vineri, 22 februarie 2013

Conceptul personal despre talk-showul politic

Zilele acestea am avut un vis. Nici nu mai ştiu, visasem în vreme ce dormeam sau a fost un vis cu ochii deschişi, o aspiraţie, un ideal. Se făcea că eram realizator TV la o importantă televiziune din Chişinău. Directorul televiziunii m-a chemat la domnia sa şi mi-a încredinţat realizarea unei emisiuni tip talk-show politic. A spus că mă aşteaptă peste câteva zile cu conceptul de emisiune aşa cum îl văd şi vreau eu să-l realizez. Mi-am pus gândirea la contribuţie imaginându-mi cum aş realiza eu o astfel de emisiune.
Pentru aceasta, în primul rând aş avea nevoie de studioul doi al televiziunii, cu platoul lui imens, unde aş putea realiza decorul imaginat de către mine. După cum am şi primit sarcina, emisiunea ar urma să fie una politică, în care să dezbatem diversele probleme din viaţa politică a Republicii Moldova, dimpreună cu invitaţii mei. Aş concepe o emisiune care să se întindă pe durata de 90 de minute, cu 3 pauze publicitare a câte 3 minute fiecare. Emisiunea ar urma să se intituleze ‘’Sintagme politice’’, fiind difuzată în fiecare zi de luni până vineri, la o oră de maximă audienţă, începând la 20 şi încheindu-se la 21.30. Decorul din studio ar trebui să fie unul sobru, în mijloc aş vrea să instalez o masă lungă în formă de U, în capul mesei urmând a sta moderatorul emisiunii, adică eu, iar în cele doua părţi urma să-i aşez pe invitaţi, oameni politici, într-o parte din sfera puterii, iar în cealaltă parte de la opoziţie. În stânga şi dreapta mea, lângă mine, voi avea doi invitaţi jurnalişti, dintre cunoscuţii slujitori ai mass-mediei din Republica Moldova.
În primele minute ale emisiunii, s-ar face o sinteză a evenimentelor politice ale zilei cu scurte comentarii ale celor doi jurnalişti de lângă mine. Evident că în emisiunea de luni, am prezenta o sinteză a avenimentelor politice din întreg weekendul. După cum am spus, în stânga şi în dreapta aş avea invitaţi dintre oamenii politici reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare, în proporţii egale atât de la putere cât şi de la opoziţie. Aş alege doua-trei subiecte stringente dintre evenimentele cele mai recente din viaţa socială, cu implicaţii în lumea politică. Invitaţii mei ar primi cuvântul pe rând pentru a dezbate problemele, păstrând proporţiile între timpii acordaţi fiecărei tabere, atât puterii cât şi opoziţiei.
Din studio, s-ar lua legături telefonice cu persoanele implicate în cauzele dezbătute care nu ar fi prezente în platoul de emisie. Şi în acest caz, s-ar păstra proporţiile între timpul acordat celor care vorbesc din studio şi cei aflaţi în legatură cu noi pe liniile telefonice. Fiecărui invitat trebuie să i se acorde cuvântul, în mod proporţional, fără a fi favorizată vreo tabără politică sau vreun interlocutor.
Bineînţeles că datoria moderatorului este de a păstra în timpul disputelor verbale dintre părţi, o decenţă a limbajului şi vocabularului, să-şi tempereze interlocutorii în timpul contrelor verbale, care în astfel de emisiuni sunt de neevitat. Este interzis a li se permite invitaţilor să lanseze acuzatii ce nu pot fi probate, să atace terţe persoane care nu sunt în platou şi deci nu au posibilitatea să se apere. Oricine lansează o acuzaţie împotriva cuiva, acesta trebuie atenţionat imediat că trebuie să şi-o poată proba, când atmosfera devine prea încinsă, interlocutorii trebuiesc temperaţi, iar aceştia nu se conformeaza ori li se taie microfonul, ori, pentru restabilirea ordinii, se cere imediat ca din studiou să fie difuzată publicitate şi să se întrerupă legătura cu platoul.
Bineînteles că trebuiesc abordate problemele politice importante, evenimentele sociale de interes cetăţenesc, legi, hotărâri, intenţii care vizează societatea moldovenească, acţiuni politice şi sindicale din Republica Moldova sau de pe plan mondial care au legătura cu Republica Moldova şi cu cetăţenii ei. În funcţie de numărul evenimentelor politico-sociale de interes naţional, aş selecta 2-3 evenimente ţinând cont de importanţa lor.
Ar fi o emisiune în slujba cetăţeanului, menită să aducă lumină pentru fiecare, în vâltoarea evenimentelor politice din ţara noastră, reprezentanţii partidelor fiind chemaţi la raport pentru a explica acţiunile lor şi a da socoteală în faţa cetăţenilor Moldovei. Ar fi ca un caleidoscop politic, explicativ,  al politicii, economiei şi vieţii sociale din ţara noastră. După cum v-am spus, acest proiect n-a fost decât un vis, dar un vis care mă urmăreşte zi de zi. Pentru vremea când sper că voi ajunge şi redactor TV, acest vis este unul dintre proiectele mele principale şi voi face tot posibilul să se realizeze, iar eu să devin o moderatoare de talk-show-uri politice cu care să vin în sprijinul cetăţenilor moldoveni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu