Cenaclul "Zorii Basarabiei'', la început de an şi început de drum

Despre Cenaclul literar "Zorii Basarabiei", din Chişinău, v-am vorbit şi-n alte dăţi. Zilele trecute, am onorat invitaţia unui inimos dascăl de Literatura română, de la Universitatea Ion ‘’Creangă’’, domnul profesor Vitalie Ciocan, conducătorul cenaclului. Membrii îi sunt, în exclusivitate cadre didactice, elevi,  studenţi sau absolvenţi.

Orice astfel de şedinţă reprezintă o veritabilă lecţie de literatură. Cenaclul este finanţat de către Ministerul Învăţământului. Banii sunt puţini, dar, drămuiţi cu multă chibzuinţă, ajung să acopere mai multe nevoi, inclusiv scoaterea unei reviste "Muguri literari", cât şi pentru acordarea unor premii literare. Acestea sunt mai mult simbolice, dar reprezintă o încurajare pentru tinerii condeieri. Conducătorul Cenaclului a  declarat lucrările deschise, ţinând şi o alocuţiune, un pic prea sobră.
Şedinţa  a început  cu un puternic impact emoţional, invitat de onoare fiind cunoscutul poet şi publicist Mircea Ciobanu, care a adresat câteva cuvinte auditoriului, le-a vorbit despre viaţa şi activitatea sa, apoi a citit versuri din viitorul său volum, aflat sub tipar.
Alţi membri ai Cenaclului au citit din ultimele lor creaţii, texte inedite, aflate la primul impact cu ascultătorii. Apoi s-a făcut cunoştiinţă cu noii membri ai "Zorilor Basarabiei", aflaţi la prima participare la o astfel de şedinţă. S-au prezentat fiecare pe rând, scurta autobiografie şi activitate, citind, mai apoi, din producţiile proprii, pe care le considerau cele mai reprezentative. Majoritatea erau vădit mişcaţi de eveniment, iar scrierile lor se remarcau printr-o pronunţată varietate de substanţă calitativă, de la rânduri pline de promisiuni, până la altele dovedind stângăcie.
Apropiindu-se data de 15 ianuarie, domnul profesor de Literatură română şi Universală Ion Volontir, de la Universitatea de Stat, membru fondator al Cenaclului şi decan de vârstă, a evocat figura poetului naţional, Mihai Eminescu. Mai mulţi tineri au recitat versuri nemuritoare, din creaţia de neuitat a "luceafărului’’.
Fiind o şedinţă de Cenaclu de început de an, s-a vrut a fi una festivă, recompensându-se, mai mult pentru încurajare, cele mai notabile realizări ale tinerilor cenaclişti, în anul care s-a scurs. S-au acordat diplome şi obiecte slujind arta scrisului.
A fost prezentat celor din sală noul număr al revistei "Muguri literari", care a fost împărţit în mod gratuit, tuturor. Unii tineri au solicitat invitatului de onoare, poetul Radu Bîcu, autografe pe coperţile revistei, unde acesta avea publicat un scurt interviu.
S-a discutat şi hotărât planul de activităţi pentru anul 2013, după care Preşedintele Cenaclului a declarat şedinta închisă. Toţi membrii au părăsit sala mai optimişti, mai încrezători, păşind parcă de-acolo, direct în noul an, care abia începuse de două săptămâni.

Literatura românească, între tradiţiile folclorice şi creaţia universală

Fiecare popor al lumii îşi are literatura lui specifică, caracteristică acelui neam in speţă, literatura aparută în neantul istoriei, şi, dezvoltându-se odată cu acea seminţie căreia îi aparţine. Literatura unui popor este un conglomerat unitar, cu specific naţional caracteristică pentru fiecare spaţiu geo-politic în parte. Literaturile popoarelor au apărut odată cu popoarele respective, creaţie a fiecărui neam în parte, s-au dezvoltat împreună cu acestea, au crescut, s-au perfecţionat, s-au dezvoltat, creaţie a locuitorilor fiecărui meleag.

O literatură a unui popor, este o construcţie complexă migăloasă, minuţioasă şi de durată, monument caracteristic pentru fiecare neam de pe faţa Pământului. Unele mai vaste, mai complexe, mai perfecţioniste, mai valoroase, în funcţie de geniile pe care le dă fiecare popor în parte, de seva creatoare a acelui popor.
Spuneam că munca de construcţie a unei literaturi, este o muncă imensă, migăloasă şi de durată. Acest tot unitar, bine închegat şi incomensurabil, se construieste cu minuţiozitate, de-a lungul veacurilor, zi de zi, din primele momente ale datării istorice a unui popor. Şi creste odată cu poporul, se dezvoltă, se perfecţionează, căpătând noi valenţe şi dimensiuni în funcţie de elixirul creator al fiecărei seminţii pământene.
Literatura îşi însoţeste poporul prin volbura istoriei, definindu-l şi caracterizandu-l, supravieţuindu-i. Creaţiile populare rezistă în timp, nu numai autorilor fizici, ci şi popoarelor în sine, cărora aparţin. Omenirea are astăzi în patrimoniul său literar, moşteniri miraculoase, opere ce au dăinuit mult dupa dispariţia popoarelor respective: fenicienii, asirienii, babilonienii. Este fără îndoială demonstrat, că, în unele cazuri, o literatură supravietuieşte chiar şi poporului căruia îi aparţine.

Bine ancorată în literatura universală, este şi literatura română cultă. La fel ca şi celelalte literaturi specifice fiecărui popor, nici literatura română nu a apărut din neant. Ea îşi trage seva creatoare din izvoare vitale, care au alimentat-o permanent cu resurse productive. Literatura română cultă îşi trage, în primul rând esenţa, din literatura populară, din geniul creator al neamului românesc, reflectând talentul românilor, limba, miturile, tradiţiile, obiceiurile, cânturile, portul, valorile etice, mentalitatea, superstiţiile. Românul a fost întotdeauna un izvor nesecat de creaţie, aceasta reflectându-se, pentru început, în literatura populară, apoi în cea cultă.
Dar, cum literatura romanească este parte componentă a literaturii universale, pe care o influenţează şi de care este influenţată, în care are adânc înfipte rădăcinile, al doilea izvor care a contribuit la dezvoltarea literaturii române, a fost literatura universală, mai precis, mai vastele, mai perfecţionatele literaturi ale unor popoare încă şi mai evoluate pe firmamentul social al istoriei şi artei. Principala sferă de influenţă pentru literatura românească, a venit din partea literaturii franceze, sora noastră mai mare.
Astfel creaţia literară din ţara noastră se situează între  două coordonate care au determinat-o decisiv. În primul rând specificul naţional, tradiţii folclor, elemente izvorâte din negura vremii, şi modernismul conferit de către literatura universală, cu ale ei influenţe. Identităţile mai profunde cu folclorul şi cu tradiţiile populare, determină originalitatea şi specificul naţional al literaturii noastre. Primele scrieri în limba română au fost şi deschizatoarele de pârtie. Trebuie remarcat primul text românesc, "Scrisoarea lui Neacşu din Campulung, din anul 1521. Pionerat literar românesc au făcut şi paginile cronicarilor moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, începuturile lirice ale poeţilor Văcăreşti, cu versuri de o naivitate inocentă, scrierile boierilor Golescu, reprezintă tot atâţia paşi înainte.
Ca orice început într-un domeniu inedit, literatura română cultă s-a lansat sub imperiul imitaţiei şi traducerilor, secolul al IXX lea fiind un secol al traducerilor, în special din literatura franceză. Scriitorii cunoscuţi din acea perioadă, şi-au găsit consacrarea, în primul rând prin traduceri. Odată cu răspândirea Romantismului în Ţările române, se dezvoltă şi operele literare, poezii şi proza, în limba noastră autohtonă. Critici, precum Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Ovid Densuseanu, au călăuzit paşii literaturii noastre originale. După realizarea statului naţional unitar, şi literatura română se dezvoltă ca un tot bine definit. Scriitorii sunt îndemnaţi să abordeze scrieri personale, în detrimentul traducerilor, deoarece acestea din urmă, omoară duhul naţional.
Creaţia românească originală capătă amploare, operele autohtone sunt tot mai numeroase, tot mai valoroase, dezvoltându-se o literatură românească importantă, bine definită şi apreciată, vastă, având locul sau pe esichierul  literar universal. Generaţiile viitoare de scriitori au menirea de a duce mai departe ceea ce au deschis iluştrii noştri înaintaşi, pentu a face cunoscut în lume geniul poporului nostru, şi spiritul românesc de pe ambele maluri ale Prutului.

Marţian de la Moldova

Prima zi petrecută pe Pământ, ziua în care vă trimit şi primul raport. Drumul de la noi, de pe Marte, până pe Terra, a decurs palpitant. Am aterizat într-o zonă  cu un peisaj încântător, ceva de vis, incredibil. N-am înţeles prea bine cum se numeşte ţara asta frumoasă, deoarece fiecare locuitor al ei a adoptat o denumire diferită de a altora. Cert este, însă, faptul că este o ţară miraculoasă, cum n-am mai văzut nicăieri în Univers.
Întinzându-se între două ape mari, de la Prut până la Nistru, chiar dincolo de Nistru, n-am înţeles prea bine, se vorbeşte pe aceste meleaguri, de nişte fraţi. Unii susţin că s-ar afla la vest, altii la est, sau la nord. Nu prea îmi este clar ce limbă se vorbeşte pe aici, părerile sunt împărţite. Unii spun că este aceeaşi limbă din vest, alţii îmi explicau că este vorba despre alta, chiar vorbeau total diferit. Ce să vă relatez despre oamenii de pe aici? Sunt tineri frumoşi, curaţi sufleteşte, doar că mulţi dintre ei n-au învăţat să râdă.
Cei mai mulţi îşi spun moldoveni, deşi mie mi se par români.
Moldovenii mei sunt mari colecţionari. În primul rând colecţionează tot felul de gunoaie. Le strâng prin oraşe, în nişte tomberoane, aflate pe fiecare stradă, la distanţe de cel mult zece metri unul de celălalt. Tomberoanele sunt pline ochi, dar cea mai mare cantitate de gunoaie se află direct pe trotuare. Adorând peisajul acesta ce li se desfăşoară dinaintea ochilor, moldovenii expun colecţiile de gunoaie pe străzi, luni în şir, am auzit că întreaga vară, dorind să beneficieze şi pe timpul caniculei de parfumul lor îmbătător.
Moldovenii sunt avizi de cultura pe care şi-o însuşesc cu ardoare. Se adună în nişte lăcaşe culturale numite cârciumi, unde îşi desăvârşesc educaţia.
Ca fiecare popor, au şi ei diferite tradiţii naţionale, cea mai importantă pe aceste meleaguri numindu-se "hrişcă". Nu am înteles prea bine ce este această hrişcă, dar am aflat de la unii, ca pe alte meridiane, este deosebit de eficientă în îngrăşatul porcilor.
În această ţară, o adevărată binecuvântare sunt străzile. Prezentând diferite forme de relief, deosebit de variate, gropi, crăpături, ridicături, încântă ochiul prin diversitate. Pentru a nu perturba peisajul rutier, maşinile sunt o raritate. Prin cratere, am găsit îngropate, doar maşini cu numere româneşti, ucrainene şi ruseşti.
Moldovenii, am auzit că sunt şi mari exportatori. Exportă, în primul rând, carne vie. Nu prea ştiu eu ce este asta, dar, se vorbeşte că are mare căutare în Occident, cu preponderenţă printre populaţie bărbătească, masculii. Toată lumea vorbeşte că această marfă este deosebit de bine plătită.
Ei mai trimit peste hotare si rakeţi. Bănuiesc că or fi nişte rachete ca şi acelea cu care călătorim noi.
I-am auzit că ei, cel mai bine stăpânesc limba. Care limbă, nu prea am înţeles, Locuitorii acestei ţări au gospodăriile pline de cărţi, reviste şi ziare pe care nu ştiu dacă le citesc, dar am văzut că le depozitează la W.C.urile din curte, dezmembrând filă cu filă.  
Tinerii au toţi nişte cutiuţe luminoase de care nu se dezlipesc niciodată, nici măcar în somn, numite telefoane mobile. De asemenea ei utilizează diferite cuvinte magice, cel mai cunoscut, nelipsit de pe buzele nimănui, numindu-se "odnoklassniki".
Moldovenilor nu le place să călătorească în vest, zicând că le lipseşte ceva ce se numeşte "viză". Ciudăţenii de pe aceste meleaguri.
În ţara aceasta am remarcat că trăiesc două feluri de oameni, total diferiţi unii de alţii. Un număr restrâns de cetăţeni, demni de tot respectul, deştepţi, luminaţi, şi restul, aproape întreaga populaţie, cu nişte apucături ciudate, greu de înţeles. Prima categorie se numeşte cea a  bogaţilor, iar ceilalţi sunt săracii. Dacă bogaţii sunt nişte oameni bine educaţi, care ştiu să trăiască, să se îmbrace elegant, să se hranească cu bunătăţi, săracii sunt monumente de stupizenie. Umblă mereu în aceleaşi haine, vechi, peticite. Dacă bogaţii se plimbă în limuzine luxoase, săracii preferă mersul pe jos. Cei înstăriţi îşi ridică case construite cu tot confortul, splendide, plăcute ochiului, dând iarăşi dovadă de gusturi rafinate, în mod paradoxal, săracii preferă cocioabele, sunt vulgari, dormind în grajduri.
Bogaţii îşi aleg parfumuri şi cosmetice fine, săracii preferă să se dea cu nişte produse foarte dubioase numite sudoare, putori, jeg.
Bogaţii ştiu să se bucure de viaţă, să se odihnească în camere luxoase, pături moi, să ia cina în restaurante impecabile, curate, deosebite. Săracii preferă să doarmă în paturi tari, nu suporta restaurantele luxoase. Adoră să-şi petreacă timpul în cele mai mizerabile locuri, să scormonească pământul în exterior sau chiar în interior, să se tăvălească în praf, în noroi, printre cărbuni, uleiuri şi unsori.
Dacă bogaţii sunt oameni deştepti, iernile şi le petrec în vacanţe de vis prin zone exotice, calde, atunci săracii preferă să îngheţe în iernile grele.

Se poate concluziona că bogaţii dau dovada de inteligenţă, iar săracii reprezintă prostia întruchipată.
I-am intrebat pe cei săraci de ce le place acest mod de viaţă şi nu traiesc şi ei din plin, să aibă o existenţă de huzur. Au motivat că de vină este lipsa banilor. Nu au bani şi de aceea.
M-am arătat mirată, nu ştiam ce sunt banii. Apoi m-am lămurit. 
Vaiii, cât sunt de prefăcuţi săracii. Banii nu sunt decât nişte bucăţele de hârtie colorată. Nu văd de ce prezenţa sau absenţa acestor hârtiuţe colorate, ar putea influenţa atât de decisiv modul de viaţă. Cred că nu este decât o invenţie a săracilor, pentru a-şi motiva gusturile dubioase, total  nesănătoase.

Nu ma miră defel faptul că, în vreme ce bogaţii sunt priviţi cu respect, cei săraci sunt "gratulaţi" cu dezgust şi oprobriu public. Nici nu se merită un alt  fel comportament vis-a-vis de ei. Aşa cum sunt trataţi pe Pământ, aşa vor fi priviţi pretutindeni, în Univers, ori de pe care Planetă ar proveni ei.

Начало формы