luni, 24 septembrie 2012

,,20 de ani de flacără românească, la Bălți’’


În urbea noastră, o revistă, ’’Flacăra românismului’’, iată că a ajuns la 20 de ani de activitate. Este o revistă de cultură românească,  care a tras dupa sine, cum îi este și numele, acea flacără vie a originilor noastre, ca și neam și cultură, pe aceste meleaguri. Apărută în vâltoarea anilor de dupa cucerirea independenței, la început ca o luminiță palidă, căreia multe vânturi au fost cât pe ce să-i stingă vâlvătaia, ea s-a întărit la focul viu al culturii gintei latine, devenind, de-a lungul timpului, o adevărată flacăra puternică a românismului cultural.     
 Luni, 24 septembrie, revista și-a sărbatorit cei 20 de ani de activitate, prilej și pentru noi să-i facem o scurtă radiografie, cu bune și cu rele. "Flacăra românismului" a fost catalizatorul a tot ce este de origine culturală românească  în zona Bălților. Redactorii și editorii au făcut, de-a lungul timpului, tot ce le-a stat în putere, pentru a susține voința de exprimare în arta de a mânui cuvintele, de a combina cu măiestrie verbul românesc, în limba clasicei "Miorițe". Puteau face mai mult? Au făcut destul? Vorba soților Aldea: "Eminescu să ne judece", să le judece activitatea.   
   Activitatea celor care au purtat flacăra, de la primii pași ai revistei și până în zilele noastre când ea este dusă mai departe de către cadrele de conducere de astăzi. Nu puteau lipsi cadrele didactice, adică directorul revistei Ion Macovei, redactorul șef Ion Dabija, secretarul general de redacție Octavian Ursachilă,vechi redactori ai revistei, colaboratori, scriitori și poeți cunoscuți, cum ar fi Aureliu Busuioc, Octavian Paler, Marin Preda.     
  Atât eu personal, cât și mai ales colegii mei mai vârstnici, au urmărit traseul revistei ’’Flacăra românismului’’ de la lansare și pâna în zilele noastre. În contextul general al multelor cotidiene și periodice de orientare rusă, acest bastion de cultură românească, s-a afirmat, la început cu timiditate, dar pe masura dobândirii de experiență, glasul redactorilor de aici s-a făcut tot mai tare auzit. În afară de faptul că în paginile ’’Flăcarii românismului’’ au publicat nume ilustre, precum Adrian Paunescu, Ion Hadârcă, Grigore Vieru, meritul principal al acestei reviste este acela că a dat credite și a încurajat multe tinere vlăstare, aflate la început de drum. Aici au debutat zeci și zeci de tineri, care apoi au devenit nume ilustre în cultura moldovenească. 
     Sprijinul dat tinerilor scriitori moldoveni, a fost și de natură materială, revista acordând burse universitare tinerilor talentați, dar făra resurse financiare. Prin colaborarea  cu reviste din România, a mijlocit acordarea de burse și în patria-mamă. Prin aceasta, revista s-a dovedit cu adevărat, o flacără a românismului, fiind cea mai demnă de lăudat, dintre toate publicațiile românești, din zonă. Între redacția noastră și redacția ’’Flacăra românismului’’, a existat întotdeauna o colaborare fructuoasă, atât noi cât și ei, urmând cam aceleași linii direcționale. Evident că și colegii noștri au avut unele nerealizări, unele neîmpliniri, eșecuri.  
  Uneori entuziasmul tinerilor condeieri, a depășit limitele patriotismului pașnic, s-au ridicat și unele voci mai agresive, care poate că au adus prejudicii, nu numai revistei, dar și comunității românești din Bălți. Au fost uneori acuzați, pe nedrept, și de extremism, dar  aceștia nu s-au manifestat decât prin patriotism. Nu este o revistă de orientare politică, dar s-au vrut un bastion de cultură românească. Au început ca un veritabil falanster de românism, într-o mare rusească printre bălțile Bălțului. Pentru a rezista, au trebuit să fie uneori mai agresivi, poate că au mai și întins coarda câteodată.      La festivitatea de luni, a avut loc un moment emoționant. Decanul de vârstă al jurnaliștilor care au deschis drumul revistei "Flacăra românismului’’, s-a îndreptat spre studenții de la jurnalism, a scos din buzunarul de la piept un stilou, pe care l-a întins unei blonde studente, cu chip angelic și zâmbitor, și i-a spus acesteia: ,, Uite un cadou pentru tine, stiloul cu care am scris în această revistă întâiul meu editorial. Îți urez să scrii și tu cu el articole mult mai multe, și mult mai reușite decât cele pe care le-am scris eu.’’