vineri, 25 octombrie 2013

Arma secretă a presei, manipularea

Cei angajaţi în activitatea lor în mass-media sunt prin natura profesiunii lor nişte manipulatori. Oricine se adresează unor mase de oameni prin comunicarea respectivă, le modelează gândurile şi ideile, le formează concepţiile, influenţându-le voinţa. Nu degeaba se spune că jurnalistul este formator de opinie. Pentru a trasa direcţiile de gândire ale cuiva, asta înseamnă să-l manipulezi cu adevărat. În Republica Moldova, ca peste tot în lume, cetăţenii sunt ahtiaţi după informaţii şi opinii culese din mass-media. Savurează articolele şi cuvintele jurnaliştilor, acceptând de la bun început să-si însuşească concepţiile acestora. Asta înseamnă că se lasă manipulaţi de bună voie, chiar le place să se complacă într-o adevărată masă de manevră a gazetarilor sau a celor din audiovizual.
Pentru a manipula prin presă, întâi de toate trebuie să stăpâneşti în mod deosebit limba literară, dar şi cea populară. Să vorbeşti pe înţelesul fiecăruia, dar corect. Să fii o persoana inteligentă, bine instruită şi talentată. Puterea de convingere este esenţială. Fără a fi persuasiv, nu ai cum să reuşeşti să manipulezi cititorii tăi. Pentru a-i face să-ţi adopte gândurile, ideile, concepţiile, trebuie să dovedeşti multă putere de a-i lămuri în ceea ce le spui şi explici, reprezintă viziunea cea mai corectă. Este important să îmbini ceea ce vrei tu să le spui, cu ceea ce vor ei să audă, adică să îmbraci propriile tale idei în veşmintele cuvintelor pe care cititorii vor să le vadă. O idee personală al unuia care scrie în presă, sau a celora pe care îi slujeşte şi în a cărui nume vorbeşte, devine adeseori o idee generală, datorită talentului de a manipula masele de cititori.
Aşa poate fi impus în conştiinţa alegătorilor  un candidat la vot prezentat în cele mai roze culori de catre presă. Presa manipulează, iar cei manipulaţi votează şi aleg. În afară de audiovizual, presa scrisă este locul unde îşi găsesc reclamele comerciale cea mai bună găzduire. Făcându-te să cumperi diferite produse, datorită publicităţii, devii manipulat de către aceştia în presă. De asemenea promourile la adresa diferitelor concerte sau manifestări culturale, sportive şi ştiinţifice care atrag în săli un număr mare de spectatori, reprezintă o manipulare de presă, asta deoarece altfel numărul participanţilor ar fi fost mult mai mic. De asemenea, tot o manipulare o reprezintă şi îndemnurile reuşite cu care cetăţenii sunt făcuţi părtaşi la multe acţiuni umanitare şi de ajutorare.
Denigrările prin presă sunt tot manipulări. Aproape întotdeauna, cei luaţi în colimatorul mass-media şi ponegriţi, devin personaje dezagreabile şi încetul cu încetul popularitatea lor va fi într-o vertiginoasă scădere. Asta pentru că cei care trebuie să facă aprecieri la adresa persoanelor publice, sunt manipulaţi de către presă, care de multe ori execută la comandă pe cei intraţi în dizgraţie. Însuşi fostul prim-ministru, Vlad Filat, a avut de plătit pentru asta, cei care trebuiau să-i judece activitatea, au fost manipulaţi prin presă, asta însemnând o veritabilă manipulare, fostul premier având astfel  de plătit datorită atacurilor de manipulare concentrate asupra sa. Nu degeaba se spune că presa este a patra putere în stat, este unanim recunoscut că încă nimeni nu a putut câştiga o bătălie cu presa, aceasta are puterea de a influenţa cetăţenii, de a le insufla propriile lor idei şi concepţii, sau ale celora care le sunt apropiaţi sau mentori. Manipularea este la îndemâna gazetelor şi de multe ori acestea nu ezită să uzeze de acest atu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu