Odată cu
deschiderea spre lumea largă, occidentală, poporul nostru
şi-a îndreptat privirile spre tot felul de obiceiuri şi evenimente specific
altor popoare. Toate astea dintr-un pregnant spirit de imitaţie generalizat
până la efectul de turmă. Un exemplu edificator în acest sens, cu un impact
deosebit mai ales asupra tinerilor îl reprezintă Ziua Îndrăgostiţilor, varianta
americană, Valentine’s day. Nu e vorbă, aveam şi noi pe sfântul îndrăgostiţilor
noştri, Dragobetele, dar datorită regimului comunist, sărbătoarea intrase
într-un con de umbră. Autorităţile totalitariste nu permiteau propagarea
acestei zile a îndrăgostiţilor. Au trebuit să intervină schimbările din 1990 ca
să avem şi noi acces la multe lucruri nepermise până atunci. Iar dintre cei doi
sfinţi îndrăgostiţi, se pare că cel
numit Valentin a fost mai rapid decat neaoşul Dragobete. Din spirit de
modernism, şi, fără îndoială, şi din snobism, tinerii noştri l-au adoptat întâi pe îndrăgostitul născut pe
plaiuri americane.
Nu e vorbă, e
bine ca şi îndrăgostiţii să-şi aibă o zi a lor, precum ziua femeilor sau ziua
de mărţişor. O zi în care să proslăvim iubirea, să fim cu toţii îndrăgostiţi,
să iubim cu patos, să ne încălzim inimile la focul iubirii. O zi în care să fim
mai buni, mai iubitori. Numai că zilei îndrăgostiţilor i s-a dat alte sensuri.
Sărbătoarea a rămas numai una de circumstanţă. Sensul pur al ei a intrat în
banalitate. Sensurile iubirii, dar mai ales ofrandele aduse ei au devenit mai
obscure, chiar decât învechitul mărţisor oferit de 1 martie. Putem spune că
atât Valentine’s day cât şi Dragobetele au devenit două zile ale vânzătorilor
de suvenire pentru îndrăgostiţi. Sunt încă două zile în an în care comercianţii
au deschis la câştiguri, în care pot să-şi rotunjească frumuşel veniturile, iar
spiritul de iubire s-a transformat în unul pur comercial. Centrele oraşelor îşi
schimbă aspectul, având fiecare un aer de bâlci, tarabele domină arterele, spaţiile
verzi în care firul ierbii începe să mijească, sunt în multe locuri sacrificate
de amenajări comerciale, hârtii şi tot felul de ambalaje inundă centrele
oraşelor, pentru tinerii îndrăgostiţi totul devine o alergătură, o obligaţie de
care sunt nevoiţi să se achite. Nimic nu se mai face din inimă, gesturile romantice
sunt înlocuite de gesturi şi acţiuni de rutină.
Spuneam că
Valentinul american a fost mai rapid decât Dragobetele nostru. Snobismul l-a
introdus mai repede în rândul tinerilor moldoveni. Astăzi cine a rămas fidel
sărbătorii moldoveneşti în detrimentul celei americane, este considerat
înapoiat. Dacă vrei să te dai mare, să pari cât mai occidental, trebuie să te
dai cu Sf. Valentin, chiar dacă cam nimeni nu ştie cine a fost şi ce hram
poartă. Trebuie să fii adeptul lui şi gata. După cunoştinţele mele,
Dragobetele, sărbătoarea lui îşi are origini basarabene. Dar noi, moldovenii,
românii în general, avem talentul deosebit de a ne renega trecutul, tradiţiile,
obiceiurile, cultura. Pentru a epata şi pentru a sfida, ne aplecam spre sfinţii
altora, spre sărbătorile altora, ni le însuşim şi ne erijăm în discipoli ai
altora, ne înregimentăm benevol în marea turmă a humanoizilor cu spirit de
imitaţie mai accentuat chiar decât al animalelor fără prea mult discernământ.
Iubirea simplă, sinceră, pură şi-a pierdut spiritul chiar de zilele care, cică,
ar trebui să fie ale ei, iar noi le-am tranformat în doua zile pur comerciale,
pierdute în vâltoarea unui început de secol pentru care nu mai importă nimic
decât viteza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu