marți, 26 februarie 2013

,,Casa verde’’- rodul şcolii de literatură de la Orhei

 Una dintre ideile de bun augur, menite să slujească dezvoltării literaturii, descoperirii şi lansării de tineri condeieri de talent, este şi crearea de şcoli de literatură în diferite centre ale Republicii Moldova.
Unul dintre acestea, îşi desfăşoară activitatea în localitatea Orheiul vechi, graţie domnului Dumitru Crudu. Am putea spune că aici a fost creat un adevărat falanster literar. Anul acesta, aici, 16 tineri basarabeni şi-au petrecut cinci zile în această şcoală literară de la Orhei, unde în această perioadă au beneficiat de un cadru natural creator deosebit, organizatorii străduindu-se să le stimuleze avântul literar prin asigurarea unui ambient propice scrierilor literare. În urma stadiului petrecut la şcoala de literatură de la Orheiul vechi, cei 16 tineri participanţi au scos un volum literar apărut sub ingrijirea domnului Dumitru Crudu, cuprinzând în primul rând poezie, dar şi pagini de proză. Între cei 16 autori întâlnim câţiva poeti şi scriitori originari de pe meleagurile nordice ale Basarabiei, adică din zona bălţilor. Aceştia sunt Valentin Bălan, Angela Bacu, Virgil Botnaru, Marina Tichie.
Volumul intitulat ‘’Casa verde’’, este o culegere literară a unor tineri începatori în ale scrisului, unii aflaţi în faţa debutului absolut, alţii având deja câteva lucrări publicate. Citindu-le poeziile, i-am putea include în categoria poeţilor citadini. Lumea lor nu o reprezintă atât natura, cât oraşul zilelor noastre, provenind dintr-o lume modernă, cu versuri ale secolului 21, poezia automatismelor, a automatizării, a unei vieţi care trece prin univers cu o grabă de-a dreptul nerăbdătoare.
 La o primă privire, ne-ar putea surprinde întâlnind ca un fel de laitmotiv mâţa. Mâţa se identifică cu orasul pe care-l trăim, cu femeia pe care-o iubim, cu viaţa însăşi. Da, pisica este unul dintre cele mai ataşate omului, blândă, iubitoare, dar în acelaşi timp şi plină de perfidie. Niciodată, nici chiar în cele mai tandre momente, nu poţi fi sigur de reacţiile acestei feline domestice. Poate de aceea tinerii noştri poeţi şi-au ales mâţa ca un reper de comparaţie general. În versurile lor, ‘’mâţa e obsesia ştirbă a unui oraş obosit’’, ‘’ca umbra unui vis în carne şi oase’’, ca un jet cald prelingându-se de pe masă’’.
Poezia acestor tineri este o poezie existenţialistă , simbolurile se interpun cu însăşi chintesenţa materiei. Sentimentele şi trăirile, viaţa însăşi este sintetizată în esenţa pură a lucrurilor, a faptelor, a sentimentelor. Majoritatea acestor poeţi pătrund în esenţa nemijlocita a substanţei, răscolind amintirile, ne desfăşoară o realitate atemporală în care întâlnim un amalgam în care amintirile pot fi uneori adevărate, alteori imaginate, dar toate sugerând eternitatea existenţei universului prin nişte simboluri vii şi eterne din lumea animală.
Nu contestăm că autorii acestor versuri nu dau dovada uneori de stângăcie, frizând  cu banalitatea, probabil că mai întâlnim metafore care ne agresează conceptul artistic, care contravin simţului nostru estetic, dar ideea în sine este una salutară. Evident că nu toate cele 16 nume apărute în volum vor deveni puncte de referinţă în literatura românească, dar prin această iniţiativă, primii paşi pe acest drum au fost făcuţi. 16 corpuri astrale au fost puse pe orbită. Să speram că niciunul nu va fi simplu meorit care să se prabuseasca şi că toţi aceştia vor deveni în drumul lor nişte aştri luminoşi.
Un rol important în lansarea lor a avut-o şcoala de literatură de la Orhei, creaţie plină de pasiune a domnului Crudu. De-a lungul timpului au fost atât păreri pro, cât şi păreri contra referitoare la aceste şcoli literare. Unii le-au remarcat aportul pozitiv în literatura moldovenească, alţii, dimpotrivă, le-au blamat aportul, asemuindu-le cu nişte colhozuri sovietice, numindu-le o adunătura de tineri a căror efort creator avea sa fie perturbat datorită unui închipuit spirit de gloată instaurat în aceste şcoli. Acestor sceptici plini de reticenţă, le-aş putea închide gura, fie şi numai cu acest volum ‘’Casa verde’’, născut numai şi numai cu eforturile şi aportul şcolii de literatură de la Orhei. Dăruindu-ne acest volum, putem spune că şcoala domnului Crudu şi-a atins scopul propus şi este un factor pozitiv pentru literatura basarabeană.

luni, 25 februarie 2013

Scrisoare Lenei

Te salut, lene. Chiar dacă te autodeclari împărăteasa lumii, pretinzând să ţi se spună măria ta, eu una refuz să mă inchin ţie. Primind scrisoarea ta, era sa efectuez imprudenţa de a te întreba ,,ce mai faci?’’, dar mi-am dat seama că tu nu faci absolut nimic niciodată. Renunţând la această întrebare improprie pentru tine, nu-mi mai rămân decât vorbe de ocară la adresa ta. Ştiu că ai încercat adeseori să te strecori şi în viaţa mea, să mă amăgeşti şi pe mine, dar de fiecare dată ţi-am întors spatele, te-am alungat. Te plângi că ai ajuns la capătul puterilor? Ce-ai vrea acum, să-ţi plâng de milă? Te simţi în pragul morţii? Prea bine. Du-te, dispari, însoţeşte-te cu talpa iadului şi pierdeţi-vă amândouă acolo, în întunecatele adâncuri.
Vrei să scrii testamentul? Dar cine are nevoie de hidoşeniile caracterului tău? Sora ta mai mică, hărnicia, pe care ai prigonit-o de când e viaţa asta pe pământ, este cea pe care o primim majoritatea cu toată dragostea în casele şi-n vieţile noastre. Ei, da mai sunt unii care te adulează, care îţi aştern pe jos covorul roşu când te iveşti la poarta lor, te iau în braţe, te ţin în braţe şi se cuibăresc la sânul tau. Da, lenea şi leneşul fac casa bună cu prietenii tăi de suflet: sărăcia, mizeria, deşertăciunea şi neîmplinirile. Desigur, cândva ai fost şi tu o tânără fecioară încântătoare. Dar frumuseţea ta plină de strălucire nu era decât o amăgire. Nu era o frumuseţe adevărată, ci o prefăcătorie. Erai doar o frumoasă ispită, menită sa-i atragă pe cei slabi de înger, iar după ce îţi cedau ţie, să-i duci la pierzanie.
Ce amintiri ai lăsat bătrânilor? Nimic frumos. Din fragedă pruncie, aceştia m-au învăţat, ne-au învăţat pe noi tinerii, să ne ferim de tine, să te alungăm din vieţile noastre, să te punem în lanţuri, să te ferecăm în cele mai neştiute unghere ale pământului. Să dispari astfel din viaţa pământenilor, tu, piedică a prosperităţii, a bunăstării, a belşugului. Nimeni nu are nevoie de tine. Dacă te pregăteşti să mori, fă-o cât mai curând. Dispari pe veci. Iar de testamentul tău sau de memoriile scrise, nu are nevoie nimeni. Lasă-ne în pace, lasă-ne să ne împrietenim cu hărnicia, să fim frumoşi, harnici, muncitori, plini de voioşie şi de prosperitate. Ai fost una dintre cele mai negre tare pământeşti, cea mai bolnavicioasă pecingine dintre toate rautăţile care au existat vreodată. 

vineri, 22 februarie 2013

Vizită de suflet la Casa de copii

Una dintre cele mai emoţionante vizite pe care le-am întreprins în timpul anilor de studenţie, a fost cea de ieri, la casa de copii din Bălţi. Aici am făcut cunostinţă cu o lume despre care nu ştiam mai nimic. Obişnuită cu copilăria mea fericită în sânul familiei, precum şi cele ale colegilor şi prietenilor mei, toţi crescând alături de părinţi şi de cei dragi, nu cunoşteam amănunte despre viaţa acestor oropsiţi ai soartei. Auzisem doar vag despre o astfel de instituţie şi despre copiii internaţi în acest loc.
Pentru ora de jurnalism online de ieri, domnul profesor Ghenadie Nicu ne-a rezervat o surpriză care ne-a dezvăluit măreţia sufletului său, vrând să ne introducă în lumea mirifică a celor mai mici, mai gingaşi dar şi mai vulnerabili locuitori ai urbei noastre, programându-ne o vizită la mai sus pomenita casa de copii din Bălţi. Spunându-ni-se că aici vom întâlni doar copii năpăstuiţi, nerăsfăţati cu jucării şi dulciuri, am hotărât ca vizita noastră să le aducă un strop de bucurie şi de aceea ne-am aprovizionat cu dulciuri, fructe, albume, creioane colorate, pe care le-am dus cadou micuţilor de acolo.
La intrare ne-a întâmpinat însuşi directorul instituţiei împreună cu câteva educatoare. Pentru a contracara epidemia de gripă existentă în oraş, a trebuit să ne punem echipament de protecţie sub forma unor măşti de tifon, pentru a nu aduce cu noi microbi. Pe micuţii internaţi la casa de copii i-am întâlnit în sala mare, unde stăteau aşezaţi cuminţi la măsuţe, unde se jucau şi îşi desfăşurau activitatea zilnică. Vizita noastră a însemnat pentru ei un eveniment marcant care le-a înveselit un pic nefericita existenţă. Momentul în care le-am împărţit pentru început doar albumele şi creioanele colorate, a fost unul care le-a pricinuit o satisfacţie şi bucurie deosebite. Tocmai desenau cu creioanele lor pe nişte coli de hârtie case şi diferite peisaje. Puteau de-acuma desena cu noile creioane primite în dar. Ne-am aşezat alături de ei, înconjurându-i cu multă atenţie. I-am mângâiat, i-am luat în braţe, le-am vorbit cu deosebită căldură. Într-un cuvânt, ne-am împrietenit imediat cu ei.
Eu mă aşezasem lângă o fetiţă şatenă, fermecătoare, de o frumuseţe inocentă şi seducătoare. Am aflat că o cheamă Olea şi că avea şase anişori, deşi nu părea să fi împlinit mai mult de trei. M-a impresionat chipul ei luminos, ochii ei mari şi limpezi în care se răsfrângea cerul albastru, dar din adâncurile lor răzbătea o tristeţe iremediabilă, copleşitoare. Mi s-a părut din prima clipă a fi cel mai trist copil din acea sală plina de prichindei şi de jucării. Ne-am povestit una alteia mici nimicuri, ne-am jucat, eu ţinând-o permanent în braţe. La solicitarea fetiţei, i-am desenat cum m-am priceput eu mai bine, păpuşi şi personaje din desene animate.
 Doamna directoare planificase cu micuţii săi năzdrăvani o surpriză pentru noi, punându-i să ne prezinte un aşa-numit program artistic. Pe fondul unei melodii ruseşti, prichindeii s-au pornit să danseze, unduindu-şi trupşoarele cu mişcări moderne. Ne-a surprins vitalitatea lor şi pofta de viaţă, ne-au amuzat gesturile şi mimica acestora, atmosfera creată fiind una de totală destindere şi voioşie.
Timpul petrecut în compania acestor copii, a trecut în mod plăcut, dar foarte repede. Pentru a nu le perturba programul zilei, doamnele educatoare ne-au explicat că vizita noastră se cam apropie de sfârşit. Am lăsat dulciurile pentru ca micuţii să le consume după ce vor fi servit masa, am făcut fotografii dimpreună cu ei, ne-am luat rămas bun, i-am sărutat şi cu aceasta vizita noastră la Casa de copii din Bălţi a luat sfârşit.
Pe drumul de întoarcere la Universitate, n-am discutat între noi despre altceva decât despre impresiile cu care am rămas de acolo. Am cunoscut şi această categorie de copii, practic ai nimănui, prigoniţi ai soartei, crescând, practic, din mila statului, deşi în mod surprinzător, aproape fiecare dintre ei aveau părinţi. Ar fi simplu de spus că soarta potrivnică, nenorocul i-a adus în această situaţie.
Cauzele sociale, ostile existenţei lor care le-a hărăzit un astfel de destin, sunt mult mai complexe. Provenienţa din familii dezorganizate, cu o educaţie a părinţilor precară, în care domină sărăcia, promiscuitatea, egoismul părinţilor preocupaţi doar de viaţa lor personală, a făcut din micuţii pui de oameni adevăratele victime ale dramelor familiale. Întotdeauna cei sacrificaţi sunt copiii, niciodată viaţa lor, soarta lor nu contează în ochii acestei categorii de părinţi. Nu s-ar putea spune că părinţii, fraţii, surorii, rudele celor internaţi la casa copiilor nu i-ar iubi. După spusele educatoarelor, aceştia primesc dese vizite din partea aparţinatorilor de familie. Teoretic, şi aceşti părinţi ţin la copiii lor, doar că egoismul lor făra margini i-a făcut să sacrifice copilăria şi chiar destinul acestor pui de îngeri.
Ajunşi în aceste instituţii, prin străduinţa statului moldovean, copiilor nu le lipseşte nimic din punct de vedere material. În schimb, le lipseşte cel mai de preţ lucru al inocenţei vârstei lor, şi anume dragostea părintească, căldura sufletească a mamei şi a tatălui. Asistenţii maternali, chiar dacă îmboldiţi de către dragoste faţă de copii, nu pot înlocui iubirea părintească. Copilaşii cresc mutilaţi sufleteşte, cu ochii trişti, cu inimile zdrobite, tânjind dupa sânul şi mângâierile mamei, după vocea blândă a tatălui, după un cămin liniştit alături de famile, după dragostea aceea fierbinte pe care doar o legătura sanguină ţi-o poate oferi.
Pe mine personal, vizita aceasta, întâlnirea cu aceşti copii minunaţi, dar nefericiţi şi loviţi de soartă, m-a impresionat teribil. O parte din inima mea a rămas acolo, printre micuţii mei prieteni. Puntea care a legat inimile noastre, a mea şi a micuţei orfeline Olea, m-a apropiat totalmente de sufletul ei. N-am să uit niciodată ochii aceia de limpezimea cerului senin, dar cu o tristeţe tumultoasă ce izbucnea ca două vulcane nestinse, zâmbetul ei cald dar trist în acelaşi timp, căldura palmelor ei, fierbinţeala obrazului şi arsura buzelor ei roze ca nişte petale de trandafir, nostalgia cu care m-a condus la plecare şi regretul imens presimţind că nu mă va mai vedea niciodată, dar i-am promis că o voi vizita-o deseori. Impactul pe care l-a avut asupra mea îmi conferă certitudinea că mă voi ţine de cuvânt. Şi mi-am jurat că în viitoarea mea calitate de jurnalistă, voi milita prin toate mijloacele pe care le voi avea la îndemână, ca în Basarabia noastră, astfel de cazuri să fie cât mai rare, tot mai rare, daca se poate, să dispară cu desăvârşire. Fiecare copil are dreptul la o existenţă normală, are dreptul să-şi trăiască viaţa, şi trebuie să şi-o trăiască după principii egale pentru toţi copiii acestei ţări.

Internetul, mon amour

Dacă internetul ar fi un obiect palpabil, redus  la dimensiunile unei cutiuţe cu cremă de faţă, sau a unui flacon cu parfum, ar fi nelipsit din trusa mea zilnică de cosmetice. Cum nu concep să nu am în fiecare clipă la îndemână un rimel sau un ruj, tot aşa nu-mi pot închipui existenţa fără a avea permanent la dispoziţie posibilitatea de a accesa Internetul. Alături de facultate, internetul reprezintă principala mea sursă de informaţii, profesorul meu particular, omniprezent în viaţa mea.
Se spune că suntem generaţia dependentă de telefonul mobil şi de internet. O fi un sâmbure de adevăr în această informaţie, dar trebuie să recunoaştem că internetul este o sursă de informaţii indispensabilă, mult mai uşor de accesat decât celelalte mijloace mass-media, atât din presa scrisă cât şi din audiovizual. Pentru mine, internetul înlocuieşte totul. El îmi este atât radio, cât şi televizor, jurnale, înlocuieşte cărţile, revistele, îmi oferă muzică, filme, ştiri, piese de teatru, informaţii utile din toate domeniile de activitate. Internetul este însăşi viaţa mea, îmi este necesar la fel ca şi aerul pe care îl respir. Fără internet, as fi mai săracă spiritual, mai vulnerabilă, mai puţin pregatită.
Poate că internetul ne netezeşte calea spre comoditate, spre pasivitate, dar nu este vina lui că ne oferă toate informaţiile cu minimum de efort. Internetul ne urmăreşte în viaţă pas cu pas, pătrunde alături de noi în toate ungherele existenţei noastre. La şcoală, acasă, în parcuri, zone de agrement, chiar şi pe stradă, sau mijloacele de transport în comun, m-a însoţit întotdeauna în excursii şi drumeţii, în vacanţe. Prin intermediului internetului iau legatura cu cei dragi, şi cu cel drag. Schimbăm impresii, dialogăm, ascultăm împreună muzică, urmărim filme şi filmuleţe. În mare măsură, Intrenetul înlocuieşte tradiţionalele convorbiri telefonice.
Astăzi, viaţa fără Internet, pentru noi tinerii, este de neconceput. Privit la apariţie ca a opta minune a lumii, încetul cu încetul a ajuns la îndemâna orişicui, accesarea siteurilor de pe Internet devenind o banalitate, un factor de rutină. Fiecare tânăr s-a lansat pe orbita vieţii, având Internetul alături, slujindu-se de el, iar acesta devenindu-i cel mai bun prieten. Pentru mine, viaţa fără Internet ar fi insipidă, lipsită de fantezie, mai dificilă, iar eu aş fi mult mai puţin bine pregătită. Am avut alături de mine Internetul şi, cu siguranţă, mă va însoţi întreaga viaţă, uşurându-mi existenţa.

Scurt examen comparatist apropo de eficacitatea motoarelor de căutare

Astăzi, în activitatea fiecăruia dintre noi, Internetul a intrat în viaţa şi preocupările noastre şi este indispensabil, tot aşa cum aerul ne intră în plămâni. Dacă oxigenul ne ajută să supravieţuim efectiv, ştirile culese cu ajutorul calculatorului ne ajută să supravieţuim cultural, ştiinţific şi informativ. Este de neconceput ca să mai poţi activa într-un domeniu anume fără ajutorul calculatorului şi al internetului. De la cea mai banala până la cea mai complexă informaţie, atunci când vrem să le obţinem, apelăm la motoarele de căutare. Nu există utilizator al calculatorului şi al internetului care să nu se fi slujit de aceste mijloace de căutare de informaţie. Internetul este plin de astfel de surse puse în slujba utilizatorilor, aceştia folosindu-le din plin pentru a se informa.
Dintre motoarele de căutare, amintim: Google, Yahoo, Ask, Duck Duck go, Youtube, Wilkipedia, Clopoţel.ro, Trilulilu, Redtube  etc. Dintre toate, Google a ajuns cel mai folosit motor de căutare oferind rezultate rapide şi relevante.
Pentru cei obsedaţi sexual şi flămânziţi, singuri în lumea erotismului, condamnaţi să se autosatisfacă, cel mai complet motor de căutare şi care le oferă cele mai imense satisfacţii, este binecunoscutul RedTube, pe care îl recomandăm tuturora celor dornici de senzaţii tari, provocate de propria iniţiativă, doar cu stimulentul filmuleţelor de pe monitor.
Fratele mai mare al Redtubului, este Youtubul. Pe Youtube găsim în cel mai scurt timp cele mai diverse filme şi filmuleţe din întreaga lume, clipuri muzicale, filme de lung şi scurt metraj, interviuri, piese de teatru, emisiuni TV. Replicile româneşti ale Youtubului unde putem găsi aceleaşi videoclipuri sunt Trilulilu şi Ferma de muzică.
Alte motoare de căutare care încep să fie tot mai utilizate de către internauţi, sunt Yippi, Mahalo, Dogpile, Webopedia, Bing. Totuşi, deşi au început să câştige teren, aceste motoare de căutare sunt încă departe de notorietatea şi popularitatea lui Google.
Dacă în zilele noastre laptopul îl însoţeşte pe omul modern în orice călătorie, aceasta se datorează în primul rând acestor motoare de căutare. Cel mai competent, mai la îndemână şi mai utilizat ghid de zi cu zi al omului îl reprezintă aceste motoare de căutare. Informaţiile căutate şi obţinute cu această ocazie ne însoţesc pas cu pas, oriunde ne-am avânta în călătoriile noastre. Ne uşurează activitatea cu informaţii utile  în activitatea profesională, în cea culturală, de interes public, economico-politic, de agrement, turism şi divertisment artistic. De asemenea ele au un important rol pentru destinderea şi delectarea noastră, prin accesul la momente muzicale şi de divertisment. Google, Youtube, precum şi toate celelalte motoare de căutare sunt astăzi parte indispensabilă din viaţa noastră, omul modern nemaiconcepându-şi existenţa fără aceste accesorii de o importanţă vitală în existenţa lui.

‘’A fi, inseamnă a fi perceput’’

Fără îndoială că cea mai celebră idee filozofică este aceea a marelui gânditor francez, Decartes ‘’Cuget, deci exist!’’, este izvorâtă din principiile filozofice idealiste. Transpunând-o în zilele noastre, când materialismul este linia dominantă a gândirii omenirii, am putea s-o traducem prin expresia ‘’A fi, înseamnă a fi perceput.
Dacă pe vremea conceptelor filozofice idealiste simplul fapt că cuget îţi conferă certitudinea că exişti, această idee te condamnă practic la izolare, cugetarea impunea o intimitate singuratică, o lipsă totală de contacte cu cei din jurul tau. Din contră, pentru a fi perceput trebuie să comunici cu semenii tăi, să fii într-o permanentă legătura cu aceştia, să te faci înţeles, să fii comunicativ. În zilele noastre, doar aşa poţi susţine că exişti cu adevărat, comunicând cu lumea înconjurătoare, percepându-i pe ceilalti si facandu-te perceput. Comunicarea si percepţia sunt astăzi factorii determinanţi ai existenţialismului uman.
Omul modern este un izvor nesecat de comunicare, între indivizi existând o permanentă interacţiune. Comunicarea şi percepţia sunt atât elemente decisive ale existenţei cât şi ale progresului. Deaceea dacă pe vremuri gândirea, cugetul îţi dovedeau că exişti, astăzi pentru a certifica acest lucru, este imperios necesar a comunica şi a te face înţeles şi perceput. Astfel, principiul descartian ‘’Cuget, deci exist!’’, face astăzi loc mai modernului ‘’A fi, înseamnă a fi perceput’’.

Anunţuri matrimoniale

Dacă doriţi să vă amuzaţi cu adevărat, o modalitate care garantează succes deplin, este citirea unui ziar sau a unei rubrici de anunţuri matrimoniale. Întotdeauna, în cadrul acestor anunţuri, vom găsi cele mai haioase formulări, cele mai amuzante, ba chiar caraghioase îmbinări de cuvinte şi idei, vor fi întâlnite printre rândurile acestor anunţuri. Dar haideţi să răsfoim paginile de specialitate pe această tematică şi să râdem împreună. 

Student , anul II, Facultatea de Jurnalism a Universitatii din Bălţi, lung cât turnul Eiffel, caut tânără în vederea căsătoriei. Neapărat aceasta trebuie să fie  o liliputană(minionă), pentru ca împreună să formăm cea mai potrivită medie de înălţime.

Tânără fermecătoare, caut mire de profesie, în vederea unei căsătorii de scurtă durată, care să înceteze după strângerea darurilor de la nuntă.

Tânară, 25 de ani, caut mire cu peste o jumătate de secol mai bătrân, putred de bogat, cu condiţia să aibă şi sănătatea la fel de putredă.

Doamnă prezentabilă, mamă a unei fete aflată la vârsta măritişului, caut pentru ea un ginere, chiar şi fără experienţă în viaţa conjugală, promit să-l instruiesc eu în acest domeniu, până la cele mai mici amănunte.

Domn viril, dau în chirie, pentru o tânără fără prejudecăti, jumătate din patul meu.

Tânără sexi, în fiecare zi, la orele serii, începe a mă mânca fundul. Caut bărbat pe care îl mănâncă nasul, pentru a ne scărpina reciproc.

Tânăr, dornic de însurătoare, caut mireasă cu mamă tânără şi provocatoare.

Conceptul personal despre talk-showul politic

Zilele acestea am avut un vis. Nici nu mai ştiu, visasem în vreme ce dormeam sau a fost un vis cu ochii deschişi, o aspiraţie, un ideal. Se făcea că eram realizator TV la o importantă televiziune din Chişinău. Directorul televiziunii m-a chemat la domnia sa şi mi-a încredinţat realizarea unei emisiuni tip talk-show politic. A spus că mă aşteaptă peste câteva zile cu conceptul de emisiune aşa cum îl văd şi vreau eu să-l realizez. Mi-am pus gândirea la contribuţie imaginându-mi cum aş realiza eu o astfel de emisiune.
Pentru aceasta, în primul rând aş avea nevoie de studioul doi al televiziunii, cu platoul lui imens, unde aş putea realiza decorul imaginat de către mine. După cum am şi primit sarcina, emisiunea ar urma să fie una politică, în care să dezbatem diversele probleme din viaţa politică a Republicii Moldova, dimpreună cu invitaţii mei. Aş concepe o emisiune care să se întindă pe durata de 90 de minute, cu 3 pauze publicitare a câte 3 minute fiecare. Emisiunea ar urma să se intituleze ‘’Sintagme politice’’, fiind difuzată în fiecare zi de luni până vineri, la o oră de maximă audienţă, începând la 20 şi încheindu-se la 21.30. Decorul din studio ar trebui să fie unul sobru, în mijloc aş vrea să instalez o masă lungă în formă de U, în capul mesei urmând a sta moderatorul emisiunii, adică eu, iar în cele doua părţi urma să-i aşez pe invitaţi, oameni politici, într-o parte din sfera puterii, iar în cealaltă parte de la opoziţie. În stânga şi dreapta mea, lângă mine, voi avea doi invitaţi jurnalişti, dintre cunoscuţii slujitori ai mass-mediei din Republica Moldova.
În primele minute ale emisiunii, s-ar face o sinteză a evenimentelor politice ale zilei cu scurte comentarii ale celor doi jurnalişti de lângă mine. Evident că în emisiunea de luni, am prezenta o sinteză a avenimentelor politice din întreg weekendul. După cum am spus, în stânga şi în dreapta aş avea invitaţi dintre oamenii politici reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare, în proporţii egale atât de la putere cât şi de la opoziţie. Aş alege doua-trei subiecte stringente dintre evenimentele cele mai recente din viaţa socială, cu implicaţii în lumea politică. Invitaţii mei ar primi cuvântul pe rând pentru a dezbate problemele, păstrând proporţiile între timpii acordaţi fiecărei tabere, atât puterii cât şi opoziţiei.
Din studio, s-ar lua legături telefonice cu persoanele implicate în cauzele dezbătute care nu ar fi prezente în platoul de emisie. Şi în acest caz, s-ar păstra proporţiile între timpul acordat celor care vorbesc din studio şi cei aflaţi în legatură cu noi pe liniile telefonice. Fiecărui invitat trebuie să i se acorde cuvântul, în mod proporţional, fără a fi favorizată vreo tabără politică sau vreun interlocutor.
Bineînţeles că datoria moderatorului este de a păstra în timpul disputelor verbale dintre părţi, o decenţă a limbajului şi vocabularului, să-şi tempereze interlocutorii în timpul contrelor verbale, care în astfel de emisiuni sunt de neevitat. Este interzis a li se permite invitaţilor să lanseze acuzatii ce nu pot fi probate, să atace terţe persoane care nu sunt în platou şi deci nu au posibilitatea să se apere. Oricine lansează o acuzaţie împotriva cuiva, acesta trebuie atenţionat imediat că trebuie să şi-o poată proba, când atmosfera devine prea încinsă, interlocutorii trebuiesc temperaţi, iar aceştia nu se conformeaza ori li se taie microfonul, ori, pentru restabilirea ordinii, se cere imediat ca din studiou să fie difuzată publicitate şi să se întrerupă legătura cu platoul.
Bineînteles că trebuiesc abordate problemele politice importante, evenimentele sociale de interes cetăţenesc, legi, hotărâri, intenţii care vizează societatea moldovenească, acţiuni politice şi sindicale din Republica Moldova sau de pe plan mondial care au legătura cu Republica Moldova şi cu cetăţenii ei. În funcţie de numărul evenimentelor politico-sociale de interes naţional, aş selecta 2-3 evenimente ţinând cont de importanţa lor.
Ar fi o emisiune în slujba cetăţeanului, menită să aducă lumină pentru fiecare, în vâltoarea evenimentelor politice din ţara noastră, reprezentanţii partidelor fiind chemaţi la raport pentru a explica acţiunile lor şi a da socoteală în faţa cetăţenilor Moldovei. Ar fi ca un caleidoscop politic, explicativ,  al politicii, economiei şi vieţii sociale din ţara noastră. După cum v-am spus, acest proiect n-a fost decât un vis, dar un vis care mă urmăreşte zi de zi. Pentru vremea când sper că voi ajunge şi redactor TV, acest vis este unul dintre proiectele mele principale şi voi face tot posibilul să se realizeze, iar eu să devin o moderatoare de talk-show-uri politice cu care să vin în sprijinul cetăţenilor moldoveni.

Gadgetul: drog sau ustensilă?

Probabil că toate descoperirile tehnicii, la apariţia lor, au fost la început nişte luxuri, la fel şi celularul. În primii ani ai apariţiei sale, era o fudulie pentru posesorii acestuia. Pătrunzând încetul cu încetul în toate mediile sociale, în toate zonele geografice, accesibil oricărui individ, telefonul mobil, precum şi toate celelalte forme ale gadgetului, au devenit indispensabile existenţei umane. Judecând simplist, urmărindu-i pe membrii unei societăţi, în ce interacţiune strânsă se află cu acest gadget şi cu utilizările lui, am putea spune că a devenit pur şi simplu un drog. Omul, de la mic la mare, utilizează aproape în mod automat telefonul mobil, iphonul, ipadul, tableta, poate chiar într-un mod excesiv.
Nu putem nega că nu s-a creat o dependenţă faţă de aceste ustensile, iar fiecare dependenţă faţă de un obiect sau substanţă, înseamnă, practic, narcotizare. Dacă în fiecare clipă eşti dependent de ceva, acel ceva devine ca un drog pentru tine. Da, pentru mulţi telefonul mobil este ca un drog, mai ales în anumite cazuri. Este de-a dreptul hilar când mulţi tineri, nu concep a merge la toaletă sau să facă un duş fără telefonul mobil. Alţii, dacă se duc pentru 5-10 minute până la magazinul din colţ şi constată ca şi-au uitat telefonul acasă , pentru ei e o adevarată catastrofă. Da, toate acestea sunt simptome ale drogării cu celulare. Putem spune că gadgetul este un drog, din acest punct de vedere. Asta la o judecată sumară, dar dacă analizăm fenomenul în profunzime, trebuie să constatăm că telefonul mobil, gadgetul în general, este ceva indispensabil, fără de care existenţa umană este de neconceput.
Dacă fără Internet viaţa ne-ar fi mult mai grea şi mai fadă, să nu uităm că internetul este ceva abstract. Pentru a putea apela la Internet, avem nevoie de ‘’scule’’ adecvate. Minusculul telefon, gadgetul în esenţa lui, este aparatul cel mai la îndemâna tuturor. Cu ajutorul lui, vocea ta, imaginaţia ta, setea ta de cunoaştere călătoreşte până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Calitatea de prezumtiv narcotic, gadgetul şi-a dobândit-o datorită utilităţii şi utilizării sale deosebite, chiar excesive am putea spune. Şi ceea ce am fi fost tentaţi să numim drog, adică gadgetul, nu este, în definitiv decât un instrument, o ustensilă fără de care astăzi, în secolul 21 existenţa umană este de neconceput. În majoritatea ţărilor Europei, numărul de telefoane mobile depăşeste numărul de locuitori ai acelei ţări. Putem afirma cu certitudine că gadgetul este un drog doar pentru sceptici, doar pentru cârcotaşi, în definitiv, el fiind o ustensilă de care fiecare om are nevoie, şi fiecare om se străduieşte să o aibă.