luni, 30 iulie 2012

Rețelele de socializare


Internetul a intrat în casele și în viețile noastre cu bune și cu rele. Cele mai vizitate siteuri sunt așa numitele "rețele de socializare". Celor călăuziți de mediocritate a ajuns să le subjuge viețile. Îi transpune într-o lume iluzorie, unde leagă și dezleagă prietenii relative, se ambalează în iubiri fictive, scene de amor unilaterale.
    Evident că trebuie să vedem și latura frumoasă a rețelelor acestora. Cunoști lume nouă, de pe toate meridianele Mapamondului, cunoști noi zone ale Globului, tineri diferiți, cu limba lor, țara lor, cultura lor.
   Unul dintre site-urile cele mai răspândite și mai vizitate este Facebook. Pătrunzând până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin intermediul Facebook(ului), putem lua legătura cu cei mai exotici conlocatari ai planetei noastre. Le cunoaștem astfel țările, obiceiurile, cultura. Vizităm, chiar dacă doar imaginar melaguri de vis, paridisuri turistice, facem cunoștință cu minuni ale naturii si cu oameni noi.
 Fiecare vrea să vină cu ceva nou, să se afirme pe sine și să-și facă și el cunoscută țara sa. Astfel că tinerii se adună pe Facebook la fel ca într-un uriaș Forum mondial, în care fiecare pe rând este orator ți auditoriu, încercând să impresioneze pe ceilalți.. Evident că prin acest mod se acumulează și noi cunoștiințe, dar Facebook nu poate substitui mijloacele tradiționale de acumulare a tot ceea ce este util. De ce tocmai Facebook? Pentru că este celebru, pentru că toți vor Facebook, curiozitatea ne îndeamnă să intrăm pe un site la modă, sau spiritul de turmă? Intrăm și noi deoarece intră toată lumea. Ne satisfacem curiozitatile, orgoliile, imaginarul înlocuieste realul, inclusiv pe plan sentimental și erotic. Lumea înconjuratoare începe să pară bizară, nefirescul devine hrană spirituală și sentimentală, devine calauză, dependența instaurându-se pe nesimțite.
   Concluzia însă este că viața trebuie simțită, trăită, nu doar imaginată și transformată în ceva artificial pe un iluzoriu site de pe Internet.

Addendă

Dar noi, ca niște adevarați și vajnici "moldoveni", respingem cu patriotică indignare ți manie siteurile anglo-americane și rămânem credincioși dragului și scumpului nostru "odnoklassniki". Aici se regăsesc toți cei cu inima moldo-rusă deoarece ne întâlnim cu toți tinerii iubitului nostru spațiu exsovietic care ne apară de imperialiștii români. Aici, călăuziți de scumpa noastră limbă rusă urcăm draga noastră patrie, Moldova sovietică, spre comunism în zbor. Uraaaaaaaaa uraaaaaaaaa Trăiască URSS!!!


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu