O oază de neliniște

Cred că ați observat fiecare, că în apropierea instituțiilor des frecventate de către cetățeni, spațiile comerciale apar precum ciupercile după ploaie. Lucru  firesc, nu neg asta. Unde să-și deschidă privatizatul un local, o dugheană, un boutique, decât în zonele cu vad bun? Dar, ca un făcut, în vecinătatea instituțiilor școlare, întreprinzătorii particulari, se străduiesc, în primul rând, să-și amplaseze unități care comercializează produse nocive tinerilor, tutun, băuturi alcoolice, poate și substanțe etnobotanice și halucinogene.

Dar, oare ce înseamnă un local de alimentație, în apropierea unei universități, alături de Universitatea noastră? Teoretic, un factor benefic, un refugiu pentru studenți, pentru profesori, unde să savureze, nu numai momente de liniște, dar și o cafea reconfortantă, un suc, o gustare, într-un cuvânt, un loc în care să-și reîncarce bateriile într-o pauză, înainte, sau după cursuri.

Asta s-ar vrea a fi și Terasa ,,Gaudeamuș’’, aflată la doi pași de Universitatea "Alecu Russo", într-un cadru pitoresc cu o amenajare plăcuta, liniștită, reconfortantă. Țin minte că o prietenă din orașul meu natal, mai mare cu câțiva ani decât mine, fostă studentă la Universitatea din Bălți, îmi povestise cu plăcere despre terasa sus-pomenită. Aici, zicea ea, găsea o oază de liniște, cel mai propice loc din jurul Universității, unde să-și reîmprospăteze sufletul și trupul, între doua cursuri dificile. În zilele toride cu muguri de liniște și adierile zefirice într-un colț umbrit, aici se putea repeta în tihnă feriți de ploaie, de vânt, de soare, cu o cafea, sau un suc, pe masă.

Ceea ce am reținut în primul rând, din povestirile prietenei mele despre terasă, era liniștea indusă de acel local, pacea care te cuprindea aici, curățenia care te înconjura, aspectul occidental din interior.

O fi fost, la început, aspectul localului occidental, dar studenții care îl frecventau erau moldoveni de-ai noștri, cu metehne basarabene. Fără mari eforturi, au reușit să transforme liniștita terasă într-un birt ordinar, într-o crâșmă de cartier, într-o speluncă de joasă speță. Dacă Eminescu ar fi trăit în zilele noastre, aș fi bănuit ca a scris prima parte a poemului "Împarat și proletar", la terasa " Gaudeamuș ". "Pe bănci de lemn, în scunda tavernă  mohorâtă, / Unde pătrunde ziua printre ferești murdare". La gradul de degradare igienică, la instaurarea la terasă a unei atmosfere de bufet comunal, au contribuit clienți și patroni, deopotrivă. Primii prin gradul de (ne)civilizație manifestat dupa ce intrau aici, cei din urmă, proprietarii, prin delasare, nepăsare, dezinteres, goana după câștiguri făcându-i să admită orice compromis.

Asa ca ne-a fericit bunul Dumnezeu, mutând "taverna" lui Eminescu în incinta Universității noastre. Chiar dacă, practic, nu este o tavernă, nefiind amplasată la subsol și beneficiind de un spațiu generos, interiorul ei devenit jalnic, tinde să se tavernizeze. Iar vajnicii ei clienți nu mai seamănă deloc cu niște studenți stilați, par mai degrabă, o șleahtă de mahalagii, de birjari de pe vremuri, de geambași de cai, veniți să-și bea aldamașul, dupa o tranzacție reușită. Aici se întind zilnic, festinuri bachice, numai de natură bachică, "tămâiate" din belșug cu fum de mahorcă ordinară. Mizeria de pe mese, sau de pe jos, mucuri de țigări, ghemotoace de la pachetele golite, scrum, bețe de chibrituri pe jumătate arse, fumul de la țigări îmbâcsind atmosfera și înălțându-se ca o paclă deasă, deasă s-o tai cu cuțitul, toate astea te transpun într-o atmosferă cehoviană, din vechile spelunci moscovite.

Nici limbajul folosit nu diferă prea mult de cel al birjarilor bucureșteni, de acum un secol, jumătate dintre cuvintele auzite aici, neputând fi găsite în DEX-urile academice. Rețineți, ne aflăm într-un local universitar, al unui lăcaș de învățământ și cultură, de cel mai înalt nivel, iar cei care îl frecventează, teoretic cel putin, ar trebui să reprezinte viitoarele elite basarabene. Priviți-i însă! "Voi sunteți urmașii Romei?/ Niște răi și niște fameni./ I-e rușine omenirii,/ Să vă zică vouă oameni". Aveai dreptate, ilustrule luceafăr. Aveai perfectă dreptate, iar  aceste versuri le-ai scris pentru vremurile noastre.

Studentul obosit, profesorul surmenat, cel avid de cultură și cel dornic să împărtășească din cunoștiințele sale, aveau în terasa de care vă vorbesc, un aliat în destindere, relaxare și recuparare. O cafea, un suc, o gustare, puteau fi savurate în tihnă. Astăzi, in cazul in care te încumeti sa te așezi acolo la o masă, ajungi ca în zicala populară care spune "dacă te amesteci în lături, te mănâncă porcii". Iar porci avem destui aici. Dornici să transforme terasa în cocină.

Cei care trec zilnic spre bibliotecă sau cantină, își au drumul pe aici. Trecând prin fața terasei, iuțesc pasul. Cu paharul într-o mână și țigara în cealaltă, cei de la mese îi urmăresc pe "naivii și amărâții" studenți, trecători adiacenți, însoțindu-i cu priviri de superioritate, în largul coridoarelor. Parca s-ar mira ce caută "fraierii" ăștia la facultate? Chiar vor să învețe?? Ha-ha.... Viața e făcută ca s-o sorbi dintr-un pahar de coniac și s-o trăiești usor, ca pe un fum de țigară. Atmosfera, pereții, totul este împregnat cu miros de tutun și alcool. Duhoarea răzbate de la terasă dincolo, înaintează ca o maree împuțită, ca un cancer, ca o ftizie, pătrunde pe sub uși, în sălile de cursuri, copleșind totul. Ne sufocă, ne inundă, ne strangulează. Totul pe un fond sonor de behăieli bachice, cu veleități dintre cele mai vulgare, înjurăturile fiind condimentul verbal cel mai uzitat pe aici.

Dragi colegi, întâmplător, și voi membri ai aceleiași rase umane, aveți și voi părinți acasă, care v-au trimis la învățătură. Nu vă e milă de truda lor, de sudoarea lor, de speranțele și ambițiile lor, de bani cheltuiți aiurea, pentru ca să iasă din voi "domni". Nu vă tremură sufletul, sau măcar mâinile, când luați de la cei care v-au crescut, bancnotele pătate de cele mai istovitoare munci? Remușcarea nu este un sentiment pe care să-l cunoașteți? Nu e păcat de tot ceea ce părinții voștri au investit în voi? Sentimente, iluzii, trudă, bani? Daca nu vă e milă de cei care v-au dat suflare și au menținut-o în voi cu șiroaie de sudoare uneori și de lacrimi, înfruntând, pentru viitorul vostru, vicistitudinile vieții, atunci, măcar, îndurați-vă de noi, de noi cei care am venit la facultate ca să învățăm. Lăsați-ne să ne desăvârșim studiul și educația. Nu ne luați și această oază de liniște pe care studenții anilor trecuți o aveau. Unde se putea bea un suc sau o cafea, unde se putea mânca o chiflă, unde căpătai un dram de pace. Nu ne infestati lăcașul de învățământ numit Universitate cu ororile voastre. Tot ceea ce vedeți în jur sunt bunuri care ne aparțin. Nu vreți să beneficiați de ele în mod civilizat? Lăsați-le așa cum sunt, lăsați-ni-le nouă. Vreți birturi, baruri și localuri? Nu aveți destule crâșme ordinare în satele voastre, prin mahalalele de unde veniți? Îngropați-vă acolo în bufetele sătești și de cartier, chefuiți, îmbâcsiți-vă unii pe alții cu fum de țigară, nouă lăsați-ne aerul pur, vrem să respirăm, să trăim curat, să învățăm. Lăsați celor dornici de carte locurile pe care le ocupați prin facultăți. Umbre vechi, caricaturi umane, stâlpi de cafenele și baruri... a început epurarea. Feriți din calea tăvălugului civilizației și retrageți-vă acolo unde vă este locul, acolo unde v-ați situat singuri, adică la periferia societății.