Pecetea numelui

În istoria literaturii române, mai exact a literaturii basarabene, un nume care a rezistat probei timpului, este cel al lui Alecu Russo. Numele său a răzbit peste veacuri, chiar dacă nu ne-a lăsat în urma sa o operă nici vastă, dar nici deosebit de valoroasă. Scriitor basarabean get-beget, Alecu Russo s-a născut la Chișinău, făcându-și studiile în Elveția. Întors acasă din țara cantoanelor, se integrează în peisajul literar pașoptist basarabean. Alecu Russo a fost un scriitor al evenimentelor și locurilor. Mai degrabă s-a vrut a fi un cronicar al ținuturilor unde a sălășuit, scriind despre fiecare loc în care și-a dus traiul.

Opera sa de căpătâi este ,,Cântarea României’’, din paginile căreia răzbate un patriotism autentic, de sorginte istorică, dar și geografic-peisagistă. Alecu Russo nu prea a reușit să se impună în literatură în timpul vieții. Operele sale, inclusiv ,,Cântarea României’’, și-au găsit consacrarea, doar dupa moartea lui Alecu Russo, publicate fiind ca și postume. Cunoscut doar relativ în istoriografia literară românească, Alecu Russo și-a câștigat celebritatea, în primul rând, dăruindu-și numele Universității din Bălți. Denumire sonoră, Universitatea ,,Alecu Russo’’, a devenit un brand de renume, cu un deosebit prestigiu în lumea academică din Republica Moldova.

Numele lui Alecu Russo se potrivește ca o mănușă pentru o instuție de învățământ superior de talia celei din Bălți. Noi ne mândrim cu Universitatea noastră și îi rostim cu mândrie numele. Dar, oare, dacă pe acest scriitor basarabean l-ar fi chemat altfel, și nu Russo, ar mai fi fost botezată vreodată Universitatea cu numele său? De fapt, la origini, îl chema Alecu Rusul, sau Rusu. Într-un moment de inspirație, conul Alecu și-a adoptat numele de familie Russo, care, evident, sună mai somptuos, mai pompos, mai nume de Universitate. Cu rădăcini etimologice similare denumirii poporului de la răsărit, generos reprezentat ca pondere, în cadrul populației Bălțului, numele de Russo a prins repede în rândurile cetățenilor Capitalei nordului. Mă întreb dacă l-ar fi chemat Alecu Chinezul, astăzi cum s-ar fi numit Universitatea noastră?

Tot așa, în cadrul altor nume ajunse celebre, faptul că pe respectivele persoane și personaje le-a chemat după cum le-a chemat, acest lucru a contribuit decisiv la atingerea celebrității lor. Numele multor persoane le marchează destinul, ajutând la consacrarea lor. Numele cel mai des rostit în România în zilele noastre, este cel al lui Traian Băsescu. Ce s-ar fi făcut domnul președinte dacă în loc de Băsescu, l-ar fi chemat Traian Beșescu, sau Traian Beșinescu. Cum ar fi sunat oare asta în urechile românilor?

Dar locuitorii orașului Băicoi din România, cum s-or fi numit oare? ,, băicoi’’?  Iar femeile: ,,băicoaie’’?

Am cunoscut odată o familie pe care o chema Ceapă. Cum s-or fi numit oare copiii acestora? Cepulică și Cepuță? Sau dacă Vladimir Voronin nu era Voronin, ci Godac, sau Curjos (în opoziție cu Cursus, presupun), mă îndoiesc că ajungea președinte: nici măcar şef de iaceikă nu-l făceau.

Cred că vă este limpede tuturor, importanța pe care o are numele unei persoane și cum îi marchează acesta cariera. Un nume frumos îl porți cu tine de-a lungul vieții, cu mândrie, ca pe-o medalie prinsă la piept. Dimpotrivă, un nume caraghios îți stă până la moarte, agățat ca și o tinichea de coadă, stupizenia numelui transmițându-se și posesorului acestuia. Se spune că unii își fac numele de râs, dar de multe ori, numele te face de râs pe tine, iar alteori un nume măreț te înalță. Dacă ai avut privilegiul să te cheme ,,Cucoș’’, întreaga viață trebuie să fii mândru și falnic ca un cucoș!