vineri, 26 aprilie 2013

Plagiatorii, oile negre tot mai rare, în cadrul universităţii noastre

În lumea academică, plagiatul este un flagel devastator, o pecingine nimicitoare. Ucide valori, schimbă ierarhii, aduce în prim plan elemente dubioase, falsuri, propulsează în faţă minciuna, furtul. Şi dacă plagiatul se practică la cele mai înalte case, celebru în intreaga Europă este cazul primului-ministru român, Victor Ponta, care şi-a falsificat astfel, teza de doctorat, de ce nu ar fi o obişnuinţă şi la Universitatea "Alecu Russo", din Bălţi?
Dar, concret, ce este plagiatul şi cel care îl practică? Plagiatorul este un hoţ sadea, iar fapta sa reprezintă furt intelectual. Hoţia este hoţie, indiferent ce furi: bunuri materiale sau idei. Decât să te aşezi la masa de scris, să gândeşti şi să creezi, este mai uşor să furi munca altuia. Din cărţi, înscrisuri, lucrări, documente, de pe Internet, să înserezi pagini întregi din creaţia altor minţi, între propriile tale rânduri, apoi să te împopoţonezi cu ce ai furat şi să culegi lauri.
În cadrul Universitătii noastre, la fel ca în toate instituţiile de învăţământ, se plagiază de la nivelul cel mai de jos. Cea mai banală şi mai des întâlnită formă de plagiat, o găsim în cadrul examenelor. Studentul îşi completeză lacunele din pregătire, copiind. Iar a copia ce a scris altul şi să treci asta în propria ta lucrare, este furt, furt intelectual, plagiat. Furând, minţind, falsificând intri într-o facultate, devii student, absolvent. În hoţie te pregăteşti pentru viaţă. Pe lângă culpa din autoinstruirea intelectuală, plagiatul, copiatul, este un exemplu de taxat ca fiind dăunător şi din punct de vedere educativ, moral-volitiv. A te obişnui cu furtul, fie el şi intelectual, a te instrui şi forma în minciună, este o cangrenă devastatoare pentru oricare caracter în devenire.
Dar ce se întâmplă când plagiatorii sunt de găsit chiar în rândul profesorilor? Ce dascăl este acela care fură idei, cu riscul de a apărea în postura de plagiator chiar în faţa celora în care ar fi exemplu, adică a studenţilor? Ce îi învaţă? Să fure, să facă la fel? Sunt unii profesori care se compromit plagiind, furând, pentru un titlu în plus, pentru un loc mai în faţă în cadrul ierarhiei universitare.
Univesitatea noastră este una model, despre ea se vorbeşte în toată ţara, chiar şi peste hotare, la modul elogios, despre ea, cât şi despre cei care o slujesc, adică profesorii, dar şi despre studenţii ieşiţi de pe băncile universitare, gata să înfrunte viaţa. Dar cum nu există pădure fără uscături, şi pe la universitatea noastră s-au perindat câteva figuri rătăcite de plagiatori, puţine la număr, dar care nu ne-au făcut cinste.
Chiar dacă au existat câteva cazuri răzleţe de plagiat şi la Universitatea noastră, acestea au fost excepţiile care întăresc regula. Cinstea, corectitudinea, munca, devotamentul, sunt trăsături care caracterizează instituţia noastră şcolară, atât pe profesori, cât şi pe studenţi. Am avut şi noi câteva boabe de neghină, plagiatori, în grâul de aur academico-universitar din marea noastră familie, dar aceşti furi neruşinaţi, se autoexclud din rândurile noastre. Vor mai apărea plagiatori rătăciţi, dar tot mai puţini, iar Universitatea "Alecu Russo" îşi va consolida şi din acest punct de vedere, statutul de lăcaş de elită, în Moldova noastră iubită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu