Gigi Becali de Sângerei

Măi Radic Vasilievici, tu ești cel mai mare bou pe care l-am întâlnit eu vreodată. Dar știi de ce ești tu bou? Pentru că mă-ta-i vacă.

Cioban ce puți a berbec, cu minte de oaie creață. Violator de oi, cumnat cu toți berbecii. Tu, care vii din fundul Sângereiului, cu călcâiele crăpate și pline de bălegar de vacă, cu unghii negre sub ele, de cum te scarpini în cur. Când te descalți, distrugi ecosistemul. Arunci obiala împuțită înspre lup, când acesta atacă turma, stâna, și lupul sucombă asfixiat. Toți mieii fătați în primăvară, sunt dupa chipul și asemanarea ta, o, tu tată de  mielușei.

Zilele trecute, vineri, la Sângerei s-a ținut mare sărbătoare. S-a împlinit anul de când te-ai spălat ultima oară. Bine, nu prea te spălaseși tu nici atunci, dar te-a prins ploaia cea mare. Iar mâine va avea loc un important eveniment sportiv. Bătaie cap în cap între tine și Gogu, berbecul cel cu coarnele răsucite. Motivul? Te-a provocat la duel deoarece te-a prins la Rița Mioriţa, oița țurcană, cea mai dragă lui, dar și ție.

Dar nu dispera, chiar dacă berbecul te va învinge. Şi cel care va pierde lupta, adică tu, are rezervat un premiu de consolare, graţiile oiţei bârsane cea schioapă de un picior şi plină de râie. Acuma nu se ştie tu ai luat râia de la oaie, sau oaia de la tine. Iniţial crezusem că turma ta este una neconvenţională, total diferită de tradiţiile strămoşesti, adică lipşeste măgarul. Apoi mi-am dat seama că tu eşti pe post de măgar. Sintagma împământenită de secole, "ca măgarul între oi", s-a transformat, în cazul tău şi a turmei tale, într-o expresie mult mai pitorească, "ca Radu Ursulică între oi". Ai şi o meserie complementară de mare viitor în Republica Moldova, sortator de oi. Cu diplomă în toată regula. Sortezi oile albe, de oile negre: de-o parte cele albe, de cealaltă parte cele negre.

Dar să ştii ca ma miră tare cum de nişte "domnişoare" atâta de delicate precum oiţele tale, s-au lăsat seduse şi sărutate de către tine. Latrina din curtea prostului satului, miroase mai frumos decât gura ta. Dinţii tăi, adevărate caverne înnegrite, put îngrozitor. Printre ei, resturi de mâncare intrate în putrefacţie, dezvăluie curioşilor ce meniu ai avut  cu o zi înainte. Între dinţii tăi, găsim un adevărat reţetar şi lista de bucate cu ce aţi avut la masă. Te rog, nu deschide gura, hoitul unui câine mort de-o săptămână, în plină vară, reprezintă un adevărat parfum, pe lângă miasmele ce ies din gura ta. Aşa îţi miroase cavitatea bucală, încât nimeni nu mai conştientizează daca e vorba de gura ta, sau e doar curul.

Am auzit că şi tu contribui direct la producţia de brânză de la stână. Cantitatea de brânză pe care o aduni de pe capul organului tău genital ar ajunge, zilnic, pentru a umple 100 de plăcinte. Te-am urmărit într-o zi când te îmbrăcai. Studiai izmenele, care parte vine în faţă şi care la spate. Explicai celor din jur că pata gălbuie vine în faţă, iar cea maro se potriveşte la fund. Şi dacă lâna nu prea se mai caută, te-ai reprofilat pe producţia de măsline. Nu că ai avea vreo livadă de măslini, dar, cât e ziua de lungă, aştepţi la curul oilor cu găleata pregatită, şi aduni de pe jos, din iarbă, "măslinele" produse de către oi şi eliminate prin orificiul de sub coadă. Şi când ţi se pare că au eliminat prea puţine măsline, le sufli pe borta curului, doar, doar ţi-or mai slobozi câteva, direct în gură.

In urma cu cativa ani, te aflai pe un vapor, pe ruta Odessa-Constanta, ai alunecat de pe punte si ai cazut in mare. Marinarii te-au salvat imediat si te-au scos din apa. Dar, de atunci marea se numeste Marea Neagra. S-a innegrit de la glod.

Nu degeaba toţi locuitorii Sângereiului se "mândresc" cu tine. Încetul cu încetul, ai devenit mascota oraşului. Să nu te miri că după moarte, concitadinii tăi te vor împăia şi te vor înfige într-un păr, pe post de sperietoare de ciori, în careva livadă. Doar că după aceea, nimeni nu va mai gusta din fructele împuţite cu prezenţa ta.

Pecetea numelui

În istoria literaturii române, mai exact a literaturii basarabene, un nume care a rezistat probei timpului, este cel al lui Alecu Russo. Numele său a răzbit peste veacuri, chiar dacă nu ne-a lăsat în urma sa o operă nici vastă, dar nici deosebit de valoroasă. Scriitor basarabean get-beget, Alecu Russo s-a născut la Chișinău, făcându-și studiile în Elveția. Întors acasă din țara cantoanelor, se integrează în peisajul literar pașoptist basarabean. Alecu Russo a fost un scriitor al evenimentelor și locurilor. Mai degrabă s-a vrut a fi un cronicar al ținuturilor unde a sălășuit, scriind despre fiecare loc în care și-a dus traiul.

Opera sa de căpătâi este ,,Cântarea României’’, din paginile căreia răzbate un patriotism autentic, de sorginte istorică, dar și geografic-peisagistă. Alecu Russo nu prea a reușit să se impună în literatură în timpul vieții. Operele sale, inclusiv ,,Cântarea României’’, și-au găsit consacrarea, doar dupa moartea lui Alecu Russo, publicate fiind ca și postume. Cunoscut doar relativ în istoriografia literară românească, Alecu Russo și-a câștigat celebritatea, în primul rând, dăruindu-și numele Universității din Bălți. Denumire sonoră, Universitatea ,,Alecu Russo’’, a devenit un brand de renume, cu un deosebit prestigiu în lumea academică din Republica Moldova.

Numele lui Alecu Russo se potrivește ca o mănușă pentru o instuție de învățământ superior de talia celei din Bălți. Noi ne mândrim cu Universitatea noastră și îi rostim cu mândrie numele. Dar, oare, dacă pe acest scriitor basarabean l-ar fi chemat altfel, și nu Russo, ar mai fi fost botezată vreodată Universitatea cu numele său? De fapt, la origini, îl chema Alecu Rusul, sau Rusu. Într-un moment de inspirație, conul Alecu și-a adoptat numele de familie Russo, care, evident, sună mai somptuos, mai pompos, mai nume de Universitate. Cu rădăcini etimologice similare denumirii poporului de la răsărit, generos reprezentat ca pondere, în cadrul populației Bălțului, numele de Russo a prins repede în rândurile cetățenilor Capitalei nordului. Mă întreb dacă l-ar fi chemat Alecu Chinezul, astăzi cum s-ar fi numit Universitatea noastră?

Tot așa, în cadrul altor nume ajunse celebre, faptul că pe respectivele persoane și personaje le-a chemat după cum le-a chemat, acest lucru a contribuit decisiv la atingerea celebrității lor. Numele multor persoane le marchează destinul, ajutând la consacrarea lor. Numele cel mai des rostit în România în zilele noastre, este cel al lui Traian Băsescu. Ce s-ar fi făcut domnul președinte dacă în loc de Băsescu, l-ar fi chemat Traian Beșescu, sau Traian Beșinescu. Cum ar fi sunat oare asta în urechile românilor?

Dar locuitorii orașului Băicoi din România, cum s-or fi numit oare? ,, băicoi’’?  Iar femeile: ,,băicoaie’’?

Am cunoscut odată o familie pe care o chema Ceapă. Cum s-or fi numit oare copiii acestora? Cepulică și Cepuță? Sau dacă Vladimir Voronin nu era Voronin, ci Godac, sau Curjos (în opoziție cu Cursus, presupun), mă îndoiesc că ajungea președinte: nici măcar şef de iaceikă nu-l făceau.

Cred că vă este limpede tuturor, importanța pe care o are numele unei persoane și cum îi marchează acesta cariera. Un nume frumos îl porți cu tine de-a lungul vieții, cu mândrie, ca pe-o medalie prinsă la piept. Dimpotrivă, un nume caraghios îți stă până la moarte, agățat ca și o tinichea de coadă, stupizenia numelui transmițându-se și posesorului acestuia. Se spune că unii își fac numele de râs, dar de multe ori, numele te face de râs pe tine, iar alteori un nume măreț te înalță. Dacă ai avut privilegiul să te cheme ,,Cucoș’’, întreaga viață trebuie să fii mândru și falnic ca un cucoș!

ROMânia

Una dintre cele mai delicate probleme din România este problema Romilor, a țiganilor. Numărul lor este destul de ridicat. Cu 2-3 secole în urmă, România a fost prima țară din Europa care a dispus eliberarea țiganilor din robie și de aceea mulți țigani din țările europene s-au refugiat în România.

Fiind un popor predispus nativ spre o sumedenie de activități negative, au constituit de-a lungul timpului, întotdeauna, o problemă. Astăzi, țiganii sunt o pacoste pentru România, atât pe plan intern cât și în relațiile cu unele țări europene.

Romii sunt o comunitate compactă, care trăiesc în grupuri distincte, constituind adevărate patriarhate, având legile lor proprii. Evident că nu toți țiganii constituie o problemă. Mulți sunt harnici și gospodari, dar o bună parte din ei sunt predispuși spre infracționalitate, aducând grave prejudicii României, în țările în care au emigrat temporar. Guvernul României ar trebui să ia o serie de măsuri pentru integrarea deplină a acestora în societate. Și aici mă refer la țiganii săraci, nu la cei care locuiesc în adevărate palate, cu kilograme de aur atârnând de ei, cu 5-6 limuzine în curte.

Țiganii săraci locuiesc în cocioabe, în adevărate ghetouri. Fără curent electric, fără apă curentă. Adesea își construiesc colibe la gropile de gunoi ale orașelor de unde se și hrănesc. Despre igienă nu poate fi vorba.

Problema lor principală este că se feresc total de muncă. De aceea, statul ar trebui să le construiască locuințe sociale, unde romii să trăiască în condiții civilizate. Să-i îndrume spre muncă și să le asigure locuri de muncă. Să-i oblige să-și dea copiii la școală, unde învățătorii să le acorde o atenție specială. De asemenea, să le asigure asistență psihologică.Trebuie educați să renunțe la furturi și la alte infracțiuni. Să respecte cu toții litera și spiritul legii, pregătiți ca atunci când ies peste hotare să respecte legile țării respective și să nu aducă prejudicii României. Și în România și peste hotare să dorească să muncească, nu să fure sau să cerșească.

Dacă s-ar realiza toate acestea, România ar câștiga din partea cinstei și corectitudinii un  important segment de populație care ar putea aduce în interiorul țării beneficii, iar în exterior laude în loc de prejudicii.

O oază de neliniște

Cred că ați observat fiecare, că în apropierea instituțiilor des frecventate de către cetățeni, spațiile comerciale apar precum ciupercile după ploaie. Lucru  firesc, nu neg asta. Unde să-și deschidă privatizatul un local, o dugheană, un boutique, decât în zonele cu vad bun? Dar, ca un făcut, în vecinătatea instituțiilor școlare, întreprinzătorii particulari, se străduiesc, în primul rând, să-și amplaseze unități care comercializează produse nocive tinerilor, tutun, băuturi alcoolice, poate și substanțe etnobotanice și halucinogene.

Dar, oare ce înseamnă un local de alimentație, în apropierea unei universități, alături de Universitatea noastră? Teoretic, un factor benefic, un refugiu pentru studenți, pentru profesori, unde să savureze, nu numai momente de liniște, dar și o cafea reconfortantă, un suc, o gustare, într-un cuvânt, un loc în care să-și reîncarce bateriile într-o pauză, înainte, sau după cursuri.

Asta s-ar vrea a fi și Terasa ,,Gaudeamuș’’, aflată la doi pași de Universitatea "Alecu Russo", într-un cadru pitoresc cu o amenajare plăcuta, liniștită, reconfortantă. Țin minte că o prietenă din orașul meu natal, mai mare cu câțiva ani decât mine, fostă studentă la Universitatea din Bălți, îmi povestise cu plăcere despre terasa sus-pomenită. Aici, zicea ea, găsea o oază de liniște, cel mai propice loc din jurul Universității, unde să-și reîmprospăteze sufletul și trupul, între doua cursuri dificile. În zilele toride cu muguri de liniște și adierile zefirice într-un colț umbrit, aici se putea repeta în tihnă feriți de ploaie, de vânt, de soare, cu o cafea, sau un suc, pe masă.

Ceea ce am reținut în primul rând, din povestirile prietenei mele despre terasă, era liniștea indusă de acel local, pacea care te cuprindea aici, curățenia care te înconjura, aspectul occidental din interior.

O fi fost, la început, aspectul localului occidental, dar studenții care îl frecventau erau moldoveni de-ai noștri, cu metehne basarabene. Fără mari eforturi, au reușit să transforme liniștita terasă într-un birt ordinar, într-o crâșmă de cartier, într-o speluncă de joasă speță. Dacă Eminescu ar fi trăit în zilele noastre, aș fi bănuit ca a scris prima parte a poemului "Împarat și proletar", la terasa " Gaudeamuș ". "Pe bănci de lemn, în scunda tavernă  mohorâtă, / Unde pătrunde ziua printre ferești murdare". La gradul de degradare igienică, la instaurarea la terasă a unei atmosfere de bufet comunal, au contribuit clienți și patroni, deopotrivă. Primii prin gradul de (ne)civilizație manifestat dupa ce intrau aici, cei din urmă, proprietarii, prin delasare, nepăsare, dezinteres, goana după câștiguri făcându-i să admită orice compromis.

Asa ca ne-a fericit bunul Dumnezeu, mutând "taverna" lui Eminescu în incinta Universității noastre. Chiar dacă, practic, nu este o tavernă, nefiind amplasată la subsol și beneficiind de un spațiu generos, interiorul ei devenit jalnic, tinde să se tavernizeze. Iar vajnicii ei clienți nu mai seamănă deloc cu niște studenți stilați, par mai degrabă, o șleahtă de mahalagii, de birjari de pe vremuri, de geambași de cai, veniți să-și bea aldamașul, dupa o tranzacție reușită. Aici se întind zilnic, festinuri bachice, numai de natură bachică, "tămâiate" din belșug cu fum de mahorcă ordinară. Mizeria de pe mese, sau de pe jos, mucuri de țigări, ghemotoace de la pachetele golite, scrum, bețe de chibrituri pe jumătate arse, fumul de la țigări îmbâcsind atmosfera și înălțându-se ca o paclă deasă, deasă s-o tai cu cuțitul, toate astea te transpun într-o atmosferă cehoviană, din vechile spelunci moscovite.

Nici limbajul folosit nu diferă prea mult de cel al birjarilor bucureșteni, de acum un secol, jumătate dintre cuvintele auzite aici, neputând fi găsite în DEX-urile academice. Rețineți, ne aflăm într-un local universitar, al unui lăcaș de învățământ și cultură, de cel mai înalt nivel, iar cei care îl frecventează, teoretic cel putin, ar trebui să reprezinte viitoarele elite basarabene. Priviți-i însă! "Voi sunteți urmașii Romei?/ Niște răi și niște fameni./ I-e rușine omenirii,/ Să vă zică vouă oameni". Aveai dreptate, ilustrule luceafăr. Aveai perfectă dreptate, iar  aceste versuri le-ai scris pentru vremurile noastre.

Studentul obosit, profesorul surmenat, cel avid de cultură și cel dornic să împărtășească din cunoștiințele sale, aveau în terasa de care vă vorbesc, un aliat în destindere, relaxare și recuparare. O cafea, un suc, o gustare, puteau fi savurate în tihnă. Astăzi, in cazul in care te încumeti sa te așezi acolo la o masă, ajungi ca în zicala populară care spune "dacă te amesteci în lături, te mănâncă porcii". Iar porci avem destui aici. Dornici să transforme terasa în cocină.

Cei care trec zilnic spre bibliotecă sau cantină, își au drumul pe aici. Trecând prin fața terasei, iuțesc pasul. Cu paharul într-o mână și țigara în cealaltă, cei de la mese îi urmăresc pe "naivii și amărâții" studenți, trecători adiacenți, însoțindu-i cu priviri de superioritate, în largul coridoarelor. Parca s-ar mira ce caută "fraierii" ăștia la facultate? Chiar vor să învețe?? Ha-ha.... Viața e făcută ca s-o sorbi dintr-un pahar de coniac și s-o trăiești usor, ca pe un fum de țigară. Atmosfera, pereții, totul este împregnat cu miros de tutun și alcool. Duhoarea răzbate de la terasă dincolo, înaintează ca o maree împuțită, ca un cancer, ca o ftizie, pătrunde pe sub uși, în sălile de cursuri, copleșind totul. Ne sufocă, ne inundă, ne strangulează. Totul pe un fond sonor de behăieli bachice, cu veleități dintre cele mai vulgare, înjurăturile fiind condimentul verbal cel mai uzitat pe aici.

Dragi colegi, întâmplător, și voi membri ai aceleiași rase umane, aveți și voi părinți acasă, care v-au trimis la învățătură. Nu vă e milă de truda lor, de sudoarea lor, de speranțele și ambițiile lor, de bani cheltuiți aiurea, pentru ca să iasă din voi "domni". Nu vă tremură sufletul, sau măcar mâinile, când luați de la cei care v-au crescut, bancnotele pătate de cele mai istovitoare munci? Remușcarea nu este un sentiment pe care să-l cunoașteți? Nu e păcat de tot ceea ce părinții voștri au investit în voi? Sentimente, iluzii, trudă, bani? Daca nu vă e milă de cei care v-au dat suflare și au menținut-o în voi cu șiroaie de sudoare uneori și de lacrimi, înfruntând, pentru viitorul vostru, vicistitudinile vieții, atunci, măcar, îndurați-vă de noi, de noi cei care am venit la facultate ca să învățăm. Lăsați-ne să ne desăvârșim studiul și educația. Nu ne luați și această oază de liniște pe care studenții anilor trecuți o aveau. Unde se putea bea un suc sau o cafea, unde se putea mânca o chiflă, unde căpătai un dram de pace. Nu ne infestati lăcașul de învățământ numit Universitate cu ororile voastre. Tot ceea ce vedeți în jur sunt bunuri care ne aparțin. Nu vreți să beneficiați de ele în mod civilizat? Lăsați-le așa cum sunt, lăsați-ni-le nouă. Vreți birturi, baruri și localuri? Nu aveți destule crâșme ordinare în satele voastre, prin mahalalele de unde veniți? Îngropați-vă acolo în bufetele sătești și de cartier, chefuiți, îmbâcsiți-vă unii pe alții cu fum de țigară, nouă lăsați-ne aerul pur, vrem să respirăm, să trăim curat, să învățăm. Lăsați celor dornici de carte locurile pe care le ocupați prin facultăți. Umbre vechi, caricaturi umane, stâlpi de cafenele și baruri... a început epurarea. Feriți din calea tăvălugului civilizației și retrageți-vă acolo unde vă este locul, acolo unde v-ați situat singuri, adică la periferia societății.

Miasma care ne înconjoară

O expresie celebră ne spune că ‚,hârtia suportă orice’’. Aceeași idee, este valabilă pentru simțul olfactiv. Sărmanul nostru nas, este obligat și el, să suporte toate miasmele pământului. Noi încercăm să-l obișnuim cu cele mai delicate parfumuri, dar lumea înconjurătoare aduce dinaintea nărilor noastre cele mai felurite duhori. Ceea ce ne înconjoară nu reprezintă doar saloane parfumate, grădini cu magnolii, buchete de trandafiri, ci și un vast amalgam de felurite mirosuri provocatoare de dezgust.

Omul încearcă întotdeauna să mascheze mirosurile neplăcute, deoarece el însuși este un izvor de astfel de miasme. De la sudoarea corpului de zi cu zi, transpirația noastră permanentă, până la alte surse care gâdilă într-un mod dezagreabil nările oricui, omul are de luptat cu propriile sale mirosuri. Noi ne combatem propriile duhori pe care le amanăm printr-o igienă corespunzătoare. Probabil, că și gradul de civilizație al unui popor, al fiecărui individ în parte, se poate măsura și prin felul de mirosuri pe care le emană.

Dacă noi ne străduim să răspândim în jur fiorul parfumurilor fine, asta nu înseamnă că nu ne confruntăm la fiecare pas, în lumea asta care ne înconjoară, de tot felul de duhori repulsive. Reziduurile, dejecțiile, gunoaiele fac parte din universul nostru, din habitatul fiecărei comunități în parte. Și unde este mizerie, există și mirosuri neplăcute, duhoare. Pornind de la ghenele de gunoi, continuând cu canalele care colcăie de mizerii, întâlnim la tot pasul focare de infecție, generatoare de duhori.

Societatea face tot posibilul să mascheze aceste miasme îngrozitoare. Servicii speciale de salubritate încearcă să mențină un echilibru între ceea ce este și ceea ce ar trebui să fie, în natură, în materie de duhori. De conștiinciozitatea cu care aceste servicii își îndeplinesc îndatoririle, depinde și intensitatea mirosurilor neplăcute, care ne invadează. Străzi măturate, sau nemăturate, gunoaie transportate la timp, sau nu, întreținerea adecvată, sau inadecvată, a curățeniei, toate acestea influențează pozitiv sau negativ calitatea mirosului din așezările umane.

De obicei, duhorile însoțesc lumea animală. Peste tot frecvente, în grajduri, cocine, cotețuri, în zonele în care există crescătorii de animale. Animalele provoacă duhori, iar omul are datoria de a curăța în urma animalelor, pentru a elimina mirosurile inadecvate. Dar, adeseori omul este un animal mai împuțit decât animalele adevărate. Educația precară îl conduce spre o menținere a curățeniei total ineficientă. Lipsa de cultură, lenea, nepăsarea, îl fac pe om să accepte duhorile din jur, în loc să dea dovadă de educație și civilizație, și să-și facă curat în jurul său.

De cele mai multe ori, dovadă cu adevărat elocventă că omul este un animal prost educat, sunt acele încăperi pe care ar trebui să le numim toalete, în fond doar niște haznale ordinare. Locurile unde civilizația și educația este minimă, iar duhoarea maximă, sunt veceurile publice. Este un act de mare curaj, a te încumeta să-ți satisfaci nevoile în astfel de locuri. De la intrare te întâmpină în tot locul produse fecale, puțind îngrozitor, iar dacă ai ,,norocul’’ să calci unde nu trebuie, poți căra după tine această duhoare incontestabilă. Din păcate, însăși Universitatea noastră, se mândrește cu astfel de bude insalubre, emanatoare de mirosuri pestilențiale. Pe o rază de mai mulți metri, în jurul veceurilor universității, se produce un adevărat genocid ecologic. Budele noastre, cele de toate zilele, sunt adevărate bombe ecologice, inepuizabile surse de duhori.

Paradoxal, un astfel de lăcaș didactic, o Universitate care trebuie să producă cei mai civilizați cetățeni ai țării, este frecventată de către cele mai josnice exemplare umane, din punct de vedere al educației. Dovadă de netăgăduit în acest sens, reprezintă halul în care au ajuns veceurile noastre. Duhorile emanate de aici se iau la întrecere cu adierea de mirosuri ale parfumurilor fine folosite de către studente, și fără îndoială, duhorile împuțite ies mereu învingătoare din această instituție.

Dacă ești dornic de a inhala miasme împuțite, n-ai decât să vizitezi un veceu public. După aspectul degradant, și după duhorile care răzbat de aici, putem trage concluzia că, din punct de vedere al civilizației, al educației, nimic nu ne deosebește de bravele noastre necuvântătoare domestice. Omul, acest animal biped, nu numai că așa doarme cum își așterne, dar, asemenea duhori va inhala, după cum întreține mediul în jurul său.

România pusă la colț de către UE

Probabil că de la intrarea ei în Uniunea Europeană și până în ziua de astăzi, niciodata n-a fost Romania mai în atenția lumii occidentale, precum s-a găsit vara aceasta. Iar cei doi eroi care au "speriat" vestul, n-au fost alții decât, de-acum inseparabilii, Victor Ponta și Crin Antonescu.

Aceștia au vrut să se remarce printr-o demonstrație de forță, în urma căreia să pună mâna pe toate structurile Puterii din România. Constituiți într-o Alianță mai mult decât nefirească după cum îi spune și numele USL, adevărata strutocamilă, precum cea din scrierile lui Dimitrie Cantemir, o alianță între un partid de dreapta și un partid de stânga, rar poate fi întâlnită în lume. Și bineînțeles că nu putea să lipsească de pe meleagurile carpato-danubiene o astfel de arătare împotriva naturii (era să spun "acest anus împotriva naturii" )

Profitând de nemulțumirile populare pricinuite de către măsurile de austeritate luate pentru a contracara criza economică din UE, măsuri luate, de altfel în toate statele Uniunii, mai mulți parlamentari trădători, au fost atrași în primăvară, de la Alianța aflată atunci la putere, de partea USL. Astfel Ponta și Antonescu au ajuns să dețină controlul Parlamentului României. A doborî Guvernul Ungureanu printr-o moțiune de cenzură, era de-acum floare la ureche, USL reușind să-l impună pe Victor Ponta drept premier al României.

Câteva luni, cei doi poli ai Puterii, Băsescu și Ponta au coabitat mai mult ca șoarecele cu pisica. Marele nemulțumit era însă Crin Antonescu. Dacă tovarășul său de "arme", Victor Ponta, se văzuse deja cu sacii în căruță, devenind șef al Guvernului, Crin rămăsese, deocamdată, un simplu senator, deși el viza fotoliul de Președinte al țării, în locul lui Traian Băsescu. Acest lucru nu se putea întâmpla  în conditii normale, decat la finele anului 2014, când urmează să expire mandatul lui Băsescu.

Și totuși se poate. Da, în România se poate. Aici se poate totul. Parlamentul devenise o sucursală a USL și va vota orice lege își dorea conducerea Uniunii.

Planul de a fi "înscăunat" Crin, era deja elaborat. Președintele Băsescu nu se mai bucura de simpatie populară, deoarece el era considerat artizanul măsurilor de austeritate, luate cu un an în urmă. Era limpede că în cazul unui Referendum, cetățenii vor vota demiterea acestuia. Dar până la Referendum și demitere, trebuia realizată suspendarea președintelui de către Parlament, lucru imposibil în condițiile legislative existente. Nici o problemă. Legile sunt votate de către Parlament, iar majoritatea în cele două Camere era de parte USL.

Iar dacă Crin și Ponta ar fi vrut să se decreteze ca Legea gravitației universale să nu mai fie valabilă în România, Parlamentul ar fi votat cu siguranță după dorința șefilor. Afirm acest lucru, întrucât ceea ce a urmat devine de-a dreptul halucinant.

Trebuia realizată suspendarea lui Băsescu și înscăunarea lui Antonescu. Dar suspendarea era aproape imposibil de realizat, fără netezirea drumului. Au fost urmați anumiți pași, aparent fără legătură între ei, dar făcând parte dintr-un plan bine stabilit.

Orice lege votată în România, pentu a intra în vigoare, trebuiește, în prealabil, publicată în Monitorul Oficial.Urgentarea sau amânarea publicării, influențează momentul intrării în vigoare a respectivei legi. De aceea, Monitorul Oficial a fost trecut în subordinea Guvernului lui Ponta, astfel ca acesta să poată decide momentul publicării diferitelor legi, după cum îi dictau interesele cu  privire la suspendare.

Singurul care se putea opune eventualelor ilegalități cu privire la suspendare, era Avocatul Poporului. Să nu fie deranjat de către acesta, Victor Ponta l-a măturat cu o simplă mișcare de palmă, de pe esichierul vieții publice din România și și-a pus propriul om de casă în locul rămas vacant.

După ce s-ar fi realizat suspendarea lui Băsescu, președinte interimar, până la soluționare, urma să devină Președintele Senatului. Dar acest post era ocupat de către Vasile Blaga, membru PDL, deci din tabăra lui Băsescu. Pasul următor a fost înlocuirea, practic în condiții ilegale a lui Blaga cu Antonescu, după principiul "Noi suntem mai mulți, noi facem cum vrem". Ajuns Președinte al Senatului, mai rămânea un singur pas, suspendarea, pentru ca Antonescu să ajungă interimar în locul lui Băsescu.

Dar pentru a se realiza suspendarea, mai trebuiau modificate câteva legi, iar Parlamentul le-a modificat dintr-un condei. România devenise o junglă legislativă. Legea suspendării a fost modificată, iar atribuțiunile Curții Constituționale au fost restrânse, deoarece ea era cea care avea competențe de a interzice toate aceste matrapazlacuri, lucru pe care l-ar și fi făcut. Este declanșată procedura de suspendare, președintele țării este suspendat, iar Crin Antonescu devine președinte interimar. Prevederile legale făceau însă imposibilă validarea Referendumului de demitere, în condiții normale. Fără a ține cont nici măcar de cele mai elementare principii, încălcând legile și Constituția, Parlamentul subordonat clicii conuse de către cuplul Ponta-Antonescu, modifică Legea Referendumului. Sunt stabilite modalitățile de desfășurare a Referendumului, total favorabile demiterii, după modificările abuzive aduse legilor.

Drumul acaparării puterii în România, de către cei doi copreședinți USL, era deschis. Totul era stabilit în favoarea demiterii. Legile au fost modificate în favoarea lor, regulile au fost stabilite de către ei. Doar că Uniunea Europeana și Cancelariile democrațiilor occidentale, nu puteau rămâne pasive la încălcări atâta de flagrante ale statului de drept. Ponta a fost chemat la ordine și urecheat, atât la Bruxelles, cât și la Cancelaria Federală a Germaniei. I s-a predat, ca unui școlar impertinent un plan în 11 puncte care trebuia îndeplinit în totalitate, pentru a se restabili ordinea legală. În primul rând trebuia repusă în drepturi Curtea Constituțională și lăsată să delibereze asupra principalelor hotărâri parlamentare. Neavând încotro, premierul României și-a luat angajamentul că va restabili ordinea de drept în țară. Uniunea europeană, Germania, SUA, Marea Britanie, Manuel Barosso, Angela Merkel, toți conducătorii occidentali erau vădit îngrijorați de ceea ce se întamplă în România. Se spunea că România era la un pas de situația din Ucraina sau Belarus. Democrația și statul de drept erau amenințate.

Victor Ponta a abordat dubla măsură. Dacă în fața occidentalilor își lua angajamente, în țară încerca sa abordeze în continuare, o poziție de forță. Mult mai vocal s-a dovedit a fi Crin Antonescu. În definitiv, era vorba de postul de Președinte la care aspira. Curtea Constituțională a hotărât ca referendumul să se desfășoare după regulile, după legile existente înaintea modificărilor USL-iste. Ponta și Antonescu au mai încercat să obstrucționeze legalitate, multi i-au numit puciști, acțiunile lor în cascadă fiind catalogate drept încercare de lovitură de stat.

Desfășurat în condiții constituționale, evident că Referendumul nu avea cum să fie validat. Cvorumul cerut de către Legea Referendumului nu avea cum să fie realizat. Viciu legislativ, inechitabil, dar, până când legea va fi modificată, ea trebuie să fie respectată în norma existentă.

După constatarea neîmplinirii condițiilor impuse de lege, Referendumul trebuia declarat invalid în 2-3 zile. Dar, Crin Antonescu, cocoțat în fotoliul din fruntea țării, nu mai voia să coboare. Se obișnuise cu aerul înălțimilor și nu voia să cedeze altuia jucăria sa. Armata de juriști din USL a căutat să găsească și să uzeze de tot felul de chichițe, doar, doar vor reuși să valideze Referendumul care ar fi fost total în defavoarea sa și ar fi dus la demitere.

A fost o vara de circ total în România. O dispută absurdă în urma căreia toți au pierdut. Ponta și Antonescu au ieșit înfrânți, Băsescu cu poziția zdravăn zdruncinată, cu legitimitatea ocupării postului de președinte al țării, pusă la îndoială, USL-ul cu procente în sondajele de opinie în scădere, PDL-ul șifonat. Dar cel care a pierdut cel mai mult, a fost poporul român. Evenimentele verii au constituit un șoc regresiv pentru economia românească, tendințele de nerespectare a statului de drept au alungat investitorii străini, creșterea economică, ajunsă printre cele mai mari din Europa, a devenit una minimă, întreaga vară, leul românesc a fost în cădere liberă, puterea de cumpărare a românilor a scăzut, în ciuda măririlor de salarii, trecerea în 2014 la moneda euro a devenit greu de atins. Intrarea României în Spatiul Schengen, iminența pentru luna septembrie, s-a amânat pentru o dată nedeterminată.

Este un lucru știut. Întotdeauna nota de plată pentru greșelile guvernanților  o are de achitat poporul, dar și asta este adevărat că fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită, pe care singur și i-a ales.