miercuri, 30 octombrie 2013

,,Moldova are talent’’ ? Poate. Dar nu şi realizatorii emisiunii

Emisiunile din diferitele ţări, despre talentul popoarelor respective, de exemplu: ,,Romanii au talent’’, bucurându-se de un real succes în fiecare ţară, televiziunile moldoveneşti nu puteau rămâne insensibile la acest fenomen din lumea show-bizului. De aceea, televiziunea Prime a încercat cu mai mult, sau mai degrabă cu mai puţin succes, să imite această emisiune. Nedând dovadă de prea multă imaginaţie, realizatorii de la televiziunea moldoveană, nu au făcut altceva decât să imite formatul şi prezentarea de la protv Bucureşti. Regizori, scenarişti, realizatori, regizori de culise, nu au făcut altceva decât să copieze ce au văzut în cadrul showului Bucureştean. Nu ştiu cât sunt ei de încântaţi de ceea ce au realizat, dar totul pare o imitaţie palidă, nereuşită, uneori frizând absurdul, iritând majoritatea telespectatorilor. Nici momentul lansării variantei moldoveneşti n-a fost ales prea inspirat, tocmai în anul în care emisiunea ,,Românii au talent’’, s-a extins cu filmări şi de la Chişinău. Din start, ,,Moldova are talent’’, concurează, nu tocmai cu succes, cu episoadele filmate la Chişinău ale show-ului ,,Românii au talent. Atraşi, probabil, atât de consacrarea emisiunii bucureştene, cât şi de premiul de aproape de cinci ori mai mare, cei mai talentaţi moldoveni au ales să contureze tot în cazul emisiunii de la protv Bucureşti.
Dar să vedem ce au încercat să realizeze şi ce au reuşit cei de la televiziunea Prime. Din start, şi-au propus să-i copieze întru totul pe cei de la ,,Românii au talent’’, nu şi însă valoarea premiului, care este de cinci ori mai mică, adică o jumătate de milion de lei, precum şi şansa de a te lansa în lumea show-bizului. Un concurs nu se poate fără un juriu, aşa că, după modelul românesc, a fost ales un juriu format din trei persoane, care se vor a fi ca nişte sosii ale celor de la protv Bucureşti. Cei trei juraţi moldoveni sunt Nicu Ţărnă, Mihai Munteanu şi Tania Cerga. Primul dintre aceştia trei, Nicu Ţărnă, pare a încerca să se erijeze în şeful juriului, un fel de Mihai Petre de la emisiunea românească, însă departe de carisma şi de prestaţia românului. El încearcă să facă o jurizare corectă şi obiectivă, fiind singurul care mai catadicseşte să dea unele vagi explicaţii sau sugestii, îşi mai justifică raţiunile care l-au făcut să voteze ,,da’’ sau ,,nu’’. Provenind din lumea muzicii, are unele competenţe în jurizare şi comunicarea cu concurenţii spectatori şi telespectatorii pare acceptabilă, dar, având în vedere experienţa pe care a câştigat-o şi în cadrul prezentării emisiunii de televiziune ,,O sută de moldoveni au zis’’, ne-am fi aşteptat să impresioneze mai mult. Dintre toti juraţii, Nicu Ţărnă, acumulează cele mai multe puncte pozitive. Îşi ia în serios rolul, pe concurenţii care prezintă bucăţi muzicale îi poate aprecia cu profesionalism şi obiectivitate.
Din păcate, însă, ceilalţi doi, par a fi doar simpli umpluturi. Amândoi sunt paraleli cu scopul emisiunii, îşi exprimă aprecierile în funcţie de starea de spirit şi inspiraţia de moment. Mihai Munteanu, cu cine l-am putea asemui dintre membrii juriului de la Bucureşti? Ar vrea el să fie un Andi Moisescu, dar mai degraba pare tatăl acestuia. Dacă Andi de la Bucureşti se lansează la finele evoluţiei fiecărui concurent în adevărate discursuri evaluative, domnul Mihai Munteanu se multumeşte cu un sec ,,a fost bine’’ sau ,,a fost rău’’, urmat de obligatoriul ,,da’’ sau ,,nu’’, acceptul sau refuzul de a permite concurentului să meargă mai departe, vine de multe ori într-un mod paradoxal, cum ar fi: ,,aţi cântat un cântec serios, dar răspunsul meu este nu’’. În loc să analizeze evoluţiile, să justifice hotărârile, să dea sfaturi, indicaţii, lui Mihai Munteanu îi este greu să şi vorbească. Se pare că pentru el cel mai mare chin este să deschidă gura şi să scoată pe ea câteva vorbe.
Nu din lipsă de politeţe, am lăsat-o pe Andra la urmă. De fapt nu e Andra, ci Tania Cerga, dar s-ar vrea a fi Andra cea de la Bucureşti, dar mai mult seamănă cu o păpuşă barbie. Stă înţepenită în scaun şi doar zâmbeşte, adică mai mult se hlizeşte. Vorbele sale sunt chiar o raritate mai mare decât cele ale colegului sau din juriu. Analize asupra evoluţiei concurenţilor, lipsesc cu desăvârşire. Probabil că s-a impopoţonat în juriu, numai pentru a o admira familia şi cunoscuţii la televizor, deoarece rolul ei acolo nu prea pare de înţeles şi nici justificat. Dacă tot se vrea a fi Andra, în cadrul acestui juriu, ar fi trebuit să încerce a învăţa ceva de la cunoscuta cântăreaţă când aceasta a avut concertul la Chişinău de hramul oraşului. A te aşeza în scaunul cuiva nu înseamnă că ţi s-au transmis automat şi competenţele celui care şezuse înainte pe acel loc.
Normal că în cadrul fiecărui concurs trebuie să existe şi unul sau mai mulţi prezentatori. Formatul emisiunii ,,Românii au talent’’, ne propune doi prezentatori care au lăsat sobrietatea deoparte şi apar pe scenă mai degrabă ca doi prezentatori de corc, uneori chiar ca doi adevăraţi clovni. Dar dacă Smiley şi Pavel Bartoş îşi îndeplinesc rolurile cu haz, fiind distractivi şi reconfortanţi, cei doi de la ,,Moldova are talent’’, Adrian Ursu şi Mircea Marco nu sunt decât doi măscărici de duzină. Încercarea  lor de a imita, pare un eşec total. Le lipseşte hazul, poantele inteligente, de fapt nu le stăpânesc nici pe cele banale. În loc de voie bună, produc doar iritare în rândul telespectatorilor, fiind, probabil principalii factori care îi fac pe mulţi dintre cei din faţa micului ecran să caute telecomanda pentru a muta pe alt post.
Să trecem acum la concurenţi şi la valoarea acestora. La preselecţie se poate prezenta oricine fără restricţii. Evident că vom întâlni atât talente moldoveneşti, cât şi anti-talente penibile. Impresia generală este că cei mai valoroşi concurenţi au ocolit ,,Moldova are talent’’ şi s-au prezentat la secţiunea de la Chişinău, a celuilalt show, adică ,,Românii au talent’’. Totuşi, întâlnim şi în cazul emisiunii basarabene, unele prestaţii remarcabile, alături de evoluţii penibile, frizând ridicolul. Merită toate laudele unele prezenţe de talente autentice, precum fetiţa care pictează cu gura, lucru rar întâlnit în lume. Ne-a impresionat şi vocea suavă şi melodioasă a Valeriei Stoica. De măiestrie sportivă a dat dovadă şi echipa de Teikondo. După cum ne-a plăcut şi dansatorul Dumitru Ursu, care s-a mişcat ca un adevărat profesionist.
Dar cele mai multe evoluţii ale concurenţilor, au fost de-a dreptul penibile. Dupa cum penibilă a fost şi contribuţia celor care au dat naştere acestei emisiuni. De la regizori, scenarişti, realizatori-până la cei din platou-juriu şi prezentatori, totul a fost un fiasco, adică un eşec. Dacă la început noi, telespectatorii, ne-am aşezat cu speranţe în faţa micului ecran, aşteptându-ne la o emisiune distractivă, care sa ne descreţească frunţile, să ne ofere câteva ore de destindere plăcută, ceea ce am vazut la Prime, ne-a dezamăgit pe majoritatea. Nu e de mirare că mulţi n-au rezistat să se uite până la sfârşit, au butonat telecomanda, căutând alte destinderi, mai usor de digerat.  Cine a făcut imprudenţa să se uite până la capăt, poate fi considerat un erou al rabdării. Mulţi nu ne-am numărat printre aceştia şi am renunţat la vizionarea acestei emisiuni încă înainte ca ea să ajungă la jumătate. Totuşi, să nu fim răutacioşi. Să acordăm circumstanţe atenuante realizatorilor, să-i privim cu îngăduinţa acordată celor fără experienţă, aflaţi la început de drum şi să sperăm că îşi vor corecta neajunsurile din mers şi că la ediţiile viitoare vom avea parte de nişte emisiuni care ne vor delecta cu adevărat.

,,Replica’’- o emisiune plină de replici, în folosul naţiunii

Una dintre emisiunile politice, cele mai gustate de catre publicul telespectator, este talk-show-ul politic: ,,Replica’’ de la Prime, difuzată în fiecare duminică începând cu ora 19. Are o durată de 50 de minute şi este prezentată de către Valeriu Frumusachi, unul dintre oamenii de televiziune cu cea mai mare experienţă. Ea are loc într-un studiou al televiziunii, amenajat adecvat, cu bun gust şi sobrietate. Totul pare bine pus la punct, existând însă şi unele mici neajunsuri. Poate că invitaţii, personalităţi de marcă, n-ar trebui ţinuti în picioare aproape o oră. Dacă nu li se oferă fotolii somptuoase, măcar posibilitatea de a se aşeza pe un banal scaun, ar trebui să le fie asigurată. Sala în care este montat acest studio, este una cu scaune pentru spectatori, aceştia fiind prezenţi în cadrul talk-show-ului.
În cadrul emisiunii din 27.10.2013, Valeriu Frumusachi, a avut trei invitaţi de seamă, somităţi ale vieţii politice moldoveneşti: Vlad   Filat, Marian Lupu şi Ion Hadârcă. Motivul pentru care au fost prezenţi în emisiune asemenea nume, a fost apropiatul moment istoric al semnării actului de asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, acesta fiind primul pas concret spre aderarea ţării noastre în UE. Prezentatorul părea copleşit de sonoritatea numelor celor pe care îi avea invitaţi în platou. Experienţa sa despre care am pomenit deja, pare că nu prea l-a ajutat să-şi înfunde emoţiile, bâlbâielile şi chiar bâlbele. De fapt, aceste incovenienţe îi sunt caracteristice lui Valeriu Frumusachi, el dându-şi in petec şi cu alte ocazii, în alte emisiuni, gafele fiindu-i caracteristice. Probabil că i-a şi slăbit puţin vederea, întrucât are probleme cu cititul de pe prompter, din acest motiv îi lipseşte şi încrederea în sine, temându-se că nu va reuşi să citească totul la timp. Inexplicabilă această emoţie permanentă la un om de televiziune cu asemenea experienţă.
Lăsând la o parte imperfecţiunile prezentatorului, putem spune că emisiunea în sine şi-a atins scopul. Republica Moldova se află în faţa unui moment istoric, cel mai important de la înfiinţarea ei. Ni se deschide prima portiţă spre intrarea în Europa, în lumea civilizată şi democrată. De aceea, cei trei lideri politici ai principalelor partide pro-europene, s-au prezentat în faţa naţiei, în cadrul acestei emisiuni, pentru a explica societăţii că destinul Republicii Moldova este unul singur-acela de integrare în Uniunea Europeană. Moderatorul emisiunii părea coplesit de personalitatea interlocutorilor săi, se cam fâsticea în prezenţa lor, mutându-şi greutatea de pe un picior pe altul. Dar văzând că şi invitaţii făceau acelaşi lucru, asta ne poate duce cu gândul că poate îi stânjenea statul în picioare, iar necesitatea prezenţii unor fotolii sau scaune ar părea şi mai evidentă. Valeriu Frumusachi avea pregătit un set de întrebări, după cum realizatorii au considerat că ele ar prezenta un interes public. Cele trei personalităţi politice răspundeau întrebărilor, încercând să lămurească principalele chestiuni legate de integrarea Republicii Moldova în Europa. După răspunsurile competente ale unor personaje politice competente, cu siguranţă au fost aduse multe lămuriri.
Emisiunea din 27 octombrie 2013, la fel ca toate celelalte ediţii, a abordat şi aceasta o temă de interes general, ,,Replica’’ fiind un bun prilej de a veni în ajutorul cetăţeanului moldovean, în majoritatea problemelor politice legate de Republica Moldova. Aşteptăm şi pe viitor astfel de emisiuni, cu invitaţi de calibru, bine pregătiţi, dornici să acorde din timpul lor o oră telespectatorilor interesaţi de viaţa politică din ţara noastră.    

Societatea moldovenească la răscruce de drumuri

Ca fiecare societate naţională, şi cea moldovenească are unele caracteristici generale, întâlnite în toate ţările, dar în primul rând este caracterizată prin particularităţile bine distincte. În momentul de faţă, n-am putea spune că este o societate perfectă, nici măcar una care să ne satisfacă măcar la modul acceptabil. Evident că acest lucru este datorat faptului că Republica Moldova, cu întreaga ei viaţă socială, se găseşte la început de drum şi abia acum îşi creionează primele contururi, îşi însuseşte primele principii şi idei.
Decenii la rând aflată sub jugul asupritor al comunismului sovietic, evident că nici societatea nu s-a putut dezvolta la parametrii timpurilor pe care le preia. Mereu rămasă în urmă cu zeci de ani, societatea moldovenească a avut de recuperat un handicap consistent. A dat nişte verdicte intransingente, cum că ce e bine şi ce e rău în Moldova, ar fi, probabil, o evaluare prea dură, pentru o naţie aflată la început de drum. Mai corect ar fi să spunem ce s-a făcut deja la noi şi ce mai avem de realizat şi corectat. Evident că s-au mai făcut şi greşeli, dar drumul ales de ţara noastră este unul corect. Faptul cel mai pozitiv este că s-a ales drumul firesc, adică cel de integrare spre Europa. Societatea moldovenească este una cu veleităţi europene. Voinţa naţiei este una proeropeană, iar locul nostru este într-o europă unită. Suntem europeni, nu asiatici, ne dorim o democraţie autentică, nu o societate de tip totalitarist. Ni s-au deschis perspective democratice şi noi am decis să le urmăm. Aceasta este realizarea cea mai importantă a unei societăţi atât de tinere ca a noastre.
Avem numeroase realizări colaterale, dar ceea ce nu s-a făcut încă, sare mai degraba în ochi. Nu s-a înfăptuit încă eradicarea sărăciei. Suntem considerată cea mai săracă ţară din întreaga europă. O ţară săraca, o societate săracă înseamnă că este formată din cetăţeni săraci şi această sărăcie este flagelul cel mai dureros al moldovenilor. Guvernanţii şi parlamentarii au principala datorie să ne scape din această situaţie şi din haosul politic, economic şi social în care se zbate ţara noastră. Dar câtă vreme corupţia domneşte în Republica Moldova, va fi mai greu să scăpăm de sărăcie şi de haos. Lipsa unor locuri de munca pentru toţi cetăţenii duce la creşterea somajului şi la crearea unui handicap solid în cadrul societăţii.
Un PIB foarte scăzut şi o creştere economică inexistentă duce la un buget naţional precar. Banii nu ajung şi sunt afectate în primul rând domeniile cele mai importante. Nu este sprijinit mediul de afaceri, ceea ce face imposibilă creşterea economică. Fără creştere economică nu avem progres. Capitalismul moldovenesc este doar unul de faţadă, deoarece în esenţa relaţiilor de producţie avem încă suficiente sechele ale trecutului. Bugetul alocat unor ministere şi domenii publice cum ar fi: învăţământ, sănătate, cultură, infrastructură sunt insuficiente şi de aceea, toate acestea sunt rămase mult în urmă în Republica Moldova. Dacă ne-am lua doar după aceste neîmpliniri, am putea spune că ţara noastră nu seamănă cu un stat european, ci mai degrabă cu o fostă colonie bananieră.
Avem cele mai mici salarii din Europa. Bugetele familiale abia ajung pentru a o scoate cumva la capăt cu traiul de zi cu zi. Dotările tehnicii nu au pătruns în toate caminele. Totuşi, fapt îmbucurător, calculatoarele şi internetul sunt în plină expansiune în ţara noastră, iar telefoanele mobile au devenit ceva omniprezent. Germenii civilizaţiei pătrund astfel tot mai pregnant şi în societatea noastră.
Catastrofal este însă sectorul care se ocupă de drumuri, şosele şi autostrăzi. Multe şosele sunt pline de gropi, de parcă ar fi pregătite pentru a se planta panseluţe.
Cultura moldovenească este încă la pământ. Lupa dintre trecutul cu origini slave şi viitorul latin al naţiei noastre, lasă amprente nefaste asupra culturii şi învăţământului. Dar tot factorul economic este cel care influenţează negativ învăţământul şi cultura. Şcolile sunt prost dotate, fondul de carte insuficient, ca o alta urmă a sărăciei din ţara noastră. Sistemul sanitar este unul mult rămas în urmă. Instituţii medicale insuficiente, fără dotări corespunzatoare, cadre medicale puţine.
 De ce asa de multe neîmpliniri? Fără îndoială pentru că fenomenul corupţiei este la el acasă, în Republica Moldova. Spaga domneşte atotstăpânitoare în Guvern, învăţământ, justiţie, medicină, peste tot. În general, cei tineri nu prea îşi văd viitorul asigurat în Moldova noastră. De aceea, fiecare visează să-şi ia zborul spre ţările prospere ale Europei, spre occident. Ne pleacă tineri de perspectivă, ne pleacă specialişti, pleacă la studii şi rămân acolo. Alţii îşi fac studiile la noi în ţară, dar guvernanţii nu le asigură un viitor pe măsură şi aceştia în loc să se integreze în societatea moldovenească şi s-o slujească, pleacă şi îşi desfăşoară competenţele pe alte meleaguri. Dar pleacă şi simpli muncitori. Tineri sau nu tocmai tineri. Pleacă să slugărească pe alte plaiuri. Populaţia Moldovei a scăzut în ultimul sfert de veac cu aproape un milion. Cei care au această datorie trebuie să ia toate măsurile ca să stopeze acest fenomen. Avem o societate tânără, în plină formare, pornită pe un drum corect, dar stopată de răcilele incompetente de la vârful ţării.
Avem suficiente valori socio-umane în ţara noastră. Ele trebuiesc doar scoase în evidenţă şi puse în slujba societăţii moldoveneşti. Însăşi societatea noastră poate fi catalogată drept una de valoare. Şi factorul cel mai valoros este tineretul, viitorul ţării. Din păcate, încă nu se ştie a lucra cu acest tineret şi a-l modela precum s-ar cere. Resursele unei ţări duc la ridicarea calităţii societăţii, iar  Republica Moldova deţine suficiente resurse în acest sens. Trebuie să înlăturăm uscăturile din societatea noastră, să reuşim să ne menţinem valorile în ţară, să ne înhămăm cu toţii la o muncă adevarată, pentru ca să contribuim la prosperitatea şi progresul societăţii moldoveneşti, să instaurăm în ţara noastră o democraţie autentică şi să ne continuăm drumul alături de tovarăşii noştri europeni, să învăţăm de la ei tot ceea ce este pozitiv, fără să ne lăsăm influenţaţi de alţi factori care ne-ar stopa progresul. Abia atunci vom avea o societate comparabilă cu a ţărilor din vestul Europei.

vineri, 25 octombrie 2013

,,Bună seara’’ - o emisiune în slujba cetăţeanului

Emisiunea ,,Bună seara’’ este un talk-show intercativ, care  se difuzează în fiecare vineri, de la orele 19:55, timp de o oră. Emisiunea este în direct, cu participarea telefonică a telespectatorilor sau chiar în direct, a spectatorilor aflaţi în sala unde este realizat.  Se difuzează la televiziunea Moldova1. Prezentatorul ei, Mircea Surdu, este un profesionist, bine pregătit în multe domenii, putând sta de vorbă cu invitaţii specialişti în diferite domenii, stimulându-i şi punându-le întrebari competente. Prezentatorul emisiunii, este chiar directorul televiziunii, om cu multă experienţă şi competitivitate, doar că, poate din dorinţa de a fi cât mai expresiv şi mai convingător, face şi unele gafe. Chiar la începutul acestei emisiuni, s-a lăudat că a făcut ceva, apoi a retractat că nu a făcut munca aceea singur, ci împreuna cu toată echipa. Acest lucru, denotă şi faptul că este un pic cam orgolios şi că încearcă să-şi aroce personal, unele merite colective. Nu aş avea a-i reproşa că are o dicţie adecvată, dar uneori se cam bâlbâie. Acesta poate fi un mic defect de vorbire, sau, poate că dovedeşte nerăbdare în a spune într-un pic cât mai multă informaţie.
Subiectele emisiunilor sunt alese, în general, în funcţie de evenimentele care se petrec în viaţa publică a Rep.Moldova. În emisiunea din 18 octombrie, când a fost Ziua internaţională pentru combaterea traficului de fiinţe umane, aceasta a fost şi tema emisiunii.
Ca de fiecare dată, Mircea Surdu a avut şase invitaţi în platou, toţi specialişti în domeniu. De data aceasta au fost directori, secretari pentru combaterea traficului, printre care: doamna Ecaterina Berejan, Viorel Ciobanu, Ana Revenco, Maria Ghervaş, Tatiana Buianina. Aceştia au expus pe rând câte o prelegere, vorbind spectatorilor din sală, cât şi telespectatorilor din faţa micilor ecrane, despre problemele traficului de fiinţe umane, cauze, consecinţe, efecte, drame provocate în urma acestui trafic. După aceasta, telespectatorii de acasă, telefonic, au pus întrebări celor şase invitaţi. Evident că întrebările erau din domeniu, iar răspunsurile căutau să lămurească interesele exprimate de către cei care puneau întrebările. Printre invitaţi, a fost şi o doamnă judecător care se referea, bineînţeles, la problemele juridico-penale ale fenomenului cât şi un psiholog care căuta să explice latura psihologică a acestui flagel care a cuprins şi contaminat societatea atât moldovenească cât şi mondială. Toţi invitaţii au fost persoane competente, bine pregătiţi, iar răspunsurile lor de bună-seamă, i-au lămurit şi satisfăcut pe spectatori şi telespectatori, în cea mai mare măsură.
După cum am spus, această emisiune se ţine în studiourile televiunii Moldova1, într-un platou mare, impozant, cu un decor bine pus la punct, atractiv, plăcut ochiului. Invitaţii au la dispoziţie fotolii comfortabile şi sunt trataţi cu consideraţie. Culorile din studiou sunt plăcute, se vede că totul a fost conceput de către designeri cu talent şi experienţă. Această emisiune, abordează de fiecare dată subiecte de interes public, am putea spune interes naţional. Atacă teme cu care se confruntă societatea moldovenească şi nu numai cea de la noi, analizează cauze, prezintă efecte şi caută soluţii. De bună seamă că este o emisiune în slujba cetăţeanului, iar noi, societatea civilă, avem nevoie de astfel de emisiuni care să ne lumineze şi să ne ajute în problemele cu care ne confruntăm. Se vede că Mircea Surdu este foarte bine pregătit şi că este un profesionist carismatic, emisiunea acestuia bucurându-se de o deosebită audienţă.

Arma secretă a presei, manipularea

Cei angajaţi în activitatea lor în mass-media sunt prin natura profesiunii lor nişte manipulatori. Oricine se adresează unor mase de oameni prin comunicarea respectivă, le modelează gândurile şi ideile, le formează concepţiile, influenţându-le voinţa. Nu degeaba se spune că jurnalistul este formator de opinie. Pentru a trasa direcţiile de gândire ale cuiva, asta înseamnă să-l manipulezi cu adevărat. În Republica Moldova, ca peste tot în lume, cetăţenii sunt ahtiaţi după informaţii şi opinii culese din mass-media. Savurează articolele şi cuvintele jurnaliştilor, acceptând de la bun început să-si însuşească concepţiile acestora. Asta înseamnă că se lasă manipulaţi de bună voie, chiar le place să se complacă într-o adevărată masă de manevră a gazetarilor sau a celor din audiovizual.
Pentru a manipula prin presă, întâi de toate trebuie să stăpâneşti în mod deosebit limba literară, dar şi cea populară. Să vorbeşti pe înţelesul fiecăruia, dar corect. Să fii o persoana inteligentă, bine instruită şi talentată. Puterea de convingere este esenţială. Fără a fi persuasiv, nu ai cum să reuşeşti să manipulezi cititorii tăi. Pentru a-i face să-ţi adopte gândurile, ideile, concepţiile, trebuie să dovedeşti multă putere de a-i lămuri în ceea ce le spui şi explici, reprezintă viziunea cea mai corectă. Este important să îmbini ceea ce vrei tu să le spui, cu ceea ce vor ei să audă, adică să îmbraci propriile tale idei în veşmintele cuvintelor pe care cititorii vor să le vadă. O idee personală al unuia care scrie în presă, sau a celora pe care îi slujeşte şi în a cărui nume vorbeşte, devine adeseori o idee generală, datorită talentului de a manipula masele de cititori.
Aşa poate fi impus în conştiinţa alegătorilor  un candidat la vot prezentat în cele mai roze culori de catre presă. Presa manipulează, iar cei manipulaţi votează şi aleg. În afară de audiovizual, presa scrisă este locul unde îşi găsesc reclamele comerciale cea mai bună găzduire. Făcându-te să cumperi diferite produse, datorită publicităţii, devii manipulat de către aceştia în presă. De asemenea promourile la adresa diferitelor concerte sau manifestări culturale, sportive şi ştiinţifice care atrag în săli un număr mare de spectatori, reprezintă o manipulare de presă, asta deoarece altfel numărul participanţilor ar fi fost mult mai mic. De asemenea, tot o manipulare o reprezintă şi îndemnurile reuşite cu care cetăţenii sunt făcuţi părtaşi la multe acţiuni umanitare şi de ajutorare.
Denigrările prin presă sunt tot manipulări. Aproape întotdeauna, cei luaţi în colimatorul mass-media şi ponegriţi, devin personaje dezagreabile şi încetul cu încetul popularitatea lor va fi într-o vertiginoasă scădere. Asta pentru că cei care trebuie să facă aprecieri la adresa persoanelor publice, sunt manipulaţi de către presă, care de multe ori execută la comandă pe cei intraţi în dizgraţie. Însuşi fostul prim-ministru, Vlad Filat, a avut de plătit pentru asta, cei care trebuiau să-i judece activitatea, au fost manipulaţi prin presă, asta însemnând o veritabilă manipulare, fostul premier având astfel  de plătit datorită atacurilor de manipulare concentrate asupra sa. Nu degeaba se spune că presa este a patra putere în stat, este unanim recunoscut că încă nimeni nu a putut câştiga o bătălie cu presa, aceasta are puterea de a influenţa cetăţenii, de a le insufla propriile lor idei şi concepţii, sau ale celora care le sunt apropiaţi sau mentori. Manipularea este la îndemâna gazetelor şi de multe ori acestea nu ezită să uzeze de acest atu.

miercuri, 16 octombrie 2013

Iubita mea colegă, (...)

Acuma ce să zic eu referitor la formula cu care m-am adresat ţie: nici ca se potrivea mai bine în cazul tău o altă exprimare decât ,,colegă iubită’’. Lăsând la o parte primul semestru din anul intâi, când încă nu ne cunoşteam prea bine, când încă persoana mea nu te irita total şi deci nu ţi-ai aţintit încă tirul asupra mea, începând cu anul doi, m-ai copleşit în fiecare zi cu totala ta ,,iubire colegială’’. Probabil că din dragoste faţă de mine n-ai scapat niciun prilej să-mi dai în cap cu replicile tale tăioase ori de câte ori mă bucuram de laude din partea vreunui profesor. Am regăsit în caracterul tău cele mai ,,nobile’’ sentimente: invidie, rîcă, răutate, dispreţ. Niciodată n-ai fost preocupată de capra ta, ci întotdeauna te rugai să moară capra mea. Între a primi tu o notă maximă sau eu o apreciere proastă, întotdeauna te-a făcut mai fericită eşecul meu decat succesul tău. Cum pot eu să apreciez aceste gesturi? Doar ca pe nişte dovezi de pură şi sinceră‘’prietenie’’. Când se anunţau note pe care le-am primit fiecare, nu te preocupa atât nota pe care ai luat-o tu, cât faptul că de ce am primit eu zece. Nici că se putea un cenzor mai intransingent decât tine. Când citeam câte o lucrare în sala de curs, îmi vânai cu perseverenţă fiecare greşeală, sau mai degrabă ceea ce cultura ta precară îţi spunea că ar fi greşeală.
Dar eu nu-ţi port pică. Ca să citez din Biblie, aş spune în cazul tău: ,,fericiţi sunt cei săraci cu duhul’’.  Dacă astea erau preocupările tale capitale, n-am să-ţi răpesc eu jucăria care te amuză. Mai avem un semestru şi jumătate, aşa că nu te lăsa. Ţine tot aşa înainte, dacă asta te face fericită. Prea puţin contează ceea ce gândeşti tu şi ceea ce înterprinzi tu pentru mine şi pentru viitorul meu. Nu eşti decât un mic obstacol de nebăgat în seamă.
Un regret mă încearcă, totuşi. Mă tot întreb de ce această răutate în tine care ne-a împiedicat să fim două bune colege. Până când nu ţi-ai dat arama pe faţă, eu am ţinut la tine şi as fi vrut să ne înţelegem de minune, să ne ajutăm reciproc, să ne sprijinim. Am fi putut fi două bune prietene. Dar dacă nu s-a putut asta, lăsând la o parte regretul pentru eşecul unei posibile bune înţelegeri între noi, mă bucur că te-am cunoscut. Am văzut în tine un caracter ciudat, complex, plin de sentimente şi caractere negative, un adevărat obiect de studiu. Şi cum în mine există o nesecată sete de cunoaştere, eşti un subiect perfect în acest sens. După ce voi fi terminat de studiat cazul tău, dupa ce m-oi fi edificat pe deplin şi voi fi epuizat studiul asupra ta, m-am gandit să te păstrez în colecţia mea de subiect şi să te fixez ca pe un gândac într-un insectar cu un ac subţire şi lung.
N-am să te uit niciodată, sau poate te voi uita chiar din prima zi când drumurile noastre se vor despărţi.                                                                             
                               Cu drag, sau poate fără, Elena Cucoş.

O zi de suflet printre suflete uitate

Mă apropii cu emoţie de centrul comunitar de protecţie socială, ,,AGAPE’’ din oraşul Sângerei. Întotdeauna mi-am dorit să vizitez acest cămin de batrâni, iar acum, vrerea mea se realizează. Am  păşit dincolo de portiţa de culoare neagră. M-a întâmpinat o curte şi un părculeţ surprinzător de îngrijite şi de curate. Acesta este locul de promenadă a bătrânilor internaţi la cămin, adevărată oază de verdeaţă, unde se pot recrea într-un mod agreabil. Coridoarele sunt spaţioase, curate, luminoase. Se vede că am intrat într-o unitate destinată ingrijirii bătranilor, unde ordinea şi curăţenia sunt la loc de cinste.
În camera de zi cei internaţi permanent aici îşi petrec cea mai mare parte a timpului, iar alţii au un program doar peste zi. Am făcut cunoştinţă cu blajinele bătrânici întalnite  în salon şi am stat de vorbă cu ele. M-a emoţionat povestea unei doamne pe care sărăcia şi nepăsarea familiei au adus-o în această ipostază de a locui în căminul de bătrâni. Singurătea şi egoismul copiilor, preocupaţi doar de propria lor viaţă, iscă adevărate drame în sufletul bieţilor bătrani. Bine că măcar aici sunt îngrijiţi, iar alimentaţia primită îi satisface. Discutând şi cu celelalte persoane internate, am constatat că toti sunt mulţumiti de hrana primită şi de grija cu care sunt înconjuraţi. Bătrânelele cu care am stat de vorbă, toate au fost mişcate până la lacrimi de propriile lor drame cu care se confruntau. Plânsetul lor m-a impresionat şi pe mine şi cu greu m-am stăpânit să nu lăcrimez şi eu. Am întâlnit şi persoane pe care familia le-a uitat şi abandonat cu totul, sau altele, care pur şi simplu nu au familie. Centrul acesta unde găsesc o farfurie de mâncare caldă, un adăpost, unde sunt înconjuraţi cu atenţie şi unde-şi pot petrece zilele bătrâneţii, reprezintă o adevărată mană cerească pentru toţi.
Am vizitat apoi si anexele gospodăreşti din cămin. Peste tot domneşte curăţenia, sala de mese este un loc decent, îngrijit, unde se poate servi masa într-un mod civilizat. Bucătăria este înzestrată cu toate dotările şi unde lucrează un personal calificat. Centrul este dotat cu săli de baie unde apa caldă nu lipseşte, se pot urmări programele TV la televizorul pus la dispoziţie, aşezaţi în fotolii comode. De asemenea doritorii au la dispozitie o sală de gimnastică şi întreţinere înzestrate cu diferite aparate.   
După ce am stat de vorbă cu câteva asistente cu care bătrânii intră în contact, am ajuns şi la capătul vizitei mele. Părăsesc căminul de bătrâni cu sentimente contradictorii. Pe de o parte sunt încântată ca există în Sângerei un lăcaş unde persoanele vârstnice îşi pot petrece decent bătrâneţea, unde sunt îngrijite, unde găsesc un adăpost, o masă caldă. Pe de altă parte, îmi dau lacrimile când mă gândesc cu câtă nepăsare şi lipsă de dragoste îi înconjoară pe unii familiile. Egoismul şi indiferenţa fiilor i-a împins pe aceşti bătrâni la azil. O mamă poate creşte şi îngriji zece copii, dar zece copii nu pot îngriji o mamă. Mi-am jurat că eu niciodată nu-mi voi abandona părinţii. Dragostea şi grija cu care m-au crescut nu poate fi răsplătită decât cu dragoste şi grijă şi din partea mea. Dacă ei au fost şi sunt alături de mine când am avut nevoie, negreşit voi fi şi eu alături de dânşii atunci când bătrâneţile lor vor impune nevoia de a fi îngrijiţi. Sărut mâna mamă, sărut-mâna tată, întotdeauna voi fi alături de voi.

Constantin Tănase, formator de opinie în Republica Moldova

Cu cât un jurnalist este mai renumit, acest lucru implică să fie şi cât mai persuasiv. Persuasiunea înseamnă să fii în primul rând convingător, să faci în fiecare articol o analiză lucidă, veridică, care să cucerească. Nu degeaba Constantin Tănase este considerat unul dintre cei mai mari ziarişti din Republica Moldova. Ne-a impresionat cu stilul său direct, fără menajamente şi pe înţelesul tuturor. Temut, ascultat şi respectat printre personalităţile Republicii Moldova, inclusiv printre politicieni. Opinia sa se găseşte întotdeauna la loc de cinste.
Dar după cum am spus, Constantin Tanase şi-a câştigat această poziţie, în primul rând datorat faptului că este deosebit de convingător, adică persuasiv. Întâmplarea a făcut ca ziarul Timpul să mă atragă de la bun început şi să devină cotidianul meu preferat. Astfel, l-am cunoscut pe Constantin Tănase şi articolele sale. Mi-a plăcut de la primele texte pe care i le-am citit şi de ani de zile încerc să nu prea îmi scape dintre editorialele pe care le-a publicat. Pot spune că m-am familiarizat cu stilul jurnalistului, cu gândirea şi ideile sale, cu concepţiile pe care le are. Într-un cuvânt,  îl cunosc mai bine ca pe oricare alt ziarist din Republica Moldova.
 Rememorând dintre articolele sale, îmi vin în minte sufieciente exemple în care a dat dovadă de o puternică persuasiune, cucerind cititorii cu rândurile sale, făcându-i să-şi însuşească ideile ziaristului. Într-o prima fază, Constantin Tănase a fost adeptul politicii lui Vlad Filat. Articolele sale abundau în idei elogioase la adresa fostului premier, convingându-şi şi cititorii de bună credinţă şi de valoarea ca politician a lui Filat. La un moment dat însă, Constantin Tănase şi-a schimbat părerea despre fostul Prim-Ministru, deoarece acesta şi-a dat arama pe faţă, dovedind că nu a fost niciodată ceea ce părea şi ziaristul şi-a schimbat optica, trecând la articole critice la adresa lui Vlad Filat. Puterea lui de persuasiune i-a convins pe cititori, făcându-i să-şi schimbe şi ei părerea despre Vlad Filat, putem spune că C. Tanase a realizat o adevărată manipulare a maselor prin felul său persuasiv de a fi.
Prin propria sa concepţie, cunoscutul ziarist este un proromân convins. Permanent articolele sale reprezintă o luptă pentru ideea de românism şi pentru limba română. Puterea sa de convingere a fost atâta de proeminentă încât i-a făcut şi pe mulţi sceptici să-i urmeze ideile, să se considere români şi adepţi ai limbii române. Oamenii politici au fost întotdeauna principala sa ţintă. Articolele sale satirice au făcut mereu deliciul maselor de cititori. Prin ele satirizează greşelile multor politicieni. Stilul său persuasiv i-a făcut pe unii dintre aceştia să-şi însuşească criticile, să se jeneze şi să încerce să şi le corijeze.
Un alt exemplu de persusivitate al lui Constantin Tănase a fost cu ocazia recitalului actoricesc, oferit de către artistul din România, Florin Piersic. De când s-a anunţat programarea spectacolului, ziaristul i-a făcut lui F. Piersic o adevărată reclamă în presă. L-a lăudat şi i-a îndemnat pe potenţialii spectatori să ia parte la recital. Pentru a fi cât mai convingător, a publicat un articol în care prezenta 10 motive care să ne convingă să fim prezenţi în sală pentru a-l urmări pe Florin Piersic. Prin acest articol s-a dovedit a fi deosebit de persuasiv, făcându-i pe mulţi să asiste la spectacol, ajutând la umplerea sălii.
Prin exemplele pe care vi le-am dat şi prin rândurile mele, cred că am reuşit să vă conving de cât de persuasiv este Constantin Tănase. Chiar prin natura activităţii sale principale,  adică scriitor de editoriale, jurnalistul trebuie să posede o putere de convingere deosebită. Aceasta este apanajul doar a marilor slujitori de mass-media, persuasiunea necesită valoare, iar valoarea duce, fără îndoială, la o deosebită putere de lămurire, adică, la însuşirea de a fi persuasiv. Ambele noţiuni, valoare profesională, cât şi persuasiune sunt fără îndoială caracteristice cunoscutului ziarist Constantin Tănase.

Opiniile, materia primă în activitatea de jurnalist

Ziarele reprezintă cea mai facilă posibilitate ca jurnalişti, politicieni, alte persoane publice sau chiar simpli cetăţeni să-şi exprime opiniile. Existând şi avantajul ca acestea să fie reproduse în scris, răspândirea lor pare mai bine întipărită în conştiinţa celora care intră în contact cu aceste opinii. Bineînţeles că în primul rând, întâlnim părerile, ideile şi concluziile jurnaliştilor, dar şi a celora îndreptăţiti şi stimulati să-si exprime propriile opinii. De multe ori, întâlnim şi contra-opinii, adică opinii la opiniile altora, o completare sau un răspuns, o emendaţie la spusele altuia, de multe ori când opinia a fost o observaţie sau un atac la adresa cuiva, opinie la opinie este un adevărat drept la replică.
În numărul din 10 octombrie anul curent, al cotidianului Timpul, Constantin Tănase îi dă replică Rodicăi Mahu, redactor-şef la Jurnalul de Chişinău. Prin acest articol, editorialistul de la Timpul îşi exprimă opiniile cu privire la cele scrise de Tudor Ţopa, şi pe care Rodica Mahu l-a găzduit în paginile periodicului pe care îl conduce. Fiind un răspuns la opinia celor de la Jurnal de Chişinău, putem spune că Tănase Constantin a scris o opinie la opinie.
Activitatea jurnalistică abundă în exprimări de opinii. Însăşi natura profesiei de ziarist implică să-ţi exprimi opinia la tot pasul despre diverse persoane, activităţi, evenimente, instituţii.
În numărul din 11 octombria a Jurnal de Chişinău, Valentina Butnaru îşi exprimă opiniile cu privire la persoanele care i-au influenţat educaţia şi formarea sa profesională. Rolul fiecăruia şi impactul pe care l-au avut aceştia asupra sa. Îi aminteşte cu admiraţie, elogiindu-i chiar pe profesori, preoţi şi medici. În opinia sa, aceştia sunt persoanele care ne marchează în primul rând copilăria şi adolescenţa, anii pe care trebuie să-i dedicam studiului şi educaţiei.
Cunoscutul muzician român Tudor Chirilă, liderul formaţiei ,,Vama’’, un intelectual rasat, cu o cultură bine conturată, îşi exprimă opiniile pertinente despre tineretul român şi despre condiţia sa socială în aspiraţii, în numărul din 7 septembrie a ziarului ,,Săptămâna’’. Renumitul solist încearcă să găsească cauze ale situaţiei actuale a tinerei generaţii, încercând să ofere şi soluţii. Plăcut impresionat de ideile lui Tudor Chirilă, Constantin Tănase vine să răspundă iarăşi la opiniile muzicianului cu propriile sale opinii. De fapt, încearcă să scoată în evidenţă sfaturile componentului formaţiei ,,Vama’’, dar satirizând în acelaşi timp societatea. Dacă Tudor Chirilă ne prezintă niste ţeluri şi aspiraţii idealizate, Constantin Tănase scoate în evidenţă în mod ironic realităţile din lumea reală care sunt total inverse celor prezentate de către Chirilă. Jurnalistul îşi publică opiniile la opinii în numărul din 30 septembrie a ziarului ,,Timpul’’.
Evident că esenţa activităţii de ziarist, sunt opiniile. Un slujitor în mass-media fără opinii personale, nu este jurnalist. Peste tot, în toate gazetele întâlnim păreri, opinii, idei exprimate pentru a fi pe înţelesul şi în slujba cititorilor. Nu întotdeauna opiniile jurnaliştilor concordă. De cele mai multe ori, ele sunt diferite. Dar tocmai această confruntare de idei şi opinii este benefică pentru presa scrisă şi nu numai. Opiniile la opinii fac deliciul consumatorilor de mass-media, dar în acelaşi timp îi şi ajută pentru a percepe şi pricepe mai bine evenimentele prezentate. Cu cât jurnaliştii sunt mai talentaţi, cu atâta argumentele lor sunt mai puternice, iar confruntarea de opinii mai convingătoare.

Diferenţe între ideologia de stânga şi cea de dreapta, a partidelor politice

Pluripartitismul, alternanţa la putere, atât la cea legislativă, adică parlamentul, cât şi la puterea guvernamentală a diferitelor partide, obţinută prin vot popular, reprezintă chintesenţa şi garanţia democraţiei şi unui stat de drept. Partidele politice au fost întotdeauna, în fiecare stat, într-un număr mai mare. Încă de la revoluţia franceză din 1789, ele se împart în partide cu ideologii de stânga şi cu ideologii de dreapta. Dacă ar fi să le distribuim pe o scară doctrinală, în partea stângă am regăsi pornind de la centru spre stânga, social-democraţia, socialismul, iar spre extrema stângă, comunismul. În cealaltă direcţie, adică spre dreapta, pornind tot de la centru, întâlnim liberalismul, conservatorismul, monarhia, iar spre extrema dreaptă, naţionalismul şi fascismul. Evident că la fiecare extremă, atât la stanga cât şi la dreapta, regăsim partidele cele mai nocive. Dar, ca o observaţie generală, acesta este spectrul politic înspre stânga şi înspre dreapta.
Evident ca între cele două doctrine generale, există mari deosebiri, atât din punct de vedere ideologic, cât şi economic şi social. Ca o idee esenţială, partidele de stanga propovăduiesc egalitatea între oameni, în vreme ce partidele de dreapta fac o distincţie între acestea pe baza valorii cetăţenilor cât şi a realizărilor lor. Partidele de stânga sunt pentru o economie controlată de către stat, în vreme ce doctrina de dreapta încurajează o economie de piaţă, concurenţa, progresul economic, cât şi independenţa economică.
O deosebire esenţială între cele doua ideologii din punct de vedere economic, este şi impozitul. În vreme ce stânga politică este pentru impozitul progresiv, cel care i-ar favoriza pe cetăţenii cu venituri mai mici, cei de dreapta aplică cota unică de impozitare, cea care chiar dacă îi devaforizează pe cei săraci, avantajându-i pe bogaţi, stimulează dezvoltarea mediului de afaceri. Firmele îşi pot întocmi şi aplica planuri de dezvoltare pe termen mediu şi lung. În partea stângă a spectrului politic, diferenţa dintre săraci şi bogaţi este mai mică, se tinde între o egalitate între oameni, protecţia socială este mai accentuată, în vreme ce la dreapta, diferenţa dintre oamenii săraci şi cei bogaţi este mult mai mare, fiecăruia I se răsplăteşte munca după merit şi după realizări, ţintindu-se în primul rând dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă, şi dezvoltarea economiei de piată.
În atari condiţii, guvernările de stânga consumă majoritatea bugetului, pe pensii, salarii şi protecţie socială, în vreme ce dreapta luptă pentru scoaterea la lumină a economiei de piaţă şi impozitarea tuturor veniturilor. Pentru a încuraja firmele şi cetăţenii să-şi plăteasca impozitele, dreapta propune o relaxare fiscală, în locul egalităţii propusă de doctrina de stânga, dreapta propune productivitate şi eficienţă. Stânga este mai altruistă, protecţionistă, în vreme ce dreapta se bazează pe valoare şi merite. Putem spune că cei de stânga îi protejează mai mult pe muncitori, iar cei de dreapta pe patroni şi mediul de afaceri. De aceea, la vot, partidele de stânga se bucură în primul rând de susţinerea persoanelor sărace, cu venituri mici, pensionari şi persoane mai puţin instruite, în vreme ce cei cu doctrine de dreapta sunt votaţi de persoane de la clasa de mijloc în sus, în general cu studii medii şi superioare, cetăţeni prosperi şi întreprinzători.
Acestea sunt deosebirile între stânga şi dreapta pe spectrul politic existent.

miercuri, 9 octombrie 2013

O nouă toamnă pe vechile dureri

"O nouă primăvară pe vechile dureri" spunea poetul. Realitatea cu care m-am confruntat zilele trecute în oraşul Bălţi, schimbă puţin versul lui Bacovia. Am constatat cum se aşează, nu o nouă primăvară, ci o nouă toamnă, peste vechile dureri, ale unor năpăstuiţi ai soartei.
Iniţial pornisem (cu Bacovia în gând, poetul toamnei) să-mi umplu sufletul, admirând mirifica natură în acest anotimp de basm. Am păşit pe aleile parcului din centrul oraşului, topită de fascinaţie, cu ochii ţintă la dansul magnific al frunzelor de aur, la conturul de vis al copacilor rupţi parcă din poveste, la covorul arămiu dintre trunchiurile lor.Trupul şi sufletul parcă îmi pluteau. Eram toată plină de frumuseţe şi poezie.
Şi totusi, ceva morbid, aducător de lacrimi şi durere, plutea în văzduh, prevestind şocanta revelaţie pe care urma s-o realizez în curând. În parc am întâlnit şi peisaje dezolante, natura muribundă, zone pustii, întinate de părăsire, iluzii abandonate, cuprinse de tristeţea părăsirii şi singuratăţii, asemeni semenilor noştri pe care i-am întâlnit imediat după aceea, şi despre care aş vrea să vă vorbesc în cele ce urmează.
Am părăsit aleile parcului, cu fascinaţia în suflet, pornind să caut prin oraş, alte zone îmbălsămate de mirabila aripă a toamnei, anotimp care transformă natura într-un spaţiu născut, parcă, pe alte tărâmuri.
M-am amestecat printre oameni, unii fericiţi, alţi preocupaţi, unii plini de iubire, alţii doar de egoism. Şi atunci m-am confruntat cu imaginea cea mai degradantă a condiţiei umane, coborâtă atât de jos, datorită  lipsei de responsabilitate şi interes, a celor care ar trebui să se ocupe de protecţia socială, dar şi datorită indiferenţei noastre, a tuturor.
Ne lovim de ei zilnic, la tot pasul şi trecem mai departe, fără să le acordăm vreo atenţie, fără să-i băgăm în seamă. Unii le mai strecoară în palmă doi creiţari, sau câte o bancnotă fără mare valoare, dar majoritatea nu fac nici măcar acest minim efort fizic şi financiar.
Da, aţi dedus bine, mă refer la cerşetorii care îşi duc traiul chinuit, în mijlocul unei societăţi egoiste şi hapsâne. În cazul lor, protecţia socială este aproape inexistentă. Pentru fiecare, viaţa a fost un calvar, toţi, pe rând, ascund câte o dramă, dintre cele mai felurite şi mai dureroase. Soarta, destinul, indiferenţa societăţii administrative, dar şi civile, de multe ori şi propria lor ignoranţă, delăsare, împăcare cu soarta, cât şi propriile lor vicii, i-a adus în această stare de fapt. Dar, indubitabil, nimeni din societate nu le-a sărit în ajutor, ca să le redreseze cursul vieţii şi să-i reaşeze pe linia de plutire. Atât ei, cât şi autorităţile şi semenii lor, s-au complăcut într-o totală apatie, lăsând linia destinului să le joace festele până la capăt, până in pragul prăbuşirii totale în prăpastia condiţiei umane.
Îi avem printre noi, ne lovim de ei la tot pasul. Nepăsarea clasei politice i-a exilat pe trotuare, pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. O pensie de mizerie nu poate rezolva problemele acestor năpăstuiţi ai soartei. Fiecare îşi are drama vieţii sale. Societatea ar fi trebuit să-i ajute ca să treacă peste grelele încercări, sa-i coopteze în programe de reintegrare, de socializare şi să le asigure un trai decent. Dar guvernanţii noştri au preocupări aşa zis mai "nobile", pentru a mai băga în seamă pe aceşti oameni abandonaţi la periferia societăţii.
Îi vom avea permanent printre noi, expuşi ca într-o vitrină, spre ruşinea noastră, ca naţie, dar şi ca cetăţeni. Ruşine faţă de cei care ne vizitează ţara, dar şi faţă de noi înşine. Dar, tocmai cei cărora ar trebui să le crape mai tare obrazul de ruşine, adică "distinsa" noastră clasă politică, cei care conduc această ţară, tocmai ei dau dovadă de totală indiferenţă faţă de nişte oameni de care îşi aduc aminte doar din patru în patru ani, atunci când vin să le cerşească, la rândul lor voturile, aşa cum cerşesc voturile tuturor. TOT UN FEL DE CERŞETORIE, DAR DE ALTĂ NATURĂ.