erau
lipsite de consistenţă, aşa că am fost nevoiţi să alegem fiecare din lista
domnului profesor. Am hotărât să mă antrenez în două provocări serioase, de
aceea am optat pentru două subiecte cu pretenţii, un interviu cu o doamnă
profesoară din România, despre activitatea acesteia şi un interviu cu domnul
prorector, având ca temă cazurile de plagiat în rândurile profesorilor şi
studenţilor Universităţii noastre.
A doua zi, nimeni
dintre noi nu se apucase de treabă, deoarece nu prea înţelesesem bine temele,
aşa că ne-au fost furnizate fiecăreia în parte informaţii suplimentare. Mai
luminate ca după primul impact, am pornit la muncă toate, cu un avânt sporit.
În ziua a treia
ne-am intrat toate în pâine şi ne-am luat în serios rolurile de viitoare
jurnaliste. Fetele au plecat fiecare pe la domnii decani şi profesori cărora au
ales să le ia interviuri pe diverse teme. Unele colege au reusit să-i
intervieveze de la prima încercare, fără probleme, dar pentru ca să fie
primite, altele au avut nevoie de intervenţia redactorului-şef. Eu am început
tatonările la prima temă, interviul online cu doamna profesoara Gina Nimigean
din România, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, unde predă limba
română, în anul pregătitor de însuşire a limbii, pentru studenţii străini, din
România. Doamna profesoară s-a dovedit a fi foarte draguţă, amabilă, mi-a spus
să-i trimit setul de întrebări, promiţând să-mi răspundă la ele.
Ziua de joi,
penultima zi de practică, a început în cabinetul redactorului-şef, unde fiecare
a prezentat ceea ce scrise până atunci. Domnul profesor le-a ascultat pe
fiecare în parte şi le-a dat diferite indicaţii ce se impuneau. Eu scrisesem
deja articolul despre plagiat, pot spune că era alcătuit în întregime, mai
puţin datele şi informaţiile pe care plănuiam şi speram să mi le furnizeze
domnul prorector, precum şi câteva păreri personale ale acestuia. Lăsasem
spaţiu unde să înserez acest fragment şi m-am dus ca să-l caut pe domnul
prorector al Universităţii. Din păcate, o experienţă similară, trăita nu cu
mult timp înainte, când un alt domn profesor mi-a refuzat un interviu, avea să
se repete şi de această dată. Domnul Balanici n-a dat dovadă de nici cea mai
mică solicitudine, refuzandu-mă sec şi dânsul. Neavând alta soluţie, am
reajustat textul despre plagiat, adaptându-l la o versiune care nu includea nici
un interviu cu domnul prorector. Trimisesem deja setul de întrebări doamnei
profesoare din România, însă şi aceasta m-a amânat. Într-un mod politicos, dar
m-a amânat. După-amiază am primit un email de la dânsa, în care se scuza că
nu-mi poate răspunde decât peste câteva zile.
În mintea mea se
năşteau niste concluzii contradictorii. Ştiam că majoritatea persoanelor, ca să
nu vorbesc a personalităţilor, sunt avide după publicitate, unele chiar plăteau
pentru a se face tot mai cunoscute. Eu am întâlnit în ultimul timp, oameni
cărora eu le pregătisem articole lauditive, fugind de publicitatea pe care
le-aş fi făcut-o, precum dracul de tămâie. Dar cum interviul cu doamna Gina
Nimigean era o temă pe care eu trebuia s-o duc la bun sfârşit, am imaginat un
interviu cu întrebări puse, dar care încă nu căpătaseră răspuns.
Cu deosebită emoţie
am aşteptat fiecare ultima zi de practică, evident că din mai multe motive. Ne
bucuram că ne aştepta un binevenit weekend, se apropia şi vacanţa. De asemenea,
fiind ultima zi de practică, era şi momentul în care urma să vedem cam ce roade
vom culege. Ne-am prezentat fiecare
lucrările în forma lor finală, am ascultat părerile domnului profesor, care în
final ne-a mulţumit pentru participarea la săptămâna de practică. Eu, personal,
am considerat-o deosebit de fructuoasă. Am învăţat în aceste zile unele dintre
tainele vieţii dintr-o redacţie, precum am mai căpătat un dram de experinţă în
plus, în ceea ce se numeşte practica meseriei de jurnalist.
Mă gândeam că mai
aveam un hop de trecut. Trebuia ca şi domnul profesor Valeriu Gorbul, să fie
mulţumit de munca pe care am depus-o. Dânsul, cel care a coordonat această
practică a noastră, a trecut zilnic să ne vadă, să se intereseze de cum muncim,
trăia fiecare zi a noastră din redacţie, încântat de fiecare progres al nostru.
Aş vrea ca noi să-l putem răsplăti cu lucrări care să corespundă aşteptărilor
pe care le are de la noi.
Dar surpriza a
venit în ultima zi de dinaintea vacanţei. Nu ştiu cum a reuşit domnul
redactor-şef să scoată în regim de urgenţă, ca să zic aşa, un număr de revistă,
alcătuit şi cu textele scrise de noi, în săptămâna de practică. Unele colege au
trăit emoţia debutului şi bucuria de a-şi vedea pentru
prima dată numele în paginile unei reviste. Eu mai publicasem de mai multe ori,
dar a apărea alături de colegele mele, ca un grup de tinere jurnaliste, colege,
capabile să susţinem un număr de revistă, mi-a produs un sentiment care m-a
copleşit. Dacă încă de pe băncile studenţiei reuşim asemenea performanţe,
izbânda profesională ne este asigurată. Am luat cu febrilitate exemplarul pe
care l-am primit şi l-am dus ca pe un trofeu mamei mele, gândindu-mă s-o asigur
că fata ei cea dragă, pe care a trimis-o să se şcolească, a nimerit într-un
colectiv de profesori şi studenţi valoros, ca o sămânţă de calitate într-un sol
fertil. Mamă dragă, vremea când această sămânţă va răsări, va înmuguri şi va da
roade, este foarte aproape.
