miercuri, 9 octombrie 2013

Televiziunile moldoveneşti, relatând despre violenţa din societate

Violenţa, e un fenomen omniprezent în societatea moldovenească, este firesc să fie prezentată pe larg în presa din ţara noastră, în paginile jurnalelor, cât şi în cadrul audiovizualului. Peste tot, întâlnim articole, reportaje, relatări despre acte de violenţă, asta deoarece actele de violenţă au luat amploare, iar ca şi ştiri de presă, ele prezintă un interes deosebit, deaceea organele de presă nu scapă ocazia relatării acţiunilor cu violenţă ale semenilor noştri. Violenţa se manifestă atât în cadrul unor infracţiuni considerate a fi dintre cele mai grave, adevărate atentate împotriva persoanei şi a integritatii acestora. Deasemenea, întâlnim tot mai des violenţa domestică, exercitată în familie, de obicei de către soţ, asupra soţiei, copiilor şi a altor rude mai neajutorate. În unele cazuri, e drept mai rar, violenţa casnică o întâlnim răsfrântă şi asupra capului familiei. Oricum, violenţa o regăsim peste tot, şi ea este pe larg relatată în presa din ţara noastră.
Urmărind programele de ştiri ale televiziunilor moldoveneşti, întâlnim în fiecare zi ştiri în care actele de violenţă se regăsesc în prim plan. Pornind de la agresări fizice şi ajungându-se până la crime odioase, buletinele de ştiri sunt împânzite cu astfel de relatări. Televiziunile ne informează cu generozitate despre astfel de acte.
Evident, că cele mai grave fapte de violenţă sunt cele împotriva vieţii, culminând cu omoruri odioase. Aceste crime au diferite motivaţii. Unele au ca scop jafuri, altele răzbunarea, altele gelozia. Deunăzi, am urmărit la ProTV o crimă terifiantă. O femeie în vârstă de 58 de ani a fost ucisă cu bestialitate la Chişinău. Cadavrul ei a fost găsit în curtea unei case, poliţiştii au declanşat ancheta, au identificat cadavrul, apoi şi pe principalul suspect. Dacă se va dovedi că el este făptaşul, acesta riscă o pedeapsă între 10 şi 15 ani. Cauzele acestei crime este modul de viaţă frivol pe care l-au dus cei doi. Trivialitatea din căsnicia lor a dus până la crimă, o familie distrusă, două vieţi terminate, una în mormânt, cealaltă în puşcărie.
În goana dupa raiting, reporterii protv nu respectă întotdeauna deontologia profesiei. Adeseori, inclusiv în acest caz, ne prezintă imagini terifiante, cutremurătoare, doar pentru a impresiona şi a atrage cât mai mulţi telespectatori. Şi această relatare se înscrie pe linia politicii de difuzare a ştirilor ProTV, care se axează în primul rând pe cazuri infracţionale săvârşite cu violentă, cu impact emoţional negativ asupra telespectatorului. Uneori ProTV ne avertizează că urmează imagini şocante, alteori le difuzează pur şi simplu, fără nici o atenţionare. Nu întotdeauna ceea ce vedem în cadrul ştirilor Protv este indicat să vizionam, mai ales de către copii. Şi în acest caz, ProTv ne arată cadavrul victimei, toporul cu care a fost ucisă plin de sânge şi alte imagini cutremurătoare. Asta, totul, în goana după raiting.
Un caz de violenţă în familie este prezentat la televiziunea Prime. Gestul în sine este de-a dreptul oripilant. O femeie gravidă în luna a 8-a este bătută măr de către propriul soţ. Femeia a ajuns la spital cu mâna fracturată şi mai multe vânătai. Soţul bătăuş a agresat până şi personalul medical venit să acorde primul ajutor rănitei. Televiziunea Prime se mulţumeste la relatarea strictă a cazului fără a prezenta imagini şocante. Scenele sângeroase lipsesc cu desăvârşire, prezentarea cazului fiind făcuta în condiţii decente.
Un alt motiv al comiterii actului de violenţă este jaful.  De fapt, nici nu putem concepe jaf fără violenţă. Practic, violenţa este inclusă în acţiunea de a jefui în sine. Un astfel de caz este prezentat de către teleleviziunea Publika Tv. Aceasta ne relatează cazul unei familii de oameni de afaceri atacată, agresată şi jefuită în propria casă, în toiul nopţii. Trei indivizi cu cagule pe faţă au pătruns la domiciliul acestei familii, i-au supus la maltratări fizice şi i-au jefuit. Poliţia a deschis o anchetă. Urmărind ştirea la televizor, observăm că reporterii au prezentat cazul respectând toate regulile audiovizualului. Nu ne întâlnim cu imagini şocante care să depăşească limita bunului simţ, care să aducă un impact emoţional negativ asupra celora care au urmărit stirea şi mai cu seamă asupra copiilor, reporterii multumindu-se în a prezenta cazul strict cum s-a desfăşurat el, cu imagini decente. A fost o mostră de profesionalism, o demonstraţie de cum se relatează o ştire, fie ea si despre acte de violenţă, dar fără a depăşi limita admisă.
Din păcate, în unele cazuri, chiar cei puşi să vegheze la respectarea legilor şi regulilor de convieţuire, cei a căror menire este să lupte împotriva violenţei, tocmai aceştia sunt generatori de violenţă. În multe cazuri, organele de ordine acţionează în forţă împotriva unor cetăţeni mai mult sau mai puţin vinovaţi. Bineînţeles că trebuiesc luate măsuri, dar poliţia şi autorităţile nu sunt puse pentru a aplica corecţii fizice sau pentru a acţiona cu violenţă. Vedem la Prime cum un cetăţean este încătuşat de către mascati în plină stradă şi se acţionează împotriva lui nu tocmai ortodox. Şi în acest caz, relatarea televiziunii este făcută respectându-se regulile audiovizualului, fără scene de violenţă, fără acte sângeroase.
Urmând aceeaşi linie, televiziunea Prime ne prezintă cazul a trei politişti care au bătut cu bestialitate doi fraţi doar pentru simplul motiv că fraţii i-au chemat pe politişti să medieze un conflict, deranjându-i astfel, chipurile. Politiştii i-au bătut cu bestialitate şi i-au umilit, fapta lor nerămânând însă nepedepsită, cei trei oameni ai legii alegându-se cu condamnări penale. Evident că în acest caz, fiind vorba de faptele unor politişti, operatorii tv nu au avut acces la a filma faptele, imaginile fiind doar la modul general şi fără amănunte concrete.
Dar se întâmplă adeseori ca cei agresaţi să fie chiar jurnaliştii, sosiţi la faţa locului pentru a prezenta opiniei publice diferite fapte petrecute. Cei implicaţi sunt aproape întotdeauna iritaţi de prezenţa presei, unii acţionând cu violenţă. Un astfel de caz l-am putut vedea la Publika Tv. Un consilier din partea partidului comunist, din cadrul Consiliului Municipal Bălţi a agresat şi lovit cu pumnul un jurnalist doar pentru că acesta avea alte viziuni politice decât cele ale partidului comunist. Publika Tv ne relatează cu obiectivitate incidentul, surprinzând agresiunile verbale ale consilierului comunist, dar şi pumnul pe care acesta îl aplică jurnalistului. Comentariul Publika Tv este solidar cu colegul lor de breaslă lovit în plină figură, criticând cu obiectivitate gestul incalificabil al consilierului.
Am selectat aici un calup de ştiri de la diferite televiziuni din Republica Moldova, pentru a vă pune pe tapet modul în care este prezentată şi analizată violenţa în cadrul presei audiovizuale. Evident că fiecare post urmăreste raitingul, dar, în general, televiziunile urmăresc informarea corectă şi obiectivă a telespectatorilor, cu privire la actele de violenţă din cadrul societăţii. Uneori, mai rar, se sare calul cu imagini terifiante, dar, în general, ştirile sunt decente, se respectă regulile din audiovizual şi, în primul rand, ştirile sunt corecte şi obiective.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu