Dresorul de hiene

Când am văzut deunăzi pe afişele cinematografice o reclamă cu filmul "Îmblânzirea scorpiei,", imaginaţia mea a găsit imediat un corespondent în lumea înconjurătoare, în realitatea imediată. Şi pentru că de prototipul uman al acestei fantasmagorii mă loveam zi de zi, am  căutat să găsesc o explicaţie logică referitor la factorii care au dus la asemenea schimbări în caracterul unei persoane cu care, în trecutul nu prea îndepărtat, eram apropiată. Gândul mi-a fugit la  maxima  "Somnul raţiunii zămisleşte monştrii". Într-adevăr, o minte odihnită inventează felurite atrocităţi cu o frecvenţă mai asiduă, decât un creier ocupat cu alte probleme cotidiene. Dimineaţa, cu capul odihnit, cei predispuşi, mai lesne născocesc monstruozitati, ce-am putea spune despre o minte aflată în stand-bay de multe luni de zile?

În mod firesc, noi, cele care ne ducem după noi anii de studenţie, când mai greu, când mai uşor şi frumos, împreună, noi, colegele, tovarăşe de suferinţă adeseori, ar trebui să fim toate un trup şi-un suflet. Fetele din grupă care sunt ocupate cu învăţătura, care şi-au direcţionat minţile şi gândirile către studiu, nu au timp de mici mizerii. Îşi văd de munca lor, de învăţătura lor. Între mine şi aceste tovarăşe de grupă, relaţiile sunt de cea mai bună colegialitate, de prietenie aş spune, ne ajutăm reciproc atunci când este cazul, învăţăm şi ne distrăm împreună. Problemele mele le am cu răbufnirile fetelor care au făcut din sălile de curs ale Universităţii, locuri de odihnă pentru creierele lor, prea puţin solicitate de cursuri şi examene.
Şi totusi, ce au ele cu mine? Am făcut ""imprudenţa" ca să dedic cei trei ani de studenţie, în exclusivitate studiului şi pregătirii mele profesionale. Evident că în atare condiţii şi rezultatele din catalog nu aveau cum să fie decât strălucite. Şi tocmai notele mele au atras invidia câtorva domnişoare-colege, care au făcut din bârfirea şi ponegrirea mea sportul lor preferat. În loc să-şi dedice timpul învăţăturii, şi-l pierd urmărindu-mi mie fiecare pas, vânându-mi greşeli, stând la cotitură, cu ciomagul pregătit. Iar dacă nu-s în stare să-mi găseasca pete în activitate, nu precupetesc nici o clipă pentru a mi le inventa cu neruşinare. Când vine câte o doamnă profesoara cu notele pentru diverse lucrări, preocuparea lor numarul unu nu este ca ele să fi luat o notă bună, ci ca eu să fi încasat una cât mai mică. Am colege în grupă care ar prefera să fie pline de restanţe, cu condiţia ca să mă număr şi eu printre restanţieri, după principiul "să moara capra vecinului". Nici una nu vrea să ţină cont de faptul ca în vreme ce ele se delectează prin cofetării şi discoteci, eu îmi pierd serile şi nopţile buchisind şi pregătind lecţiile, renunţând la distracţii, sacrificându-mi cei mai frumoşi ani ai tinereţii.
Nerobrăzarea lor nu cunoaşte limite. Nereuşind să urce la nivelul impus de către mine, încearcă să mă tragă în jos, să mă calce în picioare, acuzându-mă de furt intelectual şi de plagiat, de necinste. Toate aceste câteva colege clamează în gura mare cum că aş fi copiat lucrările de pe Internet, deşi nici una nu a putut găsi nici măcar un singur rând inspirat de acolo, iar mai mulţi domni profesori au confirmat că scrierile mele sunt total originale. Dacă mi-am însuşit un vocabular pe care încerc să fie cât mai ales, mă acuza de atitudine emfatică, de parcă a vorbi incorect este adevărata virtute în Universitatea noastră.

Insolenţa lor nu cunoaşte margini atunci, când pentru a-şi masca faptul că nu şi-au scris lecţiile, vor să mă sacrifice pe mine, pretinzându-mi să fac front comun cu ele, şi să declar şi eu că m-am prezentat la cursuri cu temele nefăcute. Conform altui principiu "Nici un bine nu rămâne nepedepsit", am remarcat că printre cele mai pornite împotriva mea sunt câteva colege (dar şi colegul), pe care i-am ajutat adeseori. Aceştia sunt campionii bârfelor, ai ponegririlor, ai denigrărilor, depăşind orice limită a faţărniciei. Adeseori se erijează în profesori, încercând să impună acordarea mie, a unor note mai mici, sugerându-le cum să mă noteze, aproape  încercând să ordone profesorilor ce note să-mi pună. Avem, ca în orice grup şi o persoană mai vocală, care latră mai tare decât celelalte, care dă întotdeauna cu pietre prima, cea care m-a făcut să realizez conexiunea cu titlul filmului despre care am pomenit la început.  Dacă ar fi călăuzită de o brumă de bun simţ, la auzul acestor rânduri, ar roşi imediat. Dar cum acest lucru îi lipseşte cu desăvârşire, priviţi-o cu câtă nonşalanţă şi "indignare patriotico-revoluţionară" priveşte înspre mine. Dragele mele colege. Daca un astfel de caracter este liderul vostru de grup, atunci grupul nu poate fi numit decât o ceată, o şleahtă. Mâna mea este întinsă spre voi, am îmbrăţişat acelaşi destin, prietenia ar trebui să ne rânduiască aceşti ani ai studenţiei, braţele mele vă aşteaptă. Eu nu am venit la facultate ca să vânez note, am venit pur şi simplu ca să învăţ şi să-mi fac o carieră. Fetele din grupă care se spetesc învăţând, cele pline de note de noua şi zece, înţeleg asta şi nu sunt roase de invidie. Ele ştiu să aprecieze  munca, atât a lor, cât şi a celor din jur. De denigrări, de acuze, de invidie, ură, sunt capabile doar persoanele mediocre, futile, cele care dacă nu ajung la struguri deoarece sunt prea sus, spun că strugurii nu sunt buni, sunt acri, adică vor să sugereze ca adevăratele virtuţi şi laude sunt nimicniciile vieţii, a fi student conştiincios şi bine pregătit, este un fapt de mare ruşine în ochii lor. Dragele mele colege! Cartea, studiul ar trebui să fie scopul trecerii voastre prin această Universitate. De asta ar trebui voi să vă preocupaţi, nu de a-mi sufla mie în fund. Ar trebui să vă puneţi cât mai grabnic cu burta pe carte, şi nu cu cartea pe burtă, aşa cum faceţi voi.

Начало формы

La plăcinte, înainte!

În primii ani de liceu, cochetasem un pic cu atletismul, cu probele de semifond. Anii au trecut, timpul afectat studiului m-a facut să mă îndepărtez, nu fără regret, de sport. Întotdeauna mi-a părut rău că m-am desprins de alergările pe distanţe medii.

Niciodată însă, nu mi-aş fi închipuit că voi relua antrenamentele în anii studenţiei. Bine, nu e chiar o activitate sportivă organizată, dar cu cât e mai spontană, cu atâtă devine mai picantă. Nu am reînceput alergările pe pista de atletism a stadionului, ci m-am dedicat unei goane haotice între sala de curs şi incinta patiseriei ,,Cuptorul fermecat’’. Dornică să-mi astâmpăr foamea, delectându-mă cu o prajitură savuroasă, însufleţită de speranţe şi de pofte culinare, am pornit-o, ca în fiecare zi, spre ispititoarea patiserie, aflată lângă Universitate, pentru a-mi cumpara unele delicii gustative. Dar pe cât de plină de speranţe pornisem eu într-acolo, spânzurată nemilos de clanţa uşii mă întâmpina o bucată de carton pe care scria cu litere de-o şchioapă ,,Preluăm marfa’’. Antrenamentul meu de alergare a continuat cu drumul înapoi spre sala de curs. Ce face de obicei un atlet perseverent? Păi, ceea ce am făcut şi eu în pauza următoare: alergări, alergări, alergări… Evident că tot spre aceeaşi patiserie. Cât a ţinut ora de curs, or fi preluat ei şi marfa. Da, marfa era preluată. Doar că după atâta efort de numărare a lăzilor şi pachetelor de biscuiţi, a urmat o necesară ,,Pauză tehnică’’, sau cel puţin aşa mă anunţa un alt carton care îmi făcea cu ochiul agăţat de aceeaşi clanţă.

O nouă pauză, a treia, un nou set de antrenamente, alergări spre patiserie. Ajunsă acolo, am constatat fericită că scapasem de preluarea mărfii, scăpasem şi de pauza tehnică, dar mă lovise o altă pecingine: ,,Pauză de masă pentru personal’’. Pe drumul de întoarcere la facultate, mă gândeam că nici pe vremea când mă antrenam pe stadion nu alocam atâtea ture câte făcusem eu astăzi pentru a-mi cumpăra un corn. Şi aş mai fi făcut încă un drum dus-întors şi în pauza a patra, tot inutil, dar am fost scutită de acesta. Când să pornesc a patra oara înspre patiserie, tocmai se întorcea de acolo, bodogănind, o colegă, nemulţumită că găsise patiseria închisă, deoarece venise o echipă de control. N-am mai făcut şi al patrulea drum, văduvind astfel atletismul şi alergarea de o noua rundă de antrenament, dar nici cu drumurile făcute în pauzele anterioare nu-mi era ruşine.

Dacă în fiecare zi voi avea parte tot de astfel de surprize, pot să mă reapuc liniştită de atletism, având certitudinea că voi fi bine antrenată cu ocazia încercărilor mele nereuşite de a-mi procura o amărâtă de plăcintă.

Călătoare prin jungla privatizării

Din ziua în care sora mea mi s-a plâns că a achiziţionat o bucată de caşcaval mucegăit de la un magazin alimentar şi că a fost să reclame asta la protecţia consumatorului, mi-am dorit în mod deosebit să ajung în contact cu această autoritate, pentru a vedea cu ce probleme se confruntă şi cum lucrează ea. Auzisem şi de alte prejudicii aduse cumpărătorilor de bună credinţă care, pentru banii lor, s-au ales cu mărfuri alterate. Deaceea, mi-am zis, că în cadrul gazetei la care munceam, să încep o amplă campanie împotriva patronilor de rea-credinţă, care pun în vânzare mărfuri degradate care periclitau sănătatea publică. Înarmată cu noul caz al surorii mele, m-am prezentat la redactorul-şef, solicitându-i să-mi permită să scriu un articol în acest sens. Redactorul-şef mi-a răspuns că are un plan şi să aştept câteva zile. Săptămâna următoare m-a chemat la dânsul şi mi-a spus că totul s-a aranjat, să mă pregătesc că voi însoţi o echipă de control de la Protecţia Consumatorului într-o acţiune de control pe la unităţile comerciale, să urmăresc atentă activitatea lor şi să scriu un amplu reportaj.

Acţiunea a început dimineaţa, imediat după deschiderea unităţilor comerciale. Câmpul de desfăşurare a controlului a fost piaţa centrală din oraş, ticsită cu magazine, chioşcuri, tarabe şi gherete. Din echipă făceau parte doi inspectori de la Protecţia Consumatorului, un jandarm care să le asigure protecţie în caz de nevoie, şi eu din partea presei. Auzisem că ar fi trebuit să ne însoţească şi un reporter de la o televiziune, dar acesta n-a mai venit. Intrând în piaţă, echipa de control a luat societăţile comerciale pe rând. Primul ,,călcat’’ a fost magazinul alimentar ‘’Viocris’’. Inspectorii au întrebat de patronul magazinul care s-a prezentat imediat şi i-a chemat în biroul său. La solicitarea echipei de control, le-a pus la dispoziţie toate facturile din ultimele zile, certificatele de calitate a mărfurilor expuse pentru vânzare, certificatele cu termene de garanţie şi de valabilitate. Inspectorii au verificat facturile, dacă acestea corespundeau cu mărfurile aflate pe rafturi sau în magazie pregătite pentru a fi vândute. S-a constatat existenţa unui lot de zahăr pentru care patronul nu putea prezenta acte de provenienţă a mărfii, şi nici certificate de calitate. Una dintre vitrinele frigoritice era scoasă din priză, din raţiuni de economie. Ticsită cu brânzeturi, era evident că nu funcţionase toată noaptea. O vânzătoare de la raionul ‘’mezeluri’’, nu-şi avea părul protejat sub batic, iar altă vânzătoare nu avea halat de protecţie. Unul dintre inspectori a observat că buletinele de verificare metrologică a cântarelor electronice se aproprie de expirare şi a atras atenţia patronului să nu uite că în curând cântarele vor trebui duse din nou la laborator pentru verificare. Pentru neanjusurile şi contravenţiile constatate s-au luat măsuri, unele verbale, altele constând în sancţiuni pecuniare, întocmindu-se procese verbale în acest sens.

Operaţiunea de control a continuat la alte unităţi comerciale. Au fost luate la rând chioşcurile pentru vânzarea pâinii. În general, agenţii economici erau în regulă, dar s-au mai găsit produse de patiserie nefacturate, câteva pâini cu termenul de valabilitate expirat, preţuri neafişate corespunzător la toate produsele, nici igiena şi curatenia nu era întotdeauna cea adecvată. În câteva locuri, lăzi cu pâine aşezate direct pe pardoseală fără a fi folosite grătarele de protecţie.

Unde a fost cazul, s-au aplicat iarăşi amenzi. În incinta pieţii exista un magazin de mezeluri, unde inspectorii de la protecţia consumatorului aveau de rezolvat o reclamaţie. O cumpărătoare prezentase cu o zi înainte un baton de salam care era evident alterat. Femeia ataşase reclamaţiei şi bonul de casă care atestă magazinul de unde fusese cumpărat salamul. Am intrat la unitatea comercială unde se vindeau mezelurile, inspectorii au identificat lotul de salam, care s-a dovedit a fi expirat de două zile, au întocmit proces verbal, aplicând o amendă usturătoare. Cumpărătoarea prejudiciată urma a fi despăgubită, iar salamul expirat a fost confiscat urmând a fi distrus. La o altă unitate unde se vindea carne şi produse din carne, curăţenia şi igiena era dezolantă, a fost chemat inspectorul de la Sanepid, care a dispus închiderea unităţii pentru trei zile pentru igienizare.

Următoarele unităţi comerciale vizitate au fost plăcintariile din piaţă. Aici au fost găsite cele mai multe nereguli. Nu se respectă gramajul conform retetarului. Agenţii economici nu aveau licenţă de fabricaţie pentru toate sortimentele produse. Făina nu era păstrată în condiţii igienice corespunzătoare. Se vindeau plăcinte din ziua precedentă, reîncălzite la cuptorul cu microunde. Nu toate ingredientele erau păstrate în mod corespunzător. S-a găsit brânză pe masă peste care se plimbau nestingherite muştele. Preţurile din acte nu corespundeau întotdeauna cu cele afişate. Aproape fiecare plăcintarie a fost sancţionată cu amenzi pentru diferite culpe.

După aceasta, s-a trecut la controlarea unităţilor de fast-food. Şi aici neregulile erau cu nemiluita. Nu era respectat reţetarul. Unele ingrediente erau înlocuite cu altele de calitate inferioară. Gramajele se făceau în mod arbitrar cu ochiul liber, bineînţeles că în defavoarea consumatorului. Multe ingrediente: carne, cornuri, nu aveau acte de provenienţă, ceea ce dovedea că se producea mult la negru. Nu toate vitrinele frigoritice funcţionau, nu fiecare unitate avea boilerele pentru apă caldă pornite. La unităţile fast-food, era cea mai vădită acţiune de câştig a patronilor, în defavoarea consumatorilor.
În scurta pauză care a urmat, i-am auzit pe cei doi inspectori discutând între ei despre tertipurile agenţilor economici. Pomeneau despre modul cum aceştia căutau să inducă în eroare consumatorii cu privire la mărfurile expirate: etichete schimbate, ştampile cu data de fabricaţie falsificate şi toate celelalte mişmasuri duse până la rang de perfecţiune.
S-a trecut la verificarea vânzătorilor autorizaţi de legume-fructe. S-au găsit cântare măşluite, legume şi fructe degradate printre cele bune, preţuri mai mari decât cele din facturi, mărfuri degradabile ţinute în soare. Evident că hoţia la cântar era cel mai mare flagel în sectorul legume-fructe.

Pe parcursul acestui control, reacţiile patronilor şi responsabilor de magazine au fost dintre cele mai diferite. Unii umili, obedienţi, implorând parcă milă, alţii arţăgoşi, chiar violenţi, unii încercând să facă aluzii de mituire, fiecare reacţionand în mod diferit. Cu această ocazie am înţeles de ce în unele cazuri era necesară şi prezenţa unui jandarm, în echipa de control. Abia în orele după-amiezii acţiunea acelei zile s-a încheiat. Spun ,,acelei zile’’, deoarece am înţeles că inspectorii de la protecţia consumatorului vor reveni în control la unităţile comerciale din acea piaţă în fiecare zi din săptămână în curs. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că în comerţul nostru să existe atâtea nereguli. Seamană cu o luptă de gherilă între agenţii economici şi organele de control, primii încercând să-şi apere de multe ori afaceri oneroase, iar cei din urmă apărând legea. Bineînţeles că majoritatea actelor de comerţ se desfăşoară în bune condiţiuni, ştim că pădure fără uscături nu există, dar în această zi am văzut prea multe uscături în aceeaşi pădure. 

Conformismul şi nonconformismul în meseria de jurnalist

Deontologia meseriei de jurnalist impune practicanţilor ei o moralitate deosebită. Bineînţeles că pe parcursul unei astfel de cariere, jurnalistul trece de la conformism la nonconformism cu o frecvenţă destul de deasă. Dacă ar fi să rezumăm într-o idee principală, conformismul jurnalistului trebuie să fie moralitatea. Spiritul de dreptate şi adevăr, dorinţa de a fi în slujba cetăţeanului pentru a-l informa şi pentru a-i uşura existenţa, sunt trăsături de bază fără de care cariera unui jurnalist adevărat este de neconceput.

Mi-am ales această profesiune fascinată de mirajul ei. Bineînţeles că nu-mi doresc să fiu ziaristă doar cu numele, să toc timpul de pomană într-o redacţie, doar pentru a semna la sfârşitul lunii un stat de plată. Îmi doresc să devin un nume de referinţă în jurnalismul basarabean. Pentru aceasta, mă pregatesc de pe acum, de pe băncile facultăţii, atât pe plan profesional cât şi pe plan moral. Lucrând într-un colectiv redacţional, cu o anumită direcţie în presa moldovenească, va trebui să mă conformez cu regulile impuse de orientarea respectivei gazete. În primul rând, va trebui să mă angajez la o publicaţie ale cărei principii şi orientări vor fi similare cu ale mele. Din moment ce va trebui să îmbrăţişez ideile ce vor fi propagate acolo, aceste idei vor trebui să corespundă cu ale mele. În cazul în care principiile sociale politice şi morale ale acestei gazete nu vor fi întocmai cu ale mele, nu am cum să mă conformez cu linia orientativă a redactorului-şef  şi a colectivului redacţional.

Conformismul de principiu, fără de care nu poate exista o simbioză între jurnalist şi gazeta la care lucrează, nu se poate materializa dacă nu suntem călăuziţi de aceleaşi idei. În afară de ideile de bază referitoare la linia politică şi socială adoptată, jurnalistul trebuie să dea dovadă de moralitate. Conformismul său trebuie să se manifeste în raport cu cinstea, corectitudinea, dorinta de a fi în slujba cetăţeanului. Fără o ţinuta morală, exemplară, cariera de ziarist este ratată.

Ca jurnalist, mi-am propus să fiu mereu în slujba adevărului. Îmi voi dedica cariera pentru a servi activităţile mass-media, factorul material rămânând în planul secundar. Plăgi anti-morale precum mita, minciuna, mistificarea adevărului, nu au ce căuta în vocabularul şi activitatea unui jurnalist. Acesta trebuie să dea dovadă de curaj, să nu se lase intimidat de niciun fel de presiuni sau ameninţări. Conformismul profesional în acest domeniu este exclus şi va fi exclus şi din viitoarea mea carieră. Când voi observa că directia gazetei la care voi lucra a apucat o cale neconformă cu principiile etice, conformismul cu ceilalti membri ai colectivului din care voi face parte, se va transforma mereu în nonconformism. Va fi imperios necesar să mă delimitez de poziţia celorlalţi.

Voi refuza să scriu la comandă texte impuse, să laud pe cine vor vrea unii şi să critic alte persoane doar pentru că ar deranja pe cineva. În astfel de situaţii, nonconformismul meu va fi evident, refuzul de a colabora în atare condiţii, va fi total,  de la calea pe care mi-am impus-o de a fi mereu în slujba adevărului, nu mă voi abate niciodată. Conformismul meu faţă de adevăratele principii morale şi etice va fi desăvârşit, iar nonconformismul faţă de o carieră în care să-mi bat joc de meseria de gazetar, se va manifesta permanent. Dacă a sluji mass-media impune cinste, adevăr, corectitudine, cu certitudine că aceste principii mă vor călăuzi întreaga carieră, interesele de gaşcă, textele la comandă, din ordinul unora, vor lipsi cu desăvârşire din activitatea mea, după cum niciodată nu mă voi pune în slujba banului.

Vreau ca marea masă a cititorilor să rostească cu respect şi admiraţie numele meu, iar cât mai mulţi posibil să aibă un gând de mulţumire la adresa mea, pentru că la un moment dat în viaţa lor i-am ajutat, iar articolele mele le-au readus adevăruri pe care fără ajutorul meu ar fi fost în pericol să le piardă. 

Republica Moldova- quo vadis?

Poate că niciodată în istoria ultimelor decenii, Republica Moldova nu s-a aflat într-un moment de aşa mare cumpănă ca acum, în degringoladă economică, într-un evident impas politic. Nici o ţară europeană nu este atât de dezorientată privind strategiile de urmat precum este ţara noastră. Dependentă energetic de Rusia, străbuna Basarabie a rămas la mâna panglicarilor politicieneşti.

Exista un puternic curent prooccidental, care părea să domine, să fi câştigat bătălia cu prosovieticii comunişti, dar viaţa socială a populaţiei, profunda criză economică, sărăcia, lipsurile, mizeria, coraborate cu o iscusită propagandă de origine rusească, a impus tot mai pregnant ideea că de vină pentru actualele greutăţi sociale ar fi actuala coaliţie pentru integrare europeană.

Republica Moldova se află singură în mijlocul furtunilor politice. Dezorientată, îşi caută identitatea şi drumul de parcurs. Pe de-o parte coaliţia politică care ar vrea s-o ducă pe drumul propăşirii europene, pe de altă parte clica ce o vrea întoarsă înapoi, în secolul trecut, cu câteva decenii în urmă.

Din păcate, nu raţiunea şi nici logica nu vor fi cele care vor decide orientarea ţării noastre. Viitorul ei, calea de urmat aleasă, va fi arbitrată de sărăcie, lipsuri, nevoi, prostie. Propaganda, minciuna, manipularea vor fi factorii determinanţi în alegerea drumului, iar cei şcoliţi la înalta învăţătura propagandisto-comunistă sovietică, au un mare plus. Tare mi-e teamă că experienţa lor în manipulare va fi determinantă, hotărâtoare.

Dă, Doamne, moldoveanului mintea de pe urmă, raţiune, judecată, să nu se lase manipulat, să aleagă la vot calea progresului, drumul spre Europa, să nu se întoarcă deliberat cu zece ani în urmă.