Apropiindu-ne de clădirea Universității ,,Alecu
Russo’’, îi putem admira de la distanță silueta impozantă. O clădire modernă,
impunătoare, cu linii arhitectonice somptuoase. Ne întâmpină o curte mare, cu
un scuar întotdeauna gazdă primitoare pentru noi. Întreg ansamblul
arhitectural, cu cladirea Universității și celelalte acareturi, ne amintește de
construcțiile de tip sovietic, impunătoare, dar rigide, dominate de
megalomanie.
Întotdeauna am fost mândră să fiu studentă a
facultații de Filologie, din această Universitate. În acest lăcaș de învățământ
și cultură, s-au format numeroși intelectuali rasați, scriitori, oameni de
litere, profesori, poeți. Întotdeauna facultatea de Filologie a fost o
pepinieră de intelectuali care s-au format aici, iar dupa aceea, au irigat cu
intelectul lor solul fructuos al culturii moldovenești. În această clădire, ne
însușim și noi, eu împreună cu colegii mei din secretele meseriei de gazetar și
din tainele magnifice ale literaturii românești și universale. Aici am făcut
cunoștință cu poezia lui Eminescu, Blaga, Sorescu, cu slova lui Rebreanu,
Dostoievski, etc.
Urcăm cele câteva trepte și pătrundem în clădire. De
la primii pași, ne întâmpină o miasmă specifică, nemaîntâlnită pe coridoarele
altor clădiri publice. Un neavizat s-ar întreba de unde provine acest miros
pestilențial. Noi, cei de-ai casei, cunoaștem secretul. Imediat, cum intrăm pe
coridor, oricine poate descoperi sursa care ne gâdilă într-un mod neplăcut simțul
olfactiv. Este incinta singurului veceu din Facultatea de filologie.
În alte imprejurări, aș fi numit această încăpere
drept toaletă, dar, în mod normal, nu este decât un closet ordinar, o latrină
împuțită. Marele său păcat este că reprezintă singurul loc în care zeci și zeci
de studente se duc pentru a se ușura. De multe ori, coada creată pentru a se
ajunge în izbăvitoarele separeuri este mai mare decât cele formate când se
afișează valoarea burselor. Cu cât nevoia de golire este mai mare, cu atâta
rândul la care trebuie să aștepti este mai lung. Probabil că multe dintre
colegele mele, cu această ocazie, își mai umezesc desuurile.
După o oarecare așteptare pe coridor, noi,
doritoarele de izbăvire fiziologică, pătrundem în miraculosul loc. Înăuntru,
duhoarea care ne ucide nările, poate concura cu succes cu cea simțită în
preajma mult controversatelor gaze de șist. Avem printre noi și colege total
imune la astfel de ,,parfumuri’’, posesoare, de asemenea, a unor stomacuri de
fier. Într-un colț, trei studente înfulecă febril, fiecare din câte-o plăcintă,
savurând ospățul, de parcă ar lua o cină romantică în compania iubitului, în
sala luxoasă a restaurantului ‚,Nistru’’.
Hârtia igienică lipsește cu desăvârșire, iar
prezența săpunului nu este decât o glumă proastă. Un săpun nu s-a mai văzut în
veceul facultății de ani de zile. Spunem veceul de fete nu pentru că situația
în veceul de băieți ar fi mai bună. Dimpotrivă, după cum am auzit pe colegii
mei plângându-se, situația aici este chiar mai dramatică. Dacă veceul de fete
este un focar de infecție, veceul de băieți este o adevărată bombă ecologică.
În mod normal, acolo nu se poate intra decât cu
masca de gaze pe față. Putem spune că noi, cu al nostru veceu de fete,
ne aflăm la mare concurență cu cel al băieților.
Am auzit că în urmă cu câțiva ani, la o lansare de
carte de la biblioteca Universității, era printre invitați și un oaspete din
Elveția. La un moment dat, cuprins de nevoi fiziologice, a intrat în veceul
bibliotecii, aflat și el în aceleași condiții insalubre, ca și actualele
noastre veceuri. Nefiind avizat, a intrat cu încredere, dar ceea ce l-a
întâmpinat in respectivul closet, depășea orice închipuire de-a sa. Cum s-a
descurcat înăuntru, numai el și bunul Dumnezeu pot ști. Reușind să iasă, totuși
viu de acolo, a fost cuprins de oripilare.
Și la fel precum Ștefan cel Mare, după fiecare
bătălie câștigată, finanța înălțarea unei noi mănăstiri, tot așa și elvețianul
nostru, a hotărât să aduca un prinos, nu știm cui, Universității sau bunului
Dumnezeu, și a sponsorizat reabilitarea din temelii a veceului bibliotecii. De
atunci, Universitatea noastră se poate lăuda cu singurul veceu în care poți
intra și să-ți satisfaci nevoile în condiții civilizate. Nu ne rămâne decât să
sperăm că în viitorul apropiat, facultatea de filologie va organiza o nouă
lansare de carte, undeva într-o sală din apropierea veceului de fete, să-l
invităm din nou pe elvețianul nostru, sau pe alți elvețieni sau nemți, să
așteptăm să-i cuprindă diareea și să fie nevoiți să apeleze și la acest veceu.
Iar după aceea, Dumnezeu cu mila și noi cu speranța.
Închipuiți-vă că acest focar de infecție și izvor de
arome împuțite, este amplasat strategic chiar lângă sala unde sunt primiți
vizitatorii. Fiecare oaspete de seamă trece pe aici, își umple plămânii cu
mirosul ,,îmbătător’’ ce răzbate din veceu, intră apoi în acea sală de protocol,
unde ,,parfumul’’ de la veceu răzbate în valuri, în vreme ce musafirii servesc
masa.
Dar să
revenim la buda noastră. Țin minte că nu demult, două dintre colegele mele au
depus o plângere, solicitând luarea de măsuri pentru a se realiza optimizarea
condițiilor de folosire a toaletei. Nici până astăzi n-au primit niciun răspuns
și nu s-a facut nimic în acest sens. Poate dacă cei în drept ar folosi doar o
săptămână veceul nostru, s-ar îndura să ia unele măsuri, dacă, bineînțeles, nu
s-ar îmbolnavi de hepatită dupa utilizarea ,,miraculosului’’ closet.
După minute
de așteptare, am avut fericirea să-mi vină și mie rândul. Am intrat într-o
cabină. Când să mă așez pe vasul unui veceu, am văzut cum, în interior, înota
produsul unei colege care fusese aici înaintea mea. Viermișori gălbui urcau
încetișor pe pereții bideului. Am tras apa, dar cum veceul era înfundat, n-am
reușit decât să inund cabina cu un lichid vâscos. Am ieșit dezgustată, renunțând
la scopul vizitei mele aici. Mă gândeam că daca vrei să afli ceva despre
civilizația unui om, vizitează-i veceul, după cum civilizația unui popor se
măsoară în cantitatea de săpun consumată. Am hotărât să mă duc la veceul din
curte, bineînțeles dacă voi rezista până acolo, sau dacă voi avea norocul să fie un veceu care să-mi ofere condiții
igienice cât de cât suportabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu