Anul acesta,
pentru mine şi pentru colegele mele din grupa 34, ziua de 8 martie a avut o
semnificaţie deosebită. Asta pentru că a reprezentat ultimul 8 martie din viaţa
noastră de student, ultima aniversare a zilei femeii alături de profesoarele noastre
dragi. De aceea, ne-am străduit să fie o amintire de neuitat pentru toţi anii
care vor urma.
Dimineaţa, înainte
de venirea profesorilor, ne-am adunat în holul facultăţii aşteptându-le pe
sărbătoritele noastre. În haine multicolore, ne-am aşezat progresiv pe treptele
scării principale întru întâmpinarea profesoarelor.
Cloul micului
nostru grup era un mărţişor uman, reprezentat de două dintre colegele noastre,
îmbrăcate una în roşu, cealaltă în alb, adică în culorile şnurului unui
mărţişor uriaş.
După orele 7:
30, au început să vina şi doamnele profesoare, una câte una, întâmpinate cu aplauze,
fiecare a primit din partea noastră câte un mărţişor şi un mic cadou simbolic.
Vădit emoţionate, doamnele profesoare ne-au mulţumit călduros, în ochii multora
citindu-se nostalgia ultimului 8 martie petrecut împreună. Ne cuprinsese şi pe
noi melancolia unui moment deosebit, năpădindu-ne noian de amintiri despre
această perioadă a anilor studenţiei care se apropie tot mai vertiginos spre
final. Viitorul 8 martie nu-l vom mai onora cu prezenţa noastră fizică, dar o parte
din sufletele noastre va rămâne veşnic între aceste ziduri.
