Frumosule, lunganule, lung cât o zi de vară,
cât bârna de la fântână, lung da’ prost, cum spune filozoful. Mă uit la tine în
sus și văd că nu te mai termini niciodată. Dacă m-aș încumeta să mă cațăr pe
trupul tău în sus, cred c-aș ajunge până la nori. Ce cauți tu la noi în clasă?
Când te văd ridicându-te din bancă, mă trec fiorii spaimei. Aștept cu înfrigurare
momentul când, cu bostanul pe care-l porți pe umeri, vei sparge tavanul și
toată clădirea se va prăbuși ca un joc de domino. Stai naibii în banca ta, nu
ne periclita viețile ridicându-te în picioare.
Spune-ne drept, cine, mama ta sau tatăl tău a
fost girafa? Cred că te-a făcut Gulliver cu o girafă. Sau dacă și tu ești
creația lui Dumnezeu, ești un specimen căruia Creatorul i-a pierdut măsura.
Noroc că a uitat să-ți pună și cap. Dacă te mai împopoțona și cu ăla, cu
adevărat că făceai gaură în cer. Dar așa, fără cap fiind, gândești cu curul.
Asta se vede după răspunsurile pe care le dai când ești ascultat. Ce cauți măi
omule la Universitate, vii doar ca să joci cărți la cantină? Normal. Pe cât
ești de lungan, le vezi de sus tuturora cărțile. Dar nici așa nu ești bun să
câștigi măcar o partidă. Am auzit că ești ciuca bătăilor. Ai pierdut la cărți
toți banii din casă, până și chiloții mamei tale ți i-a câștigat unul.
Dacă am vrea să-ți îngropăm picioarele în
pământ, cred că am străbate întreg globul pământesc, iar vârful pantofilor
ți-ar ieși pe cealaltă parte a Terrei, undeva prin Argentina. Asta ar fi pentru
noi o adevărată binecuvântare. Să-ți mai miroase și argentinienii picioarele
împuțite, că noi am vomitat destul din cauza lor. Da’ spune-ne și nouă, cum
naiba ajungi cu degetele de la mâini, între degetele de la picioare, să ți le
scarpini? Nu spune că nu faci asta, deoarece îți miros și mâinile a picioare.
Abia acuma văd că pentru a nu sparge tavanul din clasă, ți-ai luat bostanul și
ți l-ai pus pe bancă.
Ce naiba faci cu buzele alea late de o palmă?
Le muști în loc de carne când mănânci hrișcă? Vai, ce păr frumos ai. Cred că
prin nas și prin urechi ți-l coafezi. Probabil că ți-ai făcut transplant din
zonele intime ale tale. Mă uit la ochii tăi bulbucați. Cred că i-ai împrumutat
de la Zimbrul moldovenesc. Ești adorabil când te holbezi cu ei la fiecare
poartă nouă. Păsărilă din poveștile populare e un mic copil pe lângă tine. Dar
pe cât de mare ești tu, pe atâta de mici îți sunt notele din registru. Cel mai
sus la înălțime, dar cel mai jos la învățătură. Între atâtea fete, ești
ultimul. Ultima fată sau ultimul băiat? Dacă n-ai fi tu să ne strici aspectul,
am putea spune că suntem o clasă de fete, dar, cine știe, poate chiar suntem o
clasă de fete. După reacțiile tale, nu prea pari bărbat.
La început m-a mirat profund ce te face să
părăsești cantina și jocul de cărți și să mai dai câte o raită și prin sala de
clasă. Dar acuma, mi-am dat seama. Nicidecum nu lecțiile te atrăgeau încoace,
tu veneai doar să ceri colegelor tale câte un leu-doi, poate chiar și mai mult.
Bineînțeles, nu cu intenția de a-i mai înapoia vreodată. Am mai văzut unul care
făcea același lucru, adică cerea bani, în fața bisericii din centru, însă acela
nu era așa de lungan ca tine.
La începutului noului an școlar, ai venit să
ne tâmpești pe toate cu periplul tău din România de astă vară. Erai tare
încântat că acolo lumea nu se holbează la tine ca în Republica Moldova.
Probabil te holbai tu la ei și de-atunci ai rămas așa. Te mai lăudai ca în
România te băga lumea în seamă. Te-or fi băgat deoarece nu te cunoșteau, nu știau
ce hram porți. Dacă te-ar fi cunoscut, te băgau nu în seamă ci în altă parte.
Cred că și pe-acolo umblai ca și prin Universitate, cu mâna întinsă, să-ți
admire toți ceasul de aur, adus de către tatăl tău din Portugalia. Într-o zi
nu-l aveai la mână. Cred că-l uitaseși acasă, dar eu m-am speriat că l-ai
pierdut la cărți. Apoi mi-am dat seamă că acest lucru era imposibil, câtă vreme
te vedeam viu. Dacă ți s-ar fi întâmplat o asemenea catastrofă, cred că te-ai
fi aruncat de pe acoperișul Universității, la cât de mult te fălești cu el.
Noroc că nu ești o mare celebritate, să-ți
toarne cineva o statuie în bronz, în mărime naturală. Toată rezerva de bronz a
Republicii Moldova s-ar duce pe statuia ta.Dar cel mai mult la tine, îmi place
diminutivul numelui cu care te prezinți, Jenea, Jenel, Jenică. Nume de bebeluș
pentru o namilă de doi metri. La cât ești de frumos, dacă ai fi fată, cred că
ai muri virgină. Nu te-ar vrea niciun bărbat. Când cizmarul ți-a făcut
ciubotele, cred că a trebuit să sacrifice doi boi. Nici așa nu sunt prea
convinsă ca pieile lor i-au ajuns pentru încălțările tale. În loc de ciorapi,
cred că ți-ai tras doi saci pe picioare. Când faci imprudența să-i speli în Prut,
înnegrești apele Prutului, alertând garda de mediu din România. Am auzit că au
vrut să te ducă la grădina zoologică, ca pe o curiozitate a naturii, dar n-au
avut la Chișinău atâta fier încât să-ți poată face zăbrelile cuștii.
Așa că ai rămas printre noi, să ne fericești
pe noi, colegele tale, cu prezența ta Don Quijotică. Cred că dacă Ministrul
Învățământului ar fi știut că te vei înscrie la Jurnalism, la ,,Alecu Russo’’,
ar fi desființat secția și grupa 24. Rămâneam și noi fără facultate, dar, măcar
scăpam de coșmarurile din nopțile în care ne visăm cu tine. Vom depune cu toții
o cerere, ca ție să-ți dea diploma după doi ani de studiu, ca să fim scutiți de
calvarul prezenței tale încă un an printre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu