Noi, studenții facultății de filologie, vă invităm
pe toți să vă ascuțiți armele, adică penele de scris și condeiele și să pornim
lupta totală pentru protejarea limbii românești. Vă invităm pe toți
să vă înmuiați tocurile în călimara deschisă și pe jumatate plină
rămasă de la domnul Eminescu, și să continuăm munca începută de dânsul pentru
îmbunătățirea și perpetuarea limbii noastre. Să ne apăram limba, s-o purificăm
de non-românismele nocive, s-o popularizăm în forma ei cea mai pură. Limba este
comoara cea mai de preț a unui popor.
Iubiții mei confrați, astăzi limba noastră
românească se află în același pericol ca și pe vremea odiosului Stalin. Avem
datoria s-o apărăm, s-o primenim de forme și expresii străine, să curățăm grâul
curat al limbii române de neghina amară și să o dăruim poporului ca pe o pâine
caldă făcuta dintr-o făina de alb imaculat. Dacă poeții noștri iviți cândva în
negura vremurilor, au scris o limbă ca un fagure de miere, datoria noastră este
de a transmite fagurele generațiilor următoare, la fel de dulce cum l-am primit
și noi.
Armele noastre sunt de natură filologică. Ajutați de
aceste arme va trebui să luptăm. Să extragem seva cea mai pură din pamântul
acesta încărcat de istorie, să adunăm pagină cu pagină toate slovele de aur ale
literaturii noastre, cu ajutorul acestei scrieri să spălăm în viers de aur
vorba românească, s-o aducem acolo unde îi este locul, între cele mai respectate
limbi ale lumii. Să punem pe foc toate falsele dicționare care despart limba
lui Creangă și Vieru, în mod artificial în două, să le ardem în piețe publice
și să zvârlim în mijlocul flăcărilor și pe autorii falselor dicționare. Nu
pornim o vânatoare de vrăjitoare, dar nici nu permitem canaliilor să ne
pângarească moștenirea sfântă, rămasă de la luceferi și alte condeie de aur.
Avem de luptat cu ignoranța, cu prostia, cu
șovinismul, cu anti-românismul. Am devenit slugile veneticilor în propria
noastră țară. Cei pe care i-am primit ca oaspeți în casa noastră, astăzi ne
călăresc, ne subjugă, ne pângăresc limba. La izvoarele cu ape dulci, ca limba
strămoșească, cerbii vin să se adape...porcii să se bălăcească.
Veniți cu toții să ne scuturăm în sfârșit, să dăm cu
ei de pământ, să ne ingrășăm ogoarele cu trupuri spurcate de cotropitori
îmbuibați. Și ca o mostră de limbă românească pură, dulce și suavă, vă redau
aicea câteva rânduri de-ale marelui nostru poet Mihai Eminescu:
CUM NU VII TU, ȚEPEȘ DOAMNE, CA PUNÂND
MÂNA PE EI,
SĂ-I ÎMPARȚI ÎN DOUĂ CETE ÎN SMINTIȚI ȘI
ÎN MIȘEI.
ȘI ÎN DOUĂ TEMNIȚI LARGE CU DE-A SILA
SĂ-I ADUNI,
SĂ DAI FOC LA PUȘCĂRIE ȘI LA CASA DE
NEBUNI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu