O expresie celebră ne spune că ‚,hârtia suportă
orice’’. Aceeași idee, este valabilă pentru simțul olfactiv. Sărmanul nostru
nas, este obligat și el, să suporte toate miasmele pământului. Noi încercăm
să-l obișnuim cu cele mai delicate parfumuri, dar lumea înconjurătoare aduce
dinaintea nărilor noastre cele mai felurite duhori. Ceea ce ne înconjoară nu
reprezintă doar saloane parfumate, grădini cu magnolii, buchete de trandafiri,
ci și un vast amalgam de felurite mirosuri provocatoare de dezgust.
Omul încearcă întotdeauna să mascheze mirosurile neplăcute,
deoarece el însuși este un izvor de astfel de miasme. De la sudoarea corpului
de zi cu zi, transpirația noastră permanentă, până la alte surse care gâdilă
într-un mod dezagreabil nările oricui, omul are de luptat cu propriile sale
mirosuri. Noi ne combatem propriile duhori pe care le amanăm printr-o igienă
corespunzătoare. Probabil, că și gradul de civilizație al unui popor, al
fiecărui individ în parte, se poate măsura și prin felul de mirosuri pe care le
emană.
Dacă noi ne străduim să răspândim în jur fiorul
parfumurilor fine, asta nu înseamnă că nu ne confruntăm la fiecare pas, în
lumea asta care ne înconjoară, de tot felul de duhori repulsive. Reziduurile,
dejecțiile, gunoaiele fac parte din universul nostru, din habitatul fiecărei
comunități în parte. Și unde este mizerie, există și mirosuri neplăcute,
duhoare. Pornind de la ghenele de gunoi, continuând cu canalele care colcăie de
mizerii, întâlnim la tot pasul focare de infecție, generatoare de duhori.
Societatea face tot posibilul să mascheze aceste
miasme îngrozitoare. Servicii speciale de salubritate încearcă să mențină un
echilibru între ceea ce este și ceea ce ar trebui să fie, în natură, în materie
de duhori. De conștiinciozitatea cu care aceste servicii își îndeplinesc
îndatoririle, depinde și intensitatea mirosurilor neplăcute, care ne invadează.
Străzi măturate, sau nemăturate, gunoaie transportate la timp, sau nu,
întreținerea adecvată, sau inadecvată, a curățeniei, toate acestea influențează
pozitiv sau negativ calitatea mirosului din așezările umane.
De obicei, duhorile însoțesc lumea animală. Peste
tot frecvente, în grajduri, cocine, cotețuri, în zonele în care există
crescătorii de animale. Animalele provoacă duhori, iar omul are datoria de a
curăța în urma animalelor, pentru a elimina mirosurile inadecvate. Dar,
adeseori omul este un animal mai împuțit decât animalele adevărate. Educația
precară îl conduce spre o menținere a curățeniei total ineficientă. Lipsa de
cultură, lenea, nepăsarea, îl fac pe om să accepte duhorile din jur, în loc să
dea dovadă de educație și civilizație, și să-și facă curat în jurul său.
De cele mai multe ori, dovadă cu adevărat elocventă
că omul este un animal prost educat, sunt acele încăperi pe care ar trebui să
le numim toalete, în fond doar niște haznale ordinare. Locurile unde
civilizația și educația este minimă, iar duhoarea maximă, sunt veceurile
publice. Este un act de mare curaj, a te încumeta să-ți satisfaci nevoile în
astfel de locuri. De la intrare te întâmpină în tot locul produse fecale, puțind
îngrozitor, iar dacă ai ,,norocul’’ să calci unde nu trebuie, poți căra după
tine această duhoare incontestabilă. Din păcate, însăși Universitatea noastră,
se mândrește cu astfel de bude insalubre, emanatoare de mirosuri pestilențiale.
Pe o rază de mai mulți metri, în jurul veceurilor universității, se produce un
adevărat genocid ecologic. Budele noastre, cele de toate zilele, sunt adevărate
bombe ecologice, inepuizabile surse de duhori.
Paradoxal, un astfel de lăcaș didactic, o
Universitate care trebuie să producă cei mai civilizați cetățeni ai țării, este
frecventată de către cele mai josnice exemplare umane, din punct de vedere al
educației. Dovadă de netăgăduit în acest sens, reprezintă halul în care au
ajuns veceurile noastre. Duhorile emanate de aici se iau la întrecere cu
adierea de mirosuri ale parfumurilor fine folosite de către studente, și fără
îndoială, duhorile împuțite ies mereu învingătoare din această instituție.
Dacă ești dornic de a inhala miasme împuțite, n-ai
decât să vizitezi un veceu public. După aspectul degradant, și după duhorile
care răzbat de aici, putem trage concluzia că, din punct de vedere al
civilizației, al educației, nimic nu ne deosebește de bravele noastre
necuvântătoare domestice. Omul, acest animal biped, nu numai că așa doarme cum
își așterne, dar, asemenea duhori va inhala, după cum întreține mediul în jurul
său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu