Scrisoare Lenei

Te salut, lene. Chiar dacă te autodeclari împărăteasa lumii, pretinzând să ţi se spună măria ta, eu una refuz să mă inchin ţie. Primind scrisoarea ta, era sa efectuez imprudenţa de a te întreba ,,ce mai faci?’’, dar mi-am dat seama că tu nu faci absolut nimic niciodată. Renunţând la această întrebare improprie pentru tine, nu-mi mai rămân decât vorbe de ocară la adresa ta. Ştiu că ai încercat adeseori să te strecori şi în viaţa mea, să mă amăgeşti şi pe mine, dar de fiecare dată ţi-am întors spatele, te-am alungat. Te plângi că ai ajuns la capătul puterilor? Ce-ai vrea acum, să-ţi plâng de milă? Te simţi în pragul morţii? Prea bine. Du-te, dispari, însoţeşte-te cu talpa iadului şi pierdeţi-vă amândouă acolo, în întunecatele adâncuri.

Vrei să scrii testamentul? Dar cine are nevoie de hidoşeniile caracterului tău? Sora ta mai mică, hărnicia, pe care ai prigonit-o de când e viaţa asta pe pământ, este cea pe care o primim majoritatea cu toată dragostea în casele şi-n vieţile noastre. Ei, da mai sunt unii care te adulează, care îţi aştern pe jos covorul roşu când te iveşti la poarta lor, te iau în braţe, te ţin în braţe şi se cuibăresc la sânul tau. Da, lenea şi leneşul fac casa bună cu prietenii tăi de suflet: sărăcia, mizeria, deşertăciunea şi neîmplinirile. Desigur, cândva ai fost şi tu o tânără fecioară încântătoare. Dar frumuseţea ta plină de strălucire nu era decât o amăgire. Nu era o frumuseţe adevărată, ci o prefăcătorie. Erai doar o frumoasă ispită, menită sa-i atragă pe cei slabi de înger, iar după ce îţi cedau ţie, să-i duci la pierzanie.

Ce amintiri ai lăsat bătrânilor? Nimic frumos. Din fragedă pruncie, aceştia m-au învăţat, ne-au învăţat pe noi tinerii, să ne ferim de tine, să te alungăm din vieţile noastre, să te punem în lanţuri, să te ferecăm în cele mai neştiute unghere ale pământului. Să dispari astfel din viaţa pământenilor, tu, piedică a prosperităţii, a bunăstării, a belşugului. Nimeni nu are nevoie de tine. Dacă te pregăteşti să mori, fă-o cât mai curând. Dispari pe veci. Iar de testamentul tău sau de memoriile scrise, nu are nevoie nimeni. Lasă-ne în pace, lasă-ne să ne împrietenim cu hărnicia, să fim frumoşi, harnici, muncitori, plini de voioşie şi de prosperitate. Ai fost una dintre cele mai negre tare pământeşti, cea mai bolnavicioasă pecingine dintre toate rautăţile care au existat vreodată.