Decernarea a doua titluri de DOCTOR HONORIS CAUSA-un prim pas spre nemurire

În sfârșit, astăzi, am avut onoarea de a asista la decernarea unor titluri de doctori HONORIS CAUSA. Evenimentul s-a petrecut la Universitatea pe care o frecventez și eu, Alecu Russo, din Bălți. Știind la ce voi fi martoră astăzi, încă de dimineață mă cuprinseseră emoțiile. Auzisem de mai demult de astfel de decernări de titluri, și știind de importanța celui de doctor HONORIS CAUSA, mi-am inchipuit întotdeauna acest moment ca pe unul de sanctificare bisericească. Am asociat întotdeauna decernarea titlului de doctor HONORIS CAUSA cu aceea de ridicare la rangul de sfânt a unei fețe bisericești.

Îndreptându-mă spre aula Universității, unde a avut loc festivitatea , mă gândeam că cei doi cărora urma să li se înmâneze onorurile universitare, trebuie să fie neapărat două ființe aproape supranaturale, care neapărat aveau  în ei ceva cu totul și cu totul ieșit din comun. Spre surprinderea mea, pe scenă au urcat doi domni mai în vârstă, personaje obișnuite la fel ca fiecare dintre noi cei din jur.

 Cei doi se distingeau de bună seamă de semenii lor doar prin calitatea operei lor de-o viață. Doar munca lor fără preget i-a adus în postura de a beneficia de cele mai înalte onoruri universitare, în rest, erau oameni obișnuiti, ca mine și ca fiecare. Au urcat pe scenă plini de emoție, vădit mișcati și copleșiți de evenimentul ce avea să urmeze. Îmbrăcați simplu, dar elegant, în costume de culoare neagră, cămăși albastre, ceasuri rusești marca racheta, s-au așezat precum doi școlari pe două scaune de la masa așezată la scenă.

În jurul lor, se adunaseră multe dintre personalitățile urbei noastre, dar și veniți de la Chișinău. Printre aceștia, amintim: rectorul, prorectorul, decanul și alti profesori, oaspeți de vază precum Natalia Hadârcă, jurnalista Valentina Ursu, Alexandru Ciobanu. Domnul rector a declarat festivitatea deschisă, iar într-un cadru solemn,  corul facultății de muzică au intonat imnul Republicii Moldova, acompaniați de întreaga asistență.

 Dupa care, Rectorul Universității i-a prezentat pe cei doi omagiați. Atunci am aflat că este vorba despre iluștrii  Stelian Dumistrăcel și Vladimir Beșleagă. Șefa catedrei de limba română a prezentat mai apoi opera domnului Stelian Dumistrăcel, după care colegul nostru, celebrul George Munteanu, a venit cu roba, iar colega sa cu un buchet mare de flori. Domnul Dumistrăcel s-a îmbrăcat în veșmintele festive universitare, iar domnul rector i-a înmânat diploma, pupându-l pe nas și îmbrățișându-l.

 După decernare, domnul Stelian Dumistrăcel, a luat cuvântul, mulțumind pentru onoarea acordată.  Domnia sa ne-a povestit despre viața dânsului, începând cu primii ani de pe băncile școlii, cum a învins greutățile pe care le-a avut în viață, ajutat de către profesori și cum a ajuns în cele din urmă acolo unde a ajuns. Vorbele domniei sale, ne-au fost ca o adevărată lecție de viață și de profesionalism. Sorbeam fiecare cuvant și simțeam că odată cu fiecare frază însușită, deveneam un pic mai bogată în înțelepciune. Noi, cu toții, am reținut multe sfaturi care ne vor fi de folos în viață. Dintre sfaturile dânsului, am reținut că ''un tex trebuie sa fie ca un bikini: scurt, dar esențial’’.  Spunând acestea, domnul Dumistrăcel, s-a așezat pe scaunul dânsului , făcând în continuare vizibile eforturi ca să nu adoarmă.

Apoi s-a ridicat doamna prodecan. Dânsa ne-a vorbit despre domnul Vladimir Beșleagă, un foarte cunoscut scriitor basarabean.  După aceasta, bine-cunoscutul nostru Munteanu, a revenit cu o nouă robă. Domnul Beșleagă a îmbracat-o, primind și dânsul cu această ocazie, un imens buchet de flori. Domnul rector i-a înmânat și acestuia diploma, l-a pupat pe chelie și i-a urat success pe mai departe. Și celălalt omagiat a luat cuvântul, povestindu-ne și dânsul despre viața și opera domniei sale. Din discursurile vorbitorilor, am aflat că cei doi notabili savanți au fost absolvenți ai Universității noastre. S-a vorbit despre importanța demrsului acestora în tot ceea ce numim ‘’lingvistică’’.

În incheiere, corul format din studenții facultății de muzică au dat tonul cântării imnului, întreaga asistență a interpretat imnul Republicii Moldova și în aplauzele tuturor, cei doi sărbătoriți au părăsit aula Universității.

Am ieșit și eu cuprinsă de emoții. N-am mai participat niciodată la un eveniment de o asemenea importanță și mă simțeam copleșită. Am pornit spre casă având în minte chipurile celor două personalități care au fost omagiate astăzi. Exemplul domniilor lor, m-a întarit. Am hotărât să-I am drept modele în viață. Munca care i-a călăuzit, să-mi fie și mie reper. Voința de care au dat dovadă când au înfrânt toate greutățile vieții, va trebui să-mi dea și mie sprijin. Mă voi stradui să urmez și eu o carieră asemănătoare cu a acestor iluștri domni. Și așa cum astăzi o întreagă asistență i-a venerat cu emoție și admirație, printre aceștia numărându-mă și eu, poate că într-o bună zi voi ajunge și eu în această ipostază.
Voi face tot posibilul ca prin munca și activitatea mea, să mă apropii  de prestigiul de care se bucură astăzi dânșii. Cum noi toți ne mândrim că domniile lor provin de pe băncile acestei Universități, poate că peste ani, generațiile care vor veni, se vor mândri că pe la începutul mileniului III, m-a avut și pe mine, tânăr învățăcel, la Universitatea ‘’Alecu Russo’’. Asta doar dacă îi voi avea drept exemplu pe acești doi domni.