luni, 4 noiembrie 2013

Elita jurnaliştilor, jurnaliştii de investigaţie

Aspiraţiile fiecărui om de presă care se respectă, sunt de a deveni jurnalişti de investigaţie. Această activitate dovedeşte măsura talentului slujitorilor de mass-media precum şi capacităţile lor profesionale. Bineînţeles că subiectele astfel abordate sunt de cel mai înalt interes pentru masele de cititori. Investigaţiile se fac asupra unor cazuri, şi aceste cazuri aproape întotdeauna incită publicul. Domeniile luate în colimator, în primul rând de către aceşti jurnalişti de investigaţie, sunt politice, justiţie, corupţia presei, problemele consumatorilor, companiile comerciele, industria automobilelor. Dar un jurnalist de investigaţie care se respectă, atacă în primul rând subiecte din domeniile justiţiei, politic şi sociale. Aşa văd eu menirea unui adevărat jurnalist specializat pe investigaţii.
Evident că şi eu aş vrea să mă număr în rândurile acestora, să investighez cazuri de corupţie până la cel mai înalt nivel, să prezint opiniei publice fărădelegile clasei politice, acelora care ne conduc, atât guvernanţi cât şi conducători de instituţii, să informez cetăţenii când aceştia încalcă legea şi să fac lumină în astfel de cazuri. Pentru a realiza cu succes şi fără riscuri astfel de investigaţii, pe lângă un profesionalism deosebit, va trebui să fiu în toată cariera mea, o jurnalistă incoruptibilă. Un om de presă şantajabil şi şantajist, nu poate fi decât un ziarist ratat, sortit a sfârşi lamentabil în lumea presei. Deasemenea, mi-ar place să ajut cu investigaţiile mele persoanele nedreptăţite atât în mediul justiţiei cât şi în viaţa socială, sau pe cei a căror interese şi drepturi le-au fost lezate în sectorul medical. Şi în medicină corupţia este atotstăpânitoare. Nu doar lipsurile materiale din acest domeniu, dar şi uniii medici hapsâni care fără a li se da mită, nu tratează corespunzător. Aş investiga orice astfel de caz care mi s-ar aduce la cunoştinţă şi aş încerca să-i ajut pe cei afectaţi de situaţii. Indiferenţa medicilor, uneori chiar şi cazuri de malpraxis, aduc mari prejudicii pacienţilor.
Şi în justiţie întâlnim suficiente decizii greşite pe care, ca să fiu plastică, le-aş putea numi ,,malpraxisuri judiciare’’. Un om nevinovat, aruncat după gratii, reprezintă o dramă socială de neiertat, iar eu aş încerca să ajut pe oricine altcineva. Dar astfel de drame se întâlnesc la tot pasul în viaţa socială, în societatea civilă. Mi-ar place să fiu confesatoarea orişicui are nevoie de un ajutor, o vorbă bună sau o investigaţie care să-l scoată din impasurile unor abuzuri.
Acestea ar fi ţelurile mele pe care aş vrea să le ating în viitoarea mea profesiune de jurnalistă. Jurnalismul de investigaţie trebuie să fie în slujba cetăţeanului, dar în primul rând în slujba adevărului. Indiferent ce somitate sau potentat al zilei ar avea de suferit în acest caz, jurnalistul de investigaţie trebuie să lupte ca să scoată adevărul la suprafaţă, fără să-i fie teamă de riscuri şi de urmari. Am ales sa fiu aparatoarea dreptatii si echitatii, iar meseria de jurnalist, mai ales cea de jurnalist de investigatie, este croita ca o manusa pe mana cu care am sarcina sa scriu despre investigatiile pe care le voi face.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu