Ziua îndrăgostiţilor sau simplu pretext comercial?

Odată cu deschiderea spre lumea largă, occidentală, poporul nostru şi-a îndreptat privirile spre tot felul de obiceiuri şi evenimente specific altor popoare. Toate astea dintr-un pregnant spirit de imitaţie generalizat până la efectul de turmă. Un exemplu edificator în acest sens, cu un impact deosebit mai ales asupra tinerilor îl reprezintă Ziua Îndrăgostiţilor, varianta americană, Valentine’s day. Nu e vorbă, aveam şi noi pe sfântul îndrăgostiţilor noştri, Dragobetele, dar datorită regimului comunist, sărbătoarea intrase într-un con de umbră. Autorităţile totalitariste nu permiteau propagarea acestei zile a îndrăgostiţilor. Au trebuit să intervină schimbările din 1990 ca să avem şi noi acces la multe lucruri nepermise până atunci. Iar dintre cei doi sfinţi îndrăgostiţi, se pare că cel  numit Valentin a fost mai rapid decat neaoşul Dragobete. Din spirit de modernism, şi, fără îndoială, şi din snobism, tinerii noştri  l-au adoptat întâi pe îndrăgostitul născut pe plaiuri americane.

Nu e vorbă, e bine ca şi îndrăgostiţii să-şi aibă o zi a lor, precum ziua femeilor sau ziua de mărţişor. O zi în care să proslăvim iubirea, să fim cu toţii îndrăgostiţi, să iubim cu patos, să ne încălzim inimile la focul iubirii. O zi în care să fim mai buni, mai iubitori. Numai că zilei îndrăgostiţilor i s-a dat alte sensuri. Sărbătoarea a rămas numai una de circumstanţă. Sensul pur al ei a intrat în banalitate. Sensurile iubirii, dar mai ales ofrandele aduse ei au devenit mai obscure, chiar decât învechitul mărţisor oferit de 1 martie. Putem spune că atât Valentine’s day cât şi Dragobetele au devenit două zile ale vânzătorilor de suvenire pentru îndrăgostiţi. Sunt încă două zile în an în care comercianţii au deschis la câştiguri, în care pot să-şi rotunjească frumuşel veniturile, iar spiritul de iubire s-a transformat în unul pur comercial. Centrele oraşelor îşi schimbă aspectul, având fiecare un aer de bâlci, tarabele domină arterele, spaţiile verzi în care firul ierbii începe să mijească, sunt în multe locuri sacrificate de amenajări comerciale, hârtii şi tot felul de ambalaje inundă centrele oraşelor, pentru tinerii îndrăgostiţi totul devine o alergătură, o obligaţie de care sunt nevoiţi să se achite. Nimic nu se mai face din inimă, gesturile romantice sunt înlocuite de gesturi şi acţiuni de rutină.

Spuneam că Valentinul american a fost mai rapid decât Dragobetele nostru. Snobismul l-a introdus mai repede în rândul tinerilor moldoveni. Astăzi cine a rămas fidel sărbătorii moldoveneşti în detrimentul celei americane, este considerat înapoiat. Dacă vrei să te dai mare, să pari cât mai occidental, trebuie să te dai cu Sf. Valentin, chiar dacă cam nimeni nu ştie cine a fost şi ce hram poartă. Trebuie să fii adeptul lui şi gata. După cunoştinţele mele, Dragobetele, sărbătoarea lui îşi are origini basarabene. Dar noi, moldovenii, românii în general, avem talentul deosebit de a ne renega trecutul, tradiţiile, obiceiurile, cultura. Pentru a epata şi pentru a sfida, ne aplecam spre sfinţii altora, spre sărbătorile altora, ni le însuşim şi ne erijăm în discipoli ai altora, ne înregimentăm benevol în marea turmă a humanoizilor cu spirit de imitaţie mai accentuat chiar decât al animalelor fără prea mult discernământ. Iubirea simplă, sinceră, pură şi-a pierdut spiritul chiar de zilele care, cică, ar trebui să fie ale ei, iar noi le-am tranformat în doua zile pur comerciale, pierdute în vâltoarea unui început de secol pentru care nu mai importă nimic decât viteza.

Planul unei investigaţii jurnalistice

Investigaţiile jurnalistice sunt articole de cel mai important interes pentru publicul consumator de presă. În general, se abordează subiecte palpitante care stârnesc curiozitatea celor care le urmăresc, devorând temele cu un vădit apetit de presă. Orice articol informaţional trebuie să fie cuprins în totalitate de veridicitate. Este logic ca din moment ce articolul se numeşte de investigaţie, pentru a fi realizat, este nevoie de o investigaţie temeinică. Iar aceasta nu poate fi realizată fără conceperea, în prealabil, a unui plan de investigaţie. Nu poţi porni la muncă abordând un subiect atâta de amplu, care trebuie prezentat cu exactitate, fără a avea planuri bine definitivate. Un caz care s-a bucurat de o atenţie şi un interes general pe plan mondial, a fost cazul Primului Ministru suedez, Olof  Palme, asasinat din motive politice la data de 28 februarie 1986. Gazetele din toate ţările lumii, cât şi audiovizualul s-au întrecut în a oferi informaţii despre caz, sau analizau cauzele, efectele sau cine a stat în spatele acestei crime. Pentru a face o astfel de investigaţie de proporţii, fiecare a trebuit să aibă un plan de investigaţii foarte bine definitivat, conceput din cele mai mici amănunte, stabilit şi pus în aplicare de către profesionişti desăvârşiţi.

1) Într-un astfel de plan, se incepe, evident, cu alegerea titlului. În cazul investigaţiei pomenită mai sus, titlul a fost: ,,Asasinarea lui Olof Palme’’.

2) Bineînţeles că această alegere trebuie să fie în concordanţă cu scopul pe care şi-l propune echipa de jurnalişti. Scopul trebuie să fie bine defitivat, iar în cazul Olof Palme, acesta era investigarea jurnalistică a motivelor şi circumstanţelor în care a fost asasinat premierul suedez, precum şi a consecinţelor ce au urmat în viaţa politică mondială, după această crimă oribilă.

3) Următorul punct din planul de investigaţii este organizarea şi durata acţiunii. Această parte se referă la: colectarea informaţiei de bază prin utilizarea tehnicilor: observaţia, lucrul cu documentele, discuţia, verificarea informaţiei de bază; verificarea şi confirmarea ipotezei; ultimul interviu.

4) Punctul 4 este bugetul sau resursele: tehnice, umane, materiale, financiare. Normal că nicio investigaţie nu poate fi realizată fără resurse financiere: deplasare la faţa locului, munca reporterilor, perioada de timp petrecută pe teren, cât şi toate celelalte implică cheltuieli şi necesită un buget adecvat. Cu cât trustul de presă deţine mai mulţi bani, cu atât investigaţiile vor fi mai complete, mai exacte şi mai la obiect. Totul depinde de bugetul alocat, de banii cheltuiţi.

5) Redactarea textului jurnalistic. După culegerea informaţiilor, se trece la realizarea articolului care va apărea în presă. Acesta trebuie să capete o formă cât mai atractivă, mai pasionantă, iar acest lucru ţine de talentul jurnalistului, atât acela de gazetar cât şi cel literar. Conflictul trebuie prezentat, gradat din punct de vedere emoţional, pentru a impresiona. În cazul Olof  Palme, s-a început cu analizarea rolului său în viaţa politică, s-a trecut de la viaţa lui familial-umană, ajungându-se la punctul culminant-asasinarea sa, subiectul prezentând în continuare o destindere emoţională atunci cand s-a făcut analiza consecinţelor viitoare ale acestui gest.

6) Publicarea reacţiei la colectarea informaţiei. Fiecare articol publicat, urmăreşte să stârnească un interes cât mai mare în rândurile cititorilor. De aceea orice gazetă urmăreste ce reacţii a iscat în momentul publicării articolului. Colectarea acelor reacţii este un factor de cea mai mare importanţă pentru acel ziar.

7) Decizia vizând continuarea sau încheierea temei investigate. În funcţie de interesul stârnit, colectivul redacţional poate decide continuarea acelei teme sau închiderea subiectului. Bineînţeles că un astfel de caz ca şi cel al asasinarii lui Olof  Palme a fost în centrul atenţiei o lungă perioadă de timp, iar gazetele se întreceau în a continua cât mai multă vreme subiectele.

Pentru a realiza o investigaţie cu adevărat profesionistă şi a prezenta un articol care să se afle în centrul atenţiei opiniei publice, echipa de investigaţii trebuie deci, să-şi întocmească un plan de investigaţii, ales cu grijă, care să vizeze o documentare perfectă şi o expunere pe măsură. Acest plan trebuie respectat cu stricteţe, urmat pas cu pas, el indicând drumul de parcurs. Pus în aplicare de o echipă pe măsura, respectarea acestui plan minuţios şi competent, garantează succesul articolului sau a seriei de articole.

În cazul asasinării lui Olof  Palme, este de la sine înţeles că fiecare gazetă şi-a trimis pe teren cei mai buni specialişti din cadrul colectivului redacţional. Aceştia şi-au întocmit cele mai potrivite şi profesioniste planuri de investigaţii, respectarea acestora aducând în faţa opiniei publice mondiale un caz de interes deosebit. Olof  Palme a fost un om politic dintre cei mai iluştri de pe Mapamond, asasinarea acestuia fiind urmărită pe toate meridianele globului. De aceea, trebuia prezentată în gazete cu un înalt profesionalism. Investigarea acestui caz nu a putut fi realizată decât cu un plan de investigaţii pe măsură, iar respectarea acestuia a dus la un imens succes de presă pentru fiecare gazetă în parte, care a abordat acest subiect.

Interviu cu álter égo

Octavian Puie este unul dintre poeții români cu o personalitate foarte puternică, înzestrat cu o inteligență superioară și cu o bogăție interioară deosebită. Mai presus de aceasta, este omul cu o importanță capitală în formarea mea. Așadar, i-am pus câteva întrebări pentru a afla mai multe despre el, despre împlinirile, eșecurile și aspirațiile sale.

Elena Cucoș: Octavian, dacă ar fi să te caracterizezi în trei cuvinte, care ar fi acestea?

Octavian Puie: Patriot, melancolic, singuratic.

Elena Cucoș: Ce ai învățat despre tine în toți acești ani?

Octavian Puie: Că nu am reușit să mă cunosc nici măcar eu. Am rămas un mister și pentru mine.

Elena Cucoș: Care a fost cea mai importantă lecție de viață în afara școlii?

Octavian Puie: O lecție de iubire curată, predată de către blonda de la Sângerei.

Elena Cucoș: Care a fost cel mai frumos lucru care te-a marcat pentru totdeauna?

Octavian Puie: Noaptea dintre ani, când am ințeles că, totuși, există iubire.

Elena Cucoș: Ce apreciezi tu cel mai mult la un om?

 Octavian Puie: Discreția.

Elena Cucoș: Care este cel mai mare ideal spre care tinzi? Ce anume ai dori să realizezi astfel încât să simți că ai o viată împlinită?

Octavian Puie: În momentul în care îmi voi spulbera existența, să las regrete în urma mea.

Elena Cucoș: De-a lungul existenței, ai realizat ce ți-ai dorit sau ambițiile tale s-au schimbat?

Octavian Puie: Mă consider un ratat.

Elena Cucoș: Cum se explică aceasta?

Octavian Puie: Câtă vreme n-am reusit să mișc din loc munții, se cheamă că șirul eșecurilor a fost mai lung decat cel al succeselor.

Elena Cucoș: Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce schimbări ai face în viața ta?

Octavian Puie: Viața-mi risipită, scuipă pe regrete. N-aș schimba nimic, doar în locul eroului principal aș pune pe altul.

Elena Cucoș: Care este cea mai mare greșeală pe care ai facut-o?

Octavian Puie: Nu trebuia să iau locul surorii mele. Era mai bine pentru toți să ram

ână ea. Am uzurpat locul pe care l-a lăsat plecând de foarte timpuriu din lumea asta. Trebuia să ramâna ea și sa dispar eu.

Elena Cucoș: Ce este fericirea pentru tine?

Octavian Puie: Regret, n-am studiat limbile exotice. Din ce limbă este acest cuvant? Îl aud pentru prima dată.

Elena Cucoș: Care este slăbiciunea ta cea mai mare?

Octavian Puie: Plăcerea erotică a Elenei. S-o știu implinită.

Elena Cucoș: Cine este Elena?

Octavian Puie: Cea care a întors mersul anotimpurilor, aducând după toamnă, primăvara.

Elena Cucoș: Care sunt valorile în cazul cărora nu ai vrea să faci niciun compromis?

Octavian Puie: Viața și fericirea ei.

Elena Cucoș: Cum îți evaluezi abilitatea de a face față conflictelor?

Octavian Puie: De la lamentabil la sublim, cu indiferență.

Elena Cucoș: Dă-mi un exemplu concret în care ți-ai folosit judecata și logica pentru a rezolva o problemă.

Octavian Puie: Au fost momente în care credeam că propriile mele trăiri erau cele mai importante. Dupa scurte reflectări, am realizat că ceea ce își doreste Elena este și dorința mea. Așa s-a reașternut liniștea, risipind furtunile.

Elena Cucoș: Ai o gamă întreagă de poezii în care este predominantă tema morții. Din ce trăiri sunt nascute aceste poezii?

Octavian Puie: Doar nefericirea naște versuri memorabile.

Elena Cucoș: Care este poezia scrisă de tine, la care ții cel mai mult?

Octavian Puie: ''Mai ard luminile-n oraș'', ''Requiem'', ''Plouă pe amintirile noastre pustii'', ''Fără predicate''. Și altele.

Elena Cucoș: Ce proiecte de viitor ai, pe linia împlinirii vieții tale?

Octavian Puie: Mai am un singur obiectiv de atins: Elena.

Elena Cucoș: Dar pe linie literară?

Octavian Puie: Să-mi adun paginile rătăcite în tomuri și gandurile risipite, în cuvinte, pe pagini.

Elena Cucoș: Cum te vezi peste 10 ani?

Octavian Puie: Ca parte a unui organism numit Elena.

Elena Cucoș: Aici întrebările mele au luat sfârșit. Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc multe realizări pe mai departe, multă baftă și FERICIRE!

Octavian Puie: Timpul acordat ție, abia începe....................

O nouă revoluţie portocalie?

După cum bine ştim, statele fostului bloc sovietic sunt divizate în două, o parte cu orientări prooccidentale, iar cealaltă rămasă fidelă vechiului regim, adică Rusiei. Cel mai grăitor exemplu este Ucraina, partea estică, cu nucleul în bazinul minier Doneţk, devotată încă Moscovei, iar vestul ţării, inclusiv Capitala, dornică de a urma  calea democraţiei europene.

Se părea că drumul ales şi consolidat ar fi cel spre UE şi că guvernul de la Kiev va semna Tratatul de la Vilnius de asociere cu UE, dar şantajată economic şi în primul rând energetic de către Rusia, Ucraina întoarce spatele Uniunii Europene, refuzând semnarea Tratatului.

Populaţia Ucrainei nu a fost de acord cu această întorsătura a situaţiei, mai ales locuitorii Kievului. Având-o ca simbol al drumului pe calea democraţiei pe fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în detenţie, locuitorii Capitalei au ieşit în număr de până la 300.000 în stradă pentru a protesta vehement împotriva guvernanţilor, în primul rând împotriva preşedintelui prorus, Viktor Ianukovici, evenimentele desfăşurându-se cu repeziciune. Manifestanţii s-au manifestat virulent, au atacat instituţii ale statului, sediul Guvernului, al Parlamentului, Poliţia, cu pietre şi sticle incendiare.

Au spart magazine, le-au incendiat, au aprins maşini. Au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, lupte de stradă, anunţându-se o nouă Revoluţie Portocalie, la fel ca cea de acum câţiva ani.

Evenimentele au fost scăpate de sub control, iar Şeful Poliţiei şi-a dat demisia.

Voinţa majorităţii poporului a fost încălcată, iar luptele de stradă continuă, chiar dacă preşedintele a declarat că negocierile cu UE vor continua.

Dârz şi combatant, poporul ucrainean îşi doreste şi el să parcurgă drumul ales şi de către Moldova, cel spre o democraţie autentică.

Voinţa a zeci de milioane de oameni nu poate fi stăvilită de către o clasă politică nostalgică după un trecut sovietic lipsit de glorie şi de libertăţi sociale şi naţionale. Vremurile dictatoriale rămân tot mai în urmă, iar poporul ucrainean a ales calea democratică.

Chiar dacă va fi nevoit să lupte şi să aducă jertfe, chiar de sânge, cu siguranţă că într-un viitor oarecare, Ucraina se va alătura şi ea marii familii europene.

Importanţa relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană

Republica Moldova, în tendinţa şi dorinţa ei de a se rupe de influenţele trecutului şi de sechelele acestuia, şi-a manifestat orientarea politico-economică înspre vest, spre Uniunea Europeană, apropierea, iar apoi integrarea în UE fiind  obiectivul de bază în actuala etapă, pentru ţara noastră.

După o lungă perioadă când s-a aflat sub cizma sovietică, înregimentată în defunctul URSS, astăzi Moldovei i se deschid orizonturi noi. Marginalizată în fostul bloc sovietic, lăsată la periferia acestuia, secătuită de către ruşi de toate resursele pe care le avea, ţara noastră a ajuns astăzi cea mai săracă ţară a Europei. Sistemul politic autoritar, dictatura comunistă, i-a împiedicat dezvoltarea. Primele două decenii de tranziţie spre o democraţie autentică, au reprezentat o perioadă de dispute politice  între nostalgicii vechiului regim şi partidele progresiste, vizionare, dornice de a privi în viitor şi a face ca democraţia să se instaureze şi în Basarabia.

Când aceste forţe politice de care v-am pomenit la urmă, au ajuns la conducerea ţării, ele nu au ratat momentul de a se apropia de Uniunea Europeană, de a încerca să înteţească relaţiile cu aceasta, propunându-şi integrarea în UE. Viitorul ţării noastre este într-o Europă democratică şi unită, spaţiu geo-politic căruia îi aparţinem teritorial şi, sperăm noi că în curând îi vom fi părtaşi atât  DE FACTO cât şi de JURE. A fi ţară componentă a Uniunii Europene garantează, practic, prosperitatea economică, ţelul fiecărui cetăţean. Dar pentru aceasta, în fiecare ţară componentă, deci şi în Moldova, trebuie să se instaureze un sistem politic adecvat, adică democratic. O ţară cu o democraţie autentică, garantată şi respectată, înseamnă şi libertăţi democratice pentru cetăţenii acesteia. Omul este valoarea supremă, iar respectarea drepturilor sacre este vegheată în Uniunea Europeană. Dreptul la libertăţi cetăţeneşti, dreptul la proprietate, la binefacerile din societate, toate sunt garantate, iar UE veghează la respectarea lor în ţările componente.

O asociere cu Uniunea Europeană, într-o primă fază, iar mai apoi integrarea efectivă, sunt ţelurile Republicii Moldova. Am ajunge şi noi într-o Europă democratică şi unită, fără graniţe şi oprelişti. Am avea dreptul la o liberă circulaţie, fără vize, apoi fără paşapoarte. Fiecare ar avea drept de muncă şi de reşedinţă în oricare ţară membră UE, chiar şi să-şi stabilească domiciliul unde doreşte. Să munceasca unde vrea, să studieze în oricare Universitate europeană, să-şi trateze sănătatea în oricare spital consideră că e mai bine, să-şi efectueze cumpărăturile, concediile oriunde.

Dacă Moldova ar fi membră UE, schimburile economice s-ar desfăşura în mod liber, fără taxe vamale, ni s-ar acorda fonduri europene nerambursabile care ar revitaliza economia naţională, ar veni investitorii străini cu afaceri, la noi în ţară. Contribuţia acestora ar revigora mediul de afaceri, ar duce la creşterea PIB-ului, la o viaţă socială mai sănătoasă, mai îndestulătoare. Cu ajutorul tuturor acestor factori, s-ar dezvolta economia moldovenească, industria, agricultura, prin fonduri europene şi investiţii străine, infrastructura, mediul sanitar, învăţământul, cultura.

Dacă Republica Moldova ar fi membră UE, am beneficia de schimburi comerciale fără taxe vamale. Ţările membre se ajută între ele. UE ne sprijină să ne dezvoltăm exporturile, liberalizând importurile de produse agro-alimentare, în special vin, dinspre Republica Moldova către UE, iar România şi Polonia fac lobby printre celelalte ţări, pentru a le cumpăra. România, în parteneriat cuUE, ne ajută să ne câştigăm independenţa energetică, prin gazoductul Iaşi-Ungheni.

Acestea ar fi doar câteva dintre avantajele aproprierii şi integrării Rep. Moldova în UE. Viitorul nostru nu poate să fie decât alături de Uniune, suntem europeni prin poziţie geografică, prin vocaţie, iar acum şi prin voinţă. Trebuie să ne debarasăm de trecutul comunism, să privim în viitor şi să păşim pe calea democraţiei occidentale, într-o Europă unită, alături de parteneri democratici, să le însuşim valorile şi să le implementăm şi în ţara noastră.

La radio Plus FM Sângerei, astăzi oaspete, mâine poate casa mea

Când, la începutul anului universitar ni s-a spus că, undeva prin luna noiembrie, vom avea o săptămână de practică în studiourile unui post de radio de la noi din ţară, am fost plăcut surprinsă. Aşteptam cu nerăbdare preconizata perioadă în care urma să avem un contact direct cu presa audio. Urma să-mi testez calităţile de viitoare jurnalistă într-un studio adevărat, să lucrez sub îndrumarea unor profesionişti veritabili, de la care voi avea multe de învăţat. Săptămânile au trecut, iată-ne în pragul intervalului de timp în care urma să efectuăm practica. Mărturisesc că, spre surprinderea mea, aceasta a debutat în auspicii de amatorims. În loc să plecăm cu toţii, ca un grup organizat, însoţiti, împreună, la un post de radio, unde să urmăm un program dinainte stabilit, să avem cazarea asigurată la căminele unui liceu şi masa la una dintre cantine, ne-am răspândit fiecare pe unde ne-a tăiat capul, singuri, avântaţi în necunoscut. Norocul mi-a surâs, deoarece în localitatea mea natală, Sângerei, există radioul Plus Fm Sângerei. Am ales să-mi desfăşor practica în acest loc. Înarmată cu o simplă recomandare, o banală fiţuică, cum că ar urma sa-mi efectuez practica universitară la acest post de radio, urma să conving eu conducerea instituţiei ca să mă primeasca. Copleşită de emoţii, în dimineaţa zilei de luni, 11 noiembrie, am pornit-o spre sediul redacţiei radiofonice. Speranţele mele erau imense, pe măsura emoţiilor. Îmi închipuiam că într-o săptămână de practică într-un studio de radio adevărat, voi învăţa mai mult jurnalism ca în cei doi ani şi jumătate de facultate efectuaţi până acum. Mă şi vedeam într-un univers mirific, plutind în eter odată cu undele propagate.

Dar totul a început cu o surpriză neplăcută. În locul covorului roşu de la Holywood, m-a întâmpinat un lacăt imens, spânzurat pe uşa de la intrare. Sudioul de radio era deocamdată închis. Stupoarea mea era totală. Mă cuprinsese şi îngrijorarea. Ce se va alege oare de practica mea? Într-un târziu, îşi făcu apariţia o doamnă, nimeni alta decât soţia directorului postului de radio, care conducea redacţia revistei locale aflată în vecinătate. Am recunoscut-o şi am întrebat despre programul de la radio. Mi-a explicat că radio plus FM Sângerei se află în impas, viitorul său este incert, iar domnul director este plecat la Chişinău pentru a discuta despre soarta acetuia. Auzind că am repartiţie pentru a-mi efectua practica în acest loc, doamna mi-a spus să nu-mi fac griji, deoarece indiferent ce se va întâmpla, soţul dânsei îmi va da un atestat care să certifice prezenţa mea în aceste locuri timp de o săptămână. Iar pentru primele contacte cu domnul director, să vin după-amiază la orele 17.

Am plecat profund dezamăgită. Ma aşteptasem să găsesc  un post de radio bine ancorat în lumea presei radio, cu un colectiv puternic şi să fiu primită ca o tânără speranţă a jurnalismului, cu toţii dornici de a mă învăţa cât mai multe din tainele acestei meserii. Dar, când colo, eu nici măcar nu mai puteam fi sigură dacă voi putea efectua practica aici. Întâlnirea de la ora 5 mi-a dat însă noi speranţe. Domnul director mi-a redat încrederea cum că preconizata practică se va putea desfăşura în condiii acceptabile. Evident că întâi mi s-a plans de condiţiile vitrege în care se muncea în redacţie, din lipsă de fonduri, de personal şi de logistică. Domnia sa se erija în faţa mea într-un martir al presei audio din aceasta zonă a Moldovei, iar cadrul în care îşi desfăşura activitatea, părea că certifică acest lucru. Mobilierul era sărăcăcios, pe birou două compiutere şi o imprimantă, iar pereţii, spre stupoarea mea, erau tapetaţi cu cofraje de la ouă, fapt care m-a mirat extrem de mult si mi-a dat un frison supra-realist. Am privit interogativ la acei pereţi şi la toată precaritatea dezvoltării unei redacţii provinciale, care, iată, este nevoită să folosească ambalaje de tot felul pentru a-şi asigura un minim confort tehnic.

Dar domnul director, un om între două vârste, deosebit de amabil şi zâmbitor, s-a arătat dornic să-mi ofere sprijinul în această săptămână de practică. Şi-a exprimat această disponibilitate, nu înainte de a-mi spune că în cazul în care nu vreau să particip efectiv, pot să rămân acasă, iar dânsul îmi va da oricum o dovadă că am participat zi de zi la activitatea din redacţie. M-am exprimat categoric că am venit să acumulez, să învăţ meserie şi că, prin urmare, abia aştept să încep programul de lucru. Afirmaţia mea l-a surprins plăcut şi am simţit venind dinspre partea dânsului un val de simpatie faţă de mine.

Din ziua de marţi, am intrat, cum s-ar spune, în pâine. Încă de dimineaţă domnul Ştefan Soltan şi-a făcut timp şi pentru mine. Ne-am aşezat la biroul dânsului şi a început să mă descoase. M-a pus să-i povestesc despre cursuri, despre ce-am învăţat la facultate, ce ştiu despre jurnalism şi alte teme la această meserie. S-a arătat total surprins de lipsa noastră de pregătire, de faptul că pe băncile facultăţii nu suntem aproape deloc în contact cu munca de jurnalism, că nu avem niciun pic de experienţă şi nu ştim mare lucru despre practica acestei meserii. Pe mine însă m-a lăudat din mai multe puncte de vedere, spunând că întrezăreşte frumoase perspective în ceea ce mă priveşte. Apoi mi-a dat prima sarcină. M-a trimis pe teren să testez pulsul străzii, a trecătorilor, a cetăţenilor sângereiului într-o chestiune la alegerea mea. Am ales drept temă parerea oamenilor în legatură cu apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeana şi preconizata noastră integrare în UE. Dupa două zile de colindat prin târg, unde am luat contact cu cetăţeni de diferite categorii sociale, am realizat reportajul vox-populi. Acelea au fost de fapt momentele cele mai dificile, când a trebuit să-mi iau misiunea pe cont propriu, când nu mai eram în căldura şi confortul familiar al auditoriului, al prelegerii sau a orelor de laborator şi să ies în stradă cu ceea ce mi-a mai rămas de pe urma unor astfel de lecţii, să mă confrunt eu însămi cu realitatea unde nu mai există loc de glumă, unde nu mai exista convenţia, ci viaţa reală în desfăşurarea ei neîndurătoare. Acesta a fost marele meu examen, cel al confruntării cu realitatea, a acelei încercări de a convinge pe cutare sau cutare om să vorbească cu mine, să accepte o discuţie cu omul ţinând în mână un dictafon sau altă unealtă de înregistrare.

Cu bucurie, am întâlnit în cadrul colectivului redacţional o fostă absolventă a universităţii noastre de la sectia Jurnalism. Instantaneu am hotărât să-i iau un interviu. A acceptat cu plăcere o sumedenie de întrebări, curioasă să văd care a fost impactul integrării în societate după absolvire.

Am prezentat, impreuna cu reportajul şi acest interviu domnului director, care s-a arătat mulţumit de ambele mele realizări. Apoi mi-a dat sarcina să culeg şi să editez mai multe ştiri în legătura cu diversele evenimente care au avut loc sau erau programate în viitorul apropiat. Am redactat ştiri despre festivalul tineretului de la casa de cultură Sângerei, despre concertul lui Gabriel Dorobanţu de la Teatrul Vasile Alecsandri din Bălţi, despre şedinta consilului raional Sângerei şi despre un meci de fotbal la stadionul din localitate.

Ultimele doua zile de practica, joi si vineri, le-am petrecut, efectiv, integral, în studioul postului de radio. Am montat lucrările mele, domnul director fiind iarăşi neplăcut surprins de ceea ce am învăţat noi la universitate în acest sens, spunând că Universitatea noastră trimite la prcatică studenţi total nepregătiţi în domeniul practic. Mi-a arătat şi explicat cum se lucrează într-o redacţie, m-a pus să citesc la microfon dedicaţii ale radio-ascultătorilor, de asemenea i-am prezentat unele lucrări scrise de către mine şi s-a arătat plăcut surprins de stilul meu coerent. De asemenea mi-a cerut să-I prezint două  proiecte de emisiuni pe care le-aş întocmi eu şi, eventul, chiar prezenta în cadrul postului de radio. I-am descris două emisiuni pe care le-am conceput eu, intitulate ,,Bună seara, Moldova, oriunde te-ai afla’’, şi ,,Curierul inimilor’’. Prima ar urma să fie un dialog telefonic în direct, la orele serii, în care eu aş răspunde apelurilor, solicitărilor şi problemelor diferiţilor ascultători. Pe cea de-a doua emisiune o gândisem ca pe un dialog sentimental, prin intermediul scrisorilor, cu tinerii îndrăgostiţi din toate colţurile ţării. Domnul director s-a arătat încântat de proiectele mele, spunându-mi să aprofundez temele şi când voi avea ceva concret, să mă prezint la el şi să încercăm să materializam aceste planuri ale mele. Mi-a spus că este foarte mulţumit de mine şi că speră din toată inima că vom colabora într-un viitor apropiat.

Mi-a înmânat dovada că am efectuat practica la postul de radio pe care îl conduce, caracterizându-mă atât pe mine cât şi activitatea mea, m-a îmbrăţişat, urându-mi în continuare succes şi spunând că mă aşteaptă cât mai repede ca să continuăm cu o colaborare strânsă, adevarată şi benefică. După o săptămână în care m-am simţit ca acasă, mă reîntorc la facultate cu încredere, noi speranţe, elan şi cu o sporită poftă si forţă de muncă.  A fost, în cele din urmă, o perioadă de practică benefică în formarea mea ca viitoare jurnalistă.

Elita jurnaliştilor, jurnaliştii de investigaţie

Aspiraţiile fiecărui om de presă care se respectă, sunt de a deveni jurnalişti de investigaţie. Această activitate dovedeşte măsura talentului slujitorilor de mass-media precum şi capacităţile lor profesionale. Bineînţeles că subiectele astfel abordate sunt de cel mai înalt interes pentru masele de cititori. Investigaţiile se fac asupra unor cazuri, şi aceste cazuri aproape întotdeauna incită publicul. Domeniile luate în colimator, în primul rând de către aceşti jurnalişti de investigaţie, sunt politice, justiţie, corupţia presei, problemele consumatorilor, companiile comerciele, industria automobilelor. Dar un jurnalist de investigaţie care se respectă, atacă în primul rând subiecte din domeniile justiţiei, politic şi sociale. Aşa văd eu menirea unui adevărat jurnalist specializat pe investigaţii.

Evident că şi eu aş vrea să mă număr în rândurile acestora, să investighez cazuri de corupţie până la cel mai înalt nivel, să prezint opiniei publice fărădelegile clasei politice, acelora care ne conduc, atât guvernanţi cât şi conducători de instituţii, să informez cetăţenii când aceştia încalcă legea şi să fac lumină în astfel de cazuri. Pentru a realiza cu succes şi fără riscuri astfel de investigaţii, pe lângă un profesionalism deosebit, va trebui să fiu în toată cariera mea, o jurnalistă incoruptibilă. Un om de presă şantajabil şi şantajist, nu poate fi decât un ziarist ratat, sortit a sfârşi lamentabil în lumea presei. Deasemenea, mi-ar place să ajut cu investigaţiile mele persoanele nedreptăţite atât în mediul justiţiei cât şi în viaţa socială, sau pe cei a căror interese şi drepturi le-au fost lezate în sectorul medical. Şi în medicină corupţia este atotstăpânitoare. Nu doar lipsurile materiale din acest domeniu, dar şi uniii medici hapsâni care fără a li se da mită, nu tratează corespunzător. Aş investiga orice astfel de caz care mi s-ar aduce la cunoştinţă şi aş încerca să-i ajut pe cei afectaţi de situaţii. Indiferenţa medicilor, uneori chiar şi cazuri de malpraxis, aduc mari prejudicii pacienţilor.

Şi în justiţie întâlnim suficiente decizii greşite pe care, ca să fiu plastică, le-aş putea numi ,,malpraxisuri judiciare’’. Un om nevinovat, aruncat după gratii, reprezintă o dramă socială de neiertat, iar eu aş încerca să ajut pe oricine altcineva. Dar astfel de drame se întâlnesc la tot pasul în viaţa socială, în societatea civilă. Mi-ar place să fiu confesatoarea orişicui are nevoie de un ajutor, o vorbă bună sau o investigaţie care să-l scoată din impasurile unor abuzuri.

Acestea ar fi ţelurile mele pe care aş vrea să le ating în viitoarea mea profesiune de jurnalistă. Jurnalismul de investigaţie trebuie să fie în slujba cetăţeanului, dar în primul rând în slujba adevărului. Indiferent ce somitate sau potentat al zilei ar avea de suferit în acest caz, jurnalistul de investigaţie trebuie să lupte ca să scoată adevărul la suprafaţă, fără să-i fie teamă de riscuri şi de urmari. Am ales sa fiu aparatoarea dreptatii si echitatii, iar meseria de jurnalist, mai ales cea de jurnalist de investigatie, este croita ca o manusa pe mana cu care am sarcina sa scriu despre investigatiile pe care le voi face.