Raport asupra primei noastre tentative de a deveni jurnalişti

Cea mai inedită experienţă pe care am avut-o în cei trei ani de studenţie a fost sarcina de a încropi o revistă, concepută, scrisă, tehno-redactată şi machetată în întregime de către noi, studenţii.

Poate că în alte condiţii aş fi luat  totul ca pe o joacă, dar de data asta am vrut să mă implic total, ţinând cont că mi s-a încredinţat rolul de redactor-şef şi nu puteam înşela încrederea profesorilor, nici să-i dezamăgesc sau să cobor ochii grupei de la Jurnalism.

Oarecum eram familiarizată cu atribuţiunile pe care le are un redactor-şef în cadrul colectivului. Aşa că mi-am început activitatea ca şi cum aş fi fost cu adevărat în fruntea unei redacţii.

Pentru început a trebuit să alegem un titlu pentru revistă. Am vrut să fie un titlu simbolic, în directă legătură, atât cu facultatea pe care în curând vom absolvi-o, dar şi cu tematica numărului nostru de revistă. I-am spus ,,Literele’’. Noi, colectivul redacţional, ne-am întrunit de câteva ori pentru a stabili sumarul gazetei noastre. Şi pentru că eu eram redactor-şef, mi-am asumat toată responsabilitatea. Am determinat sarcinile pe care le-am împărţit fiecăreia. Apoi mi-am trimis colegele pe teren pentru a căuta subiecte şi a le dezvolta. Fetele au fost să colinde campusul în lung şi-n lat căutând subiecţi şi subiecte. Şi-au luat şi ele rolurile în serios, muncind ca nişte adevăraţi redactori.

Stabiliserăm de la început o coeziune de subiecte, toate articolele tratând probleme ale universităţii şi n-aş putea spune că au fost descrise în termeni laudativi. Ne-am dorit a fi ochiul critic gata să analizeze orice amănunt. Cred că am şi reuşit asta. Fetele mi-au adus fiecare articolele scrise, iar eu, am purces la corectarea lor. Toate textele erau gata pentru a fi înserate în revistă, mai rămânea să încercăm a le pune cât mai bine în evidenţă. Chiar dacă n-am avut un laborator la dispoziţie şi n-am avut nici logistica necesară, fiind nevoite a lucra cu laptopurile aduse de acasă, noi am reuşit să aşezăm cât mai bine articolele în pagini, fiecare la locul lui, într-o grafică adecvată, pentru a atrage cât mai bine atenţia.

Treaba odată încheiată, noi, cel puţin, am fost încântate de ceea ce am realizat. Sperăm că îi vom convinge şi pe cei care au în atribuţie să aprecieze munca noastră, domnul profesor şi ceilalţi care participă la lansare. Pentru noi a fost o experienţă unică, chiar o unitate de măsură a capacităţii nostre profesionale de viitori jurnalişti. Prin asta ne-am testat abilităţile de redactori, talentul creativ, seriozitatea şi puterea de a munci în colectiv. Cred că am şi reuşit şi asta ne face să creştem în proprii noştri ochi şi să ne dea speranţe că vom reuşi în viitoarea noastră profesie, putând a ne desăvârşi în viitor vocaţia ca adevăraţi gazetari.

Reînnodăm şirul lansărilor de carte

În sfârşit, după o pauză cam îndelungată, în sala polivalentă a universităţii a avut loc marţi, 25 martie, o lansare de carte. Poeta Radmila Popovici Paraschiv şi-a lansat două volume de versuri: ,,Mi-s’’ şi ,,EvAdam’’. Dânsa a ţinut ca acest eveniment să se desfăşoare printre studenţii Universităţii noastre. A venit însoţită de cântareaţa Adriana Ochişanu şi amâdouă ne-au oferit un spectacol deosebit.

 Oficiile de gazdă le-a făcut doamna Margareta Curtescu. Aceasta a prezentat-o pe poetă ca fiind o personalitate multiplă a scrisului românesc. Făuritoare de versuri, textieră de muzică uşoară.  Doamna profesoară ne-a spus că orice detaliu din viaţa poetei emană poezie. În afară de doamna Margareta Curtescu, au mai luat cuvântul şi alţi profesori precum şi invitata principală a evenimentului. Ne-a vorbit ca o adevarată poetă, plină de sensibilitate şi emoţii creative. Ne-a făcut îndemnuri generoase pentru noi şi sufletele noastre spunându-ne să ne deschidem sufletul spre dragoste, oricare ar fi finalitatea ei. Fără teamă, înainte, cu dragostea în viaţă.

Toţi cei care au luat cuvântul, au lăudat opera poetei, citând versuri ale acesteia, recomandând diferite poezii şi poeme. Dupa cum am pomenit, doamna Radmila Popovici Paraschiv a venit însoţită de cunoscuta interpretă Adriana Ochişanu. Aceasta, dupa fiecare speech ţinut de către cei care au luat cuvântul, ne-a încântat auzurile cu câte o melodie antrenantă. Festivitatea s-a încheiat într-o atmosferă de destindere şi bună dispoziţie. A fost un eveniment reuşit, care a încântat întreaga asistenţă, atât pe invitaţi cât si pe profesori sau studenţi.

Adagio la ultimul 8 martie studenţesc

Anul acesta, pentru mine şi pentru colegele mele din grupa 34, ziua de 8 martie a avut o semnificaţie deosebită. Asta pentru că a reprezentat ultimul 8 martie din viaţa noastră de student, ultima aniversare a zilei femeii alături de profesoarele noastre dragi. De aceea, ne-am străduit să fie o amintire de neuitat pentru toţi anii care vor urma.

Dimineaţa, înainte de venirea profesorilor, ne-am adunat în holul facultăţii aşteptându-le pe sărbătoritele noastre. În haine multicolore, ne-am aşezat progresiv pe treptele scării principale întru întâmpinarea profesoarelor.

Cloul micului nostru grup era un mărţişor uman, reprezentat de două dintre colegele noastre, îmbrăcate una în roşu, cealaltă în alb, adică în culorile şnurului unui mărţişor uriaş.

După orele 7: 30, au început să vina şi doamnele profesoare, una câte una, întâmpinate cu aplauze, fiecare a primit din partea noastră câte un mărţişor şi un mic cadou simbolic. Vădit emoţionate, doamnele profesoare ne-au mulţumit călduros, în ochii multora citindu-se nostalgia ultimului 8 martie petrecut împreună. Ne cuprinsese şi pe noi melancolia unui moment deosebit, năpădindu-ne noian de amintiri despre această perioadă a anilor studenţiei care se apropie tot mai vertiginos spre final. Viitorul 8 martie nu-l vom mai onora cu prezenţa noastră fizică, dar o parte din sufletele noastre va rămâne veşnic între aceste ziduri.

Ziua îndrăgostiţilor sau simplu pretext comercial?

Odată cu deschiderea spre lumea largă, occidentală, poporul nostru şi-a îndreptat privirile spre tot felul de obiceiuri şi evenimente specific altor popoare. Toate astea dintr-un pregnant spirit de imitaţie generalizat până la efectul de turmă. Un exemplu edificator în acest sens, cu un impact deosebit mai ales asupra tinerilor îl reprezintă Ziua Îndrăgostiţilor, varianta americană, Valentine’s day. Nu e vorbă, aveam şi noi pe sfântul îndrăgostiţilor noştri, Dragobetele, dar datorită regimului comunist, sărbătoarea intrase într-un con de umbră. Autorităţile totalitariste nu permiteau propagarea acestei zile a îndrăgostiţilor. Au trebuit să intervină schimbările din 1990 ca să avem şi noi acces la multe lucruri nepermise până atunci. Iar dintre cei doi sfinţi îndrăgostiţi, se pare că cel  numit Valentin a fost mai rapid decat neaoşul Dragobete. Din spirit de modernism, şi, fără îndoială, şi din snobism, tinerii noştri  l-au adoptat întâi pe îndrăgostitul născut pe plaiuri americane.

Nu e vorbă, e bine ca şi îndrăgostiţii să-şi aibă o zi a lor, precum ziua femeilor sau ziua de mărţişor. O zi în care să proslăvim iubirea, să fim cu toţii îndrăgostiţi, să iubim cu patos, să ne încălzim inimile la focul iubirii. O zi în care să fim mai buni, mai iubitori. Numai că zilei îndrăgostiţilor i s-a dat alte sensuri. Sărbătoarea a rămas numai una de circumstanţă. Sensul pur al ei a intrat în banalitate. Sensurile iubirii, dar mai ales ofrandele aduse ei au devenit mai obscure, chiar decât învechitul mărţisor oferit de 1 martie. Putem spune că atât Valentine’s day cât şi Dragobetele au devenit două zile ale vânzătorilor de suvenire pentru îndrăgostiţi. Sunt încă două zile în an în care comercianţii au deschis la câştiguri, în care pot să-şi rotunjească frumuşel veniturile, iar spiritul de iubire s-a transformat în unul pur comercial. Centrele oraşelor îşi schimbă aspectul, având fiecare un aer de bâlci, tarabele domină arterele, spaţiile verzi în care firul ierbii începe să mijească, sunt în multe locuri sacrificate de amenajări comerciale, hârtii şi tot felul de ambalaje inundă centrele oraşelor, pentru tinerii îndrăgostiţi totul devine o alergătură, o obligaţie de care sunt nevoiţi să se achite. Nimic nu se mai face din inimă, gesturile romantice sunt înlocuite de gesturi şi acţiuni de rutină.

Spuneam că Valentinul american a fost mai rapid decât Dragobetele nostru. Snobismul l-a introdus mai repede în rândul tinerilor moldoveni. Astăzi cine a rămas fidel sărbătorii moldoveneşti în detrimentul celei americane, este considerat înapoiat. Dacă vrei să te dai mare, să pari cât mai occidental, trebuie să te dai cu Sf. Valentin, chiar dacă cam nimeni nu ştie cine a fost şi ce hram poartă. Trebuie să fii adeptul lui şi gata. După cunoştinţele mele, Dragobetele, sărbătoarea lui îşi are origini basarabene. Dar noi, moldovenii, românii în general, avem talentul deosebit de a ne renega trecutul, tradiţiile, obiceiurile, cultura. Pentru a epata şi pentru a sfida, ne aplecam spre sfinţii altora, spre sărbătorile altora, ni le însuşim şi ne erijăm în discipoli ai altora, ne înregimentăm benevol în marea turmă a humanoizilor cu spirit de imitaţie mai accentuat chiar decât al animalelor fără prea mult discernământ. Iubirea simplă, sinceră, pură şi-a pierdut spiritul chiar de zilele care, cică, ar trebui să fie ale ei, iar noi le-am tranformat în doua zile pur comerciale, pierdute în vâltoarea unui început de secol pentru care nu mai importă nimic decât viteza.

Planul unei investigaţii jurnalistice

Investigaţiile jurnalistice sunt articole de cel mai important interes pentru publicul consumator de presă. În general, se abordează subiecte palpitante care stârnesc curiozitatea celor care le urmăresc, devorând temele cu un vădit apetit de presă. Orice articol informaţional trebuie să fie cuprins în totalitate de veridicitate. Este logic ca din moment ce articolul se numeşte de investigaţie, pentru a fi realizat, este nevoie de o investigaţie temeinică. Iar aceasta nu poate fi realizată fără conceperea, în prealabil, a unui plan de investigaţie. Nu poţi porni la muncă abordând un subiect atâta de amplu, care trebuie prezentat cu exactitate, fără a avea planuri bine definitivate. Un caz care s-a bucurat de o atenţie şi un interes general pe plan mondial, a fost cazul Primului Ministru suedez, Olof  Palme, asasinat din motive politice la data de 28 februarie 1986. Gazetele din toate ţările lumii, cât şi audiovizualul s-au întrecut în a oferi informaţii despre caz, sau analizau cauzele, efectele sau cine a stat în spatele acestei crime. Pentru a face o astfel de investigaţie de proporţii, fiecare a trebuit să aibă un plan de investigaţii foarte bine definitivat, conceput din cele mai mici amănunte, stabilit şi pus în aplicare de către profesionişti desăvârşiţi.

1) Într-un astfel de plan, se incepe, evident, cu alegerea titlului. În cazul investigaţiei pomenită mai sus, titlul a fost: ,,Asasinarea lui Olof Palme’’.

2) Bineînţeles că această alegere trebuie să fie în concordanţă cu scopul pe care şi-l propune echipa de jurnalişti. Scopul trebuie să fie bine defitivat, iar în cazul Olof Palme, acesta era investigarea jurnalistică a motivelor şi circumstanţelor în care a fost asasinat premierul suedez, precum şi a consecinţelor ce au urmat în viaţa politică mondială, după această crimă oribilă.

3) Următorul punct din planul de investigaţii este organizarea şi durata acţiunii. Această parte se referă la: colectarea informaţiei de bază prin utilizarea tehnicilor: observaţia, lucrul cu documentele, discuţia, verificarea informaţiei de bază; verificarea şi confirmarea ipotezei; ultimul interviu.

4) Punctul 4 este bugetul sau resursele: tehnice, umane, materiale, financiare. Normal că nicio investigaţie nu poate fi realizată fără resurse financiere: deplasare la faţa locului, munca reporterilor, perioada de timp petrecută pe teren, cât şi toate celelalte implică cheltuieli şi necesită un buget adecvat. Cu cât trustul de presă deţine mai mulţi bani, cu atât investigaţiile vor fi mai complete, mai exacte şi mai la obiect. Totul depinde de bugetul alocat, de banii cheltuiţi.

5) Redactarea textului jurnalistic. După culegerea informaţiilor, se trece la realizarea articolului care va apărea în presă. Acesta trebuie să capete o formă cât mai atractivă, mai pasionantă, iar acest lucru ţine de talentul jurnalistului, atât acela de gazetar cât şi cel literar. Conflictul trebuie prezentat, gradat din punct de vedere emoţional, pentru a impresiona. În cazul Olof  Palme, s-a început cu analizarea rolului său în viaţa politică, s-a trecut de la viaţa lui familial-umană, ajungându-se la punctul culminant-asasinarea sa, subiectul prezentând în continuare o destindere emoţională atunci cand s-a făcut analiza consecinţelor viitoare ale acestui gest.

6) Publicarea reacţiei la colectarea informaţiei. Fiecare articol publicat, urmăreşte să stârnească un interes cât mai mare în rândurile cititorilor. De aceea orice gazetă urmăreste ce reacţii a iscat în momentul publicării articolului. Colectarea acelor reacţii este un factor de cea mai mare importanţă pentru acel ziar.

7) Decizia vizând continuarea sau încheierea temei investigate. În funcţie de interesul stârnit, colectivul redacţional poate decide continuarea acelei teme sau închiderea subiectului. Bineînţeles că un astfel de caz ca şi cel al asasinarii lui Olof  Palme a fost în centrul atenţiei o lungă perioadă de timp, iar gazetele se întreceau în a continua cât mai multă vreme subiectele.

Pentru a realiza o investigaţie cu adevărat profesionistă şi a prezenta un articol care să se afle în centrul atenţiei opiniei publice, echipa de investigaţii trebuie deci, să-şi întocmească un plan de investigaţii, ales cu grijă, care să vizeze o documentare perfectă şi o expunere pe măsură. Acest plan trebuie respectat cu stricteţe, urmat pas cu pas, el indicând drumul de parcurs. Pus în aplicare de o echipă pe măsura, respectarea acestui plan minuţios şi competent, garantează succesul articolului sau a seriei de articole.

În cazul asasinării lui Olof  Palme, este de la sine înţeles că fiecare gazetă şi-a trimis pe teren cei mai buni specialişti din cadrul colectivului redacţional. Aceştia şi-au întocmit cele mai potrivite şi profesioniste planuri de investigaţii, respectarea acestora aducând în faţa opiniei publice mondiale un caz de interes deosebit. Olof  Palme a fost un om politic dintre cei mai iluştri de pe Mapamond, asasinarea acestuia fiind urmărită pe toate meridianele globului. De aceea, trebuia prezentată în gazete cu un înalt profesionalism. Investigarea acestui caz nu a putut fi realizată decât cu un plan de investigaţii pe măsură, iar respectarea acestuia a dus la un imens succes de presă pentru fiecare gazetă în parte, care a abordat acest subiect.

Interviu cu álter égo

Octavian Puie este unul dintre poeții români cu o personalitate foarte puternică, înzestrat cu o inteligență superioară și cu o bogăție interioară deosebită. Mai presus de aceasta, este omul cu o importanță capitală în formarea mea. Așadar, i-am pus câteva întrebări pentru a afla mai multe despre el, despre împlinirile, eșecurile și aspirațiile sale.

Elena Cucoș: Octavian, dacă ar fi să te caracterizezi în trei cuvinte, care ar fi acestea?

Octavian Puie: Patriot, melancolic, singuratic.

Elena Cucoș: Ce ai învățat despre tine în toți acești ani?

Octavian Puie: Că nu am reușit să mă cunosc nici măcar eu. Am rămas un mister și pentru mine.

Elena Cucoș: Care a fost cea mai importantă lecție de viață în afara școlii?

Octavian Puie: O lecție de iubire curată, predată de către blonda de la Sângerei.

Elena Cucoș: Care a fost cel mai frumos lucru care te-a marcat pentru totdeauna?

Octavian Puie: Noaptea dintre ani, când am ințeles că, totuși, există iubire.

Elena Cucoș: Ce apreciezi tu cel mai mult la un om?

 Octavian Puie: Discreția.

Elena Cucoș: Care este cel mai mare ideal spre care tinzi? Ce anume ai dori să realizezi astfel încât să simți că ai o viată împlinită?

Octavian Puie: În momentul în care îmi voi spulbera existența, să las regrete în urma mea.

Elena Cucoș: De-a lungul existenței, ai realizat ce ți-ai dorit sau ambițiile tale s-au schimbat?

Octavian Puie: Mă consider un ratat.

Elena Cucoș: Cum se explică aceasta?

Octavian Puie: Câtă vreme n-am reusit să mișc din loc munții, se cheamă că șirul eșecurilor a fost mai lung decat cel al succeselor.

Elena Cucoș: Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce schimbări ai face în viața ta?

Octavian Puie: Viața-mi risipită, scuipă pe regrete. N-aș schimba nimic, doar în locul eroului principal aș pune pe altul.

Elena Cucoș: Care este cea mai mare greșeală pe care ai facut-o?

Octavian Puie: Nu trebuia să iau locul surorii mele. Era mai bine pentru toți să ram

ână ea. Am uzurpat locul pe care l-a lăsat plecând de foarte timpuriu din lumea asta. Trebuia să ramâna ea și sa dispar eu.

Elena Cucoș: Ce este fericirea pentru tine?

Octavian Puie: Regret, n-am studiat limbile exotice. Din ce limbă este acest cuvant? Îl aud pentru prima dată.

Elena Cucoș: Care este slăbiciunea ta cea mai mare?

Octavian Puie: Plăcerea erotică a Elenei. S-o știu implinită.

Elena Cucoș: Cine este Elena?

Octavian Puie: Cea care a întors mersul anotimpurilor, aducând după toamnă, primăvara.

Elena Cucoș: Care sunt valorile în cazul cărora nu ai vrea să faci niciun compromis?

Octavian Puie: Viața și fericirea ei.

Elena Cucoș: Cum îți evaluezi abilitatea de a face față conflictelor?

Octavian Puie: De la lamentabil la sublim, cu indiferență.

Elena Cucoș: Dă-mi un exemplu concret în care ți-ai folosit judecata și logica pentru a rezolva o problemă.

Octavian Puie: Au fost momente în care credeam că propriile mele trăiri erau cele mai importante. Dupa scurte reflectări, am realizat că ceea ce își doreste Elena este și dorința mea. Așa s-a reașternut liniștea, risipind furtunile.

Elena Cucoș: Ai o gamă întreagă de poezii în care este predominantă tema morții. Din ce trăiri sunt nascute aceste poezii?

Octavian Puie: Doar nefericirea naște versuri memorabile.

Elena Cucoș: Care este poezia scrisă de tine, la care ții cel mai mult?

Octavian Puie: ''Mai ard luminile-n oraș'', ''Requiem'', ''Plouă pe amintirile noastre pustii'', ''Fără predicate''. Și altele.

Elena Cucoș: Ce proiecte de viitor ai, pe linia împlinirii vieții tale?

Octavian Puie: Mai am un singur obiectiv de atins: Elena.

Elena Cucoș: Dar pe linie literară?

Octavian Puie: Să-mi adun paginile rătăcite în tomuri și gandurile risipite, în cuvinte, pe pagini.

Elena Cucoș: Cum te vezi peste 10 ani?

Octavian Puie: Ca parte a unui organism numit Elena.

Elena Cucoș: Aici întrebările mele au luat sfârșit. Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc multe realizări pe mai departe, multă baftă și FERICIRE!

Octavian Puie: Timpul acordat ție, abia începe....................

O nouă revoluţie portocalie?

După cum bine ştim, statele fostului bloc sovietic sunt divizate în două, o parte cu orientări prooccidentale, iar cealaltă rămasă fidelă vechiului regim, adică Rusiei. Cel mai grăitor exemplu este Ucraina, partea estică, cu nucleul în bazinul minier Doneţk, devotată încă Moscovei, iar vestul ţării, inclusiv Capitala, dornică de a urma  calea democraţiei europene.

Se părea că drumul ales şi consolidat ar fi cel spre UE şi că guvernul de la Kiev va semna Tratatul de la Vilnius de asociere cu UE, dar şantajată economic şi în primul rând energetic de către Rusia, Ucraina întoarce spatele Uniunii Europene, refuzând semnarea Tratatului.

Populaţia Ucrainei nu a fost de acord cu această întorsătura a situaţiei, mai ales locuitorii Kievului. Având-o ca simbol al drumului pe calea democraţiei pe fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în detenţie, locuitorii Capitalei au ieşit în număr de până la 300.000 în stradă pentru a protesta vehement împotriva guvernanţilor, în primul rând împotriva preşedintelui prorus, Viktor Ianukovici, evenimentele desfăşurându-se cu repeziciune. Manifestanţii s-au manifestat virulent, au atacat instituţii ale statului, sediul Guvernului, al Parlamentului, Poliţia, cu pietre şi sticle incendiare.

Au spart magazine, le-au incendiat, au aprins maşini. Au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, lupte de stradă, anunţându-se o nouă Revoluţie Portocalie, la fel ca cea de acum câţiva ani.

Evenimentele au fost scăpate de sub control, iar Şeful Poliţiei şi-a dat demisia.

Voinţa majorităţii poporului a fost încălcată, iar luptele de stradă continuă, chiar dacă preşedintele a declarat că negocierile cu UE vor continua.

Dârz şi combatant, poporul ucrainean îşi doreste şi el să parcurgă drumul ales şi de către Moldova, cel spre o democraţie autentică.

Voinţa a zeci de milioane de oameni nu poate fi stăvilită de către o clasă politică nostalgică după un trecut sovietic lipsit de glorie şi de libertăţi sociale şi naţionale. Vremurile dictatoriale rămân tot mai în urmă, iar poporul ucrainean a ales calea democratică.

Chiar dacă va fi nevoit să lupte şi să aducă jertfe, chiar de sânge, cu siguranţă că într-un viitor oarecare, Ucraina se va alătura şi ea marii familii europene.