Opiniile, materia primă în activitatea de jurnalist

Ziarele reprezintă cea mai facilă posibilitate ca jurnalişti, politicieni, alte persoane publice sau chiar simpli cetăţeni să-şi exprime opiniile. Existând şi avantajul ca acestea să fie reproduse în scris, răspândirea lor pare mai bine întipărită în conştiinţa celora care intră în contact cu aceste opinii. Bineînţeles că în primul rând, întâlnim părerile, ideile şi concluziile jurnaliştilor, dar şi a celora îndreptăţiti şi stimulati să-si exprime propriile opinii. De multe ori, întâlnim şi contra-opinii, adică opinii la opiniile altora, o completare sau un răspuns, o emendaţie la spusele altuia, de multe ori când opinia a fost o observaţie sau un atac la adresa cuiva, opinie la opinie este un adevărat drept la replică.

În numărul din 10 octombrie anul curent, al cotidianului Timpul, Constantin Tănase îi dă replică Rodicăi Mahu, redactor-şef la Jurnalul de Chişinău. Prin acest articol, editorialistul de la Timpul îşi exprimă opiniile cu privire la cele scrise de Tudor Ţopa, şi pe care Rodica Mahu l-a găzduit în paginile periodicului pe care îl conduce. Fiind un răspuns la opinia celor de la Jurnal de Chişinău, putem spune că Tănase Constantin a scris o opinie la opinie.

Activitatea jurnalistică abundă în exprimări de opinii. Însăşi natura profesiei de ziarist implică să-ţi exprimi opinia la tot pasul despre diverse persoane, activităţi, evenimente, instituţii.

În numărul din 11 octombria a Jurnal de Chişinău, Valentina Butnaru îşi exprimă opiniile cu privire la persoanele care i-au influenţat educaţia şi formarea sa profesională. Rolul fiecăruia şi impactul pe care l-au avut aceştia asupra sa. Îi aminteşte cu admiraţie, elogiindu-i chiar pe profesori, preoţi şi medici. În opinia sa, aceştia sunt persoanele care ne marchează în primul rând copilăria şi adolescenţa, anii pe care trebuie să-i dedicam studiului şi educaţiei.

Cunoscutul muzician român Tudor Chirilă, liderul formaţiei ,,Vama’’, un intelectual rasat, cu o cultură bine conturată, îşi exprimă opiniile pertinente despre tineretul român şi despre condiţia sa socială în aspiraţii, în numărul din 7 septembrie a ziarului ,,Săptămâna’’. Renumitul solist încearcă să găsească cauze ale situaţiei actuale a tinerei generaţii, încercând să ofere şi soluţii. Plăcut impresionat de ideile lui Tudor Chirilă, Constantin Tănase vine să răspundă iarăşi la opiniile muzicianului cu propriile sale opinii. De fapt, încearcă să scoată în evidenţă sfaturile componentului formaţiei ,,Vama’’, dar satirizând în acelaşi timp societatea. Dacă Tudor Chirilă ne prezintă niste ţeluri şi aspiraţii idealizate, Constantin Tănase scoate în evidenţă în mod ironic realităţile din lumea reală care sunt total inverse celor prezentate de către Chirilă. Jurnalistul îşi publică opiniile la opinii în numărul din 30 septembrie a ziarului ,,Timpul’’.

Evident că esenţa activităţii de ziarist, sunt opiniile. Un slujitor în mass-media fără opinii personale, nu este jurnalist. Peste tot, în toate gazetele întâlnim păreri, opinii, idei exprimate pentru a fi pe înţelesul şi în slujba cititorilor. Nu întotdeauna opiniile jurnaliştilor concordă. De cele mai multe ori, ele sunt diferite. Dar tocmai această confruntare de idei şi opinii este benefică pentru presa scrisă şi nu numai. Opiniile la opinii fac deliciul consumatorilor de mass-media, dar în acelaşi timp îi şi ajută pentru a percepe şi pricepe mai bine evenimentele prezentate. Cu cât jurnaliştii sunt mai talentaţi, cu atâta argumentele lor sunt mai puternice, iar confruntarea de opinii mai convingătoare.

Diferenţe între ideologia de stânga şi cea de dreapta, a partidelor politice

Pluripartitismul, alternanţa la putere, atât la cea legislativă, adică parlamentul, cât şi la puterea guvernamentală a diferitelor partide, obţinută prin vot popular, reprezintă chintesenţa şi garanţia democraţiei şi unui stat de drept. Partidele politice au fost întotdeauna, în fiecare stat, într-un număr mai mare. Încă de la revoluţia franceză din 1789, ele se împart în partide cu ideologii de stânga şi cu ideologii de dreapta. Dacă ar fi să le distribuim pe o scară doctrinală, în partea stângă am regăsi pornind de la centru spre stânga, social-democraţia, socialismul, iar spre extrema stângă, comunismul. În cealaltă direcţie, adică spre dreapta, pornind tot de la centru, întâlnim liberalismul, conservatorismul, monarhia, iar spre extrema dreaptă, naţionalismul şi fascismul. Evident că la fiecare extremă, atât la stanga cât şi la dreapta, regăsim partidele cele mai nocive. Dar, ca o observaţie generală, acesta este spectrul politic înspre stânga şi înspre dreapta.

Evident ca între cele două doctrine generale, există mari deosebiri, atât din punct de vedere ideologic, cât şi economic şi social. Ca o idee esenţială, partidele de stanga propovăduiesc egalitatea între oameni, în vreme ce partidele de dreapta fac o distincţie între acestea pe baza valorii cetăţenilor cât şi a realizărilor lor. Partidele de stânga sunt pentru o economie controlată de către stat, în vreme ce doctrina de dreapta încurajează o economie de piaţă, concurenţa, progresul economic, cât şi independenţa economică.

O deosebire esenţială între cele doua ideologii din punct de vedere economic, este şi impozitul. În vreme ce stânga politică este pentru impozitul progresiv, cel care i-ar favoriza pe cetăţenii cu venituri mai mici, cei de dreapta aplică cota unică de impozitare, cea care chiar dacă îi devaforizează pe cei săraci, avantajându-i pe bogaţi, stimulează dezvoltarea mediului de afaceri. Firmele îşi pot întocmi şi aplica planuri de dezvoltare pe termen mediu şi lung. În partea stângă a spectrului politic, diferenţa dintre săraci şi bogaţi este mai mică, se tinde între o egalitate între oameni, protecţia socială este mai accentuată, în vreme ce la dreapta, diferenţa dintre oamenii săraci şi cei bogaţi este mult mai mare, fiecăruia I se răsplăteşte munca după merit şi după realizări, ţintindu-se în primul rând dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă, şi dezvoltarea economiei de piată.

În atari condiţii, guvernările de stânga consumă majoritatea bugetului, pe pensii, salarii şi protecţie socială, în vreme ce dreapta luptă pentru scoaterea la lumină a economiei de piaţă şi impozitarea tuturor veniturilor. Pentru a încuraja firmele şi cetăţenii să-şi plăteasca impozitele, dreapta propune o relaxare fiscală, în locul egalităţii propusă de doctrina de stânga, dreapta propune productivitate şi eficienţă. Stânga este mai altruistă, protecţionistă, în vreme ce dreapta se bazează pe valoare şi merite. Putem spune că cei de stânga îi protejează mai mult pe muncitori, iar cei de dreapta pe patroni şi mediul de afaceri. De aceea, la vot, partidele de stânga se bucură în primul rând de susţinerea persoanelor sărace, cu venituri mici, pensionari şi persoane mai puţin instruite, în vreme ce cei cu doctrine de dreapta sunt votaţi de persoane de la clasa de mijloc în sus, în general cu studii medii şi superioare, cetăţeni prosperi şi întreprinzători.

Acestea sunt deosebirile între stânga şi dreapta pe spectrul politic existent.

O nouă toamnă pe vechile dureri

"O nouă primăvară pe vechile dureri" spunea poetul. Realitatea cu care m-am confruntat zilele trecute în oraşul Bălţi, schimbă puţin versul lui Bacovia. Am constatat cum se aşează, nu o nouă primăvară, ci o nouă toamnă, peste vechile dureri, ale unor năpăstuiţi ai soartei.

Iniţial pornisem (cu Bacovia în gând, poetul toamnei) să-mi umplu sufletul, admirând mirifica natură în acest anotimp de basm. Am păşit pe aleile parcului din centrul oraşului, topită de fascinaţie, cu ochii ţintă la dansul magnific al frunzelor de aur, la conturul de vis al copacilor rupţi parcă din poveste, la covorul arămiu dintre trunchiurile lor.Trupul şi sufletul parcă îmi pluteau. Eram toată plină de frumuseţe şi poezie.

Şi totusi, ceva morbid, aducător de lacrimi şi durere, plutea în văzduh, prevestind şocanta revelaţie pe care urma s-o realizez în curând. În parc am întâlnit şi peisaje dezolante, natura muribundă, zone pustii, întinate de părăsire, iluzii abandonate, cuprinse de tristeţea părăsirii şi singuratăţii, asemeni semenilor noştri pe care i-am întâlnit imediat după aceea, şi despre care aş vrea să vă vorbesc în cele ce urmează.

Am părăsit aleile parcului, cu fascinaţia în suflet, pornind să caut prin oraş, alte zone îmbălsămate de mirabila aripă a toamnei, anotimp care transformă natura într-un spaţiu născut, parcă, pe alte tărâmuri.

M-am amestecat printre oameni, unii fericiţi, alţi preocupaţi, unii plini de iubire, alţii doar de egoism. Şi atunci m-am confruntat cu imaginea cea mai degradantă a condiţiei umane, coborâtă atât de jos, datorită  lipsei de responsabilitate şi interes, a celor care ar trebui să se ocupe de protecţia socială, dar şi datorită indiferenţei noastre, a tuturor.

Ne lovim de ei zilnic, la tot pasul şi trecem mai departe, fără să le acordăm vreo atenţie, fără să-i băgăm în seamă. Unii le mai strecoară în palmă doi creiţari, sau câte o bancnotă fără mare valoare, dar majoritatea nu fac nici măcar acest minim efort fizic şi financiar.

Da, aţi dedus bine, mă refer la cerşetorii care îşi duc traiul chinuit, în mijlocul unei societăţi egoiste şi hapsâne. În cazul lor, protecţia socială este aproape inexistentă. Pentru fiecare, viaţa a fost un calvar, toţi, pe rând, ascund câte o dramă, dintre cele mai felurite şi mai dureroase. Soarta, destinul, indiferenţa societăţii administrative, dar şi civile, de multe ori şi propria lor ignoranţă, delăsare, împăcare cu soarta, cât şi propriile lor vicii, i-a adus în această stare de fapt. Dar, indubitabil, nimeni din societate nu le-a sărit în ajutor, ca să le redreseze cursul vieţii şi să-i reaşeze pe linia de plutire. Atât ei, cât şi autorităţile şi semenii lor, s-au complăcut într-o totală apatie, lăsând linia destinului să le joace festele până la capăt, până in pragul prăbuşirii totale în prăpastia condiţiei umane.

Îi avem printre noi, ne lovim de ei la tot pasul. Nepăsarea clasei politice i-a exilat pe trotuare, pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. O pensie de mizerie nu poate rezolva problemele acestor năpăstuiţi ai soartei. Fiecare îşi are drama vieţii sale. Societatea ar fi trebuit să-i ajute ca să treacă peste grelele încercări, sa-i coopteze în programe de reintegrare, de socializare şi să le asigure un trai decent. Dar guvernanţii noştri au preocupări aşa zis mai "nobile", pentru a mai băga în seamă pe aceşti oameni abandonaţi la periferia societăţii.

Îi vom avea permanent printre noi, expuşi ca într-o vitrină, spre ruşinea noastră, ca naţie, dar şi ca cetăţeni. Ruşine faţă de cei care ne vizitează ţara, dar şi faţă de noi înşine. Dar, tocmai cei cărora ar trebui să le crape mai tare obrazul de ruşine, adică "distinsa" noastră clasă politică, cei care conduc această ţară, tocmai ei dau dovadă de totală indiferenţă faţă de nişte oameni de care îşi aduc aminte doar din patru în patru ani, atunci când vin să le cerşească, la rândul lor voturile, aşa cum cerşesc voturile tuturor. TOT UN FEL DE CERŞETORIE, DAR DE ALTĂ NATURĂ.

Televiziunile moldoveneşti, relatând despre violenţa din societate

Violenţa, e un fenomen omniprezent în societatea moldovenească, este firesc să fie prezentată pe larg în presa din ţara noastră, în paginile jurnalelor, cât şi în cadrul audiovizualului. Peste tot, întâlnim articole, reportaje, relatări despre acte de violenţă, asta deoarece actele de violenţă au luat amploare, iar ca şi ştiri de presă, ele prezintă un interes deosebit, deaceea organele de presă nu scapă ocazia relatării acţiunilor cu violenţă ale semenilor noştri. Violenţa se manifestă atât în cadrul unor infracţiuni considerate a fi dintre cele mai grave, adevărate atentate împotriva persoanei şi a integritatii acestora. Deasemenea, întâlnim tot mai des violenţa domestică, exercitată în familie, de obicei de către soţ, asupra soţiei, copiilor şi a altor rude mai neajutorate. În unele cazuri, e drept mai rar, violenţa casnică o întâlnim răsfrântă şi asupra capului familiei. Oricum, violenţa o regăsim peste tot, şi ea este pe larg relatată în presa din ţara noastră.

Urmărind programele de ştiri ale televiziunilor moldoveneşti, întâlnim în fiecare zi ştiri în care actele de violenţă se regăsesc în prim plan. Pornind de la agresări fizice şi ajungându-se până la crime odioase, buletinele de ştiri sunt împânzite cu astfel de relatări. Televiziunile ne informează cu generozitate despre astfel de acte.

Evident, că cele mai grave fapte de violenţă sunt cele împotriva vieţii, culminând cu omoruri odioase. Aceste crime au diferite motivaţii. Unele au ca scop jafuri, altele răzbunarea, altele gelozia. Deunăzi, am urmărit la ProTV o crimă terifiantă. O femeie în vârstă de 58 de ani a fost ucisă cu bestialitate la Chişinău. Cadavrul ei a fost găsit în curtea unei case, poliţiştii au declanşat ancheta, au identificat cadavrul, apoi şi pe principalul suspect. Dacă se va dovedi că el este făptaşul, acesta riscă o pedeapsă între 10 şi 15 ani. Cauzele acestei crime este modul de viaţă frivol pe care l-au dus cei doi. Trivialitatea din căsnicia lor a dus până la crimă, o familie distrusă, două vieţi terminate, una în mormânt, cealaltă în puşcărie.

În goana dupa raiting, reporterii protv nu respectă întotdeauna deontologia profesiei. Adeseori, inclusiv în acest caz, ne prezintă imagini terifiante, cutremurătoare, doar pentru a impresiona şi a atrage cât mai mulţi telespectatori. Şi această relatare se înscrie pe linia politicii de difuzare a ştirilor ProTV, care se axează în primul rând pe cazuri infracţionale săvârşite cu violentă, cu impact emoţional negativ asupra telespectatorului. Uneori ProTV ne avertizează că urmează imagini şocante, alteori le difuzează pur şi simplu, fără nici o atenţionare. Nu întotdeauna ceea ce vedem în cadrul ştirilor Protv este indicat să vizionam, mai ales de către copii. Şi în acest caz, ProTv ne arată cadavrul victimei, toporul cu care a fost ucisă plin de sânge şi alte imagini cutremurătoare. Asta, totul, în goana după raiting.

Un caz de violenţă în familie este prezentat la televiziunea Prime. Gestul în sine este de-a dreptul oripilant. O femeie gravidă în luna a 8-a este bătută măr de către propriul soţ. Femeia a ajuns la spital cu mâna fracturată şi mai multe vânătai. Soţul bătăuş a agresat până şi personalul medical venit să acorde primul ajutor rănitei. Televiziunea Prime se mulţumeste la relatarea strictă a cazului fără a prezenta imagini şocante. Scenele sângeroase lipsesc cu desăvârşire, prezentarea cazului fiind făcuta în condiţii decente.

Un alt motiv al comiterii actului de violenţă este jaful.  De fapt, nici nu putem concepe jaf fără violenţă. Practic, violenţa este inclusă în acţiunea de a jefui în sine. Un astfel de caz este prezentat de către teleleviziunea Publika Tv. Aceasta ne relatează cazul unei familii de oameni de afaceri atacată, agresată şi jefuită în propria casă, în toiul nopţii. Trei indivizi cu cagule pe faţă au pătruns la domiciliul acestei familii, i-au supus la maltratări fizice şi i-au jefuit. Poliţia a deschis o anchetă. Urmărind ştirea la televizor, observăm că reporterii au prezentat cazul respectând toate regulile audiovizualului. Nu ne întâlnim cu imagini şocante care să depăşească limita bunului simţ, care să aducă un impact emoţional negativ asupra celora care au urmărit stirea şi mai cu seamă asupra copiilor, reporterii multumindu-se în a prezenta cazul strict cum s-a desfăşurat el, cu imagini decente. A fost o mostră de profesionalism, o demonstraţie de cum se relatează o ştire, fie ea si despre acte de violenţă, dar fără a depăşi limita admisă.

Din păcate, în unele cazuri, chiar cei puşi să vegheze la respectarea legilor şi regulilor de convieţuire, cei a căror menire este să lupte împotriva violenţei, tocmai aceştia sunt generatori de violenţă. În multe cazuri, organele de ordine acţionează în forţă împotriva unor cetăţeni mai mult sau mai puţin vinovaţi. Bineînţeles că trebuiesc luate măsuri, dar poliţia şi autorităţile nu sunt puse pentru a aplica corecţii fizice sau pentru a acţiona cu violenţă. Vedem la Prime cum un cetăţean este încătuşat de către mascati în plină stradă şi se acţionează împotriva lui nu tocmai ortodox. Şi în acest caz, relatarea televiziunii este făcută respectându-se regulile audiovizualului, fără scene de violenţă, fără acte sângeroase.

Urmând aceeaşi linie, televiziunea Prime ne prezintă cazul a trei politişti care au bătut cu bestialitate doi fraţi doar pentru simplul motiv că fraţii i-au chemat pe politişti să medieze un conflict, deranjându-i astfel, chipurile. Politiştii i-au bătut cu bestialitate şi i-au umilit, fapta lor nerămânând însă nepedepsită, cei trei oameni ai legii alegându-se cu condamnări penale. Evident că în acest caz, fiind vorba de faptele unor politişti, operatorii tv nu au avut acces la a filma faptele, imaginile fiind doar la modul general şi fără amănunte concrete.

Dar se întâmplă adeseori ca cei agresaţi să fie chiar jurnaliştii, sosiţi la faţa locului pentru a prezenta opiniei publice diferite fapte petrecute. Cei implicaţi sunt aproape întotdeauna iritaţi de prezenţa presei, unii acţionând cu violenţă. Un astfel de caz l-am putut vedea la Publika Tv. Un consilier din partea partidului comunist, din cadrul Consiliului Municipal Bălţi a agresat şi lovit cu pumnul un jurnalist doar pentru că acesta avea alte viziuni politice decât cele ale partidului comunist. Publika Tv ne relatează cu obiectivitate incidentul, surprinzând agresiunile verbale ale consilierului comunist, dar şi pumnul pe care acesta îl aplică jurnalistului. Comentariul Publika Tv este solidar cu colegul lor de breaslă lovit în plină figură, criticând cu obiectivitate gestul incalificabil al consilierului.

Am selectat aici un calup de ştiri de la diferite televiziuni din Republica Moldova, pentru a vă pune pe tapet modul în care este prezentată şi analizată violenţa în cadrul presei audiovizuale. Evident că fiecare post urmăreste raitingul, dar, în general, televiziunile urmăresc informarea corectă şi obiectivă a telespectatorilor, cu privire la actele de violenţă din cadrul societăţii. Uneori, mai rar, se sare calul cu imagini terifiante, dar, în general, ştirile sunt decente, se respectă regulile din audiovizual şi, în primul rand, ştirile sunt corecte şi obiective.

Despre oraşul Bălţi, aşa cum nu-l cunoaştem

Am aici în faţa mea această cărticică „Oraşul Bălţi în evocări episodice” a domnului profesor Grigore Cărăuş, pe care v-o recomand cu căldură. Nefiind un studiu prea amplu despre Municipiul nostru, pentru a-i oferi o oarecare consistenţă cantitativă, mai pe româneşte spus, pentru a inventa cât mai multe pagini, domnul profesor ne oferă o lucrare bilingvă, atât în româneşte cât şi în ruseşte.

 Domnul Grigore Cărăuş îşi invită cititorii la o plimbare prin oraşul nostru de-a lungul ultimelor patru decenii. Lucrarea însă, nu este o poveste exhaustivă a istoriei municipiului Bălţi, ci, aşa după cum ne spune şi în titlu, sunt doar nişte evocări episodice a unor evenimente aleatorii la care domnul profesor a fost martor de-a lungul existenţei domniei sale. Nimic din ceea ce ne descrie nu este rod al imaginaţiei, nu ne prezintă fapte, evenimente, locuri, întâmplări din auzite. Totul a fost trăit de către autor care a crescut şi s-a format odată cu evenimentele evocate în carte. Din paginile acesteia răzbate înspre cititori parfumul nostalgic al celei de-a doua jumătăţi a secolului 20. Istorisirile distinsului autor încep cu anul 1950, în plin proces de sovietizare a ţinuturilor din nordul Basarabiei. Domnul Grigore Cărăuş nu face însă politică în această carte, el este doar un observator, poate nu atât de fin, dar foarte atent, şi ne descrie urbea odată cu care a crescut.

 Oamenii prezentaţi în această lucrare sunt cetăţeni ai oraşului Bălţi, fără a conta etnia lor, fără a exista între ei conflicte naţionaliste, nu că ele ar fi lipsit cu desăvârşire, dar pentru autor nu acesta este scopul cărţii. Domnul profesor ne prezintă o monografie civico-culturală-economică a municipiului în care noi trăim astăzi de-a lungul a patruzeci de ani ai secolului trecut. Ne face cunoştinţă cu edificii, monumente, locuri, aşa cum arătau ele acum o jumătate de veac. Din colbul vremurilor apuse ne reaminteşte despre evenimente şi activităţi petrecute în oraşul nostru.

Domnia sa fiind un cadru şcolar devotat, în această monografie acordă o atenţie deosebită activităţii didactice, pedagogice şi universitare descriindu-le aşa cum erau ele odinioară. Găsim informaţii despre catedre, bibliotecă, evocând şi binecunoscuţii profesori ai perioadei apuse. Evident că de-a lungul deceniilor scurse, şi în oraşul nostru au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea numeroase personalităţi ale căror nume domnul Grigore Cărăuş ne vorbeşte cu mândrie. Dintre notorietăţile care au trăit în urbea noastra ori s-au lansat de aici, găsim în această carte pe următorii: Eugeniu Coşeriu, Mihai Volontir, Vasile Coroban. La loc de cinste, domnul profesor aşează unele evenimente petrecute de-a lungul anilor şi la care dânsul a fost martor, din domeniul cultural, didactic, etc.

Pe parcurs, autorul înserează şi strofe din diferiţi poeţi cunoscuţi, încheind apoteotic cu Imnul Republicii Moldova. Poate că aceasta ar reprezenta un plus, dar într-o lucrare de numai 10-11 pagini fenomenul poate părea un pic deplasat, existând posibilitatea de a sugera unora perspectiva unui ghiveci literar, sau poate a unui coktail de fructe exotice.

Una peste alta, lucrarea domnului profesor este una de care Municipiul Bălţi şi locuitorii acestora au nevoie, care ne ajută să ne cunoaştem mai bine oraşul şi importanţa lui pe harta Basarabiei. Oricine o ia în mână şi o citeşte, nu are decât de câştigat, personal, îi mulţumesc domnului Grigore Cărăuş, că a avut bunăvoinţa s-o conceapă şi să ne-o dăruiască. De aceea v-o recomand tuturor, cumpăraţi această carte şi citiţi-o. Veţi fi mai bogaţi sufleteşte şi veţi dobândi noi cunoştinţe despre oraşul vostru.