Evocând frumoşii ani

Dacă ar trebui să aleg cea mai frumoasă zi a anilor din studenţie, mi-ar fi greu s-o fac. Dar, cea mai emoţionantă a fost, fără îndoială, cea dintâi zi de studenţie. Atunci am păşit pe porţile Universităţii ,,Alecu Russo’’ cu un sentiment de parcă aş fi pătruns într-un sanctuar. Impozanţa clădirilor, sobrietatea profesorilor, precum şi spiritul lui mentorului acestui lăcaş de învătământ pe care îl simţeam parcă plutind pe deasupra noastră, mă făcea să mă simt ca într-o lume mirifică.

Apoi m-am obişnuit cu atmosfera de aici. Simbolurile care mi-au părut la început intaingibile, mi-au devenit familiare. Am ajuns să mă simt de-a casei şi să conştientizez că am venit aici nu pentru a contempla, ci pentru a munci, pentru a învăţa şi a mă pregăti. Am făcut cunoştinţă cu profesorii, cu noii mei colegi, cu majoritatea fetelor m-am împrietenit, pe unii profesori i-am stimat de la început, de alţii m-am temut, dar de la fiecare am învăţat câte ceva, cum să mă pregătesc în viitoarea mea meserie şi pentru viaţă. După ce impactul cu viaţa universitară şi-a consumat primele trăiri, am intrat de-a binelea în acea atmosferă recepţionând ce am de făcut în anii de studenţie şi care vor fi de-acum încolo atribuţiunile mele.

După un prim semestru al anului întâi, care a fost unul de tatonare, mi-am dat seama că nu am venit aici doar pentru trecerea timpului şi a mă apropia cât mai mult de momentul obţinerii diplomei, şi că trebuie în primul rând să mă remarc şi să nu mă fac de ruşine. Am conştientizat că m-am înscris la facultate ca să învăţ, nu pentru a mă încorpora în mondenismul vieţii studenţeşti. Mi-am impus multe frustrări, renunţând la distracţie, munca devenind crezul meu universitar. Dacă mi-am pierdut vreo noapte, aceasta a fost doar în camera mea de lucru, având cursurile universitare în faţă. Toate acestea mi-au adus şi mici conflicte, unele chiar mai mari, cu gazdele unde stăteam în chirie şi cu unele colege de cameră. De câteva ori a trebuit să-mi schimb chiria, mutându-mă din locaţie în locaţie.

Având încă un frate student, amândoi am fost o povară pentru părinţii noştri. De aceea, unele dintre obiectivele mele prioritare a fost acela de a obţine burse. Şi spre bucuria mea, în toţi aceşti ani am fost bursieră, uşurându-mi viaţa de studentă cât şi eforturile materiale ale părinţilor mei.

Dintre colege, am căutat în general compania acelora care au venit la facultate sa-şi facă un viitor în viaţă, nu ca să se distreze şi să ignore studiul. Aşa a trecut şi anul întâi, şi anul doi, am intrat în ultimul an care se apropie tot mai vertiginos de final. Au fost ani frumoşi, cred că cei mai frumoşi din viaţa mea. Tinereţea, mediul în are m-am aflat, faptul că mi-a plăcut ceea ce am făcut, mi-au adus satisfacţie, amintiri de neuitat.

Mă aflu într-un anumit punct al drumului meu. Privesc înapoi la ceea ce a fost cu duioşie, melancolie. Da, regret tot ce a fost frumos, şi aproape totul a fost frumos, dar nu se va mai întoarce niciodată. Privind înainte, nu văd decât incertitudini. Văd o societate sălbatică, ca un căpcăun cu o gură imensă, deschisă, care înghite tineri absolvenţi. Ce ne aşteaptă după absolvirea studiilor? Cine ne întinde o mână de ajutor? Cine va avea răbdare cu noi? M-am pregătit trei ani ca să devin jurnalistă şi sper că nu degeaba. Amintirile mele frumoase, estompându-se în trecut, îmi marchează cei mai frumoşi ani ai vieţii. Ceva mă leagă şi mă va lega în veci de această instituţie de învăţământ care m-a primit, mi-a oferit găzduire toţi aceşti ani. M-a adoptat cu generozitate, iar eu îmi voi lăsa aici o parte din sufletul şi inima mea. Aici am învăţat să fiu om, aici am învăţat să fiu dârză, să fiu cinstită, curajoasă şi muncitoare.

Nu voi putea părăsi această universitate fără lacrimi în ochi.  Întotdeauna mă voi întoarce ca s-o revăd, cu aceeaşi emoţie cu care i-am păşit prima dată pragul. Amintirea clipelor minunate petrecute aici mă vor urmări toată viaţa. La capătul drumului mă aşteaptă necunoscutul, hăul incertitudinilor, dar anii petrecuţi la Universitatea ,,Alecu Russo’’ din Bălţi m-au călit şi mi-au dat putere. Cu siguranţă nu voi fi doar o frunză în bătaia vântului, pierdută în vâltoarea vieţii. În anii de studenţie am învăţat să nu mă tem, să lupt, să înving. Asta voi face şi de acum încolo, iar dacă voi înfrunta toate vicisitudinile vieţii, cu siguranţă voi fi o învingătoare.