Se vrea presa a fi cu adevărat bastonul unui nevoiaş?

Un segment bine definit al societăţii moldoveneşti, deloc de neglijat ca şi număr, îl reprezintă persoanele cu handicap. Acestea reprezintă un grup social care se confruntă cu multiple probleme, nu doar din punct de vedere al stării de sănătate, dar aceste sunt lăsate de izbelişte de către statul republicii noastre, marginalizate şi împinse spre periferia societăţii. Aceşti oropsiţi ai sorţii, speră să-şi găsească un aliat care să-i sprijine în lupta cu birocraţia şi indiferenţa, în persoana presei, asteptăm ca jurnaliştii să încerce, prin articolele lor, să le apere drepturile. Dar, oare din partea mass-mediei le vine acel ajutor mult aşteptat, le-or fi gazetele acel reazăm în lupta cu un sistem medical şi de asistenţă medicală, putred de corupt, insensibil şi indiferent. Uneori interventia presei le este de real folos, alteori această intervenţie este ineficientă, datorită lipsei ei de consistenţă. Una peste alta, se aşteaptă mult mai mult de la jurnaliştii dedicaţi cauzelor de asistenţă socială.

Nu negăm, există slujitori ai presei care şi-au pus puterea de muncă, în folosul acestor amărâţi, prigoniţi din toate părţile. Cazuri sociale au fost descrise în paginile jurnalelor în amănunt. A fost descrisă situaţia lor mizerabilă. Sprijinul material, financiar şi de altă natură, derizoriu, oferit de către statul moldovenesc, a fost înfierat adeseori de gazete şi de către audio-vizual. Mulţi ziarişti au blamat dezinteresul total faţă de cei mai oropsiti moldoveni, au sancţionat prin articole, iar redactorii radio-TV prin emisiuni, legislaţia în vigoare, încercând să pună presiune pe politicieni, pentru a lua măsurile ce se impun.

Dar problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati, sunt dintre cele mai multiple, iar semnalarea acestora ramane tot in seama presei. Uneori, jurnalistii se achita de aceasta sarcina ce ar parea a fi nobilă, alteori eforturile acestora lasă de dorit. Pentru societate, semenii noştri cu handicap, reprezintă, în ochii unora un balast, dar să nu uităm că au ajuns în situaţia de asistaţi sociali, tot datorită sacrificiilor aduse pe altarul ţării. Dacă au ajuns în situaţia de a fi inutili, ei nu trebuiesc marginalizaţi, iar noi, cu toţii, nu trebuie să ne precupetim eforturile de a-i reda societăţii. Există modalităţi de reintegrare socială, programe speciale, insuficient prezentate celor interesaţi. În acest caz, presa trebuie să se erijeze într-un factor de publicitate, aducând în vizorul fiecărei persoane cu handicap, ce posibilităţi are de a reveni în mijlocul societăţii conduse de normalitate. Mulţi dintre concetăţenii noştri cu handicap îşi doresc să desfăşoare activităţi care să le redobândească încrederea şi spiritul de utilitate, să-şi poată câştiga un trai decent, să nu mai aştepte mila societăţii, să-şi recâştige spiritul uman, să se simta utili. Posibilităţi există multiple. Presa este aceea care are menirea de a le populariza şi să ajute persoanele cu handicap să aleagă cea mai potrivită reconversie profesională.

Tot presa trebuie să fie cea care să le semnaleze posibilităţile de petrecere a timpului liber, să îi informeze despre existenţa cluburilor specializate pentru nevăzători, pentru handicapaţi somatici, cei locomotor, sau de altă natură, pentru cei cu boli congenitale, sau incurabile dobândite. Jurnaliştii trebuie să someze autorităţile să le asigure facilităţile la care au dreptul, cum ar fi rampele de urcare pentru cărucioare şi scune rulante, drepturile garantate prin lege, cum ar fi dreptul la însoţitor, pentru cazurile mai grave, dreptul la gratuităţile legale, de natură medicală şi socială. Presa trebuie să semnaleze toate încălcările ale acestor drepturi, să fie ca o călăuză pentru cei cu dizabilităţi. Trebuie să scrie despre toate abuzurile, atâta vreme cât este vorba despre o categorie socială oropsită şi lipsită de prea mari posibilităţi materiale.

Nu contest faptul că jurnaliştii nu sar în ajutorul concetăţenilor noştri cu handicap. Dar ceea ce fac pentru ei, este încă prea puţin. Într-adevăr, nu oferă subiecte de presă savuroase, dar chiar şi aşa, merită mai multă atenţie. Mai multă atenţie din partea societăţii, din partea guvernanţilor, dar şi din partea presei. Presa trebuie să fie, ca întotdeauna vârful de lance care să lupte pentru purificarea societăţii civile, pentru uşurarea existenţei celora care nu se descurcă fără sprijin, pentru apărarea drepturilor tuturor şi rezolvarea delicatelor cazuri sociale.