Gazeta din imaginaţia mea

Acum, în anul doi de facultate, mi-a fost dat mie, dar şi colegelor pe care le am, să ne confruntăm cu cea mai surprinzătoare, dar şi cea mai îndrăzneaţă propunere, pe care am fi putut s-o primim. Acum câteva săptămâni, într-o dimineaţă, gâtuit de emoţie, domnul profesor Anatol Moraru, a intrat la noi în clasă, la prima oră de curs, însoţit de doi domni eleganţi, unul mai tânăr, celălalt mai vârstnic şi care semănau izbitor unul cu celălalt. Păreau a fi tată şi fiu. După ce ne-au fost prezentaţi, s-a dovedit că între cei doi, exact aceasta era relaţia de rudenie. Cel care era fiul, fusese în urmă cu aproape 15 ani student la Universitatea noastră, dar, imediat dupa absolvire, întreaga lor familie plecase cu afaceri, definitiv, în SUA, unde s-au realizat excelent, din punct de vedere material. Veniseră în vizită, la Bălţi, dar cel mai tânăr rămăsese neplăcut surprins, deoarece nu găsise nici un ziar local de limbă română. Om de acţiune, nu s-a mulţumit ca doar să se lamenteze, ci a luat imediat primele măsuri. L-a căutat pe domnul profesor Moraru, care îi fusese, pe vremuri diriginte şi pe care îl aprecia în mod deosebit, spunându-i că, împreună cu tatăl său, doreşte să contribuie la înfiinţarea primului ziar de limbă română din Bălţi. Familia dânşilor se vor ocupa în totalitate de finanţarea gazetei, domnul profesor Moraru, să rezolve problema jurnaliştilor care vor scoate viitorul ziar, sau revistă, ce va fi să fie.

În următoarele două ore am pus, cum s-ar spune, "ţara  la cale". Cei doi domni din America au declarat, sus şi tare, că nu se pot ocupa în legătură cu gazeta decât cu finanţarea ei, e adevărat în totalitate, dar elaborarea, redactarea şi tipărirea ei rămâne numai în seama celor de la Bălţi. Erau de definitivat şi pus în aplicare numeroase probleme organizatorice, era nevoie de o persoană cu experienţă în fruntea gazetei, astfel încât s-a hotărât ca toate prerogativele, în acest sens, să fie transferate domnului profesor Moraru.

Ne-a spus că s-a gândit să scoatem noi acest ziar, să venim cu propuneri şi idei. Viitorii noştri finanţatori şi-au exprimat intenţia, dar şi capacitatea de a putea susţine un cotidian, deci, este cazul să pornim de la această idee. Domnul Moraru ne-a declarat pe toate cele prezente, drept viitoarele redactore ale ziarului, noi şi finanţatorii l-am numit directorul publicaţiei, am convenit cu toţii că vom munci doar din entuziasm, fără pretenţii salariale, domnul profesor ne-a atenţionat că noi ne vom ocupa în exclusivitate de întreaga muncă din viitoarea redacţie, dânsul doar ne va ajuta când va trebui intervenit pe la unele foruri de specialitate, sau tutelare. Ne-am reîntâlnit în formula completă, dar fără domnul profesor şi fără finanţatori, după-amiază, în amfiteatru. Trebuia să ne hotărâm, în primul rând, ce orientare va avea jurnalul nostru. Fiecare a venit măcar cu câte o propunere, care de care mai generoasă. Ziar de informaţie, de investigaţii, gazeta de cultură. Toate ideile erau binevenite, dar mie mi se părea că parcă le lipseşte ceva. Nu de conţinutul lor era vorba, ci mă gândeam la un sâmbure de atractivitate, care să facă publicaţia noastră irezistibilă în ochii cititorilor din Bălţi, atractivă, fascinantă, inedită. De informaţii, consumatorii de Mass-Media sunt plini. Le găsesc în toate gazetele, în toate fiţuicile. Voiam ceva original, ceva să-i facă pe cititori să savureze şi să devoreze toate  toate articolele. Dacă ne bazăm doar pe finanţarea venita din SUA, soarta ziarului nostru va fi pecetluită. Va sucomba dupa câteva numere, finanţatorii se vor trezi din reverie, nu vor mai fi dispuşi să lucreze în pierdere şi vor renunţa la proiect. Va trebui ca noi să facem gazeta noastră rentabilă din punct de vedere financiar, încă de la primul ei număr. Da, aşa am spus, rentabilă. Trebuie să vindem un numar cât mai mare de exemplare, la un preţ adecvat, astfel încât să ne scoatem toate costurile de publicaţie, ba chiar, în cel mai scurt timp să realizăm şi profit.

Trebuie, însă, să venim cu ceva atractiv, ceva care să fie primit cu savoare de către cititori. Societatea noastră, la fel ca fiecare pe lumea asta, este un conglomerat de personaje, idei şi fapte diverse. Oamenii vor să se recunoască pe ei înşisi, în fiecare personaj pus pe frontispiciu. Iar când apar fapte deosebite ce le sunt prezentate, cititorii să vadă cum trăiesc alţii, altfel decât cei de rând. Viaţa, lumea este un tom uriaş de fapte diverse, cititorii vor să aibă în faţa lor cartea deschisa a vieţii fiecărei vedete. Sunt interesaţi să ştie ce iubită şi-a mai schimbat nu ştiu care fotbalist celebru, ce toalete au îmbrăcat doamnele la nu ştiu ce serată a oamenilor de afaceri, cum a petrecut prima noapte în arest nu ştiu ce politician corupt, prins şi dovedit, ce meniu a fost la nunta fiicei nu ştiu cărui ministru. Omul de rând se va cruci când va vedea cu ce bunătăti îşi îmbuibă burdihanele aleşii neamului. Sau când vor vedea câte mii de dolari costă rochia purtată de către doamna X, sau setul de cristale Swarowski al doamnei Y. Să ne minunăm când vedem că poseta nu ştiu cărei fufe din lumea bună, costă cât căsuţa unei familii amărâte.

Da, suntem si noi un  popor de bârfe, asta se cere, asta vrea moldoveanul de rând să consume din Mass-Media. Nu asta aş intenţiona eu să prezint eu cititorilor, dar, dacă intenţionez să apar cu un proiect viabil, dar şi serios, va trebuia să aduc, pentru început, ceva ce se cumpără şi ne va aduce bani, pentru planurile viitoare. Când vom putea aduce fonduri, când munca noastră va fi şi fructuoasă financiar, vom putea scoate şi pagini serioase, nu doar produse publicistice de fapt divers. Una dintre noi va trebui să pregătească celorlalte un catalog cu evenimente cotidiene, de unde să fie culese, fetele să se deplaseze la faţa locului, de unde să vină cu informaţii. În anii de liceu, chiar am vrut să scoatem o revistă de acest gen, cu o colegă. Subiecte aveam suficiente, puteam umple suficiente pagini. Ne gândeam să scriem pe pagini dublu A4, să le multiplicăm la xerox, fotografii nu ştiam cum să realizam, dar plănuiam să înserăm caricaturi, colega mea era o excelentă desenatoare. Am calculat cât ne-ar costa paginile de xerox, câte exemplare să scoatem, cu cât să le vindem, unde, cum. Proiectul era generos, dar naiv, aşa că a rămas doar proiect. Astăzi condiţiile sunt altele, avem şi noi acces la apărătura modernă, putem angaja contracte cu tipografii. Unele dintre colegele noastre sunt specialiste în fotografiere, asta nu va mai reprezenta nici un impediment. Comanda o putem da la tipografia care scoate "Sintagmele" Universităţii, formatul poate fi asemănător, cât şi numărul de pagini. Urma să ne alcătuim colectivul redacţional, structurile de conducere ale redacţiei. Am făcut şi primele propruneri pentru titlul ziarului. Se vehicula denumiri precum "Jurnalul de Bălti", "Gazeta Nordului". "Zigzag moldovenesc", "Mozaic monden". Evident că nu ne-am oprit încă la nici un titlu, o hotărâre atât de importantă nu se ia din prima zi.

Mai sunt încă multe lucruri de pus la punct. Revista noastră s-a născut, deocamdată în mintea mea, sper că şi a multor colege şi a domnului profesor. Multe se mai pot întâmpla până să devină o gazetă palpabilă. Avem nevoie de aprobări, de energie, se pot răzgândi potenţialii finanţatori, putem da noi chix. Important este însă că s-a născut un proiect. Astăzi, domnul profesor Moraru ne-a propus ceva ca un joc, sau ceva foarte serios. Important este faptul ca fiecare dintre noi să conştientizăm  că acest plan este perfect posibil. Important este să vrem şi să realizăm că putem, iar atunci orice proiect urnit din loc, nu mai poate fi oprit de anumite piedici neavenite. Nu ne poate împiedica nimeni. Domnule profesor Moraru. Nu ştiu cât de real este imboldul dumneavoastră, dar ne-aţi făcut să ne dorim asta cu ardoare şi să nu mai vrem să dăm înapoi. Ceea ce ne-aţi cerut, noi putem. Pregătiţi-vă, noi vom face negreşit, în curând, ceea ce ţine de noi. Apoi va fi rândul dumneavoastră. Nu carecumva să ne spuneţi că a fost un simplu exerciţiu!!

Se vrea presa a fi cu adevărat bastonul unui nevoiaş?

Un segment bine definit al societăţii moldoveneşti, deloc de neglijat ca şi număr, îl reprezintă persoanele cu handicap. Acestea reprezintă un grup social care se confruntă cu multiple probleme, nu doar din punct de vedere al stării de sănătate, dar aceste sunt lăsate de izbelişte de către statul republicii noastre, marginalizate şi împinse spre periferia societăţii. Aceşti oropsiţi ai sorţii, speră să-şi găsească un aliat care să-i sprijine în lupta cu birocraţia şi indiferenţa, în persoana presei, asteptăm ca jurnaliştii să încerce, prin articolele lor, să le apere drepturile. Dar, oare din partea mass-mediei le vine acel ajutor mult aşteptat, le-or fi gazetele acel reazăm în lupta cu un sistem medical şi de asistenţă medicală, putred de corupt, insensibil şi indiferent. Uneori interventia presei le este de real folos, alteori această intervenţie este ineficientă, datorită lipsei ei de consistenţă. Una peste alta, se aşteaptă mult mai mult de la jurnaliştii dedicaţi cauzelor de asistenţă socială.

Nu negăm, există slujitori ai presei care şi-au pus puterea de muncă, în folosul acestor amărâţi, prigoniţi din toate părţile. Cazuri sociale au fost descrise în paginile jurnalelor în amănunt. A fost descrisă situaţia lor mizerabilă. Sprijinul material, financiar şi de altă natură, derizoriu, oferit de către statul moldovenesc, a fost înfierat adeseori de gazete şi de către audio-vizual. Mulţi ziarişti au blamat dezinteresul total faţă de cei mai oropsiti moldoveni, au sancţionat prin articole, iar redactorii radio-TV prin emisiuni, legislaţia în vigoare, încercând să pună presiune pe politicieni, pentru a lua măsurile ce se impun.

Dar problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati, sunt dintre cele mai multiple, iar semnalarea acestora ramane tot in seama presei. Uneori, jurnalistii se achita de aceasta sarcina ce ar parea a fi nobilă, alteori eforturile acestora lasă de dorit. Pentru societate, semenii noştri cu handicap, reprezintă, în ochii unora un balast, dar să nu uităm că au ajuns în situaţia de asistaţi sociali, tot datorită sacrificiilor aduse pe altarul ţării. Dacă au ajuns în situaţia de a fi inutili, ei nu trebuiesc marginalizaţi, iar noi, cu toţii, nu trebuie să ne precupetim eforturile de a-i reda societăţii. Există modalităţi de reintegrare socială, programe speciale, insuficient prezentate celor interesaţi. În acest caz, presa trebuie să se erijeze într-un factor de publicitate, aducând în vizorul fiecărei persoane cu handicap, ce posibilităţi are de a reveni în mijlocul societăţii conduse de normalitate. Mulţi dintre concetăţenii noştri cu handicap îşi doresc să desfăşoare activităţi care să le redobândească încrederea şi spiritul de utilitate, să-şi poată câştiga un trai decent, să nu mai aştepte mila societăţii, să-şi recâştige spiritul uman, să se simta utili. Posibilităţi există multiple. Presa este aceea care are menirea de a le populariza şi să ajute persoanele cu handicap să aleagă cea mai potrivită reconversie profesională.

Tot presa trebuie să fie cea care să le semnaleze posibilităţile de petrecere a timpului liber, să îi informeze despre existenţa cluburilor specializate pentru nevăzători, pentru handicapaţi somatici, cei locomotor, sau de altă natură, pentru cei cu boli congenitale, sau incurabile dobândite. Jurnaliştii trebuie să someze autorităţile să le asigure facilităţile la care au dreptul, cum ar fi rampele de urcare pentru cărucioare şi scune rulante, drepturile garantate prin lege, cum ar fi dreptul la însoţitor, pentru cazurile mai grave, dreptul la gratuităţile legale, de natură medicală şi socială. Presa trebuie să semnaleze toate încălcările ale acestor drepturi, să fie ca o călăuză pentru cei cu dizabilităţi. Trebuie să scrie despre toate abuzurile, atâta vreme cât este vorba despre o categorie socială oropsită şi lipsită de prea mari posibilităţi materiale.

Nu contest faptul că jurnaliştii nu sar în ajutorul concetăţenilor noştri cu handicap. Dar ceea ce fac pentru ei, este încă prea puţin. Într-adevăr, nu oferă subiecte de presă savuroase, dar chiar şi aşa, merită mai multă atenţie. Mai multă atenţie din partea societăţii, din partea guvernanţilor, dar şi din partea presei. Presa trebuie să fie, ca întotdeauna vârful de lance care să lupte pentru purificarea societăţii civile, pentru uşurarea existenţei celora care nu se descurcă fără sprijin, pentru apărarea drepturilor tuturor şi rezolvarea delicatelor cazuri sociale.

Presa, liantul dintre naţionalităţile poporului moldovenesc

Pe plaiurile de vis cuprinse între Nistru şi Prut, adică pe teritoriul legendarei noastre Basarabii, sunt răspândite un număr impresionant de naţii, adică de minorităţi naţionale. Zona fiind mirifică, fiecare grup naţional, ajuns pe meleaguri moldave, şi-a înfipt adanc radacinile în solul patriei noastre. Moldova i-a primit cu generozitate, noi, băştinaşii am încercat să trăim în bună vecinătare cu fiecare minoritate etnică, ne-am străduit ca fiecare entitate naţională să se simtă ca la mama lor acasă, până când, în unele perioade, am ajuns noi oaspeţi în propria noastră ţară, majoritarii priviţi ca şi nişte minoritari toleraţi. În zilele noastre, lucrurile s-au mai aşezat pe făgaşul lor normal, în general, reuşim să trăim cu toţii în deplină înţelegere, pe aceste plaiuri.

Evident că această coloratură etnică nu putea să scape presei autohtone, nu putea trece nemenţionată, caracteristicile socio-etnice ale fiecărui grup naţional fiind aduse în lumină de numeroasele publicaţii răsărite în anii din urmă, precum ciupercile după ploaie. Dacă împărţim acelaşi teritoriu, dacă udăm cu sudoarea frunţii fiecăruia, dealurile şi câmpiile noastre mănaoase, este firesc să ne cunoaştem unii pe ceilalţi fiecare grup de naţionalitate conlocuitoare să-şi etaleze valorile, tradiţiile, folclorul, caracteristicile. Şi ce mijloc mai facil avem noi la îndemână, pentru a se face fiecare cunoscut printre celelalte naţii ce compun poporul moldav, decât presa, acest mijloc de comunicare, accesibil tuturor.

Nu vreau să fac acum apologia presei şi să-i arog nişte merite înca necuvenite deplin. Mass-media are încă multe de făcut pe drumul aproprierii între noi ca naţii moldoveneşti, dar, trebuie să recunoaştem că nici o altă instituţie nu a făcut atâtea câte a făcut presa, în acest sens.

Suntem un singur popor, mai multe culturi, culturi adunate în jurul bunului cel mai de preţ al fiecărui neam, limba sa strămoşească. Presa, atâta cât a putut, ne-a făcut cunoştinţă cu o multitudine de limbi care dăinuiesc de veacuri pe aceste meleaguri. Minorităţile naţionale şi religioase şi-au găsit reflectarea în presa de diferite limbi, de pe teritoriul basarabean. Religia naţională este catalizatorul fiecărui popor, iar prin intermediul presei, noi facem cunoştinţă cu conceptele religioase, cu tradiţii, dogme, concepte, principii etice, estetice, ale fiecărei naţii moldoveneşti, ale fiecărei religii în parte. Avem pe teritoriul basarabean o mulţime de religii reflectate în ziarele de diferite limbi, sau în postorile radio-TV, de diferite orientări naţionalo-religioase. 

Întâlnim pe stradă, dar şi zugrăviţi în presă, ortodocşi de ambele stiluri, catolici, reformaţi, mozaici, musulmani, neoprotestanţi, adică baptişti, penticostali şi altii. Fără presă n-am şti mai nimic despre mulţi dintre aceştia, dar aşa, mass-media ne ajută să-i cunoaştem, să-i înţelegem şi să ne apropiem de ei. Tot cu ajutorul presei, cunoaştem tot mai multe despre grupurile etnice de pe teritoriul ţării noastre, despre limbile lor, unele de sorginte latină, altele slavă, germanică, cu cultură, tradiţii, folclor, artă culinara, port. Presa este iarăşi prezentă la datorie. E drept că ziarele şi audio-vizualul de limba română reprezintă  portrapelul românismului, iar cele de limba rusă, portdrapelul slavismului, dar ele fac şi referiri depre celelalte naţii.

Din păcate, de multe ori sunt prea pătimaşe aceste ziare naţionale, unele chiar cultivă vrajba, sau sunt părtinitoare, în general, nu se face cât ar trebui, pe linia minorităţilor, dar, aşa cum în toate suntem la început de drum, iar presa noastra creşte în valoare şi consistenţă, pe zi ce trece, şi în abordarea problematicii minorităţilor, va deveni o oglindă fidelă a societăţii basarabene. Această familie mare a jurnaliştilor, din care şi eu sper că voi face parte în curând, îşi are menirea să contribuie, dupa rolul ce îi este predestinat, la propăşirea societăţii moldoveneşti, inclusiv din punct de vedere al minorităţilor religioase şi naţionale, la a căror cunoaştere reciproca şi bună înţelegere, pot contribui şi pune umărul.