Acestor delatori de profesie, le vine greu
să recunoască meritele semenilor, este peste puterea lor să accepte succesul
altora, şi de aceea adoptă modelul denunţurilor calomnioase. Chiar dacă uneori
pâra lor îşi are rădăcini în substraturi veridice, denunţătorilor le lipseşte
curajul propriilor lor opinii. Incapabili să-şi susţină punctul de vedere,
incapabili să construiască o critică pozitivă, mobilizatoare, preferă să
îmbrăţişeze principiul ‘’muşcă şi fugi!’’, adică loveşte-ţi tovarăşul de lângă
tine din umbră, nevăzut de către nimeni, şi ascunde-te. Este o manieră de
abordare profund laşă, aproape de fiecare dată nereală, prefăcătoria şi
scornelile caracterizându-l pe adeptul unei astfel de delaţiuni.
Astfel de principii sunt îmbrăţişate, în
primul rând, de către cei măcinaţi de invidie, de către carierişti, oameni de
nimic, dornici să-ţi ia locul, chiar dacă prestanţa lor profesională nu le-ar
îngădui această promovare. Ariviştii, cei care se văd împopoţonaţi în posturi
cheie, chiar şi fără să merite, încearcă să-şi înlăture rivalii prin scrisori
anonime, trimise cu scopul doar de a bălăcari. În majoritatea cazurilor acestor
reclamaţii nerevendicate, adevărul este denaturat, anonimele au doar rolul de a
lovi, muşca, murdări, împroşca cu lături. Faci astfel de reclamaţii
adversarului tău, rivalului tău, celuia cu care eşti în competiţie, celuia pe
care îl urăşti şi invidiezi, oriunde ai ocazia s-o faci, către orice
autoritate, către orice for titular. Cea mai simplă, dar şi cea mai mârşavă
armă cu care poţi lovi, este scrisoarea anonimă. Te ascunzi în spatele unei
coli pe care o trimiţi în stânga şi în dreapta ca pe un argument irefutabil,
fără să-ţi pese cât rău poţi face prin ea, dar şi fără să ţii cont că anonima
s-ar putea reîntoarce vreodată împotriva ta, cu un efect de bumerang.
Astazi scrie anonime toata lumea, de la
mic la mare. Prin anonimă, oricine reclamă pe cine vrea, pe cel împotriva căruia
are un cui în talpă. Evident că uneori apelezi la o reclamaţie nesemnată, şi de
teama unor repercusiuni. Dacă cel reclamat are forţa de a riposta, e mai bine
pentru tine, ca el să nu ştie din partea cui a venit jalba. De multe ori este
cazul unor elevi care-şi reclamă profesorii, neîndrăznind să se semneze. În
majoritatea cazurilor, obiecţiunile elevilor sunt nefondate. Tot ei trimit
anonime direct celor vizaţi de obiecţiunile lor. În aceste cazuri, dominantă
este împroşcarea cu invective la adresa profesorilor.
Se reclamă anonim colegii între ei,
rivalii în iubire, ‘’binevoitorii’’ care vor să pună o vorba bine ticluită
pentru a crea zâzanie, îşi reclamă carieriştii rivalii, se reclamă din interes
material, profesional, din orgolii, din răzbunare, din invidie, alteori
dezinteresat, doar din dorinţa de a te amuza. Se trimit anonime din răutate,
din bunăvoinţă prost înţeleasă, din prostie, din cinism şi ferocitate.
Dar, indiferent de motivul care l-a
indemnat pe mistificator să trimită depeşele anonime, ceea ce îl caracterizează
în primul rând, este laşitatea, fuga de răspundere, lipsa curajului propriilor
opinii. Nimic nu este mai urât în lume, decât să te ascunzi pe dupa colţuri şi
să loveşti cu mârşăvie. Ai ceva de spus, n-ai decât să apari cu seninătate în
faţa opiniei publice, în faţa semenilor, şi să-ţi expui propriul punct de
vedere, să-ţi susţii şi să-ţi aperi argumentele, să dai consistenţă acuzelor
tale, să faci o critică la vedere, constructivă. Scopul principal trebuie să fie îndreptarea
unor anumite stări de fapt nu tocmai adecvate, aducerea lucrurilor la normalitate,
corectarea unei nedreptăţi, nu dorinţa de a distruge, iar apoi să savurezi de
undeva, din umbră, actul tău de-a dreptul execrabil. Acţionând samavolnic, îţi
atragi oprobriul public, dovedind că eşti cu mult mai rău decât cel care a fost
ţinta scrisorilor tale anonime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu