O nouă toamnă pe vechile dureri

"O nouă primăvară pe vechile dureri" spunea poetul. Realitatea cu care m-am confruntat zilele trecute în oraşul Bălţi, schimbă puţin versul lui Bacovia. Am constatat cum se aşează, nu o nouă primăvară, ci o nouă toamnă, peste vechile dureri, ale unor năpăstuiţi ai soartei.

Iniţial pornisem (cu Bacovia în gând, poetul toamnei) să-mi umplu sufletul, admirând mirifica natură în acest anotimp de basm. Am păşit pe aleile parcului din centrul oraşului, topită de fascinaţie, cu ochii ţintă la dansul magnific al frunzelor de aur, la conturul de vis al copacilor rupţi parcă din poveste, la covorul arămiu dintre trunchiurile lor.Trupul şi sufletul parcă îmi pluteau. Eram toată plină de frumuseţe şi poezie.

Şi totusi, ceva morbid, aducător de lacrimi şi durere, plutea în văzduh, prevestind şocanta revelaţie pe care urma s-o realizez în curând. În parc am întâlnit şi peisaje dezolante, natura muribundă, zone pustii, întinate de părăsire, iluzii abandonate, cuprinse de tristeţea părăsirii şi singuratăţii, asemeni semenilor noştri pe care i-am întâlnit imediat după aceea, şi despre care aş vrea să vă vorbesc în cele ce urmează.

Am părăsit aleile parcului, cu fascinaţia în suflet, pornind să caut prin oraş, alte zone îmbălsămate de mirabila aripă a toamnei, anotimp care transformă natura într-un spaţiu născut, parcă, pe alte tărâmuri.

M-am amestecat printre oameni, unii fericiţi, alţi preocupaţi, unii plini de iubire, alţii doar de egoism. Şi atunci m-am confruntat cu imaginea cea mai degradantă a condiţiei umane, coborâtă atât de jos, datorită  lipsei de responsabilitate şi interes, a celor care ar trebui să se ocupe de protecţia socială, dar şi datorită indiferenţei noastre, a tuturor.

Ne lovim de ei zilnic, la tot pasul şi trecem mai departe, fără să le acordăm vreo atenţie, fără să-i băgăm în seamă. Unii le mai strecoară în palmă doi creiţari, sau câte o bancnotă fără mare valoare, dar majoritatea nu fac nici măcar acest minim efort fizic şi financiar.

Da, aţi dedus bine, mă refer la cerşetorii care îşi duc traiul chinuit, în mijlocul unei societăţi egoiste şi hapsâne. În cazul lor, protecţia socială este aproape inexistentă. Pentru fiecare, viaţa a fost un calvar, toţi, pe rând, ascund câte o dramă, dintre cele mai felurite şi mai dureroase. Soarta, destinul, indiferenţa societăţii administrative, dar şi civile, de multe ori şi propria lor ignoranţă, delăsare, împăcare cu soarta, cât şi propriile lor vicii, i-a adus în această stare de fapt. Dar, indubitabil, nimeni din societate nu le-a sărit în ajutor, ca să le redreseze cursul vieţii şi să-i reaşeze pe linia de plutire. Atât ei, cât şi autorităţile şi semenii lor, s-au complăcut într-o totală apatie, lăsând linia destinului să le joace festele până la capăt, până in pragul prăbuşirii totale în prăpastia condiţiei umane.

Îi avem printre noi, ne lovim de ei la tot pasul. Nepăsarea clasei politice i-a exilat pe trotuare, pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. O pensie de mizerie nu poate rezolva problemele acestor năpăstuiţi ai soartei. Fiecare îşi are drama vieţii sale. Societatea ar fi trebuit să-i ajute ca să treacă peste grelele încercări, sa-i coopteze în programe de reintegrare, de socializare şi să le asigure un trai decent. Dar guvernanţii noştri au preocupări aşa zis mai "nobile", pentru a mai băga în seamă pe aceşti oameni abandonaţi la periferia societăţii.

Îi vom avea permanent printre noi, expuşi ca într-o vitrină, spre ruşinea noastră, ca naţie, dar şi ca cetăţeni. Ruşine faţă de cei care ne vizitează ţara, dar şi faţă de noi înşine. Dar, tocmai cei cărora ar trebui să le crape mai tare obrazul de ruşine, adică "distinsa" noastră clasă politică, cei care conduc această ţară, tocmai ei dau dovadă de totală indiferenţă faţă de nişte oameni de care îşi aduc aminte doar din patru în patru ani, atunci când vin să le cerşească, la rândul lor voturile, aşa cum cerşesc voturile tuturor. TOT UN FEL DE CERŞETORIE, DAR DE ALTĂ NATURĂ.

Televiziunile moldoveneşti, relatând despre violenţa din societate

Violenţa, e un fenomen omniprezent în societatea moldovenească, este firesc să fie prezentată pe larg în presa din ţara noastră, în paginile jurnalelor, cât şi în cadrul audiovizualului. Peste tot, întâlnim articole, reportaje, relatări despre acte de violenţă, asta deoarece actele de violenţă au luat amploare, iar ca şi ştiri de presă, ele prezintă un interes deosebit, deaceea organele de presă nu scapă ocazia relatării acţiunilor cu violenţă ale semenilor noştri. Violenţa se manifestă atât în cadrul unor infracţiuni considerate a fi dintre cele mai grave, adevărate atentate împotriva persoanei şi a integritatii acestora. Deasemenea, întâlnim tot mai des violenţa domestică, exercitată în familie, de obicei de către soţ, asupra soţiei, copiilor şi a altor rude mai neajutorate. În unele cazuri, e drept mai rar, violenţa casnică o întâlnim răsfrântă şi asupra capului familiei. Oricum, violenţa o regăsim peste tot, şi ea este pe larg relatată în presa din ţara noastră.

Urmărind programele de ştiri ale televiziunilor moldoveneşti, întâlnim în fiecare zi ştiri în care actele de violenţă se regăsesc în prim plan. Pornind de la agresări fizice şi ajungându-se până la crime odioase, buletinele de ştiri sunt împânzite cu astfel de relatări. Televiziunile ne informează cu generozitate despre astfel de acte.

Evident, că cele mai grave fapte de violenţă sunt cele împotriva vieţii, culminând cu omoruri odioase. Aceste crime au diferite motivaţii. Unele au ca scop jafuri, altele răzbunarea, altele gelozia. Deunăzi, am urmărit la ProTV o crimă terifiantă. O femeie în vârstă de 58 de ani a fost ucisă cu bestialitate la Chişinău. Cadavrul ei a fost găsit în curtea unei case, poliţiştii au declanşat ancheta, au identificat cadavrul, apoi şi pe principalul suspect. Dacă se va dovedi că el este făptaşul, acesta riscă o pedeapsă între 10 şi 15 ani. Cauzele acestei crime este modul de viaţă frivol pe care l-au dus cei doi. Trivialitatea din căsnicia lor a dus până la crimă, o familie distrusă, două vieţi terminate, una în mormânt, cealaltă în puşcărie.

În goana dupa raiting, reporterii protv nu respectă întotdeauna deontologia profesiei. Adeseori, inclusiv în acest caz, ne prezintă imagini terifiante, cutremurătoare, doar pentru a impresiona şi a atrage cât mai mulţi telespectatori. Şi această relatare se înscrie pe linia politicii de difuzare a ştirilor ProTV, care se axează în primul rând pe cazuri infracţionale săvârşite cu violentă, cu impact emoţional negativ asupra telespectatorului. Uneori ProTV ne avertizează că urmează imagini şocante, alteori le difuzează pur şi simplu, fără nici o atenţionare. Nu întotdeauna ceea ce vedem în cadrul ştirilor Protv este indicat să vizionam, mai ales de către copii. Şi în acest caz, ProTv ne arată cadavrul victimei, toporul cu care a fost ucisă plin de sânge şi alte imagini cutremurătoare. Asta, totul, în goana după raiting.

Un caz de violenţă în familie este prezentat la televiziunea Prime. Gestul în sine este de-a dreptul oripilant. O femeie gravidă în luna a 8-a este bătută măr de către propriul soţ. Femeia a ajuns la spital cu mâna fracturată şi mai multe vânătai. Soţul bătăuş a agresat până şi personalul medical venit să acorde primul ajutor rănitei. Televiziunea Prime se mulţumeste la relatarea strictă a cazului fără a prezenta imagini şocante. Scenele sângeroase lipsesc cu desăvârşire, prezentarea cazului fiind făcuta în condiţii decente.

Un alt motiv al comiterii actului de violenţă este jaful.  De fapt, nici nu putem concepe jaf fără violenţă. Practic, violenţa este inclusă în acţiunea de a jefui în sine. Un astfel de caz este prezentat de către teleleviziunea Publika Tv. Aceasta ne relatează cazul unei familii de oameni de afaceri atacată, agresată şi jefuită în propria casă, în toiul nopţii. Trei indivizi cu cagule pe faţă au pătruns la domiciliul acestei familii, i-au supus la maltratări fizice şi i-au jefuit. Poliţia a deschis o anchetă. Urmărind ştirea la televizor, observăm că reporterii au prezentat cazul respectând toate regulile audiovizualului. Nu ne întâlnim cu imagini şocante care să depăşească limita bunului simţ, care să aducă un impact emoţional negativ asupra celora care au urmărit stirea şi mai cu seamă asupra copiilor, reporterii multumindu-se în a prezenta cazul strict cum s-a desfăşurat el, cu imagini decente. A fost o mostră de profesionalism, o demonstraţie de cum se relatează o ştire, fie ea si despre acte de violenţă, dar fără a depăşi limita admisă.

Din păcate, în unele cazuri, chiar cei puşi să vegheze la respectarea legilor şi regulilor de convieţuire, cei a căror menire este să lupte împotriva violenţei, tocmai aceştia sunt generatori de violenţă. În multe cazuri, organele de ordine acţionează în forţă împotriva unor cetăţeni mai mult sau mai puţin vinovaţi. Bineînţeles că trebuiesc luate măsuri, dar poliţia şi autorităţile nu sunt puse pentru a aplica corecţii fizice sau pentru a acţiona cu violenţă. Vedem la Prime cum un cetăţean este încătuşat de către mascati în plină stradă şi se acţionează împotriva lui nu tocmai ortodox. Şi în acest caz, relatarea televiziunii este făcută respectându-se regulile audiovizualului, fără scene de violenţă, fără acte sângeroase.

Urmând aceeaşi linie, televiziunea Prime ne prezintă cazul a trei politişti care au bătut cu bestialitate doi fraţi doar pentru simplul motiv că fraţii i-au chemat pe politişti să medieze un conflict, deranjându-i astfel, chipurile. Politiştii i-au bătut cu bestialitate şi i-au umilit, fapta lor nerămânând însă nepedepsită, cei trei oameni ai legii alegându-se cu condamnări penale. Evident că în acest caz, fiind vorba de faptele unor politişti, operatorii tv nu au avut acces la a filma faptele, imaginile fiind doar la modul general şi fără amănunte concrete.

Dar se întâmplă adeseori ca cei agresaţi să fie chiar jurnaliştii, sosiţi la faţa locului pentru a prezenta opiniei publice diferite fapte petrecute. Cei implicaţi sunt aproape întotdeauna iritaţi de prezenţa presei, unii acţionând cu violenţă. Un astfel de caz l-am putut vedea la Publika Tv. Un consilier din partea partidului comunist, din cadrul Consiliului Municipal Bălţi a agresat şi lovit cu pumnul un jurnalist doar pentru că acesta avea alte viziuni politice decât cele ale partidului comunist. Publika Tv ne relatează cu obiectivitate incidentul, surprinzând agresiunile verbale ale consilierului comunist, dar şi pumnul pe care acesta îl aplică jurnalistului. Comentariul Publika Tv este solidar cu colegul lor de breaslă lovit în plină figură, criticând cu obiectivitate gestul incalificabil al consilierului.

Am selectat aici un calup de ştiri de la diferite televiziuni din Republica Moldova, pentru a vă pune pe tapet modul în care este prezentată şi analizată violenţa în cadrul presei audiovizuale. Evident că fiecare post urmăreste raitingul, dar, în general, televiziunile urmăresc informarea corectă şi obiectivă a telespectatorilor, cu privire la actele de violenţă din cadrul societăţii. Uneori, mai rar, se sare calul cu imagini terifiante, dar, în general, ştirile sunt decente, se respectă regulile din audiovizual şi, în primul rand, ştirile sunt corecte şi obiective.

Despre oraşul Bălţi, aşa cum nu-l cunoaştem

Am aici în faţa mea această cărticică „Oraşul Bălţi în evocări episodice” a domnului profesor Grigore Cărăuş, pe care v-o recomand cu căldură. Nefiind un studiu prea amplu despre Municipiul nostru, pentru a-i oferi o oarecare consistenţă cantitativă, mai pe româneşte spus, pentru a inventa cât mai multe pagini, domnul profesor ne oferă o lucrare bilingvă, atât în româneşte cât şi în ruseşte.

 Domnul Grigore Cărăuş îşi invită cititorii la o plimbare prin oraşul nostru de-a lungul ultimelor patru decenii. Lucrarea însă, nu este o poveste exhaustivă a istoriei municipiului Bălţi, ci, aşa după cum ne spune şi în titlu, sunt doar nişte evocări episodice a unor evenimente aleatorii la care domnul profesor a fost martor de-a lungul existenţei domniei sale. Nimic din ceea ce ne descrie nu este rod al imaginaţiei, nu ne prezintă fapte, evenimente, locuri, întâmplări din auzite. Totul a fost trăit de către autor care a crescut şi s-a format odată cu evenimentele evocate în carte. Din paginile acesteia răzbate înspre cititori parfumul nostalgic al celei de-a doua jumătăţi a secolului 20. Istorisirile distinsului autor încep cu anul 1950, în plin proces de sovietizare a ţinuturilor din nordul Basarabiei. Domnul Grigore Cărăuş nu face însă politică în această carte, el este doar un observator, poate nu atât de fin, dar foarte atent, şi ne descrie urbea odată cu care a crescut.

 Oamenii prezentaţi în această lucrare sunt cetăţeni ai oraşului Bălţi, fără a conta etnia lor, fără a exista între ei conflicte naţionaliste, nu că ele ar fi lipsit cu desăvârşire, dar pentru autor nu acesta este scopul cărţii. Domnul profesor ne prezintă o monografie civico-culturală-economică a municipiului în care noi trăim astăzi de-a lungul a patruzeci de ani ai secolului trecut. Ne face cunoştinţă cu edificii, monumente, locuri, aşa cum arătau ele acum o jumătate de veac. Din colbul vremurilor apuse ne reaminteşte despre evenimente şi activităţi petrecute în oraşul nostru.

Domnia sa fiind un cadru şcolar devotat, în această monografie acordă o atenţie deosebită activităţii didactice, pedagogice şi universitare descriindu-le aşa cum erau ele odinioară. Găsim informaţii despre catedre, bibliotecă, evocând şi binecunoscuţii profesori ai perioadei apuse. Evident că de-a lungul deceniilor scurse, şi în oraşul nostru au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea numeroase personalităţi ale căror nume domnul Grigore Cărăuş ne vorbeşte cu mândrie. Dintre notorietăţile care au trăit în urbea noastra ori s-au lansat de aici, găsim în această carte pe următorii: Eugeniu Coşeriu, Mihai Volontir, Vasile Coroban. La loc de cinste, domnul profesor aşează unele evenimente petrecute de-a lungul anilor şi la care dânsul a fost martor, din domeniul cultural, didactic, etc.

Pe parcurs, autorul înserează şi strofe din diferiţi poeţi cunoscuţi, încheind apoteotic cu Imnul Republicii Moldova. Poate că aceasta ar reprezenta un plus, dar într-o lucrare de numai 10-11 pagini fenomenul poate părea un pic deplasat, existând posibilitatea de a sugera unora perspectiva unui ghiveci literar, sau poate a unui coktail de fructe exotice.

Una peste alta, lucrarea domnului profesor este una de care Municipiul Bălţi şi locuitorii acestora au nevoie, care ne ajută să ne cunoaştem mai bine oraşul şi importanţa lui pe harta Basarabiei. Oricine o ia în mână şi o citeşte, nu are decât de câştigat, personal, îi mulţumesc domnului Grigore Cărăuş, că a avut bunăvoinţa s-o conceapă şi să ne-o dăruiască. De aceea v-o recomand tuturor, cumpăraţi această carte şi citiţi-o. Veţi fi mai bogaţi sufleteşte şi veţi dobândi noi cunoştinţe despre oraşul vostru.

Gazeta din imaginaţia mea

Acum, în anul doi de facultate, mi-a fost dat mie, dar şi colegelor pe care le am, să ne confruntăm cu cea mai surprinzătoare, dar şi cea mai îndrăzneaţă propunere, pe care am fi putut s-o primim. Acum câteva săptămâni, într-o dimineaţă, gâtuit de emoţie, domnul profesor Anatol Moraru, a intrat la noi în clasă, la prima oră de curs, însoţit de doi domni eleganţi, unul mai tânăr, celălalt mai vârstnic şi care semănau izbitor unul cu celălalt. Păreau a fi tată şi fiu. După ce ne-au fost prezentaţi, s-a dovedit că între cei doi, exact aceasta era relaţia de rudenie. Cel care era fiul, fusese în urmă cu aproape 15 ani student la Universitatea noastră, dar, imediat dupa absolvire, întreaga lor familie plecase cu afaceri, definitiv, în SUA, unde s-au realizat excelent, din punct de vedere material. Veniseră în vizită, la Bălţi, dar cel mai tânăr rămăsese neplăcut surprins, deoarece nu găsise nici un ziar local de limbă română. Om de acţiune, nu s-a mulţumit ca doar să se lamenteze, ci a luat imediat primele măsuri. L-a căutat pe domnul profesor Moraru, care îi fusese, pe vremuri diriginte şi pe care îl aprecia în mod deosebit, spunându-i că, împreună cu tatăl său, doreşte să contribuie la înfiinţarea primului ziar de limbă română din Bălţi. Familia dânşilor se vor ocupa în totalitate de finanţarea gazetei, domnul profesor Moraru, să rezolve problema jurnaliştilor care vor scoate viitorul ziar, sau revistă, ce va fi să fie.

În următoarele două ore am pus, cum s-ar spune, "ţara  la cale". Cei doi domni din America au declarat, sus şi tare, că nu se pot ocupa în legătură cu gazeta decât cu finanţarea ei, e adevărat în totalitate, dar elaborarea, redactarea şi tipărirea ei rămâne numai în seama celor de la Bălţi. Erau de definitivat şi pus în aplicare numeroase probleme organizatorice, era nevoie de o persoană cu experienţă în fruntea gazetei, astfel încât s-a hotărât ca toate prerogativele, în acest sens, să fie transferate domnului profesor Moraru.

Ne-a spus că s-a gândit să scoatem noi acest ziar, să venim cu propuneri şi idei. Viitorii noştri finanţatori şi-au exprimat intenţia, dar şi capacitatea de a putea susţine un cotidian, deci, este cazul să pornim de la această idee. Domnul Moraru ne-a declarat pe toate cele prezente, drept viitoarele redactore ale ziarului, noi şi finanţatorii l-am numit directorul publicaţiei, am convenit cu toţii că vom munci doar din entuziasm, fără pretenţii salariale, domnul profesor ne-a atenţionat că noi ne vom ocupa în exclusivitate de întreaga muncă din viitoarea redacţie, dânsul doar ne va ajuta când va trebui intervenit pe la unele foruri de specialitate, sau tutelare. Ne-am reîntâlnit în formula completă, dar fără domnul profesor şi fără finanţatori, după-amiază, în amfiteatru. Trebuia să ne hotărâm, în primul rând, ce orientare va avea jurnalul nostru. Fiecare a venit măcar cu câte o propunere, care de care mai generoasă. Ziar de informaţie, de investigaţii, gazeta de cultură. Toate ideile erau binevenite, dar mie mi se părea că parcă le lipseşte ceva. Nu de conţinutul lor era vorba, ci mă gândeam la un sâmbure de atractivitate, care să facă publicaţia noastră irezistibilă în ochii cititorilor din Bălţi, atractivă, fascinantă, inedită. De informaţii, consumatorii de Mass-Media sunt plini. Le găsesc în toate gazetele, în toate fiţuicile. Voiam ceva original, ceva să-i facă pe cititori să savureze şi să devoreze toate  toate articolele. Dacă ne bazăm doar pe finanţarea venita din SUA, soarta ziarului nostru va fi pecetluită. Va sucomba dupa câteva numere, finanţatorii se vor trezi din reverie, nu vor mai fi dispuşi să lucreze în pierdere şi vor renunţa la proiect. Va trebui ca noi să facem gazeta noastră rentabilă din punct de vedere financiar, încă de la primul ei număr. Da, aşa am spus, rentabilă. Trebuie să vindem un numar cât mai mare de exemplare, la un preţ adecvat, astfel încât să ne scoatem toate costurile de publicaţie, ba chiar, în cel mai scurt timp să realizăm şi profit.

Trebuie, însă, să venim cu ceva atractiv, ceva care să fie primit cu savoare de către cititori. Societatea noastră, la fel ca fiecare pe lumea asta, este un conglomerat de personaje, idei şi fapte diverse. Oamenii vor să se recunoască pe ei înşisi, în fiecare personaj pus pe frontispiciu. Iar când apar fapte deosebite ce le sunt prezentate, cititorii să vadă cum trăiesc alţii, altfel decât cei de rând. Viaţa, lumea este un tom uriaş de fapte diverse, cititorii vor să aibă în faţa lor cartea deschisa a vieţii fiecărei vedete. Sunt interesaţi să ştie ce iubită şi-a mai schimbat nu ştiu care fotbalist celebru, ce toalete au îmbrăcat doamnele la nu ştiu ce serată a oamenilor de afaceri, cum a petrecut prima noapte în arest nu ştiu ce politician corupt, prins şi dovedit, ce meniu a fost la nunta fiicei nu ştiu cărui ministru. Omul de rând se va cruci când va vedea cu ce bunătăti îşi îmbuibă burdihanele aleşii neamului. Sau când vor vedea câte mii de dolari costă rochia purtată de către doamna X, sau setul de cristale Swarowski al doamnei Y. Să ne minunăm când vedem că poseta nu ştiu cărei fufe din lumea bună, costă cât căsuţa unei familii amărâte.

Da, suntem si noi un  popor de bârfe, asta se cere, asta vrea moldoveanul de rând să consume din Mass-Media. Nu asta aş intenţiona eu să prezint eu cititorilor, dar, dacă intenţionez să apar cu un proiect viabil, dar şi serios, va trebuia să aduc, pentru început, ceva ce se cumpără şi ne va aduce bani, pentru planurile viitoare. Când vom putea aduce fonduri, când munca noastră va fi şi fructuoasă financiar, vom putea scoate şi pagini serioase, nu doar produse publicistice de fapt divers. Una dintre noi va trebui să pregătească celorlalte un catalog cu evenimente cotidiene, de unde să fie culese, fetele să se deplaseze la faţa locului, de unde să vină cu informaţii. În anii de liceu, chiar am vrut să scoatem o revistă de acest gen, cu o colegă. Subiecte aveam suficiente, puteam umple suficiente pagini. Ne gândeam să scriem pe pagini dublu A4, să le multiplicăm la xerox, fotografii nu ştiam cum să realizam, dar plănuiam să înserăm caricaturi, colega mea era o excelentă desenatoare. Am calculat cât ne-ar costa paginile de xerox, câte exemplare să scoatem, cu cât să le vindem, unde, cum. Proiectul era generos, dar naiv, aşa că a rămas doar proiect. Astăzi condiţiile sunt altele, avem şi noi acces la apărătura modernă, putem angaja contracte cu tipografii. Unele dintre colegele noastre sunt specialiste în fotografiere, asta nu va mai reprezenta nici un impediment. Comanda o putem da la tipografia care scoate "Sintagmele" Universităţii, formatul poate fi asemănător, cât şi numărul de pagini. Urma să ne alcătuim colectivul redacţional, structurile de conducere ale redacţiei. Am făcut şi primele propruneri pentru titlul ziarului. Se vehicula denumiri precum "Jurnalul de Bălti", "Gazeta Nordului". "Zigzag moldovenesc", "Mozaic monden". Evident că nu ne-am oprit încă la nici un titlu, o hotărâre atât de importantă nu se ia din prima zi.

Mai sunt încă multe lucruri de pus la punct. Revista noastră s-a născut, deocamdată în mintea mea, sper că şi a multor colege şi a domnului profesor. Multe se mai pot întâmpla până să devină o gazetă palpabilă. Avem nevoie de aprobări, de energie, se pot răzgândi potenţialii finanţatori, putem da noi chix. Important este însă că s-a născut un proiect. Astăzi, domnul profesor Moraru ne-a propus ceva ca un joc, sau ceva foarte serios. Important este faptul ca fiecare dintre noi să conştientizăm  că acest plan este perfect posibil. Important este să vrem şi să realizăm că putem, iar atunci orice proiect urnit din loc, nu mai poate fi oprit de anumite piedici neavenite. Nu ne poate împiedica nimeni. Domnule profesor Moraru. Nu ştiu cât de real este imboldul dumneavoastră, dar ne-aţi făcut să ne dorim asta cu ardoare şi să nu mai vrem să dăm înapoi. Ceea ce ne-aţi cerut, noi putem. Pregătiţi-vă, noi vom face negreşit, în curând, ceea ce ţine de noi. Apoi va fi rândul dumneavoastră. Nu carecumva să ne spuneţi că a fost un simplu exerciţiu!!

Se vrea presa a fi cu adevărat bastonul unui nevoiaş?

Un segment bine definit al societăţii moldoveneşti, deloc de neglijat ca şi număr, îl reprezintă persoanele cu handicap. Acestea reprezintă un grup social care se confruntă cu multiple probleme, nu doar din punct de vedere al stării de sănătate, dar aceste sunt lăsate de izbelişte de către statul republicii noastre, marginalizate şi împinse spre periferia societăţii. Aceşti oropsiţi ai sorţii, speră să-şi găsească un aliat care să-i sprijine în lupta cu birocraţia şi indiferenţa, în persoana presei, asteptăm ca jurnaliştii să încerce, prin articolele lor, să le apere drepturile. Dar, oare din partea mass-mediei le vine acel ajutor mult aşteptat, le-or fi gazetele acel reazăm în lupta cu un sistem medical şi de asistenţă medicală, putred de corupt, insensibil şi indiferent. Uneori interventia presei le este de real folos, alteori această intervenţie este ineficientă, datorită lipsei ei de consistenţă. Una peste alta, se aşteaptă mult mai mult de la jurnaliştii dedicaţi cauzelor de asistenţă socială.

Nu negăm, există slujitori ai presei care şi-au pus puterea de muncă, în folosul acestor amărâţi, prigoniţi din toate părţile. Cazuri sociale au fost descrise în paginile jurnalelor în amănunt. A fost descrisă situaţia lor mizerabilă. Sprijinul material, financiar şi de altă natură, derizoriu, oferit de către statul moldovenesc, a fost înfierat adeseori de gazete şi de către audio-vizual. Mulţi ziarişti au blamat dezinteresul total faţă de cei mai oropsiti moldoveni, au sancţionat prin articole, iar redactorii radio-TV prin emisiuni, legislaţia în vigoare, încercând să pună presiune pe politicieni, pentru a lua măsurile ce se impun.

Dar problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati, sunt dintre cele mai multiple, iar semnalarea acestora ramane tot in seama presei. Uneori, jurnalistii se achita de aceasta sarcina ce ar parea a fi nobilă, alteori eforturile acestora lasă de dorit. Pentru societate, semenii noştri cu handicap, reprezintă, în ochii unora un balast, dar să nu uităm că au ajuns în situaţia de asistaţi sociali, tot datorită sacrificiilor aduse pe altarul ţării. Dacă au ajuns în situaţia de a fi inutili, ei nu trebuiesc marginalizaţi, iar noi, cu toţii, nu trebuie să ne precupetim eforturile de a-i reda societăţii. Există modalităţi de reintegrare socială, programe speciale, insuficient prezentate celor interesaţi. În acest caz, presa trebuie să se erijeze într-un factor de publicitate, aducând în vizorul fiecărei persoane cu handicap, ce posibilităţi are de a reveni în mijlocul societăţii conduse de normalitate. Mulţi dintre concetăţenii noştri cu handicap îşi doresc să desfăşoare activităţi care să le redobândească încrederea şi spiritul de utilitate, să-şi poată câştiga un trai decent, să nu mai aştepte mila societăţii, să-şi recâştige spiritul uman, să se simta utili. Posibilităţi există multiple. Presa este aceea care are menirea de a le populariza şi să ajute persoanele cu handicap să aleagă cea mai potrivită reconversie profesională.

Tot presa trebuie să fie cea care să le semnaleze posibilităţile de petrecere a timpului liber, să îi informeze despre existenţa cluburilor specializate pentru nevăzători, pentru handicapaţi somatici, cei locomotor, sau de altă natură, pentru cei cu boli congenitale, sau incurabile dobândite. Jurnaliştii trebuie să someze autorităţile să le asigure facilităţile la care au dreptul, cum ar fi rampele de urcare pentru cărucioare şi scune rulante, drepturile garantate prin lege, cum ar fi dreptul la însoţitor, pentru cazurile mai grave, dreptul la gratuităţile legale, de natură medicală şi socială. Presa trebuie să semnaleze toate încălcările ale acestor drepturi, să fie ca o călăuză pentru cei cu dizabilităţi. Trebuie să scrie despre toate abuzurile, atâta vreme cât este vorba despre o categorie socială oropsită şi lipsită de prea mari posibilităţi materiale.

Nu contest faptul că jurnaliştii nu sar în ajutorul concetăţenilor noştri cu handicap. Dar ceea ce fac pentru ei, este încă prea puţin. Într-adevăr, nu oferă subiecte de presă savuroase, dar chiar şi aşa, merită mai multă atenţie. Mai multă atenţie din partea societăţii, din partea guvernanţilor, dar şi din partea presei. Presa trebuie să fie, ca întotdeauna vârful de lance care să lupte pentru purificarea societăţii civile, pentru uşurarea existenţei celora care nu se descurcă fără sprijin, pentru apărarea drepturilor tuturor şi rezolvarea delicatelor cazuri sociale.

Presa, liantul dintre naţionalităţile poporului moldovenesc

Pe plaiurile de vis cuprinse între Nistru şi Prut, adică pe teritoriul legendarei noastre Basarabii, sunt răspândite un număr impresionant de naţii, adică de minorităţi naţionale. Zona fiind mirifică, fiecare grup naţional, ajuns pe meleaguri moldave, şi-a înfipt adanc radacinile în solul patriei noastre. Moldova i-a primit cu generozitate, noi, băştinaşii am încercat să trăim în bună vecinătare cu fiecare minoritate etnică, ne-am străduit ca fiecare entitate naţională să se simtă ca la mama lor acasă, până când, în unele perioade, am ajuns noi oaspeţi în propria noastră ţară, majoritarii priviţi ca şi nişte minoritari toleraţi. În zilele noastre, lucrurile s-au mai aşezat pe făgaşul lor normal, în general, reuşim să trăim cu toţii în deplină înţelegere, pe aceste plaiuri.

Evident că această coloratură etnică nu putea să scape presei autohtone, nu putea trece nemenţionată, caracteristicile socio-etnice ale fiecărui grup naţional fiind aduse în lumină de numeroasele publicaţii răsărite în anii din urmă, precum ciupercile după ploaie. Dacă împărţim acelaşi teritoriu, dacă udăm cu sudoarea frunţii fiecăruia, dealurile şi câmpiile noastre mănaoase, este firesc să ne cunoaştem unii pe ceilalţi fiecare grup de naţionalitate conlocuitoare să-şi etaleze valorile, tradiţiile, folclorul, caracteristicile. Şi ce mijloc mai facil avem noi la îndemână, pentru a se face fiecare cunoscut printre celelalte naţii ce compun poporul moldav, decât presa, acest mijloc de comunicare, accesibil tuturor.

Nu vreau să fac acum apologia presei şi să-i arog nişte merite înca necuvenite deplin. Mass-media are încă multe de făcut pe drumul aproprierii între noi ca naţii moldoveneşti, dar, trebuie să recunoaştem că nici o altă instituţie nu a făcut atâtea câte a făcut presa, în acest sens.

Suntem un singur popor, mai multe culturi, culturi adunate în jurul bunului cel mai de preţ al fiecărui neam, limba sa strămoşească. Presa, atâta cât a putut, ne-a făcut cunoştinţă cu o multitudine de limbi care dăinuiesc de veacuri pe aceste meleaguri. Minorităţile naţionale şi religioase şi-au găsit reflectarea în presa de diferite limbi, de pe teritoriul basarabean. Religia naţională este catalizatorul fiecărui popor, iar prin intermediul presei, noi facem cunoştinţă cu conceptele religioase, cu tradiţii, dogme, concepte, principii etice, estetice, ale fiecărei naţii moldoveneşti, ale fiecărei religii în parte. Avem pe teritoriul basarabean o mulţime de religii reflectate în ziarele de diferite limbi, sau în postorile radio-TV, de diferite orientări naţionalo-religioase. 

Întâlnim pe stradă, dar şi zugrăviţi în presă, ortodocşi de ambele stiluri, catolici, reformaţi, mozaici, musulmani, neoprotestanţi, adică baptişti, penticostali şi altii. Fără presă n-am şti mai nimic despre mulţi dintre aceştia, dar aşa, mass-media ne ajută să-i cunoaştem, să-i înţelegem şi să ne apropiem de ei. Tot cu ajutorul presei, cunoaştem tot mai multe despre grupurile etnice de pe teritoriul ţării noastre, despre limbile lor, unele de sorginte latină, altele slavă, germanică, cu cultură, tradiţii, folclor, artă culinara, port. Presa este iarăşi prezentă la datorie. E drept că ziarele şi audio-vizualul de limba română reprezintă  portrapelul românismului, iar cele de limba rusă, portdrapelul slavismului, dar ele fac şi referiri depre celelalte naţii.

Din păcate, de multe ori sunt prea pătimaşe aceste ziare naţionale, unele chiar cultivă vrajba, sau sunt părtinitoare, în general, nu se face cât ar trebui, pe linia minorităţilor, dar, aşa cum în toate suntem la început de drum, iar presa noastra creşte în valoare şi consistenţă, pe zi ce trece, şi în abordarea problematicii minorităţilor, va deveni o oglindă fidelă a societăţii basarabene. Această familie mare a jurnaliştilor, din care şi eu sper că voi face parte în curând, îşi are menirea să contribuie, dupa rolul ce îi este predestinat, la propăşirea societăţii moldoveneşti, inclusiv din punct de vedere al minorităţilor religioase şi naţionale, la a căror cunoaştere reciproca şi bună înţelegere, pot contribui şi pune umărul.