Din culisele unui interviu pentru angajare

Când, acum câteva săptămâni, patronul publicaţiei noastre m-a numit în postul de redactor-şef, cu totale atribuţiuni manageriale, mi-a spus, urându-mi succes, că sunt prima femeie numită în acest important post, dar şi conducatorul acestei gazete, cel mai tânăr. Mi-a fixat un termen până la care trebuie să mă prezint cu un amplu plan de remaniere, iar eu mi-am intrat, cum s-ar spune, în pâine.

Pentru astăzi aveam de soluţionat o cerere de angajare, mai exact, aveam programat un interviu cu un domn care depusese cerere şi curiculum vitae, manifestându-şi dorinţa de a fi primit în cadrul colectivului nostru. Interviul era programat de la orele 11. Candidatul venise din timp şi aştepta în anticameră. Aruncând ultimele priviri peste coala cu datele personale ale jurnalistului, făcui semn secretarei să-l poftească în birou. Hotărâsem să adopt o atitudine uşor arogantă şi rece, oficială. Bărbatul care tocmai intrase în încăpere, se numea Vlad Astafei, împlinise 35 de ani şi părea un tânăr fermecător, cu mult şarm. I-am răspuns la salut cu ochii cufundaţi în hârţoage, în mod intenţionat. Voiam să-i verific reacţiile în diferite situaţii şi ipostaze. Mă interesa capacităţile sale de adaptare. Avea doar trei ani mai mult decât mine şi absolvise Facultatea de Jurnalism a Universităţii "Alecu Russo" din Bălţi, după cum reieşea din curiculum vitae.
Brusc mi-am ridicat privirile din "catastife" şi am început să-l studiez atentă, cu priviri pătrunzătoare. Nu părea stânjenit de impertinenţa ce se scurgea din ochii mei, chiar zâmbea din când în când. Era un tip înalt, şaten, îngrijit, proaspăt ras, cu priviri agere. Iam privit mâinile, degetele, unghiile. Erau de intelectual, ale unui om obişnuit cu biblioteca, prieten al cărţilor, nu ale unui jurnalist de conjunctură, reprofilat din cine ştie ce mediu de travaliu fizic. Ţinuta îi era ireproşabilă, doar tocurile pantofilor erau mânjite de noroi. Probabil călcase într-o băltoacă. Cum afară era vreme însorită şi noroaie nu prea aveau de unde să fie, se pare că domnul Astafei păşise cam neatent, dovedind că poate fi, câteodată, cu capul în nori.

Mi-a plăcut şi dezinvoltura cu care îmi răspundea la întrebări. Nu era deloc inhibat, replicile îi curgeau spontan, nu păreau ca o poezie învăţată pe de rost. Limba o stăpânea bine, mai strecura câte un "moldovenism", dar cu acest mic defect, încă mulţi dintre noi avem de luptat. Nu era căsătorit, nu avea copii, locuia singur. Asta înseamnă că timpul nu-i va fi drămuit între redacţie şi familie. Voi putea apela la el, chemându-l la servici, ori de câte ori va fi nevoie. Mi-a prezentat şi actul de studii, pentru ca să mă conving că avusese doar note de zece. Da, fiind acum în postura de concurent, este bine să se folosească de orice amănunt care îi era favorabil, dar chestia cu prezentatul notelor trecute pe diplomă, mi-a displăcut un pic. Semăna cu gestul unui şcolar fruntaş, din clasele primare, postat de mămica în faţa uşii, cu carnetul de note în mână, în scopul de a-l arăta cu fală, tuturor vecinilor ce treceau.

Experienţa în domeniu avea, lucrase în cadrul a câtorva redacţii, lucru ce reieşea din Cartea sa de muncă. Mi-a pus pe birou şi două referinţe de la vechile sale locuri de muncă, din redacţiile unde îşi desfăşurase activitatea. Caracterizările erau elogioase. Se preta muncii în echipă, era spirit creativ, inventiv, dispus să efectueze munca de teren, dar şi într-un birou redacţional, Corect, cu verticalitate, incoruptibil, nematerialist. Totuşi, erau punctate şi câteva mici defecte: uneori agitat, nerabdator, un pic impulsiv, fuma mult, cam îi fugeau ochii după femeile frumoase. Se specializase pe probleme sociale, realizase numeroase anchete şi reportaje. Era apolitic, dar simpatiza cu forţele de dreapta proeuropene. Ma interesa în mod deosebit de ce rămăsese pentru moment fără loc de muncă, de ce părăsise gazeta la care fusese angajat. M-am lamurit şi l-am aprobat. Trustul care îi patronase până atunci, vânduse toate drepturile unui concern care deţinea şi alte ziare şi reviste a căror orientări, nu corespundeau principiilor domnului  Vlad Bodrug. Pentru acesta independenţa în gândire şi concepţii era singura linie călăuzitoare în presă. 
I-am mulţumit interlocutorului meu pentru amabilitatea cu care mi-a răspuns la întrebări, şi am declarat interviul încheiat. I-am spus că vom analiza situaţia dânsului şi că voi lua o hotărâre în cursul zilei de mâine, după care se va putea interesa de rezultat.

În sinea mea luasem deja hotărârea de a-l primi în rândurile noastre, dar voiam să îndeplinim toate formalităţile de aprobare a cererii, şi abia apoi să-i dau de ştire vestea pe care, desigur o aştepta cu speranţă. Am chemat secretara care l-a condus spre ieşire. După ce am rămas doar cu aceasta, i-am cerut să-mi pregăteasca o cafea, iar eu m-am cufundat în celelalte activităţi cu care mă confruntam zi de zi, în munca mea din fruntea colectivului redacţional al gazetei noastre.

Presa basarabeană, în slujba femeilor şi a persoanelor vârstnice

Misoginismul şi falsa idee că unele subiecte şi persoane n-ar fi de interes public a condus, de-a lungul deceniilor trecute la starea de fapt că femeia, cât şi persoanele de vârsta a treia, ele în sine, cât şi problemele lor, să fie mult mai puţin reflectate în presă, decât ar fi fost cazul. Astăzi, însă, fenomenul a căpătat o reconsiderare. Imaginea femeilor, cât si a persoanelor în vârstă, îşi fac, în ultimul timp, tot mai mult loc, în paginile ziarelor.

Ziarele basarabene ne fac astăzi cunoştinţă cu tot mai multe femei şi bătrânei, bunici de-ai noştri, cu poveştile lor de viaţă, cu trăirile şi aspraţiile lor. Îi întâlnim tot mai des prin jurnale şi reviste, graţie reconsiderării de care dau dovadă astăzi cei aflaţi în slujba presei scrise. Noii condeieri apreciază aceste categorii sociale, drept personaje atractive, carctere puternice, exemple demne de urmat, modele de avut în viaţă.

Dacă femeile îşi fac tot mai des loc în posturi de conducere în viaţa socială, atunci este firesc să le cunoaştem pe cele mai carismatice şi delectându-ne cu lectura zilnică a ziarelor şi revistelor. În primul rând este de neconceput un număr din presa scrisă, fără imaginile aducătoare de lumină, ale chipurile de fete frumoase. Ele reprezintă pata de culoare, broderia luminoasă de pe o pagină, atracţia de frumos, care face să crească tirajul unei reviste, sau a unui ziar. Dive de tot felul, încântă privirile masculine, şi nu numai, spre deliciul financiar al celor care răspund de latura economică în presa scrisă.

Dar menirea principală a gazetelor este exprimată prin cuvânt, Femeia îşi face semnalată prezenţa în pagini de ziar, în primul rând prin ceea ce se scrie despre ea. Astăzi  frecvenţa cu care apar publicate articole despre femei, este cel puţin egală cu cea în care bărbaţii sunt figurile centrale. Se scrie mult despre femei, deoarece poveştile lor sunt interesante, atractive, captivante. Poveşti de viaţă, poveşti mondene, poveşti de vedete. Lupta cu viaţa a unei femei, a unei soţii, a unei mame. Confruntări profesionale din cele mai diverse domenii. Jurnaliştii zilelor noastre au redescoperit femeia şi au redat-o maselor largi de cititori aşa cum este ea, mereu mai fascinantă, mereu mai fermecătoare.

Dar, în presa anilor trecuţi, categoria cea mai neglijată au fost persoanele în vârstă. Mereu cu probleme, mereu cu necazuri, fără nimic atractiv in istoriile lor, aceştia erau mereu uitaţi. Astăzi, însă, bătrânii apar tot mai des în articolele jurnaliştilor. Prin reportaje de la Casele de Bătrâni, articole despre cazuri şi anchete sociale în care erau descrise odiseele persoanelor ajunse la vârsta senectuţii, presa moldovenească de astăzi se pune în slujba acestei categorii năpăstuită de soartă, adesea nedreptăţită de către guvernanţi, încercând să-i ajute în luptele lor cu sistemul, adeseori aducându-le prin articole şi anchete, alinare şi ajutor.

Printre gazetele în care găsim cu precădere articole dedicate femeilor şi persoanelor de vârsta a treia sunt: ,,Timpul de dimineaţă’’, ,,Jurnal de Chişinau’’,,Ziarul de gardă’’. Jurnalişti dedicaţi trup şi suflet acestor categorii sociale pe care îi putem menţiona pe” Mira Tanase, Moni Stănilă, Ala Coica. Între paginile acestor publicaţii, multe femeii au devenit cunoscute opiniei publice, unele au ajuns vedete, problemele altora, sau ale bătrânilor noştri, şi-au găsit alinare, iar de multe ori, chiar şi soluţii.

Ca fiecare societate europeană, şi societatea noastră moldovenească merge înainte, pe calea progresului. Iar paşi înainte înseamnă a te debarasa de prejudecăţi, chiar şi în presă. Una dintre prejudecăţile de care presa basarabeană s-a lepădat, este misoginismul. Jurnaliştii şi jurnalele noastre reflectează astăzi, fără rezerve şi chipul femeii în presa scrisă. Înţelegând şi rolul ei militant, presa nu doar prezintă, dar chiar şi serveşte în rezolvarea problemelor sociale ale femeilor, ori a persoanelor de vârste venerabile, promiţând astfel ca şi în Republica Moldova să avem cu adevărat un jurnalism european, modern, atractiv şi cu tendinţă.

Presa, punte de înţelegere între minorităţile sexuale şi ceilalţi

Principiul de bază al unei democraţii este că toate minorităţile se supun majorităţii, dar, în acelaşi timp, majoritatea dovedeşte toleranţă faţă de minorităţi, îi respectă ideile şi îi garantează drepturile. Republica Moldova se vrea un stat de drept, tinzând spre o democraţie consolidată, deaceea ea trebuie să aibă acest principiu, drept linie călăuzitoare. Drepturile minorităţilor, inclusiv cele sexuale, se află în centrul preocupărilor statelor Uniunii Europene.

Presa moldovenească trebuie să reflecte cu exactitate situaţia acestor minorităţi, cu obiectivitate, sa încerce să explice populaţiei majoritare, încă reticentă faţă de aceste grupuri sexuale, cauzele care i-a adus în situaţia de minoritari, să ne facă să cunoaştem problemele lor, să-i înţelegem. Guvernul basarabean trebuie să implementeze programe de integrare a minorităţilor sexuale, iar presa, fără a fi aservită Puterii, trebuie s-o sprijine ca cele întreprinse să fie înţelese şi acceptate.

Minorităţile sexuale sunt grupuri de oameni creaţi ca şi noi, devierile lor sexuale nu reprezintă perversiuni ci devieri ale unor boli. Aceşti oameni  trebuiesc ajutaţi, nu pedepsiţi, atâta vreme cât ei nu reprezintă pericole publice, iar ei nu desfăşoară acţiuni sexuale de genul de corupere, agresiune, hărţuire.

Presa are obligaţia de a se apleca asupra lor cu înţelegere, de a le reflecta situaţia în rândurile semenilor aflaţi în stare de normalitate, cu obiectivitate, să nu-i întărâte pe unii împotriva celorlalţi, să propage toleranţa şi acceptarea, să nu adopte poziţii vindicative care să ne întărâte împotriva acestor năpăstuiti. Presa trebuie să vină în sprijinul bunei inţelegeri, să ne ajute să-i cunoaştem şi să-i primim printre noi. Mass-media trebuie să ni-i aproprie nu să-i izoleze. Printre minorităţile sexuale de tot felul, există oameni valoroşi, în toate domeniile. Trebuiesc scrise articole, realizate emisiuni audio-vizuale, prin care aceste grupuri sociale să fie prezentate ca fiind normale, presa nu trebuie să se facă ecoul unor extremişti care îndeamnă la ură şi reacţii violente împotriva minorităţilor sexuale.

În raport cu modalităţile de abordare în presă a problemelor şi situaţiei grupurilor sexuale minoritare, rezultă şi posibilitatea perceperii favorabile, sau nefavorabile a acestei cauze importante într-o societate. Presa poate genera, în acest sens, consecinţe nebănuite. Se ştie că minorităţile sexuale desfaşoară diferite festivaluri şi multe alte manifestări de luptă pentru drepturile lor. Dacă o manifestaţie a homosexualilor şi lesbiencelor ce ar urma să aibă loc este reflectată în presă ca pe o calamitate, această abordare poate avea consecinţe nefaste. Poziţia din mass-media poate provoca restul populaţiei, întărâtând-o, putând-o duce la organizarea unei contramanifestaţii, ajungându-se la ciocniri, violente şi vărsări de sânge. Din contra, o prezentare şi relatare tolerantă în presă, poate avea consecinţe paşnice, reconciliante, modul de abordare putând duce la aproprierea grupurilor respective.

Este limpede ca într-o societate, rolul presei este unul determinant. Ea poate să apropie, sau să dezbine. Cu atât mai mult într-o problemă delicată, încă insuficient inţeleasă, cum este cea a minorităţilor sexuale. Deaceea, situaţia lor trebuie reflectată în presa scrisă şi audio-vizual cu obiectivitate, de către jurnalişti adevăraţi profesionişti, inteligenţi, cunoscători ai fenomenului, buni psihologi. Poziţia lor reflectată în activităţile de informare, poate duce la înţelegerea fenomenului, la acceptarea paşnică şi la toleranţă. Din contra, o presă agresivă, făcută de neprofesionişti, pe aceste teme, cu modalităţi de abordare greşit expuse, ce pot avea consecinţe dintre cele mai nefaste, ducând la conflicte de care societatea noastră şi aşa  cu destule probleme, nu are acum nevoie.

Ce îmi place şi ce nu-mi place

 În primul rând, îmi place să fiu vie şi nu moartă. Recunosc, încă nu ştiu cum este să fii moartă, dar îmi închipui, iar, dacă tot am ales această stare, logic că îmi place să-mi şi trăiesc viaţa. S-o traiesc la cele mai înalte standarde pe care le-aş putea atinge.  Pentru asta, mă ajuta şi imaginaţia, care, unde este cazul, înlocuieşte realitatea înconjurătoare. Aş vrea să trăiesc ca o regină, ca o prinţesă. Dar, chiar trăiesc aşa. Regatul meu este camera mea, buduarul meu intim.

             Îmi place ţărişoara mea. Nu ştiu însă, dacă este locuită în cel mai fericit mod. Dumnezeu a înzestrat Moldova cu cele mai minunate frumuseţi, făcând astfel, cea mai grozavă ţara din lume, dar i-a dat, în compensaţie, cei mai ageamii conducători şi politicieni. Pe care îi prefer dintre aceştia? Normal că pe cei care încă nu au ajuns la putere, sau, mai exact, care nici nu s-au apucat de politică.

              Îmi plac toaletele elegante, chiar luxoase, deşi, ajunsă acasă, primul lucru pe care îl fac, este să mă debarasez de ele. Sunt o luptătoare care îmi folosesc permanent armele pe care le am la dispozitie, iar armele mele preferate sunt parfumurile şi cosmeticele. Îmi place cum arăt, cum mă comport. Măcar mie să-mi plac, dacă mulţi dintre cei din preajma mea, se plâng de mine.

              Sunt o persoana activă. Paradoxal, activităţile mele preferate sunt somnul şi trândăvia în faţa calculatorului. Filozofia mea preferată este idealismul, deaceea mi-aş dori să-mi creez propria mea lume ideală. Adeptă a acestei filozofii, nu pot fi decât cu capul în nori şi cu gândurile plutind spre zări îndepartate. Mă cufund adesea în lumea ideilor, a cărţilor, dispreţuind materialismul înconjurător. Dacă prietenele mele , colegele, nu sunt aşa cum mi-aş dori, îmi caut altele printre eroinele romanelor pe care le citesc.

              Nu-mi plac multe dintre trăsăturile umane, minciuna, prefăcătoria, făţărnicia, ipocrizia. Din păcate, de asta suntem înconjuraţi. Nu-mi plac oamenii unşi cu diverse titluri academice, dar care nu ştiu să scrie şi să se exprime corect. Mă revoltă grosolănia şi lipsa de bunavoinţă a unora.

             Nu-mi plac programele impuse, obligaţiile. Chinul meu cel mare este dimineaţa, când sună ceasul. Detest când îmi lipseşte ceva ce îmi doresc cu ardoare. Îmi iubesc ţara, dar nu şi mizeria de tot felul pe care o cuprinde. Ador Universitatea, profesorii, colegii de treabă, dar nu pot oferi decât dispreţ invidiei şi răutăţii unora.

             Îmi place veselia, să petrec, întrunirile familiale, mesele festive. Îmi place cum găteşte mama, mâncărurile ei sunt delicioase. Dar îmi mai place şi faptul că găteşte ea şi nu mă pune pe mine. Urăsc vremea petrecută în bucătărie. Ca oricărei domnişoare care îşi respectă stomacelul şi mai puţin silueta, preferatele mele sunt dulciurile, prăjiturile, torturile, pe care însă le consum cu grijă şi cu teama să nu mă îngraş.

              Fără îndoială, îmi place că m-am nascut, că m-am nascut acum 20 de ani şi nu prin 1930, vreau să rămân mereu tânără, să nu mă rămolesc  niciodată, să-mi realizez toate visele şi idealurile, să fiu fericită.

Jurnalul lunii martie

Întâia zi de martie, mi-a adus multă lumină în suflet şi în viaţă. A fost plină de flori, de mărţisoare, de atenţii şi complimente masculine. Mi-aş dori ca toate zilele acestei primăveri să fie aidoma cu deschizătoarea de pârtie a lunii.

3 Martie. Sfârşitul de săptămână s-a desfăşurat sub aceleaşi auspicii, sub aripa tandră a zilei de Mărţisor. Plimbări, flori, zâmbete, săruturi nevinovate. În seara zilei de duminică m-am reîntors la Bălţi, pentru a începe o nouă săptămână de studii şi speranţe.

Joi, 7 Martie. Având în vedere că mâine este Ziua Femeii, săptămâna de cursuri ni s-a scurtat cu o zi, pentru mâine avem liber. Au fost patru zile care au trecut repede, la unele cursuri am învăţat lucruri interesante, la altele am pierdut vremea cu jocuri pentru şcolari de vârsta copilăriei. Am primit şi o notă maximă. Plină de nerăbdare, joi, dupa ultimul clopoţel am urcat în taxi şi am pornit spre casă. Mă aştepta un week-end de foc, plin de evenimente.

8 Martie. Astăzi este Ziua Femeii, dar şi ziua de naştere a surorii mele. Pentru mine un buchet de flori, iar pentru ea, toate florile din lume. A dat o masă festivă, în familie, foarte reuşită. Ne-am simţit foarte bine cu toţii, iar ea a primit nenumărate cadouri. Trebuie să fiu mai atentă cu dulciurile consumate, altfel silueta mea va deveni un serios impediment în  perpetuarea succesului avut la băieţi.

Luni, 11 Martie. După magnificele zile de relache, am reînceput cursurile. A fost frumos acasă. Ziua Nataşei, dublată de Ziua Femeii, apoi 9 martie, zi deosebit de dragă mie. Am stat întreaga zi într-o dulce reverie, rememorând copleşitoarele momente, trăite acum fix un an, când am fost într-o excursie de neuitat. Duminică am ieşit la plimbare, la un suc cu fetele şi băieţii, seara am avut parte de îmbrăţişări tandre, urmând apoi întoarcerea la Bălţi. Astăzi am reînceput, plină de elan, cursurile facultăţii.

Miercuri, 13 martie. Relaţia mea cu gazda la care locuiesc, devine tot mai conflictuală. Aceasta, contemporană aproape, cu primul război mondial, trăieşte dupa nişte principii retrograde, o deranjează orice mic zgomot, orice urmă de tinereţe, o chinuie fobia consumurilor excesive de energie şi apă, fiind permanent cu o mână pe comutator şi cu cealaltă pe rozeta robinetului. Toate neîmplinirile ei de octogenară şi le descarcă asupra mea, făcându-mi zilele amare. Va trebui să-mi caut altă chirie şi să mă mut de aici.

Duminică, 17 martie. A fost o săptămână care a cuprins şi un eveniment tragic în familie, moartea surorii mamei mele. Înmormântarea mătuşii a avut loc vineri. Lacrimi, tristeţe, regrete. Meditaţii şi filozofeli asupra trecerii noastre pasagere şi efemere pe Pământ, starea de letargie care ne-a cuprins pe toţi din familie, cei care ne pretindem încă vii. Am început săptămâna universitară cu mai puţin entuziasm, mai tristă, mai nefericită.

Miercuri, 20 Martie. Am avut o seară mirifică, presărată cu jocuri erotice. Săruturile suave şi dulci, fac tot deliciul unei poveşti de iubire. Astăzi am fost răsfăţată cu astfel de trăiri magnifice. S-a mai încheiat o săptămână, şapte zile ale vieţii mele şi-au scuturat petalele ofilite de trecerea ireversibilă a timpului. Am avut şi o manifestare de neuitat, dedicată Zilei Poeziei. S-au recitat poezii, s-au evocat maeştrii ai versului românesc. Am citit si eu un scurt eseu, a fost o după-amiază plină de încântare. Sfârşitul de săptămână l-am dedicat în exclusivitate odihnei, refacerii forţelor.

Luni, 25 Martie. Dimineaţa aceasta am ajuns la Bălţi după un o călătorie cu taxiul, de coşmar. Şoferul, trecut de prima tinereţe, s-a dovedit a fi un psihopat, obsedat sexul. Eram doar noi doi în taxi şi am făcut imprudenţa să mă aşez pe scaunul de alături. Mi-a facut tot felul de avansuri, de propuneri, a încercat să mă pipăie. Nu credeam că voi scapa neagresată sexual. Ajunsă la Bălţi, între oameni şi maşini, am răsuflat uşurată, iar când taxiul a frânat, am fugit fără să mai privesc înapoi.

Joi, 28 Martie. Primăvara încerca în mod timid să se aştearnă peste româneasca glie. În văzduh însă, plutea ceva cu alura hibernală, ameninţări prin care iarna ne avertiza că nu am scăpat în totalitate de ea şi că ne aşteaptă un aprilie dificil, cel puţin în prima lui decadă. Între mine şi proprietareasă relaţiile erau la fel de capricioase. Zilele senine alternau cu cer înnorat aducător de furtuni domestice. Mă aşteaptă, oare, un aprilie în casa babei, mai cu năbădăi decât vremea de afară?

Vineri, 29 Martie. Pentru drumul spre casă, am cântărit din ochi toţi şoferii de taxi, pentru a nu nimeri iarăşi vreunul, precum cel de luni. Am avut noroc, am ajuns cu bine la Sângerei.

Sâmbătă, 30 Martie. Epuizată după o săptămână grea, am dormit aproape toată ziua. Cel puţin, m-am refacut şi mi-am încărcat bateriile.

Duminică, 31 martie. Uite că s-a încheiat şi prima lună a primăverii, luna cea mai romantică, luna poeţilor şi a îndrăgostiţilor. Mi-am umplut sufletul de iubire şi de speranţe. Dacă ar fi să contabilizez şi fapte dezagreabile, petrecute pe parcursul lui mart, în fruntea listei ar trebui să aşez comportamentul de-a dreptul dizgraţios al unur colege roase de invidie, care dacă nu se pot ridica la nivelul din fruntea grupei, şi-au făcut din a împroşca în jur cu noroi, sportul preferat. Evident că tocmai cele care nu au timp pentru a se omorî cu cartea, au tot timpul din lume, pentru a se dedica bârfelor.

 Cu plusuri, cu minusuri, cu bucurii, cu speranţe, cu zâmbete, cu lacrimi, s-a scurs şi prima lună a celui mai frumos anotimp, din anul de graţie 2013. Primăvara îşi continuă alaiul. anul deasemenea, viaţa aşijderea. Oare ce trăiri îmi vor fi rezervate de acum înainte? Acest caieţel, jurnalul meu intim, îmi va fi martorul tuturor evenimentelor de care voi avea parte în viitor.

Natalia Cheptene, vedeta prezentatoare de vedete

Călită ca prezentatoare de ştiri, la PROTV, unde ne-a delectat vreme de zece ani cu manieră originală şi cativantă de prezentare a ştirilor PROTV. Natalia Cheptene a trecut apoi la postul Acasa TV, unde prezintă în fiecare zi, de luni până vineri, emisiunea de divertisment, O seară perfectă. Blondă superbă, cu chip fermecător, frumoasa divă încânta privirile, încă de la prima aparitie. Par ca de aur, ochi albaştri, cu sclipiri magice, buze senzuale. Natalia Cheptene impresionează nu numai prin frumuseţe ci şi prin inteligenţă şi o bună pregatire profesională.

Experienţa anilor petrecuţi la Ştirile PROTV, i-a fost de real folos. A căpătat un fler şi tact profesional desăvârşite, fină observatoare, poate pătrunde cu uşurinţă în sufletul invitaţilor săi, vedete de tot soiul, din showbiz, sau lumea mondenă. De peste zece ani în contact direct cu telespectatorii, Natalia ştie ce trebuie să le ofere acestora, ce vor ei să afle despre invitaţi, şi conduce discuţiile de asemenea manieră, încât toţi să-şi dezvelească vieţile şi sufletele şi să şi le etaleze în faţa telespectatorilor.

Îmbrăcată întotdeauna cu mult bun gust, modern, dar discret, ea ştie că invitaţii pe care îi are sunt figurile centrale şi nu vrea să le ia faţa cu strălucirea sa. Emisiunea pe care o prezintă, de jumătate de an, este gustată de către telespectatori. Ea începe de la ora 18.00, aducându-ne pe micul ecran felurite vedete precum Olia Tira, Nelly Ciobanu, Adrian Ursu, Natalia Barbu. Pe durata emisiunii aceştia ne dezvăluie amănunte interesante, chiar picante din activitatea lor, sau din viaţa privată. Bine pregatită profesional, Natalia Cheptene plăteşte, însă, tribut anilor în care a prezentat ştirile în limba rusă. Astăzi se descurcă binişor în româneşte, dar mai are carenţe în exprimare, se mai bâlbâie, dovedind că mai are de lucru în a-şi însuşi limba la nivelul unei prezentatoare TV care se respectă.

Despre farmecul ei feminin şi aspectul fizic, comentariile sunt de prisos, din moment ce are în palmares un titlu de "Cea mai sexy femeie a anului, din Republica Moldova", dar nu cu frumusetea ei vine ea în primul rând, ci prin calităţile profesionale. Evident că nu a putut să-i cucerească de partea sa chiar pe toţi, nu fiecare nou privitor îi devine prozelit, dar Natalia are de partea sa numeroşi admiratori. În primul rând frumoasa prezentatoare blondă, se prezintă în studiourile de filmare, foarte bine pregatită profesional, documentată în amănunt despre mondenităţile de zi cu zi, din viaţa invitaţilor săi, sau a altor vedete cu care aceştia s-au aflat în contact, sau ar prezenta interes telespectatorilor. Putem spune că "O seara perfectă" este şi un veritabil buletin informativ din viaţa mondenă a vedetelor.

La succesul unei emisiuni TV, precum şi aceasta despre care v-am vorbit, la succesul ei contribuie mai mulţi realizatori, pornind de la regizorul artistic şi scenarist, dar întotdeauna prezentatorul, sau prezentatoarea, este puntea de legătura dintre telespectatori şi mesajul ce se vrea transmis. Farmecul unei prezentatoare precum Natalia Cheptene, este determinant în atingerea succesului emisiunii pe care o prezintă. Şarmul său, pregătirea profesională, prestanţa şi aspectul fizic ajută la ridicarea calităţii spectacolului artistic. Iar când Natalia îşi va aduce corecturile necesare în ceea ce priveşte exprimare, evident prin căutarea unui sens mai pur dat rostirii limbii, Natalia Cheptene îşi va cuceri definitiv statul de vedeta TV, de strălucirea starurilor pe care le invită seara de luni până vineri, la AcasăTV.