Ce reprezintă o
soartă de om? De multe ori o frunză rătăcitoare în bătaia vântului, purtată de
colo-colo în vâltoarea vieții. Și după zeci de ani de zbucium, vine o vreme
când fiecare s-ar așeza pe prispa casei pentru odihna trupului vlăguit și
pentru pregătirea sufletului spre cele veșnice. Este perioada care s-ar cere
dedicată mai mult liniștii și odihnei, așa cum și frunza purtată de vânt își
caută la un moment dat un loc unde să se așeze. Pentru omul de vârsta a treia,
sânul familiei reprezintă locul cel mai propice pentru anii de repaos. Vine și
vremea când cei pe care i-a crescut și îngrijit trebuie să facă același lucru
cu bătrânii lor. Așa ar fi ideal, dacă n-ar exista și cel mai mare dușman al
omului de vârsta a treia, adică singurătatea. Și când singurătatea rămâne
singurul tovarăș al omului în etate, destinul îi conduce pe unii spre azilul de
bătrâni.
Un astfel de lăcaș
se găsește și în orașul Sângerei, undeva într-o zonă liniștită a orașului.
Centrul comunitar de protecție socială ,,AGAPE’’ se întinde în spatele unei
porți de culoare neagră. Dincolo de aceasta, desfată ochii o curte şi un
părculeţ surprinzător de îngrijite şi de curate, locul de promenadă al
bătrânilor internaţi la cămin, adevărată oază de verdeaţă, unde se pot recrea
într-un mod agreabil. Căminul
de bătrâni funcționează în această locație începând cu anul 2009, el a fost
creat de către Banca Mondială, iar sufletul acestui proiect l-a reprezentat
Arcadie COVALIOV, care a devenit și primul director al instituției. Capacitatea
stabilimentului este de 17 persoane, în momentul de față fiind internați 7
locatari permanenți și 10 doar cu un program peste zi, seara plecând fiecare la
familiile lor. Sunt primiți aici bătrâni sau bolnavi de pe întreg cuprinsul
raionului, în ultimii 5 ani de serviciile centrului beneficiind 486 de
persoane. Se acordă asistență medicală, psihologică, îngrijire corporală,
servicii de igienă și hrană. Serviciile sunt asigurate de către cadre
profesioniste, atât din domeniul medical cât și a personalului auxiliar.
În fruntea
colectivului angajat la cămin, se află harnica și inimoasa directoare Natalia
FILAROVSCHI, care are în subordine 13 angajați competenți și plini de dăruire
sufletească: 4 lucrători sociali care îngrijesc bolnavii, 1 psiholog, un
chimioterapeut, 2 bucătărese și o spălătoreasă. Directoarea, cea care se implică total și cu devotament în
toate activitățile desfășurate, are numai cuvinte de laudă la adresa
angajaților casei de bătrâni. Aceștia nu se dau în lături în a-i îngriji și pe
cei grav bolnavi, țintuiți la pat și care necesită o atenție deosebită.
Programul întocmit de către Natalia FILAROVSCHI este conceput în asemenea
manieră încât să-i facă pe pacienți să se simtă cât mai aproape de ambientul
lor natural, suferințele să le fie alinate, iar aceștia să-și recapete
demnitatea umană la care are dreptul fiecare.
Centrul oferă
cele mai bune condiții de trai. Coridoarele sunt spaţioase, curate, luminoase.
Se vede că am intrat într-o unitate destinată îngrijirii bătrânilor, unde
ordinea şi curăţenia sunt la loc de cinste. Peste tot domneşte curăţenia, sala
de mese este un loc decent, îngrijit, unde se poate servi masa într-un mod
civilizat. Bucătăria este înzestrată cu toate dotările şi unde lucrează un
personal calificat. Centrul este dotat cu săli de baie unde apa caldă nu
lipseşte, se pot urmări programele TV la televizorul pus la dispoziţie, aşezaţi
în fotolii comode. De asemenea doritorii au la dispozitie o sală de gimnastică
şi întreţinere înzestrată cu diferite aparate. Se citesc ziarele, iar zilnic se
consacră timp studiului Bibliei.
Saloanele sunt
de asemenea curate, îngrijite, cu toate dotările medicale necesare. Cu dramele
cele mai cumplite se confruntă pacientele internate permanent. Majoritatea au
fost aduse în această ipostază de a locui în căminul de bătrâni datorită
nepăsării familiei, a egoismului copiilor sau a celor apropiați care ar fi
trebuit să le asigure îngrijirea. La cămin cel puțin sunt bine îngrijiți iar
alimentația primită îi satisface, fiind cu toții mulțumiți. Dar în spatele
prezenței fiecăruia la azil, se ascunde câte o dramă.
Maria ARVENTI, o
bătrânică blajină, își poartă cu demnitate povara propriului destin. Paralizată
fiind, nu are cine s-o îngrijească, singurul ei posibil sprijin, băiatul
acesteia fiind la rândul lui grav bolnav, neavând pe nimeni care să-i fie
alături. Este internată la casa de
bătrâni de 2 ani, aici fiind singurul loc unde se ocupă cineva și de bătrânețele
dânsei. Este mulțumită de îngrijirea primită, dar singurătatea o mistuie. Nu
vine nimeni s-o viziteze, o parte dintre rude a decedat, iar cei în viață sunt
cu toții bolnavi. Acest așezământ i-a rămas la bătrânețe singura ei casă.
Printre puhoiul
de lacrimi, Elena BUTNARU abia reușește să îngâime câteva cuvinte. Se plânge că
a rămas singură, nu are pe nimeni, nicio rudă apropiată. Cu ochii ațintiți
permanent spre ușa salonului, așteaptă zilnic tulburată ca aceasta să se
deschidă măcar o singură dată și pentru ea, iar în prag să apară un chip drag
care să vină la ea în vizită, dar ușa nemiloasă se încăpățânează să rămână
veșnic închisă.
Bătrânelele răspândite
prin saloane sunt toate mișcate până la lacrimi de propriile lor drame. Plânsetul
lor impresionează profund, cât și
poveștile lor de viață, în care pe unii familiile lor i-au abandonat și uitat
iar alții pur și simplu nu mai au familie. Centrul acesta unde găsesc o
farfurie de mâncare caldă, un adăpost, unde sunt înconjuraţi cu atenţie şi
unde-şi pot petrece zilele bătrâneţii, reprezintă o adevărată mană cerească
pentru toţi.
Ecaterina NIȚU
psihologul centrului, are ca principala activitate în relațiile cu pacienții,
comunicarea. Îi tratează cu multă atenție, ca pe proprii ei părinți, dar în
același timp își manifestă nemulțumirea că există prea puține astfel de
instituții care să ofere găzduire celor năpăstuiți.
Pentru cineva
ajuns în contact cu un astfel de cămin de bătrâni, sentimentele de care este
cuprins, sunt dintre cele mai contradictorii. Pe de o parte este lăudabil
faptul că în Sângerei există un lăcaş unde persoanele vârstnice îşi pot petrece
decent bătrâneţea, unde sunt îngrijite, unde găsesc un adăpost, o masă caldă.
Pe de altă parte, este detestabil modul în care îi înconjoară pe unii familiile.
Egoismul şi indiferenţa fiilor i-a împins pe aceşti bătrâni la azil. O mamă
poate creşte şi îngriji zece copii, dar zece copii nu pot îngriji o mamă.
Dragostea şi grija cu care un părinte își crește copiii nu poate fi răsplătită decât
cu dragoste şi grijă şi din partea acestora. Dacă ei au fost întotdeauna alături
de cei pe care i-au crescut cu trudă, atunci când au avut nevoie, ar trebui ca
și copiii să fie alături de dânşii atunci când bătrâneţile lor impune nevoia de
a fi îngrijiţi.
Copii rebeli,
adeseori ingrați, cu părinți ajunși bătrâni și neputincioși, luați în palmele
voastre mâinile care v-au îngrijit și legănat când ați avut nevoie. Strângeți-le ușor degetele firave și sărutați-le cu foc a
mulțumire și veșnică recunoștință. Un strop de dragoste va răsplăti întregul
devotament și sacrificiu pe care vi le-au adus până când ați ajuns oameni în
toată firea.
