luni, 22 octombrie 2012

Autograf pe frunza care cade...

     E toamnă iarăși pe alei. Frunzele arămii plutesc printre visele mele, sau poate că visele-mi se contopesc cu zborul de fluturi ca de aur, al fruzelor, înainte ca acestea să poposeasca și să se odihnească în iarba pârlită de brumă a parcului. Mi-am așezat inima pe o frunză de arțar și o las sa se preumble printre crengile poleite cu lucirea părului meu.
     Parcul întreg freamătă de poezie și de dragoste. Iubite, ia-mă de mână și să privim amândoi valsul nebun al frunzelor. O frunză ca de aur pur, a poposit pe umărul tau. O culeg cu buzele mele fierbinți. Pare un autograf pe care ni-l trimite toamna, iar eu ți-l restitui ca pe un prelung sărut al meu, al toamnei, al frunzelor....

duminică, 21 octombrie 2012

Parada modei și a prostiei la Universitatea ''Alecu Russo''



Nu știu cât este de valabil proverbul  că ’’Nu haina îl face pe om’’, dar în orice caz, scoate în evidență poziția socială a majorității indivizilor. Și cum în Universitatea noastră întâlnim un amalgam de studenți, de pe diferite trepte ale societății, și vestimentația acestora este dintre cele mai variate. Întâlnim de la ținute extravagante, pâna la îmbrăcămintea cea mai modestă. Evident că vestimentația cea mai des întâlnită, este una decentă, dar totuși în pas cu moda.
Zilele trecute, mi-am urmărit colegii și colegele de universitate cum se îmbracă. M-a impresionat în mod plăcut bunul gust al unora, însă această categorie de studenți, care se îmbracă elegant și cu bun-simț, este destul de rar intalnită pe culoarele Universității noastre. Snobismul inoculat în mințile celor din generația mea, este afișat adeseori cu ostentație și prin îmbrăcămintea lor. Aș putea spune că prostia și incultura sunt direct proporționale cu extravaganța din vestimentație. Dacă pe vremuri era de actualitate proverbul ’’Cum e turcul, și pistolul’’, astăzi am putea parafraza și spune ’’Cum e haina, și studentul.’’
Pornind de la grupul de colege care vin la Universitate mai mult nu pentru a învăța, ci pentru a face parada modei și a epata, dacă căutam notele lor din catalog, se confirmă că nu studiul este preocuparea lor de căpătâi  în acest lăcaș de învățământ. Și pentru a dovedi  că ele cu adevărat nu sunt decât niște gâsculițe, le vezi tot în cârduri pe coridoarele Universitatii, precum sunt și gâștele din ograda țăranului moldovean.  Dar dacă, mai celebrele surate din antichitate ale domesticelor păsări, cel puțin au salvat Capitoliul prin gălăgie, corespondentele  lor umane din Universitatea noastră, nu reușesc altceva decât să accentueze poluarea fonică de pe culoare.  Glasul lor ar fi acoperit până și zgomotul făcut de străbunele gâște romane. Singurul lucru de remarcat la aceste colege, ar putea fi costul deosebit de ridicat al vestimentației, dacă aceasta nu s-ar dovedi lipsită de bun gust. Încercarea lor de a imita vedetele showbizului, nu este întotdeauna încununată de succes, ele fiind doar niște palide și nereușite copii a celora văzute pe ecran. Sunt și fete îmbrăcate în haine scumpe, dar cu bun-simț, înțolite cu gust și la modă.  Vajnicii noștri colegi, împopoțonați ca niște cocoșei, cu mintea așișjderea acestora, dau însă târcoale primei categorii de fete, confirmând că cine se aseamăna, se adună.
Marea majoritate a studentelor noastre, și din această categorie îmi place să cred ca fac parte și eu, se îmbracă cu decență, fară a neglija însă moda, o vestimentație dichisită, curată, haine mereu noi, variate și îngrijite.
E plăcut să fii băiat la Universitatea noastră, si probabil, la toate universitățile. Poți admira minijupele colegelor, picioare  și talii sexy, pantaloni și fuste strânse pe fund, bluze decoltate, care le pun în valoare sânii. În contrapondere, pentru a nu rămâne mai prejos, băieții îmbracă pantaloni care îi avantajează, adică le scot în evidență pungile, celora care au cu ce se lăuda. Fie îmbrăcate snob, fie modern, fie modest, toate fetele din Universitate vor să-și etaleze farmecele, spre deliciul colegilor. Din punt de vedere coloristic, dacă am realiza un tot unitar al toaletelor feminine, am obține un adevărat papagal viu colorat. Toate culorile, toate nuanțele, le regăsim pe culoarele Universității, pe trupurile studentelor. De la cele mai reușite îmbinări de culori, până la alte combinații coloristice frizând ridicolul.
În ceea ce mă privește, m-am străduit să mă îmbrac decent, cu gust și bun-simț, modern dar nu deplasat, în culori plăcute pentru cei din jur. Mărturisesc că în privința culorilor alese, o am drept model pe doamna profesoară Aurelia Codreanu. Îmi place în mod deosebit verdele dânsei, care îmi sugerează renașterea naturii în primăvară, trezirea la viață, viața în sine, speranță.
Dacă toaletele colegelor diferă de la categorie socială, la categorie socială, pornind de la cele mai elegante, ajungându-se în unele cazuri la o îmbrăcăminte modestă, diferența este și mai pregnantă în cazul parfumurilor, sprayurilor și cosmeticelor folosite. Evident că prostul gust își face și aici de multe ori simțită prezența, mai ales în cazul vopselelor, fardurilor și rujurilor. Întâlnim unele fete care parcă și-au turnat în cap și pe față cerneluri colorate. Altele, din contră, sunt machiate cu discreție și bun-simț. Întâlnim și colege care, din diferite motive, neglijează cosmetizarea feței lor.
Putem spune deci, că pe coridoarele Universității noastre, întâlnim zilnic o adevărată paradă a modei, cu exponate pentru toate buzunarele și gusturile,  care pot fi mai mult sau mai puțin decente. De la o adevărată, așa-zisă aroganță a toaletelor și a cosmeticelor folosite, până la decență și bun-simț, uneori chiar până la o modestie totală. Asta după ideea că de la ridicol până la sublim, nu este decât un pas.

Universul liric in poezia lui George Bacovia



Unul dintre numele cele mai cunoscute pe firmamentul poeziei romanești, este cel al lui George Bacovia. Pe lângă talentul său deosebit, Bacovia se remarcă printr-o originalitate distinctă, el promovând, de la primul său volum "Plumb", un simbolism genuin, care îl deosebește de alte nume ale curentului literar. Prin versurile sale, acesta creează un univers cu totul specific, pe bună dreptate numit "universul bacovian", patrunzând și conducându-ne într-o lume cu totul deosebită. La fel ca și  alte mari nume ale simbolismului românesc, cum ar fi Ion Minulescu, sau Alexandru Macedonski și Bacovia este tot un poet citadin. Dar, în vreme ce Minulescu ne propune o lume exotică, iar Macedonski una fantasmagorică, adesea luxuriantă, George Bacovia ne conduce printr-o lume comună. Este un poet al provincialelor târguri, sărăcacioase, murdare, ne poartă prin piețe pustii, pe unde vârtejuri eoliene vântura hârtii și alte reziduuri, ne plimbă prin "parcuri devastate", "roase de cancer si ftizie".
A debutat cu poezia "Plumb", iar în volum, cu tomul cu același nume, în 1916.. Intrăm într-o lume greoaie, apăsătoare, cu un cer plumburiu, adică cenușiu și greu, care amenință să ni se prabușească pe creștete și umeri, să ne strivească. Bacovia este un poet al toamnei, anotimpul bolnav al morții.
Provine dintr-o familie bună, de magistrați, intelectuali, dar, fire nonconformistă, după ce absolvește liceul ca pe o povară, numindu-l "liceu-cimitir al tinereții mele", după o tentativă de a urma școala militară, renunță la cariera armelor. Are mai multe încercări de a urma dreptul, la București și Iași, îl termină, în cele din urmă, devine avocat, se înscrie în Baroul de Bacau, dar nu va profesa niciodată.
Cu o sănătate precară, suferința  sa se transmite și în poezii, culorile bolnave, cum ar fi galbenul, reci, adica movul, violetul, sau ale morții, griul, cenușiul, plumburiul, sunt peste tot întâlnite în universul său liric. Plumbul ne copleșește, ca și culoare și consistență, greutate. Ne apasă, ne strivește, ne sufocă, în viață, dar și dincolo de ea. Adesea, totul este de plumb, atmosfera, sicriele, coroanele mortuare, iubirea ("Dormea întors amorul meu de plumb"), până și morții "îi atarnau aripele de plumb".
Poetul descrie adesea un "amurg de toamnă violet", o urbe în culori stranii, ( "Orașul tot e violet"), "mulțimea toată pare violetă".
Galbenul pal domină, alături de cenușiu, universul liric al lui Bacovia. palidul fiind adesea asociat cu tristul, "luna este "palidă și tristă", galbenul sugerând paloarea morții, "o palidă față tristă, iată am și murit". Chiar și atunci când descrie primăvara, nu o prezintă ca pe un anotimp al speranțelor "O nouă primăvară pe vechile dureri".

Precum majoritatea autorilor simboliști, Bacovia este și un poet al ploii. Dar, adesea, pentru el ploaia este un pretext ca să apeleze la viciul său de căpătâi, alcoolul (Plouă, plouă, plouă / Vreme de beție). Da, Bacovia s-a lasat adesea pradă zeului Bachus, adoptându-i, chiar numele, ca și pseudonim, Calea lui Bachus  Baco - via, mai ales că prezenta similitudini și cu numele orașului său natal.
Alteori, ploaia invocată se transformă într-un adevărat potop. Bacovia, dezavuând lumea în care trăia, căuta un refrugiu în vremurile preistorice (Un gol istoric se întinde"), ("Sunt singur și mă poartă-un gând,  Spre locuințele lacustre").
Pe un cer veșnic noros, cenușiu, plumburiu, soarele răzbate arareori, așteptat de poet ca pe un balsam pentru corpul său bolnav ("Ah, puncteaza cu-al tău foc,   Soare, soare,    Corpul ce întreg mă doare,  Sub al vremurilor joc").  Dar soarele, când, totuși, strălucește cu putere, poate fi un fenomen distructiv, de dezintegrare, catalizator al putrefacției ("Sunt câțiva morți în oraș, iubito,  Chiar pentru asta am venit să-ți spun.     Pe catafalc, de caldură-n oraș,   Încet cadavrele se descompun)".
George Bacovia, poetul târgurilor provinciale, cu parcuri singuratice, cu copaci bolnavi mușcati de cancer și atacați de ftizie, plini de frunze moarte, de toamnă, Un solitar al piețelor pustii, pline de gunoaie  ("Sunt solitarul pustiilor piețe,  Tovarăș mi-i râsul hidos și cu umbra,  Ce sperie cainii pribegi prin canale" ). Cu sânge de animale sacrificate la abatoare mânjind decorul, cu corbi negri, rotindu-se în zbor, întregind un peisaj dezolant.
Iubirea pentru Bacovia este la fel de bolnavă precum întreaga sa existență. Fete palide, deloc cochete, tușind uscat, amoruri desfășurate în camere igrasioase ("Odaia mea mă înspăimântă,    Aici n-ar sta nici o iubită").
Uneori găsește câte un refugiu la domiciliul iubitei, în iernile lungi de "decembre", când "zăpada-i cât gardul" izolându-l de lumea pe care o vituperă.
Bacovia, un poet "ce-a râs amar și-a plâns mereu", a avut propriul său univers în care s-a izolat. Dar din acea izolare s-a impus, la început mai timid, dar apoi tot mai autoritar, ca unul dintre cele mai ilustre nume pe frontispiciul poezii românești. Multe generații care au venit dupa George Bacovia, și vor veni de-acum încolo, și-au adapat cugetul la izvorul cu apă vie care curge lin din esența universului liric al poeziei marelui poet.


miercuri, 10 octombrie 2012

Iubirile tomnatice din versurile domnului profesor


Auzisem încă din anul trecut, ca domnul Leahu, decanul nostru, este un nume ilustru între poeții Republicii Moldova, dar trebuie să mărturisesc că nu citisem nici o poezie de-a dumnealui. De aceea, cand mi s-a ivit prilejul de a achiziționa un volum de versuri, scris de către domnia sa, am profitat de o ocazie și l-am cumpărat imediat. Dar, ale vieții valuri și probleme m-au făcut să nu citesc imediat poeziile din volum. Zilele trecute, l-am revăzut printre cărțile din biblioteca mea. Cu vădită emoție, l-am scos dintre celelalte tomuri ale mele, privindu-l admirativ, profund impresionată de coperțile și grafica acestuia. Coperțile și paginile erau din hârtie fină, de calitate. Pe coperta întâi apărea un desen modern, cu linii îndrăznețe, sugerând un erotism carnal, plin de tinerețe.
 Am deschis volumul și m-am oprit la prima poezie, care dădea titlul volumului.  La început curiozitatea, dar pe masură ce parcurgeam paginile și poeziile volumului, interesul față de versuri, m-au făcut să-mi petrec pâna târziu în noapte, citind și recitând poemele din volum.
Referindu-mă la titlul volumului ,,Alungarea muzelor din cetate’’, mi-aș permite să fac o sugestie autorului: ,,Izgonirea muzelor din cetate’’ parândumi-se a suna mai poetic.
De asemenea, volumul mi se pare un pic lispit de consistență cantitativă, poetul rezumându-se în a-și exprima  gândurile și ideile doar ]n trei poeme. Evident, conciziunea este o calitate, la fel ca și concentrarea de idei, dar, având în vedere faptul ca volumul se adresează unei mase largi de cititori, ar trebui să li se ofere o mai mare posibilitate de selecție. Dacă vrei să încânți un număr cât mai mare de cititori, trebuie să le oferi posibilitatea de a alege ceea ce le place, dintr-o gamă mai variată.
Linia principală a volumului de versuri este tema iubirii, dar o iubire modernă, o iubire mai puțin romantică, o iubire a secolului XXI. Protagoniștii sunt îndragostiții erei calculatoarelor, nesemănând deloc cu clasici, precum Tristan și Isolda.
Lipsesc elementele unei iubiri  romantice, sentimentul dragostei se consumă și este devorat de o lume modernă, în continuă mișcare, în mare viteză, universul acesta hulpav, mistuind sentimentele romantice. Poeziile fascinează, impresionează, dar niciodată un tânar îndrăgostit nu va șopti la urechea iubitei sale aceste versuri. Pare o iubire nu între doi îndrăgostiți, ci între doi amanți, preambulul unui viitor dezmăț erotic, și nu înfiriparea unei iubiri inocente.
 ‘’Epistola Sextină’’, este vădit și provocator eminesciană ca metru și ritm: un conținut aiuritor ironic pe structura Scrisoarii V. Începând chiar cu titlul poemului, ‘’Epistola sextină’’, ni se sugerează o iubire vinovată, un act de amor care poate că s-a petrecut chiar în altarul celebrei Capele Sixtine, în acest loc sacru, având loc oare un act pagan?..
Poeziile domnului Leahu mi l-au redescoperit așa cum am apucat să-l cunosc: carismatic, fermecător în exprimare deși un pic prea savant pentru cei cărora li se adresează:  câteodată bolovănoase, versurile domniei sale, alteori  lunecând ca o apa curgătoare; aici liniștite ca un râu de câmpie, dincolo tumultoase ca o apă de munte, dar instructive de fiecare dată.
Când spun ‘’instructive’’, mă refer la proba de mare virtuozitate stilistică pe care o prezintă aceste poezii. Nu știu dacă ar mai avea cineva dintre poeții noștri răbdarea și o credință atât de nestrămutată în puterea calofiliei pentru a relua post-modern ritmurile clasice.
Am adormit gândindu-mă la poemele domnului  profesor, iar zorii zilei m-au deșteptat cu aceleași versuri în minte. Se spune că acele lucrări de artă în general , și poezii în special, sunt cu adevărat valoroase, care te marchează și se lipesc de creierul tau precum un scai de pulpana hainei.


marți, 2 octombrie 2012

Împărțind cărți și gânduri...

Zilele trecute, am aflat că a a vut loc o lansare de carte.  Mi-am adus aminte, că prin iarnă-primăvară, am participat și eu la un astfel de eveniment. Acesta s-a petrecut în data de de 22 februarie, la Biblioteca Universitară din Bălți, din strada Pușkin 38, când a avut loc emoționanta festivitate. Este vorba despre lansarea jurnalului ‘’Realitatea cu amănuntul la Europa Liberă’’ al lui Iulian Ciocan.Ceremonia a avut loc în prezența tinerilor de la facultatea de Filologie de la Universitatea ‘’Alecu Russo’’, din localitate, precum și a unui numeros public.Ca invitați de onoare au fost scriitorii Andrei Burac, Emilian Galaicu Păun și jurnalista Valentina Ursu.Evenimentul a fost organizat de către autoritățile locale, prezente și ele, în corpore.Autorul, Iulian Ciocan, a împărțit autografe cu dedicație, pe volumele vândute ca pâinea caldă. De asemenea multe alte alte exemplare au fost dăruite participanților. Despre valoarea și semnificația acestei cărți ne-a vorbit Vladimir Beșleagă.Au mai luat cuvântul Maria Șleahtițchi, iar în final, însuși autorul, domnul Iulian Ciocan.Un moment emoționant a fost intervievarea tinerei, Ana Tinica, studentă la Jurnalism, după care, autorul și oaspeții de onoare, au fost invitați la o minirecepție unde s-au servit diferite antreuri, fructe, alune.Totul s-a desfășurat sub cele mai bune auspicii, într-o atmosferă destinsă, de voie bună și relaxare.În jurul orelor 16:00, lansarea de carte, inclusiv recepția care a avut loc după lansare, s-au încheiat,  cei participanți mergând spre casele lor, cu sufletele mai curate, cu setea de cultură sporită, și cu amintiri de neuitat pentru multă vreme.

luni, 1 octombrie 2012

Repartizarea burselor, mai ceva decât repartizarea bugetului țării

După ce fiorii emoției primelor zile ale noului an universitar s-au risipit încetișor, în prim planul atenției noastre s-a instalat preocuparea față de acordarea burselor. Nu e vorba că părinții noștri nu ne-ar fi susținut financiar, sau că nu s-ar fi străduit să nu ne lipsească nimic, dar un ban  în plus este întotdeauna cu satisfacție primit, atît pentru bugetul familiei, cît și în buzunarul studentului. Ba chiar, în unele cazuri, sumele acordate ca și burse, deveniseră vitale. Fiecare dintre noi ar fi vrut o încadrare bursieră mai favorabilă, orice sumă primită în plus, fiindu-ne de real  folos.
Ne-am fi așteptat ca listele de bursieri să fie afișate cât mai repede, noi pîndind zilnic (  afișierul ) pentru a vedea dacă nu au apărut. În sfârșit, miercuri o veste a făcut înconjorul Universității. Apăruseră tabelele cu bursieri la Facultatea de economie (parcă).  Nerabdarea noastră devenise și mai mare. Din oră în oră cineva se repede pentru a se documenta dacă nu aparuseră și în cadrul Facultății noastre. Decepționați, vedeam cu resemnare că mult așteptatele liste, se lăsau așteptate la noi. N-au aparut nici miercuri, nici joi, abia vineri, au fost afișate.
Eram cu mai mulți colegi de-ai mei, în pauză, pe coridor, cînd vestea cea mare s-a raspîndit. Vorba lui Topârceanu:  "A trecut așa o boare, pe deasupra viilor". "TABELELEEEEE" Ne-am repezit cu toții înspre afișier creîndu-se pe culuar o busculadă, mai ceva ca la mitingurile politice. Ajunsă cu chiu cu vai în fața listelor, mi-am căutat cu înfrigurare numele în tabel. Știam că, împreună cu alte colege, aveam cea mai mare notă din an, și că, practic nu mă pot aștepta la surprize neplăcute, totuși, pînă ce nu-mi vedeam numele acolo unde speram ca îi este locul, nu puteam fi liniștită pe deplin.  Am rasuflat ușurată. Mă regăseam  în listă, împreună cu încă ** colegi.  Avînd în vedere ca eu știam că la media pe care o aveam eu, mi ce cuvenea bursă de categoria a doua, eram mulțumită cu încadrarea. Banii pe care urma să-i primesc, vor fi bineveniti, , ajutîndu-mă să-mi umplu unele goluri financiare, din viața mea de studentă. În general, în jurul meu, auzeam exclamații de mulțumire. Erau bursele la care majoritatea colegilor mei se așteptau.
Totusi, au existat și nemulțumiri. De pildă, Irina Burcovschi, de la grupa 22, specialitatea română-engleză, poate mai mult ca sa atraga atenția tuturor că ea avea media cea mai ridicată 9, medie egală cu a mea, explica înciudată că ei i se cuvenea cea mai mare bursă, deși era clar că nu atinsese plafonul de medie care se impunea pentru o bursă de categoria întîia. Ba chiar propunea criterii de diferențiere fantasmagorice, mediile de la examene cazînd în plan secundar, în detrimentul unor concursuri pe care nici măcar cea care le propunea nu le putea explica sensul.  Au mai existat și alți nemulțumiți, cum ar fi Irina Iliev, din aceeași grupă, exprimandu-și indignarea  că,  în primul an avut bursă de același grad cu studenții care aveau medii mult mai mici.
Clopoțelul anunțase de multe minute că pauza se  terminase. Multumiți și nemulțumiți ne-am îndreptat laolaltă spre sala de curs, unde domnul nostru profesor ne aștepta cu întelegere și îngăduință. Ce s-ar mai putea adăuga? Modul de acordare al burselor o fi fost unul corect? În orice caz, criteriile după care s-au stabilit categoriile de burse, criterii bune sau rele, cum or fi fost, au fost respectate. Poate ne-ar trebui alte reguli, mai bune, dar deocamdată după acestea ne-am ghidat. Nici un regulament nu se schimbă în timpul jocului. Pentru îmbunătățiri în domeniul burselor ne trebuiesc nu numai regulamente școlare noi, ci și legi noi. Parlamentarii ar trebui, în primul rand să acorde un procentaj din PIB mai mare, pentru Învățămînt. Iar guvernantii, în speța Ministerul Învățămîntului, să gestioneze mai bine acești bani. Stimulente salariale sporite, pentru profesori, burse mai mari elevilor și studenților, dotare și logistică superioare în unitățile de învățămînt, în genere, condiții mai bune.
Dar, multe schimbari în bine, ar trebui aduse în țara asta, în toate domeniile, nu doar în cadrul Ministerului Învățămîntului.

Interviu cu un scriitor semicentenar



   Zilele trecute mi-a căzut în mână un interviu luat de către jurnalista  Valentina Tăzlăuanu, luat cunoscutului poet, scriitor, publicist Vasile Gârneț, director al revistei "Contrafort", cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, a distinsului director. Interviul a apărut în februarie 2008, în publicația "Sud-est cultural".
      Autoarea interviului abordează diferite aspecte din activitatea profesională a celui intervievat, interesandu-se ce trăiri  are cu ocazia împlinirii acestei jumătăți  de veac, de simțămintele acestuia vis-a-vis de cum i s-a parut a fi mai realizat, ca poet, ca scriitor, ca publicist, sau ca director de revistă. Întrebările au fost echilibrate, iar raspunsurile de mult bun simț.
    În legătură cu propria sa aniversare, Vasile Gârneț face divagații filozofice despre tinerețea sufletului său, apoi pomenește despre nesecata-i putere de muncă, despre energiile de care este cuprins. Evenimentul în sine, nu îl privește ca pe o sărbătorire a propriei sale persoane, ci ca un pretext de noi începuturi. Vasile Gainat ne apare ca un luptător neobosit, neînfricat, plin de putere de muncă.
     Întrebat daca ego-ul scriitorului este o fortăreață enexpugnabilă, Gârneț răspunde că ''Egoul scriitorului este o rană dezgolită mereu...  o tendintă irepresabilă spre libertate''. Ne vorbește apoi, despre criza mare de minţi luminate, de oameni de caracter şi de profesionişti adevăraţi în toate domeniile.
    Referinduse la calitățile, dar și la lipsurile celei mai tinere generații de scriitori, Vasile Gârneț spune că  apreciază dezinvoltura, tupeul, dezinhibarea, curajul şi revolta lor, dar ii displace propensiunea lor pentru spectacol – uşurinţa cu care se dau în spectacol – şi slaba cunoaştere, la unii dintre ei, a limbii române, limba în care scriu.
     Întrebările la care a răspuns, sunt un prilej, pentru Vasile Gârneț  de a reitera propriile concepții despre filozofia vieții, despre slăvirea muncii, despre punerea energiilor în slujba omului. Interviul realizat de catre  Valentina Tăzlăuanu  cu omul de litere Vasile Gârneț, îmbracă formele unei șuete amicale, jurnalista conducând discuția de parcă am asista la dialogul dintre doi vechi prieteni. Sentimentul principal care răzbătea din întrebari era cel de stimă față  de cariera unui profesionist care nu și-a mintit niciodată menirea.
    Analizând acest interviu, din vorbele celui sărbătorit, eu, personal, îl văd pe Vasile Gârneț, ca ca pe un mentor printre tinerii scriitori, o persoană echilibrată, un profesionist desăvârșit, pragmatic, dar și vizionar, fără îndoială un exemplu demn de urmat pentru cei care vor să-i calce pe urme.