miercuri, 4 decembrie 2013

O nouă revoluţie portocalie?

După cum bine ştim, statele fostului bloc sovietic sunt divizate în două, o parte cu orientări prooccidentale, iar cealaltă rămasă fidelă vechiului regim, adică Rusiei. Cel mai grăitor exemplu este Ucraina, partea estică, cu nucleul în bazinul minier Doneţk, devotată încă Moscovei, iar vestul ţării, inclusiv Capitala, dornică de a urma  calea democraţiei europene.
Se părea că drumul ales şi consolidat ar fi cel spre UE şi că guvernul de la Kiev va semna Tratatul de la Vilnius de asociere cu UE, dar şantajată economic şi în primul rând energetic de către Rusia, Ucraina întoarce spatele Uniunii Europene, refuzând semnarea Tratatului.
Populaţia Ucrainei nu a fost de acord cu această întorsătura a situaţiei, mai ales locuitorii Kievului. Având-o ca simbol al drumului pe calea democraţiei pe fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în detenţie, locuitorii Capitalei au ieşit în număr de până la 300.000 în stradă pentru a protesta vehement împotriva guvernanţilor, în primul rând împotriva preşedintelui prorus, Viktor Ianukovici, evenimentele desfăşurându-se cu repeziciune. Manifestanţii s-au manifestat virulent, au atacat instituţii ale statului, sediul Guvernului, al Parlamentului, Poliţia, cu pietre şi sticle incendiare.
Au spart magazine, le-au incendiat, au aprins maşini. Au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, lupte de stradă, anunţându-se o nouă Revoluţie Portocalie, la fel ca cea de acum câţiva ani.
Evenimentele au fost scăpate de sub control, iar Şeful Poliţiei şi-a dat demisia.
Voinţa majorităţii poporului a fost încălcată, iar luptele de stradă continuă, chiar dacă preşedintele a declarat că negocierile cu UE vor continua.


Dârz şi combatant, poporul ucrainean îşi doreste şi el să parcurgă drumul ales şi de către Moldova, cel spre o democraţie autentică.
Voinţa a zeci de milioane de oameni nu poate fi stăvilită de către o clasă politică nostalgică după un trecut sovietic lipsit de glorie şi de libertăţi sociale şi naţionale. Vremurile dictatoriale rămân tot mai în urmă, iar poporul ucrainean a ales calea democratică.
Chiar dacă va fi nevoit să lupte şi să aducă jertfe, chiar de sânge, cu siguranţă că într-un viitor oarecare, Ucraina se va alătura şi ea marii familii europene.


joi, 28 noiembrie 2013

Importanţa relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană

Republica Moldova, în tendinţa şi dorinţa ei de a se rupe de influenţele trecutului şi de sechelele acestuia, şi-a manifestat orientarea politico-economică înspre vest, spre Uniunea Europeană, apropierea, iar apoi integrarea în UE fiind  obiectivul de bază în actuala etapă, pentru ţara noastră.
După o lungă perioadă când s-a aflat sub cizma sovietică, înregimentată în defunctul URSS, astăzi Moldovei i se deschid orizonturi noi. Marginalizată în fostul bloc sovietic, lăsată la periferia acestuia, secătuită de către ruşi de toate resursele pe care le avea, ţara noastră a ajuns astăzi cea mai săracă ţară a Europei. Sistemul politic autoritar, dictatura comunistă, i-a împiedicat dezvoltarea. Primele două decenii de tranziţie spre o democraţie autentică, au reprezentat o perioadă de dispute politice  între nostalgicii vechiului regim şi partidele progresiste, vizionare, dornice de a privi în viitor şi a face ca democraţia să se instaureze şi în Basarabia.
Când aceste forţe politice de care v-am pomenit la urmă, au ajuns la conducerea ţării, ele nu au ratat momentul de a se apropia de Uniunea Europeană, de a încerca să înteţească relaţiile cu aceasta, propunându-şi integrarea în UE. Viitorul ţării noastre este într-o Europă democratică şi unită, spaţiu geo-politic căruia îi aparţinem teritorial şi, sperăm noi că în curând îi vom fi părtaşi atât  DE FACTO cât şi de JURE. A fi ţară componentă a Uniunii Europene garantează, practic, prosperitatea economică, ţelul fiecărui cetăţean. Dar pentru aceasta, în fiecare ţară componentă, deci şi în Moldova, trebuie să se instaureze un sistem politic adecvat, adică democratic. O ţară cu o democraţie autentică, garantată şi respectată, înseamnă şi libertăţi democratice pentru cetăţenii acesteia. Omul este valoarea supremă, iar respectarea drepturilor sacre este vegheată în Uniunea Europeană. Dreptul la libertăţi cetăţeneşti, dreptul la proprietate, la binefacerile din societate, toate sunt garantate, iar UE veghează la respectarea lor în ţările componente.
O asociere cu Uniunea Europeană, într-o primă fază, iar mai apoi integrarea efectivă, sunt ţelurile Republicii Moldova. Am ajunge şi noi într-o Europă democratică şi unită, fără graniţe şi oprelişti. Am avea dreptul la o liberă circulaţie, fără vize, apoi fără paşapoarte. Fiecare ar avea drept de muncă şi de redinţă în oricare ţară membră UE, chiar şi să-şi stabilească domiciliul unde doreşte. Să munceasca unde vrea, să studieze în oricare Universitate europeană, să-şi trateze sănătatea în oricare spital consideră că e mai bine, să-şi efectueze cumpărăturile, concediile oriunde.
Dacă Moldova ar fi membră UE, schimburile economice s-ar desfăşura în mod liber, fără taxe vamale, ni s-ar acorda fonduri europene nerambursabile care ar revitaliza economia naţională, ar veni investitorii străini cu afaceri, la noi în ţară. Contribuţia acestora ar revigora mediul de afaceri, ar duce la creşterea PIB-ului, la o viaţă socială mai sănătoasă, mai îndestulătoare. Cu ajutorul tuturor acestor factori, s-ar dezvolta economia moldovenească, industria, agricultura, prin fonduri europene şi investiţii străine, infrastructura, mediul sanitar, învăţământul, cultura.
Dacă Republica Moldova ar fi membră UE, am beneficia de schimburi comerciale fără taxe vamale. Ţările membre se ajută între ele. UE ne sprijină să ne dezvoltăm exporturile, liberalizând importurile de produse agro-alimentare, în special vin, dinspre Republica Moldova către UE, iar România şi Polonia fac lobby printre celelalte ţări, pentru a le cumpăra. România, în parteneriat cuUE, ne ajută să ne câştigăm independenţa energetică, prin gazoductul Iaşi-Ungheni.
Acestea ar fi doar câteva dintre avantajele aproprierii şi integrării Rep. Moldova în UE. Viitorul nostru nu poate să fie decât alături de Uniune, suntem europeni prin poziţie geografică, prin vocaţie, iar acum şi prin voinţă. Trebuie să ne debarasăm de trecutul comunism, să privim în viitor şi să păşim pe calea democraţiei occidentale, într-o Europă unită, alături de parteneri democratici, le însuşim valorile şi le implementăm şi în ţara noastră.


marți, 26 noiembrie 2013

La radio Plus FM Sângerei, astăzi oaspete, mâine poate casa mea

Când, la începutul anului universitar ni s-a spus că, undeva prin luna noiembrie, vom avea o săptămână de practică în studiourile unui post de radio de la noi din ţară, am fost plăcut surprinsă. Aşteptam cu nerăbdare preconizata perioadă în care urma să avem un contact direct cu presa audio. Urma să-mi testez calităţile de viitoare jurnalistă într-un studio adevărat, să lucrez sub îndrumarea unor profesionişti veritabili, de la care voi avea multe de învăţat. Săptămânile au trecut, iată-ne în pragul intervalului de timp în care urma să efectuăm practica. Mărturisesc că, spre surprinderea mea, aceasta a debutat în auspicii de amatorims. În loc să plecăm cu toţii, ca un grup organizat, însoţiti, împreună, la un post de radio, unde să urmăm un program dinainte stabilit, să avem cazarea asigurată la căminele unui liceu şi masa la una dintre cantine, ne-am răspândit fiecare pe unde ne-a tăiat capul, singuri, avântaţi în necunoscut. Norocul mi-a surâs, deoarece în localitatea mea natală, Sângerei, există radioul Plus Fm Sângerei. Am ales să-mi desfăşor practica în acest loc. Înarmată cu o simplă recomandare, o banală fiţuică, cum că ar urma sa-mi efectuez practica universitară la acest post de radio, urma să conving eu conducerea instituţiei ca să mă primeasca. Copleşită de emoţii, în dimineaţa zilei de luni, 11 noiembrie, am pornit-o spre sediul redacţiei radiofonice. Speranţele mele erau imense, pe măsura emoţiilor. Îmi închipuiam că într-o săptămână de practică într-un studio de radio adevărat, voi învăţa mai mult jurnalism ca în cei doi ani şi jumătate de facultate efectuaţi până acum. Mă şi vedeam într-un univers mirific, plutind în eter odată cu undele propagate.
Dar totul a început cu o surpriză neplăcută. În locul covorului roşu de la Holywood, m-a întâmpinat un lacăt imens, spânzurat pe uşa de la intrare. Sudioul de radio era deocamdată închis. Stupoarea mea era totală. Mă cuprinsese şi îngrijorarea. Ce se va alege oare de practica mea? Într-un târziu, îşi făcu apariţia o doamnă, nimeni alta decât soţia directorului postului de radio, care conducea redacţia revistei locale aflată în vecinătate. Am recunoscut-o şi am întrebat despre programul de la radio. Mi-a explicat că radio plus FM Sângerei se află în impas, viitorul său este incert, iar domnul director este plecat la Chişinău pentru a discuta despre soarta acetuia. Auzind că am repartiţie pentru a-mi efectua practica în acest loc, doamna mi-a spus să nu-mi fac griji, deoarece indiferent ce se va întâmpla, soţul dânsei îmi va da un atestat care să certifice prezenţa mea în aceste locuri timp de o săptămână. Iar pentru primele contacte cu domnul director, să vin după-amiază la orele 17.
Am plecat profund dezamăgită. Ma aşteptasem să găsesc  un post de radio bine ancorat în lumea presei radio, cu un colectiv puternic şi să fiu primită ca o tânără speranţă a jurnalismului, cu toţii dornici de a mă învăţa cât mai multe din tainele acestei meserii. Dar, când colo, eu nici măcar nu mai puteam fi sigură dacă voi putea efectua practica aici. Întâlnirea de la ora 5 mi-a dat însă noi speranţe. Domnul director mi-a redat încrederea cum că preconizata practică se va putea desfăşura în condiii acceptabile. Evident că întâi mi s-a plans de condiţiile vitrege în care se muncea în redacţie, din lipsă de fonduri, de personal şi de logistică. Domnia sa se erija în faţa mea într-un martir al presei audio din aceasta zonă a Moldovei, iar cadrul în care îşi desfăşura activitatea, părea că certifică acest lucru. Mobilierul era sărăcăcios, pe birou două compiutere şi o imprimantă, iar pereţii, spre stupoarea mea, erau tapetaţi cu cofraje de la ouă, fapt care m-a mirat extrem de mult si mi-a dat un frison supra-realist. Am privit interogativ la acei pereţi şi la toată precaritatea dezvoltării unei redacţii provinciale, care, iată, este nevoită să folosească ambalaje de tot felul pentru a-şi asigura un minim confort tehnic.
Dar domnul director, un om între două vârste, deosebit de amabil şi zâmbitor, s-a arătat dornic să-mi ofere sprijinul în această săptămână de practică. Şi-a exprimat această disponibilitate, nu înainte de a-mi spune că în cazul în care nu vreau să particip efectiv, pot să rămân acasă, iar dânsul îmi va da oricum o dovadă că am participat zi de zi la activitatea din redacţie. M-am exprimat categoric că am venit să acumulez, să învăţ meserie şi că, prin urmare, abia aştept să încep programul de lucru. Afirmaţia mea l-a surprins plăcut şi am simţit venind dinspre partea dânsului un val de simpatie faţă de mine.
Din ziua de marţi, am intrat, cum s-ar spune, în pâine. Încă de dimineaţă domnul Ştefan Soltan şi-a făcut timp şi pentru mine. Ne-am aşezat la biroul dânsului şi a început să mă descoase. M-a pus să-i povestesc despre cursuri, despre ce-am învăţat la facultate, ce ştiu despre jurnalism şi alte teme la această meserie. S-a arătat total surprins de lipsa noastră de pregătire, de faptul că pe băncile facultăţii nu suntem aproape deloc în contact cu munca de jurnalism, că nu avem niciun pic de experienţă şi nu ştim mare lucru despre practica acestei meserii. Pe mine însă m-a lăudat din mai multe puncte de vedere, spunând că întrezăreşte frumoase perspective în ceea ce mă priveşte. Apoi mi-a dat prima sarcină. M-a trimis pe teren să testez pulsul străzii, a trecătorilor, a cetăţenilor sângereiului într-o chestiune la alegerea mea. Am ales drept temă parerea oamenilor în legatură cu apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeana şi preconizata noastră integrare în UE. Dupa două zile de colindat prin târg, unde am luat contact cu cetăţeni de diferite categorii sociale, am realizat reportajul vox-populi. Acelea au fost de fapt momentele cele mai dificile, când a trebuit să-mi iau misiunea pe cont propriu, când nu mai eram în căldura şi confortul familiar al auditoriului, al prelegerii sau a orelor de laborator şi să ies în stradă cu ceea ce mi-a mai rămas de pe urma unor astfel de lecţii, să mă confrunt eu însămi cu realitatea unde nu mai există loc de glumă, unde nu mai exista convenţia, ci viaţa reală în desfăşurarea ei neîndurătoare. Acesta a fost marele meu examen, cel al confruntării cu realitatea, a acelei încercări de a convinge pe cutare sau cutare om să vorbească cu mine, să accepte o discuţie cu omul ţinând în mână un dictafon sau altă unealtă de înregistrare.
Cu bucurie, am întâlnit în cadrul colectivului redacţional o fostă absolventă a universităţii noastre de la sectia Jurnalism. Instantaneu am hotărât să-i iau un interviu. A acceptat cu plăcere o sumedenie de întrebări, curioasă să văd care a fost impactul integrării în societate după absolvire.
Am prezentat, impreuna cu reportajul şi acest interviu domnului director, care s-a arătat mulţumit de ambele mele realizări. Apoi mi-a dat sarcina să culeg şi să editez mai multe ştiri în legătura cu diversele evenimente care au avut loc sau erau programate în viitorul apropiat. Am redactat ştiri despre festivalul tineretului de la casa de cultură Sângerei, despre concertul lui Gabriel Dorobanţu de la Teatrul Vasile Alecsandri din Bălţi, despre şedinta consilului raional Sângerei şi despre un meci de fotbal la stadionul din localitate.
Ultimele doua zile de practica, joi si vineri, le-am petrecut, efectiv, integral, în studioul postului de radio. Am montat lucrările mele, domnul director fiind iarăşi neplăcut surprins de ceea ce am învăţat noi la universitate în acest sens, spunând că Universitatea noastră trimite la prcatică studenţi total nepregătiţi în domeniul practic. Mi-a arătat şi explicat cum se lucrează într-o redacţie, m-a pus să citesc la microfon dedicaţii ale radio-ascultătorilor, de asemenea i-am prezentat unele lucrări scrise de către mine şi s-a arătat plăcut surprins de stilul meu coerent. De asemenea mi-a cerut să-I prezint două  proiecte de emisiuni pe care le-aş întocmi eu şi, eventul, chiar prezenta în cadrul postului de radio. I-am descris două emisiuni pe care le-am conceput eu, intitulate ,,Bună seara, Moldova, oriunde te-ai afla’’, şi ,,Curierul inimilor’’. Prima ar urma să fie un dialog telefonic în direct, la orele serii, în care eu aş răspunde apelurilor, solicitărilor şi problemelor diferiţilor ascultători. Pe cea de-a doua emisiune o gândisem ca pe un dialog sentimental, prin intermediul scrisorilor, cu tinerii îndrăgostiţi din toate colţurile ţării. Domnul director s-a arătat încântat de proiectele mele, spunându-mi să aprofundez temele şi când voi avea ceva concret, să mă prezint la el şi să încercăm să materializam aceste planuri ale mele. Mi-a spus că este foarte mulţumit de mine şi că speră din toată inima că vom colabora într-un viitor apropiat.
Mi-a înmânat dovada că am efectuat practica la postul de radio pe care îl conduce, caracterizându-mă atât pe mine cât şi activitatea mea, m-a îmbrăţişat, urându-mi în continuare succes şi spunând că mă aşteaptă cât mai repede ca să continuăm cu o colaborare strânsă, adevarată şi benefică. După o săptămână în care m-am simţit ca acasă, mă reîntorc la facultate cu încredere, noi speranţe, elan şi cu o sporită poftă si forţă de muncă.  A fost, în cele din urmă, o perioadă de practică benefică în formarea mea ca viitoare jurnalistă.

luni, 4 noiembrie 2013

Elita jurnaliştilor, jurnaliştii de investigaţie

Aspiraţiile fiecărui om de presă care se respectă, sunt de a deveni jurnalişti de investigaţie. Această activitate dovedeşte măsura talentului slujitorilor de mass-media precum şi capacităţile lor profesionale. Bineînţeles că subiectele astfel abordate sunt de cel mai înalt interes pentru masele de cititori. Investigaţiile se fac asupra unor cazuri, şi aceste cazuri aproape întotdeauna incită publicul. Domeniile luate în colimator, în primul rând de către aceşti jurnalişti de investigaţie, sunt politice, justiţie, corupţia presei, problemele consumatorilor, companiile comerciele, industria automobilelor. Dar un jurnalist de investigaţie care se respectă, atacă în primul rând subiecte din domeniile justiţiei, politic şi sociale. Aşa văd eu menirea unui adevărat jurnalist specializat pe investigaţii.
Evident că şi eu aş vrea să mă număr în rândurile acestora, să investighez cazuri de corupţie până la cel mai înalt nivel, să prezint opiniei publice fărădelegile clasei politice, acelora care ne conduc, atât guvernanţi cât şi conducători de instituţii, să informez cetăţenii când aceştia încalcă legea şi să fac lumină în astfel de cazuri. Pentru a realiza cu succes şi fără riscuri astfel de investigaţii, pe lângă un profesionalism deosebit, va trebui să fiu în toată cariera mea, o jurnalistă incoruptibilă. Un om de presă şantajabil şi şantajist, nu poate fi decât un ziarist ratat, sortit a sfârşi lamentabil în lumea presei. Deasemenea, mi-ar place să ajut cu investigaţiile mele persoanele nedreptăţite atât în mediul justiţiei cât şi în viaţa socială, sau pe cei a căror interese şi drepturi le-au fost lezate în sectorul medical. Şi în medicină corupţia este atotstăpânitoare. Nu doar lipsurile materiale din acest domeniu, dar şi uniii medici hapsâni care fără a li se da mită, nu tratează corespunzător. Aş investiga orice astfel de caz care mi s-ar aduce la cunoştinţă şi aş încerca să-i ajut pe cei afectaţi de situaţii. Indiferenţa medicilor, uneori chiar şi cazuri de malpraxis, aduc mari prejudicii pacienţilor.
Şi în justiţie întâlnim suficiente decizii greşite pe care, ca să fiu plastică, le-aş putea numi ,,malpraxisuri judiciare’’. Un om nevinovat, aruncat după gratii, reprezintă o dramă socială de neiertat, iar eu aş încerca să ajut pe oricine altcineva. Dar astfel de drame se întâlnesc la tot pasul în viaţa socială, în societatea civilă. Mi-ar place să fiu confesatoarea orişicui are nevoie de un ajutor, o vorbă bună sau o investigaţie care să-l scoată din impasurile unor abuzuri.
Acestea ar fi ţelurile mele pe care aş vrea să le ating în viitoarea mea profesiune de jurnalistă. Jurnalismul de investigaţie trebuie să fie în slujba cetăţeanului, dar în primul rând în slujba adevărului. Indiferent ce somitate sau potentat al zilei ar avea de suferit în acest caz, jurnalistul de investigaţie trebuie să lupte ca să scoată adevărul la suprafaţă, fără să-i fie teamă de riscuri şi de urmari. Am ales sa fiu aparatoarea dreptatii si echitatii, iar meseria de jurnalist, mai ales cea de jurnalist de investigatie, este croita ca o manusa pe mana cu care am sarcina sa scriu despre investigatiile pe care le voi face.


duminică, 3 noiembrie 2013

Târgul deşertăciunilor

Indiferent care este anotimpul: primăvara, vara, toamna sau iarna, la mine fascinaţia parcului există totdeauna, iar aleile sale miraculoase mă îmbie întotdeauna la plimbare. Ce poate a fi mai reconfortant decât o promenadă recreativă pe sub copacii cu frunze arămii, după o extenuantă zi la facultate. De aceea, am pornit în primele ore ale după-amiezii să-mi umplu sufletul de linişte şi noi energii prin parcul central din Bălţi. Mă aşteptam să întâlnesc un mirific peisaj de toamnă, cu imagini inedite, oferite de inegalabila desfăşurare a naturii din parcul acela. Dar pe masură ce înaintam pe alei, privirile mi-au fost atrase de către ceva pe care nu m-aş fi aşteptat să întâlnesc în acele locuri.
Nu-mi venea să cred, dar în curând m-am convins că totul era adevărat şi nu privirile mele îmi jucau feste. Mijlocul parcului fusese transformat în cel mai bizar talcioc care îmi fusese dat să văd vreodată.
Peste tot, de-a valma, pe alei, iarbă, garduri, chiar şi pe un morman de gunoi, vedeai mărfuri dintre cele mai ciudate, în marea lor majoritate vechituri, expuse spre vânzare.
Dar cine erau aceşti comercianţi de ocazie? Nişte oameni amărâţi, de pe care sărăcia se scurgea în valuri, îmbrăcaţi în straie ponosite, loviţi de nevoi şi de privaţiuni. Fiecare dintre vânzători şi-a adunat bruma de sărăcie de prin ungherele şi cotloanele propriei locuinţe, a stabilit, probabil, cu strângere de inimă, de ce s-ar putea lipsi pentru a încerca valorificarea acelor obiecte, iar cu banii primiţi să-şi mai ogoaie un pic zilele amărâte, să mai astupe găurile imense din bugetul familiei. Am constatat că obiectele de îmbrăcăminte, în general cele purtate, reprezintă marfa cea mai des întâlnită în acest târg al deşertăciunilor: vedem aici pulovere, căciuli, chiloţi, jiletci, scurte, încălţăminte. Dar ca orice piaţă de vechituri care, să zicem noi cu ironie, se respectă, printre rândurile improvizate cu marfă, întâlnim un amalgam eterogen de tot soiul de nimicuri, unele poate amintiri vagi şi nostalgice ale vânzătorilor, dar de care aceştia erau nevoiţi să se despartă pentru un leuţ în plus. Borcane, căni, veselă, detergent, ochelari, cărţi, casete, jucării, bijuterii, dolari vechi, ceasuri, medalii, acordeon, chiar şi câţiva pumni de grăunţe.
Dacă categoria socială a vânzătorilor provine din pătura cea mai săracă a cetăţenilor, nici pe cei care cumpără nu pare că bunăstarea să-i dea afară din casă. Tot lipsurile şi nevoile îi fac şi pe cumpărători să-şi facă achiziţiile în acest târg unde majoritatea mărfurilor sunt tocmai bune de aruncat la gunoi. Dar, cum fiecare bâlci trebuie să-şi aibă figura sa centrală, măscăriciul ei, am întâlnit şi în acest târg improvizat, un personaj bizar, care părea lovit cu leuca în cap, îngenunchiat în mijlocul trecătorilor, făcând mătănii şi spunând rugăciuni incoerente. Spre surprinderea mea, era destul de bine îmbrăcat, dar prezenta vădite tulburări de comportament şi discernământ.
Preconizata mea plimbare recreativă s-a transformat într-un coşmar. N-au fost nişte imagini care să-mi aducă acea destindere de care aş fi avut nevoie. Vederea acelui haos comercial, acea lume pestriţă, desprinsă parcă din tavernele lui Cehov, m-a stresat profund. Dar, dincolo de dezgustul acelor peisaje, nu pot uita şi nici nu pot să nu ma revolt, gândindu-mă la cauzele sociale care i-a făcut pe aceşti nenorociţi să-şi vândă nimicurile din casă pentru o coajă de pâine sau pentru un pumn de hrişcă. Daca protecţia socială ar funcţiona în ţara noastră, atunci n-ar trebui să mai vedem oameni în astfel de ipostaze înjositoare, iar parcurile nu s-ar transforma în focare de infecţie şi şi-ar avea rolul lor bine destinat, doar pentru plimbări. Am părăsit parcul dorindu-le o soartă mai binecuvântată atât acelor oropsiţi neajutoraţi, cât şi minunatului nostru parc în care oamenii ar trebui să intre doar pentru a se recrea şi a admira minunăţiile naturii.

miercuri, 30 octombrie 2013

,,Moldova are talent’’ ? Poate. Dar nu şi realizatorii emisiunii

Emisiunile din diferitele ţări, despre talentul popoarelor respective, de exemplu: ,,Romanii au talent’’, bucurându-se de un real succes în fiecare ţară, televiziunile moldoveneşti nu puteau rămâne insensibile la acest fenomen din lumea show-bizului. De aceea, televiziunea Prime a încercat cu mai mult, sau mai degrabă cu mai puţin succes, să imite această emisiune. Nedând dovadă de prea multă imaginaţie, realizatorii de la televiziunea moldoveană, nu au făcut altceva decât să imite formatul şi prezentarea de la protv Bucureşti. Regizori, scenarişti, realizatori, regizori de culise, nu au făcut altceva decât să copieze ce au văzut în cadrul showului Bucureştean. Nu ştiu cât sunt ei de încântaţi de ceea ce au realizat, dar totul pare o imitaţie palidă, nereuşită, uneori frizând absurdul, iritând majoritatea telespectatorilor. Nici momentul lansării variantei moldoveneşti n-a fost ales prea inspirat, tocmai în anul în care emisiunea ,,Românii au talent’’, s-a extins cu filmări şi de la Chişinău. Din start, ,,Moldova are talent’’, concurează, nu tocmai cu succes, cu episoadele filmate la Chişinău ale show-ului ,,Românii au talent. Atraşi, probabil, atât de consacrarea emisiunii bucureştene, cât şi de premiul de aproape de cinci ori mai mare, cei mai talentaţi moldoveni au ales să contureze tot în cazul emisiunii de la protv Bucureşti.
Dar să vedem ce au încercat să realizeze şi ce au reuşit cei de la televiziunea Prime. Din start, şi-au propus să-i copieze întru totul pe cei de la ,,Românii au talent’’, nu şi însă valoarea premiului, care este de cinci ori mai mică, adică o jumătate de milion de lei, precum şi şansa de a te lansa în lumea show-bizului. Un concurs nu se poate fără un juriu, aşa că, după modelul românesc, a fost ales un juriu format din trei persoane, care se vor a fi ca nişte sosii ale celor de la protv Bucureşti. Cei trei juraţi moldoveni sunt Nicu Ţărnă, Mihai Munteanu şi Tania Cerga. Primul dintre aceştia trei, Nicu Ţărnă, pare a încerca să se erijeze în şeful juriului, un fel de Mihai Petre de la emisiunea românească, însă departe de carisma şi de prestaţia românului. El încearcă să facă o jurizare corectă şi obiectivă, fiind singurul care mai catadicseşte să dea unele vagi explicaţii sau sugestii, îşi mai justifică raţiunile care l-au făcut să voteze ,,da’’ sau ,,nu’’. Provenind din lumea muzicii, are unele competenţe în jurizare şi comunicarea cu concurenţii spectatori şi telespectatorii pare acceptabilă, dar, având în vedere experienţa pe care a câştigat-o şi în cadrul prezentării emisiunii de televiziune ,,O sută de moldoveni au zis’’, ne-am fi aşteptat să impresioneze mai mult. Dintre toti juraţii, Nicu Ţărnă, acumulează cele mai multe puncte pozitive. Îşi ia în serios rolul, pe concurenţii care prezintă bucăţi muzicale îi poate aprecia cu profesionalism şi obiectivitate.
Din păcate, însă, ceilalţi doi, par a fi doar simpli umpluturi. Amândoi sunt paraleli cu scopul emisiunii, îşi exprimă aprecierile în funcţie de starea de spirit şi inspiraţia de moment. Mihai Munteanu, cu cine l-am putea asemui dintre membrii juriului de la Bucureşti? Ar vrea el să fie un Andi Moisescu, dar mai degraba pare tatăl acestuia. Dacă Andi de la Bucureşti se lansează la finele evoluţiei fiecărui concurent în adevărate discursuri evaluative, domnul Mihai Munteanu se multumeşte cu un sec ,,a fost bine’’ sau ,,a fost rău’’, urmat de obligatoriul ,,da’’ sau ,,nu’’, acceptul sau refuzul de a permite concurentului să meargă mai departe, vine de multe ori într-un mod paradoxal, cum ar fi: ,,aţi cântat un cântec serios, dar răspunsul meu este nu’’. În loc să analizeze evoluţiile, să justifice hotărârile, să dea sfaturi, indicaţii, lui Mihai Munteanu îi este greu să şi vorbească. Se pare că pentru el cel mai mare chin este să deschidă gura şi să scoată pe ea câteva vorbe.
Nu din lipsă de politeţe, am lăsat-o pe Andra la urmă. De fapt nu e Andra, ci Tania Cerga, dar s-ar vrea a fi Andra cea de la Bucureşti, dar mai mult seamănă cu o păpuşă barbie. Stă înţepenită în scaun şi doar zâmbeşte, adică mai mult se hlizeşte. Vorbele sale sunt chiar o raritate mai mare decât cele ale colegului sau din juriu. Analize asupra evoluţiei concurenţilor, lipsesc cu desăvârşire. Probabil că s-a impopoţonat în juriu, numai pentru a o admira familia şi cunoscuţii la televizor, deoarece rolul ei acolo nu prea pare de înţeles şi nici justificat. Dacă tot se vrea a fi Andra, în cadrul acestui juriu, ar fi trebuit să încerce a învăţa ceva de la cunoscuta cântăreaţă când aceasta a avut concertul la Chişinău de hramul oraşului. A te aşeza în scaunul cuiva nu înseamnă că ţi s-au transmis automat şi competenţele celui care şezuse înainte pe acel loc.
Normal că în cadrul fiecărui concurs trebuie să existe şi unul sau mai mulţi prezentatori. Formatul emisiunii ,,Românii au talent’’, ne propune doi prezentatori care au lăsat sobrietatea deoparte şi apar pe scenă mai degrabă ca doi prezentatori de corc, uneori chiar ca doi adevăraţi clovni. Dar dacă Smiley şi Pavel Bartoş îşi îndeplinesc rolurile cu haz, fiind distractivi şi reconfortanţi, cei doi de la ,,Moldova are talent’’, Adrian Ursu şi Mircea Marco nu sunt decât doi măscărici de duzină. Încercarea  lor de a imita, pare un eşec total. Le lipseşte hazul, poantele inteligente, de fapt nu le stăpânesc nici pe cele banale. În loc de voie bună, produc doar iritare în rândul telespectatorilor, fiind, probabil principalii factori care îi fac pe mulţi dintre cei din faţa micului ecran să caute telecomanda pentru a muta pe alt post.
Să trecem acum la concurenţi şi la valoarea acestora. La preselecţie se poate prezenta oricine fără restricţii. Evident că vom întâlni atât talente moldoveneşti, cât şi anti-talente penibile. Impresia generală este că cei mai valoroşi concurenţi au ocolit ,,Moldova are talent’’ şi s-au prezentat la secţiunea de la Chişinău, a celuilalt show, adică ,,Românii au talent’’. Totuşi, întâlnim şi în cazul emisiunii basarabene, unele prestaţii remarcabile, alături de evoluţii penibile, frizând ridicolul. Merită toate laudele unele prezenţe de talente autentice, precum fetiţa care pictează cu gura, lucru rar întâlnit în lume. Ne-a impresionat şi vocea suavă şi melodioasă a Valeriei Stoica. De măiestrie sportivă a dat dovadă şi echipa de Teikondo. După cum ne-a plăcut şi dansatorul Dumitru Ursu, care s-a mişcat ca un adevărat profesionist.
Dar cele mai multe evoluţii ale concurenţilor, au fost de-a dreptul penibile. Dupa cum penibilă a fost şi contribuţia celor care au dat naştere acestei emisiuni. De la regizori, scenarişti, realizatori-până la cei din platou-juriu şi prezentatori, totul a fost un fiasco, adică un eşec. Dacă la început noi, telespectatorii, ne-am aşezat cu speranţe în faţa micului ecran, aşteptându-ne la o emisiune distractivă, care sa ne descreţească frunţile, să ne ofere câteva ore de destindere plăcută, ceea ce am vazut la Prime, ne-a dezamăgit pe majoritatea. Nu e de mirare că mulţi n-au rezistat să se uite până la sfârşit, au butonat telecomanda, căutând alte destinderi, mai usor de digerat.  Cine a făcut imprudenţa să se uite până la capăt, poate fi considerat un erou al rabdării. Mulţi nu ne-am numărat printre aceştia şi am renunţat la vizionarea acestei emisiuni încă înainte ca ea să ajungă la jumătate. Totuşi, să nu fim răutacioşi. Să acordăm circumstanţe atenuante realizatorilor, să-i privim cu îngăduinţa acordată celor fără experienţă, aflaţi la început de drum şi să sperăm că îşi vor corecta neajunsurile din mers şi că la ediţiile viitoare vom avea parte de nişte emisiuni care ne vor delecta cu adevărat.

,,Replica’’- o emisiune plină de replici, în folosul naţiunii

Una dintre emisiunile politice, cele mai gustate de catre publicul telespectator, este talk-show-ul politic: ,,Replica’’ de la Prime, difuzată în fiecare duminică începând cu ora 19. Are o durată de 50 de minute şi este prezentată de către Valeriu Frumusachi, unul dintre oamenii de televiziune cu cea mai mare experienţă. Ea are loc într-un studiou al televiziunii, amenajat adecvat, cu bun gust şi sobrietate. Totul pare bine pus la punct, existând însă şi unele mici neajunsuri. Poate că invitaţii, personalităţi de marcă, n-ar trebui ţinuti în picioare aproape o oră. Dacă nu li se oferă fotolii somptuoase, măcar posibilitatea de a se aşeza pe un banal scaun, ar trebui să le fie asigurată. Sala în care este montat acest studio, este una cu scaune pentru spectatori, aceştia fiind prezenţi în cadrul talk-show-ului.
În cadrul emisiunii din 27.10.2013, Valeriu Frumusachi, a avut trei invitaţi de seamă, somităţi ale vieţii politice moldoveneşti: Vlad   Filat, Marian Lupu şi Ion Hadârcă. Motivul pentru care au fost prezenţi în emisiune asemenea nume, a fost apropiatul moment istoric al semnării actului de asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, acesta fiind primul pas concret spre aderarea ţării noastre în UE. Prezentatorul părea copleşit de sonoritatea numelor celor pe care îi avea invitaţi în platou. Experienţa sa despre care am pomenit deja, pare că nu prea l-a ajutat să-şi înfunde emoţiile, bâlbâielile şi chiar bâlbele. De fapt, aceste incovenienţe îi sunt caracteristice lui Valeriu Frumusachi, el dându-şi in petec şi cu alte ocazii, în alte emisiuni, gafele fiindu-i caracteristice. Probabil că i-a şi slăbit puţin vederea, întrucât are probleme cu cititul de pe prompter, din acest motiv îi lipseşte şi încrederea în sine, temându-se că nu va reuşi să citească totul la timp. Inexplicabilă această emoţie permanentă la un om de televiziune cu asemenea experienţă.
Lăsând la o parte imperfecţiunile prezentatorului, putem spune că emisiunea în sine şi-a atins scopul. Republica Moldova se află în faţa unui moment istoric, cel mai important de la înfiinţarea ei. Ni se deschide prima portiţă spre intrarea în Europa, în lumea civilizată şi democrată. De aceea, cei trei lideri politici ai principalelor partide pro-europene, s-au prezentat în faţa naţiei, în cadrul acestei emisiuni, pentru a explica societăţii că destinul Republicii Moldova este unul singur-acela de integrare în Uniunea Europeană. Moderatorul emisiunii părea coplesit de personalitatea interlocutorilor săi, se cam fâsticea în prezenţa lor, mutându-şi greutatea de pe un picior pe altul. Dar văzând că şi invitaţii făceau acelaşi lucru, asta ne poate duce cu gândul că poate îi stânjenea statul în picioare, iar necesitatea prezenţii unor fotolii sau scaune ar părea şi mai evidentă. Valeriu Frumusachi avea pregătit un set de întrebări, după cum realizatorii au considerat că ele ar prezenta un interes public. Cele trei personalităţi politice răspundeau întrebărilor, încercând să lămurească principalele chestiuni legate de integrarea Republicii Moldova în Europa. După răspunsurile competente ale unor personaje politice competente, cu siguranţă au fost aduse multe lămuriri.
Emisiunea din 27 octombrie 2013, la fel ca toate celelalte ediţii, a abordat şi aceasta o temă de interes general, ,,Replica’’ fiind un bun prilej de a veni în ajutorul cetăţeanului moldovean, în majoritatea problemelor politice legate de Republica Moldova. Aşteptăm şi pe viitor astfel de emisiuni, cu invitaţi de calibru, bine pregătiţi, dornici să acorde din timpul lor o oră telespectatorilor interesaţi de viaţa politică din ţara noastră.    

Societatea moldovenească la răscruce de drumuri

Ca fiecare societate naţională, şi cea moldovenească are unele caracteristici generale, întâlnite în toate ţările, dar în primul rând este caracterizată prin particularităţile bine distincte. În momentul de faţă, n-am putea spune că este o societate perfectă, nici măcar una care să ne satisfacă măcar la modul acceptabil. Evident că acest lucru este datorat faptului că Republica Moldova, cu întreaga ei viaţă socială, se găseşte la început de drum şi abia acum îşi creionează primele contururi, îşi însuseşte primele principii şi idei.
Decenii la rând aflată sub jugul asupritor al comunismului sovietic, evident că nici societatea nu s-a putut dezvolta la parametrii timpurilor pe care le preia. Mereu rămasă în urmă cu zeci de ani, societatea moldovenească a avut de recuperat un handicap consistent. A dat nişte verdicte intransingente, cum că ce e bine şi ce e rău în Moldova, ar fi, probabil, o evaluare prea dură, pentru o naţie aflată la început de drum. Mai corect ar fi să spunem ce s-a făcut deja la noi şi ce mai avem de realizat şi corectat. Evident că s-au mai făcut şi greşeli, dar drumul ales de ţara noastră este unul corect. Faptul cel mai pozitiv este că s-a ales drumul firesc, adică cel de integrare spre Europa. Societatea moldovenească este una cu veleităţi europene. Voinţa naţiei este una proeropeană, iar locul nostru este într-o europă unită. Suntem europeni, nu asiatici, ne dorim o democraţie autentică, nu o societate de tip totalitarist. Ni s-au deschis perspective democratice şi noi am decis să le urmăm. Aceasta este realizarea cea mai importantă a unei societăţi atât de tinere ca a noastre.
Avem numeroase realizări colaterale, dar ceea ce nu s-a făcut încă, sare mai degraba în ochi. Nu s-a înfăptuit încă eradicarea sărăciei. Suntem considerată cea mai săracă ţară din întreaga europă. O ţară săraca, o societate săracă înseamnă că este formată din cetăţeni săraci şi această sărăcie este flagelul cel mai dureros al moldovenilor. Guvernanţii şi parlamentarii au principala datorie să ne scape din această situaţie şi din haosul politic, economic şi social în care se zbate ţara noastră. Dar câtă vreme corupţia domneşte în Republica Moldova, va fi mai greu să scăpăm de sărăcie şi de haos. Lipsa unor locuri de munca pentru toţi cetăţenii duce la creşterea somajului şi la crearea unui handicap solid în cadrul societăţii.
Un PIB foarte scăzut şi o creştere economică inexistentă duce la un buget naţional precar. Banii nu ajung şi sunt afectate în primul rând domeniile cele mai importante. Nu este sprijinit mediul de afaceri, ceea ce face imposibilă creşterea economică. Fără creştere economică nu avem progres. Capitalismul moldovenesc este doar unul de faţadă, deoarece în esenţa relaţiilor de producţie avem încă suficiente sechele ale trecutului. Bugetul alocat unor ministere şi domenii publice cum ar fi: învăţământ, sănătate, cultură, infrastructură sunt insuficiente şi de aceea, toate acestea sunt rămase mult în urmă în Republica Moldova. Dacă ne-am lua doar după aceste neîmpliniri, am putea spune că ţara noastră nu seamănă cu un stat european, ci mai degrabă cu o fostă colonie bananieră.
Avem cele mai mici salarii din Europa. Bugetele familiale abia ajung pentru a o scoate cumva la capăt cu traiul de zi cu zi. Dotările tehnicii nu au pătruns în toate caminele. Totuşi, fapt îmbucurător, calculatoarele şi internetul sunt în plină expansiune în ţara noastră, iar telefoanele mobile au devenit ceva omniprezent. Germenii civilizaţiei pătrund astfel tot mai pregnant şi în societatea noastră.
Catastrofal este însă sectorul care se ocupă de drumuri, şosele şi autostrăzi. Multe şosele sunt pline de gropi, de parcă ar fi pregătite pentru a se planta panseluţe.
Cultura moldovenească este încă la pământ. Lupa dintre trecutul cu origini slave şi viitorul latin al naţiei noastre, lasă amprente nefaste asupra culturii şi învăţământului. Dar tot factorul economic este cel care influenţează negativ învăţământul şi cultura. Şcolile sunt prost dotate, fondul de carte insuficient, ca o alta urmă a sărăciei din ţara noastră. Sistemul sanitar este unul mult rămas în urmă. Instituţii medicale insuficiente, fără dotări corespunzatoare, cadre medicale puţine.
 De ce asa de multe neîmpliniri? Fără îndoială pentru că fenomenul corupţiei este la el acasă, în Republica Moldova. Spaga domneşte atotstăpânitoare în Guvern, învăţământ, justiţie, medicină, peste tot. În general, cei tineri nu prea îşi văd viitorul asigurat în Moldova noastră. De aceea, fiecare visează să-şi ia zborul spre ţările prospere ale Europei, spre occident. Ne pleacă tineri de perspectivă, ne pleacă specialişti, pleacă la studii şi rămân acolo. Alţii îşi fac studiile la noi în ţară, dar guvernanţii nu le asigură un viitor pe măsură şi aceştia în loc să se integreze în societatea moldovenească şi s-o slujească, pleacă şi îşi desfăşoară competenţele pe alte meleaguri. Dar pleacă şi simpli muncitori. Tineri sau nu tocmai tineri. Pleacă să slugărească pe alte plaiuri. Populaţia Moldovei a scăzut în ultimul sfert de veac cu aproape un milion. Cei care au această datorie trebuie să ia toate măsurile ca să stopeze acest fenomen. Avem o societate tânără, în plină formare, pornită pe un drum corect, dar stopată de răcilele incompetente de la vârful ţării.
Avem suficiente valori socio-umane în ţara noastră. Ele trebuiesc doar scoase în evidenţă şi puse în slujba societăţii moldoveneşti. Însăşi societatea noastră poate fi catalogată drept una de valoare. Şi factorul cel mai valoros este tineretul, viitorul ţării. Din păcate, încă nu se ştie a lucra cu acest tineret şi a-l modela precum s-ar cere. Resursele unei ţări duc la ridicarea calităţii societăţii, iar  Republica Moldova deţine suficiente resurse în acest sens. Trebuie să înlăturăm uscăturile din societatea noastră, să reuşim să ne menţinem valorile în ţară, să ne înhămăm cu toţii la o muncă adevarată, pentru ca să contribuim la prosperitatea şi progresul societăţii moldoveneşti, să instaurăm în ţara noastră o democraţie autentică şi să ne continuăm drumul alături de tovarăşii noştri europeni, să învăţăm de la ei tot ceea ce este pozitiv, fără să ne lăsăm influenţaţi de alţi factori care ne-ar stopa progresul. Abia atunci vom avea o societate comparabilă cu a ţărilor din vestul Europei.