Sub blânda aripă a mediocrităţii

Marele cărturar român, Ovid Densuşianu, spunea cândva că, practic, nu există literaturi naţionale, franceză, americană, engleză. Există doar două literaturi: literatura celor bogaţi şi literatura celor săraci. Parafazându-l pe cunoscutul om de litere, m-aş încumeta să spun că astăzi, în Republica Moldova, există două culturi şi învăţături: învăţătura celor dornici să acumuleze cunoştiinţe de limbă şi cultură, şi învăţătura ignoranţilor, mai exact spus, incultura. Din păcate această maree a prostiei, se întinde până pe culmile mediilor universitare. Dacă noi ne-am fi aşteptat, sau măcar eu, ca masele de studenţi ce ies de pe băncile facultăţilor, să reprezinte tineri bine pregătiţi, ce urmează a se înhăma la ducerea înainte a limbii noastre strămoşeşti, la răspândirea culturii printre semenii noştri. Din păcate, însă, majoritatea celor proaspăt absolvenţi de studii superioare, ar trebui să înceapă, ei înşişi, imediat, cursuri de însuşire a limbii, de alfabetizare, de culturalizare. Iar când cei în cauză sunt studenţi la Filologie, ba chiar la Jurnalism, este cu atât mai dureros. Cei care au îmbrăţişat această carieră, sunt viitori răspânditori de limbă şi cultură în rândurile maselor largi, viitori formatori de opinie, şi ar fi de aşteptat ca aceştia să deţină cunoştiinţe profunde, să fie buni cunoscători ai limbii, deplini mânuitori ai verbului, ai cuvintelor, în general. Este de-a dreptul ruşinos nivelul execrabil la care au ajuns unii dintre colegii noştri. Şi poate mai mult decât nivelul degradant de incultură atins de către aceştia, supără mentalitatea josnică  în care cresc şi se formează aceşti tineri. Prostia, ignoranţa, stupizenia sunt duse la rang de virtute. Cu cât sunt mai ridicoli, cu cât se dau mai tare în spectacol, cu atâta se cred mai moderni, mai grozavi, mai "cool". Am unii colegi care au păreri haotice despre limbă. Îşi închipuiesc că o limbă nu este un tot unitar, este lipsită de coeziune. Limba este una singură. Nu putem defini unele cuvinte, sintagme, ca fiind specifice doar celor de dincolo de Prut, părând prea savante pentru aceşti ignoranţi. Se vorbeşte aceeaşi limbă pe întreg cuprinsul vechii Dacii, doar că întâlnesc printre colegii mei, viitori jurnalişti, cunoscători de limbă submediocri, care, decât să mai răsfoiască o carte, preferă ca atunci când aud din gura mea  o exprimare, cât de cât livrească, să mă acuze că folosesesc cuvinte nemoldoveneşti, doar pentru că mintea lor adormită nu le-a întâlnit încă. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, este acelaşi şi pentru mine, cât şi pentru cei mai puţini familiarizaţi cu cartea, din rândul studenţilor Universităţii noastre. Din pacate, am destui colegi nu cu mult mai breji şi citiţi decât ciobanii cu câteva clase primare, care mişună vara cu oile, pe la periferiile oraşului meu. Şi, conform proverbului "Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul", tot aşa reacţionează şi ei. Mândri de ignoranţa lor, ca într-o comedie de umor negru de-a lui Eugen Ionescu, se desfăşoară între rândurile de bănci, ca o balegă în drum, rânjind cu gurile până la urechi, râzând tâmp de orice cuvânt, expresie, sau idee, neinţelese de tărtăcuţele lor. Hlizindu-se de propria lor prostie, cu cât sunt mai ageamii se cred mai grozavi, reacţionând precum acei tembeli care se cred nişte eroi, atunci când râgâie sau trag pârturi sonore în troleibuze. Sper ca domnii profesori să nu le ţină isonul în enormităţile comportamentului lor şi să le explice că nivelul la care au ajuns cu limba română, cu aproape inexistentele lor cunoştiinte acumulate este ceva de plâns, nicidecum motiv de amuzament. Când le văd printre bănci râzând de tremură osânza pe ele, amuzându-se de lucruri pe care o studentă la Jurnalism ar trebui să le cunoască, înţeleg perfect cum vine formula: "Râde ca proasta în târg, când se gadilă de una singură!"

Начало формы